Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 183/2013. Tribunalul BRĂILA
Comentarii |
|
Decizia nr. 183/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 14264/196/2011
Dosar nr._ OPERATOR DATE 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 183
Ședința publică din 18.03.2013
Completul constituit din:
Președinte: V. R.
Judecător: A.-M. Cășaru
Judecător: L. M.
Grefier: A. Ș. S.
Pe rol soluționarea recursului civil declarat de recurenta-reclamantă ., cu sediul în B., ., L. 1, județul B. împotriva sentinței civile nr. 4681/21.06.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. M., domiciliată în ., P. C., domiciliată în ., B. M., domiciliată în B., ., județul B., G. G., domiciliat în B., .. 95, ., județul B. și G. S., domiciliat în comuna Gemenele, ., județul B., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat Ț. V., pentru intimații M. M. și G. G., lipsă fiind recurenta și intimații P. C., B. M. și G. S..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, recurs declarat și motivat în termen, netimbrat cu suma de 138,5 lei taxă de timbru și cu suma de 3 lei timbru judiciar, al II-lea termen de judecată, cauza a fost amânată pentru a se comunica către recurentă întâmpinarea depusă la dosar.
Instanța pune în discuție excepția netimbrării cererii de recurs de către recurentă.
Avocat Ț. V., pentru intimații M. M. și G. G., solicită instanței să se pronunțe în sensul anulării cererii de recurs ca netimbrată. Cu cheltuieli de judecată pe care le-a depus la dosar.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția netimbrării cererii de recurs.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 4681/21.06.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, s-a respins cererea de a se lua act de acordul de mediere încheiat între părți ca inadmisibilă. S-a respins cererea formulată de recurenta . în contradictoriu cu intimații M. M., P. C., B. M., G. G. și G. S..
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, recurenta . a declarat recurs motivat și netimbrat.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr.146/1997 privind taxele de judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de această lege și se taxează în mod diferențiat.
Conform dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 146/1997 cererile pentru exercitarea căilor de atac se timbrează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, în cazul acțiunilor și cererilor evaluabile în bani, sau din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani soluționată de prima instanță.
Dispozițiile art. 20 alin. 1 și 2 din aceeași lege prevăd că taxele judiciare se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost achitată la înregistrarea cererii, se va pune în vedere petentului achitarea ei până la primul termen de judecată.
Neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr.146/1997.
Art. 1 din O.G. nr. 32/1995 a instituit timbrul judiciar care se aplică acțiunilor și cererilor de competența instanțelor judecătorești.
Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 cererile pentru care se datorează timbru judiciar calculat potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 și 2 nu vor fi primite sau înregistrate dacă nu vor fi timbrate corespunzător.
În cazul nerespectării acestei obligații, se prevede în art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 se va proceda conform prevederilor în vigoare referitoare la taxa judiciară de timbru, adică potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 2 și 3 din Legea nr. 146/1997.
Din verificarea actelor dosarului rezultă că recurentei i s-a pus în vedere prin citație, să timbreze legal cererea cu 138,5 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar conform dispozițiilor art. 2 lit. b coroborate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 32/1995.
Întrucât recurenta nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, așa cum i s-a pus în vedere, urmează ca Tribunalul, potrivit dispozițiilor legale, să dispună anularea recursului declarat ca netimbrat.
Ca parte căzută în pretenții recurenta va fi obligată, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, să plătească cheltuielile de judecată efectuate de intimații G. G. și M. M., constând în onorariul avocatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca nefiind timbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă ., cu sediul în B., ., L. 1, județul B. împotriva sentinței civile nr. 4681/21.06.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. M., domiciliată în ., P. C., domiciliată în ., B. M., domiciliată în B., ., județul B., G. G., domiciliat în B., .. 95, ., județul B. și G. S., domiciliat în comuna Gemenele, ., județul B..
Obligă recurenta la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată către intimații G. G. și M. M..
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi, 18 martie 2013, în ședință publică.
Președinte Judecători Grefier,
V. R. A. M. Cășaru L. M. Pt. A. Ș. S.
aflat în C.M.
P.-grefier Tribunal
G. M.
Red. S.A.S./11.04.2013
S.A.S./2ex.
Jud. fond A. V.
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 302/2013. Tribunalul BRĂILA | Pretenţii. Decizia nr. 178/2013. Tribunalul BRĂILA → |
---|