Anulare act. Decizia nr. 1062/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1062/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 2008/197/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 1062/R
Ședința publică din data de 19 septembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE P. M.
Judecător R. C.
Judecător A. I.
Grefier C. L.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de către recurenții pârâți K. A. I. și K. Tomișoara Lenunța, și de recurenta pârâtă Ț. C. A., în contradictoriu cu intimații reclamanți M. V. și M. V., împotriva sentinței civile nr. 3701/04.03.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 13 septembrie 2013 conform celor consemnate prin încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, pentru a oferi posibilitatea părților de a formula concluzii scrise, în temeiul art. 146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursurilor civile de față constată că prin sentința civilă nr. 3701/04.03.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiunea în revocarea donației și a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta M. O. și continuată de moștenitorii acesteia, M. V. și M. V. în contradictoriu cu pârâții K. A. I., K. Tomișoara Lenunța și Ț. C. A. și în consecință:
A dispus rezoluțiunea (revocarea) contractului de donație autentificat sub nr. 867/12.01.1994 de notariatul de Stat B., încheiat între reclamantă în calitate de donator și pârâții 1 și 2 în calitate de donatari, având ca obiect donarea de către reclamantă în favoarea pârâților 1 și 2 a imobilului situat în B., ., ., înscris în CF nr._ B., la A+4, nr. top 9354-9356/46/3 compus din 2 camere, bucătărie, cămară, hol, balcon, cu cota de 17/136 din puc, pentru neîndeplinirea sarcinii.
A dispus anularea actului subsecvent de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 311/28.01.2002 la BNP T. V., încheiat între pârâții 1 și 2, în calitate de vânzători, și pârâta 3 în calitate de cumpărător, ca urmare a desființării actului principal.
A dispus revenirea la situația anterioară de cf asupra imobilului CF nr._ B., la A+4, nr. top 9354-9356/46/3 prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei 3, apoi a pârâților 1 și 2, radierea sarcinii uzufructului viager, și revenirea la situația anterioară de cf prin intabularea dreptului de proprietate al reclamantei intițiale M. O..
A obligat pârâții la plata, în solidar, către Stat a sumei de 4.582 lei cu titlu de taxa de timbru, suma ce se va recupera prin Direcția Fiscală B., sens în care acestei instituții i s-a comunicat un exemplar al sentinței.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta M. O. a fost proprietară asupra imobilului situat în B., ., ., înscris în CF nr._ B., la A+4, nr. top 9354-9356/46/3 compus din 2 camere, bucătărie, cămară, hol, balcon, cu cota de 17/136 din puc.
Cu privire la acest imobil s-au încheiat trei acte autentice consecutive, astfel:
I.În anul 1994 reclamanta a donat imobilul în favoarea pârâților 1. K. A. I., 2. K. T.-L., necăsătoriți la acel moment, având în vedere o bună relație anterioară cu aceștia, sens în care părțile au încheiat contractul de donație autentificat sub nr. 867/12.01.1994 de Notariatul de Stat B.. Donația a vizat dreptul de proprietate asupra imobilului, cu excepția uzufructului viager asupra unei camere (camera mare), cu acces la baie și la bucătărie. Donația s-a făcut cu sarcina, donatarii obligându-se față de reclamanta să-i asigure întreținerea și îngrijirea, să o ajute, urmând ca, la deces, să o înmormânteze îndeplinind ritualurile creștinești pe cheltuiala lor.
Contractul menționează expres (fila 11): “Totodată, donatarilor le revine sarcina de a mă ajuta, îngriji și întreține la nevoie și la cererea mea. Această obligație constă în procurarea și prepararea hranei, îngrijire, curățenie, asigurarea supravegherii inclusiv a celei de specialitate în caz de nevoie [...] deasemenea, donatarii au obligația de a mă înmormânta și de a îndeplini toate ritualurile creștinești pe cheltuiala lor”.
Pârâții 1 și 2 s-au căsătorit în anul 1996, după ce au dobândit dreptul de mai sus.
Pârâții 1 și 2 și-au îndeplinit obligațiile până în anul 2000, după propria afirmație a reclamantei, când au închis atelierul ce funcționa în apartament, au luat cu ei tot ce dețineau și au plecat, încetând a presta întreținere.
Mai mult, începând din ianuarie 2001, banii pentru întreținere au fost aduși de un domn, pe nume A., concubinul/prietenul pârâtei 3, iar nu de către pârâții 1 și 2, după spusele reclamantei. Aceste afirmații nu au fost negate de către nici unul dintre pârâți.
