Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 606/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 606/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 1253/196/2012
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă 606
Ședința publică din 25 noiembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: V. R.
Judecător: A. A. B.
Judecător: A. M. Cășaru
Grefier: L. E. P.
La ordine fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta C. E., cu domiciliul în ., județul B. împotriva sentinței civile nr. 2984/5.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ având ca obiect constatare nulitate act, în contradictoriu cu pârâții M. C. M. și B. A., ambii cu domiciliul în București, sector 5, .. 20-22;
Dezbaterile orale ale cauzei au avut loc în ședința publică din 18.11.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a dispus amânarea pronunțării la data de 25.11.2013 când a pronunțat următoarea hotărâre;
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.. 2984/5.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ s-a respins excepția inadmisibilității, s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei C. E. în contradictoriu cu pârâții M. C. M. și B. A., s-a admis excepția netimbrării cererii reconvenționale formulate de pârâți și s-a respins această cerere ca netimbrată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta C. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. C. M. și B. A., ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea absolută a înscrisului denumit „chitanță de mână” încheiat la data de 11.01.1999 între reclamantă și numitul M. V..
În motivarea cererii reclamanta a arătat că înscrisul reprezintă un act de vânzare cumpărare care nu are forma autentică cerută de lege. Pe de altă parte, terenul ce face obiectul vânzării era inalienabil, întrucât potrivit art. 19 alin. 1 din Legea 18/1991, terenurile dobândite prin constituirea dreptului de proprietate nu puteau fi înstrăinate pe o perioadă de 10 ani de la data emiterii actului de proprietate. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe art. 82 din și 112 C., art. 19 alin. 1 din Legea 18/1991, Legea 287/2009, Legea 247/2005, Legea 54/1998.
Pârâții au depus întâmpinare prin care au invocat uzucapiunea terenului la care face referire chitanța. Pe cale de excepție au arătat că acțiunea reclamantei este inadmisibilă întrucât chitanța nu reprezintă un act de vânzare-cumpărare. Prin cerere reconvențională au solicitat de la reclamantă pretenții de 1.500.000 rol, sumă actualizată cu rata inflației de la data achitării ei către reclamantă, reprezentând prețul achitat.
În motivare pârâții au arătat că autorul lor, M. V., a cumpărat de bună credință de la reclamantă prin „chitanța de mână” din data de 11.01.1999 un teren extravilan de 1000 mp. Cumpărătorul s-a comportat ca un bun proprietar, în mod public. Întrucât nu a fost perfectat actul autentic, s-a solicitat instanței emiterea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, suspendată până la soluționarea irevocabilă a prezentului dosar. În drept, au invocat art. 118 pct. 1 C., art. 129 C., art. 1895 CC.
Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională ridicând excepția netimbrării cererii reconvenționale privind pretențiile și uzucapiunea. Referitor la inadmisibilitate, a arătat că actul sub semnătură privată are valoarea unui antecontract de vânzare cumpărare care dă naștere numai obligației de a perfecta în viitor contractul în formă autentică. Termenul de interdicție temporară de 10 ani dat de art. 32 alin. 1 din Legea 18/1991 nu s-a împlinit. Astfel, obiectul contractului nu se afla în circuitul civil. Terenul nu a fost în posesia pârâților iar suma de bani din chitanță reprezintă un împrumut anterior. Nu a existat consimțământul ei la întocmirea actului.
La termenul din 30.10.2012 pârâții au arătat că înțeleg să nu timbreze cererea reconvențională.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut în fapt următoarele că prin „chitanța de mână” încheiată la data de 11.01.1999 între reclamantă în calitate de vânzătoare și numitul M. V. în calitate de pârâți s-a convenit transferul dreptului de proprietate al terenului de 1000 mp situat în extravilan, în tarlaua 113 ., conform titlului de proprietate_-_/25.04.1994 .
Instanța a respins excepția inadmisibilității, întrucât este admisibilă atât acțiunea în anularea unui act autentic, cât și a unui act sub semnătură privată.
Pe fondul cauzei, a reținut că se solicită constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare neautentic și a apreciat că în speță a operat conversiunea actului juridic contract de vânzare cumpărare cu un antecontract de vânzare cumpărare.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a avut în vedere cele patru condiții ale operării conversiunii, așa cum au fost stabilite de doctrina judiciară. Astfel, a constatat că este îndeplinită condiția diferenței dintre cele două acte, chitanța actul a cărui anulare se cere este nul absolut în ceea ce privește transferul de proprietate, nefiind respectată condiția formei autentice, iar actul a cărei anulare se cere cuprinde toate elementele constitutive ale unei promisiuni de vânzare. A mai reținut că este necesar ca manifestarea de voință a părților să fie favorabilă conversiunii, adică din această manifestare de voință să nu rezulte inadmisibilitatea conversiunii și a constatat că în cauză nu se constată din analiza chitanței că părțile să se fi împotrivit conversiunii, fiind astfel îndeplinită și cea de a patra condiție.
Instanța a înlăturat apărarea pârâților referitoare la faptul că bunul nu se găsea în circuitul civil, având în vedere că interdicția era temporară, părțile putând promite pentru viitor efectuarea tranzacției.
Privitor la cererea reconvențională, a ținut seama de dispozițiile art. 137 C., art. 20 din Legea nr. 146/1997 modificată și art. 9 alin. 2 din OG nr.32/1995 și de faptul că pârâților li s-a pus în vedere să-și îndeplinească obligația de a timbra, iar aceștia nu au înțeles să depună taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar prevăzute de lege.
În termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă reclamanta a declarat recurs împotriva acestei sentințe.
În motivarea recursului reclamanta a susținut că instanța a înlăturat în mod greșit motivația ei că acest teren nu se află în circuitul civil și că s-au încălcat prevederile art. 963 și art. 1310 Cod civil, potrivit cărora „toate lucrurile care sunt în comerț, pot să fie vândute, afară numai dacă vreo lege a oprit aceasta”. Instanța a ignorat faptul că acea chitanța de mână, calificată antecontract, este o convenție care prin ea însăși trebuia să îndeplinească cerințele legale, respectiv condiția existenței unui antecontract valabil încheiat.
Recurenta recunoaște că art. 32 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, republicată, constituie o normă de indisponibilizare temporară a terenurilor dobândite prin constituirea dreptului de proprietate, dar susține că anterior expirării termenului de 10 ani asemenea terenuri nu se află în circuitul civil, sens în care a invocat practică judiciară și dispozițiile art. 1229 din Noul Cod Civil.
A mai invocat faptul că prin dispozițiile art. 6 alin. 2 și 3 cod civil (reluate în art. 3 și art. 4 din Legea nr. 71/2011) și ale art. 102 alin. 5 din Legea nr. 71/2011 legiuitorul a stabilit regula aplicării legii în vigoare la data încheierii actului juridic în privința condițiilor de validitate și pe cale de consecință, a nulității, chiar și pentru alte aspecte ce privesc încheierea actului juridic, pentru alte cauze de ineficacitate, pentru regulile de interpretare a actului juridic, pentru efectele actului juridic (inclusiv cele propuse după . unei noi legi), pentru executarea obligațiilor asumate de părți, pentru încetarea actului juridic.
În opinia recurentei, apărarea pârâților că nu s-a încheiat contractul în formă autentică deoarece legea nu permitea acest lucru, sub sancțiunea nulității absolute, demonstrează încercarea de eludare a legii, deci o cauză ilicită și imposibilitatea invocării unei cauze false în sensul greșitei credințe a cumpărătorului cu privire la dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului promis.
Recurenta a mai învederat că, în timpul vieții, părinții intimaților nu au acționat sub nici o formă pentru valorificarea chitanței, date în împrejurări ce fac obiectul analizei unui alt proces și care, invocată în prezent de intimați, apare ca având și un caracter imoral; semnarea chitanței s-a făcut în împrejurări care au creat convingerea recurentei că suma primită, mult sub valoarea terenului, este legată de un împrumut acordat pentru acoperirea cheltuielilor cu înmormântarea fiului său.
În susținerea motivelor invocate, recurenta a depus practică judiciară.
Intimații nu au formulat întâmpinare, însă au fost reprezentați în instanță de avocat. Prin concluziile orale și notele scrise depuse acesta a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că hotărârea instanței de fond este temeinica si legală si trebuie menținută, neexitând niciun motiv de nulitate.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:
În esență, recurenta critică sentința pentru faptul că nu s-a ținut seama de motivul de nulitate vizând interdicția de înstrăinare a terenului ce face obiectul înscrisului denumit „chitanță de mână”.
Argumentele și practica judiciară pe care le-a invocat în acest sens sunt aplicabile contractelor prin care s-a înstrăinat teren pentru care la momentul încheierii actului exista interdicția temporară de înstrăinare.
În speță însă nu este vorba despre un contract, ci despre un înscris denumit „chitanță de mână”. Acest înscris a fost calificat de către instanța de fond drept antecontract de vânzare-cumpărare, calificare pe care reclamanta nu a înțeles să o conteste prin prezentul recurs.
Or, antecontractul este o convenție prin care ambele părți se obligă ca în viitor să încheie contractul de vânzare-cumpărare în condițiile stabilite și cu îndeplinirea formalităților prevăzute de lege.
Întrucât prin antecontract nu se transmite dreptul de proprietate, nu are relevanță faptul că la data încheierii lui bunul promis spre vânzare nu se afla în circuitul juridic civil.
Pri urmare, motivul de nulitate invocat de recurentă nu afectează valabilitatea actului în cauză.
Pentru aceleași considerente sunt lipsite de relevanță și aspectele privind neîncheierea actului în formă autentică, învederate în recurs.
Cât privește susținerile recurentei vizând caracterul imoral al actului și împrejurările în care acesta a fost încheiat, tribunalul nu le analiza, deoarece nu au fost invocate drept motiv de nulitate la fond și fac obiectul altui dosar.
Față de cele reținute, se constată că motivele de recurs nu sunt întemeiate și întrucât nici din oficiu nu au fost constatate motive de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
Ca parte căzută în pretenții, recurenta va fi obligată, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, să plătească intimaților cheltuielile de judecată constând în onorariul plătit de aceștia avocatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. E., cu domiciliul în ., județul B. împotriva sentinței civile nr. 2984/5.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții M. C. M. și B. A., ambii cu domiciliul în București, sector 5, .. 20-22.
Obligă recurenta să plătească intimaților suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11.2013.
Președinte, V. R. | Judecător, A. A. B. | Judecător, A.-M. Cășaru |
Grefier, L. E. P. |
Tehnored.CAM/18.02.2014
LEP/2 ex.
Judecător fond – J. S.
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 220/2013.... → |
|---|