Pe de altă parte, pârâții 1 și 2 nu au adoptat nici o poziție față de acțiunea introductivă și au refuzat în mod nejustificat să răspundă la interogatoriu. Pârâta 3, chiar dacă s-a opus în mod repetat admiterii acțiunii, la rândul ei, a refuzat în mod nejustificat să răspundă la interogatoriu.
II.Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 311/28.01.2002 la BNP T. V. (fila 12), pârâții 1 și 2, în calitate de vânzători, au vândut pârâtei 3 în calitate de cumpărător, dreptul de proprietate asupra imobilului, iar nu doar nuda proprietate, în condițiile în care, la rândul lor, primiseră cu titlu de donație numai nuda proprietate, reclamanta păstrându-și dreptul de uzufruct viager.
Pe de altă parte, se face mențiunea că imobilul este afectat de uzufruct viager, înscris în cf la foaia C, poz.6, asupra camerei mari, cu acces la baie și la bucătărie și la toate utilitățile apartamentului, drept care se menține în continuare.
Așadar, contractul s-a încheiat fără știrea reclamantei M. O. și cu preluarea sarcinii înscrise în favoarea reclamantei în cf.
Așa cum s-a arătat la punctul I de mai sus, începând din ianuarie 2001, banii pentru întreținere erau aduși de un domn, pe nume A., din partea pârâtei 3, iar nu de către pârâții 1 și 2. În continuare, pârâta 3 a vizitat pe reclamanta sporadic, trimițând bani acesteia din când în când, iar în anul 2006, dl. A. a montat centrala termică în aparatamentul ocupat de reclamanta. Până în anul 2007 pârâta 3 și prietenul ei au plătit întreținerea imobilului locuit de reclamanta, până în februarie 2008 când pârâta 3 a încetat a mai plăti întreținerea si spunând reclamantei că nu are această obligație și nu mai are putere financiară.
Apoi, pârâta 3 nu a mai ajutat cu nimic pe reclamantă, venea sporadic la imobil, în timp ce reclamanta era din ce in ce mai bolnavă și mai în nevoie.
III.Între reclamanta și pârâta T. C.-A. s-a încheiat convenția autentificată sub nr. 1016/22.06.2010 la BNPA T. V. și B. V.-D. prin care pârâta s-a obligat să asigure reclamantei, pentru viitor, întreținerea, urmând ca, la deces, să o înmormânteze îndeplinind ritualurile creștinești pe cheltuiala ei. Dar pârâta nu și-a respectat obligațiile, manifestând aceeași nepăsare și neglijența față de reclamantă.
Cauza dedusa judecății aduce în discuție o . aspecte ce se vor detalia punctual:
Cu privire la obligațiile părților din contractul de donație, în ceea ce o privește pe donatoarea M. O., instanța a reținut că donatoarea și-a respectat obligația principală de a transmite dreptul de proprietate în favoarea cumpărătorilor, cu excepția sarcinii uzufructului viager descris anterior.
În ceea ce îi privește pe donatarii pârâți 1. K. A. I. și 2. K. T.-L., instanța a reținut că aceștia și-au asumat obligația întreținerii viagere așa cum a fost descrisa în actul de donație și de a înmormânta pe donatoare.
Cu privire la respectarea sau nerespectarea contractului de donație de către pârâți, instanța a reținut că pârâții și-au respectat obligația de întreținere numai până în luna ianuarie 2001, când banii pentru întreținere au fost aduși de un domn, pe nume A., concubinul/prietentul pârâtei T. C.-A..
Instanța a reținut că obligația de a plăti întreținerea reclamantei a fost preluată în fapt, iar nu și în drept, de către pârâta 3, T. C.-A., în contextul în care nu a operat nici o modalitate de transmitere a obligațiilor, nici o cesiune de datorie, nici o schimbare de debitor, nici o novație și nici o delegație – ca mijloace de transmitere ori de transformare a obligațiilor ori de schimbare a părților obligației.
Așadar, începând cu luna ianuarie 2001, pârâții 1. K. A. I., 2. K. T.-L. nu și-au mai respectat obligația de a asigura întreținerea reclamantei.
Cu privire la sanctiunea nerespectarii contractului de donatie de catre parati, instanța a reținut că devin aplicabile prevederile legale vizând condiția rezolutorie:
Potrivit art. 1020 C.civil: Condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său.
Potrivit art. 1021 C.civil: Într-acest caz, contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s–a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să–i ceara desființarea, cu daune interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției […]
Rezoluțiunea în materie de donație cu sarcină se numește revocare.
Sarcina este o obligație impusă donatarului care este ținut să o execute după ce acceptă donația, asemenea unui debitor în contractele sinalagmatice. În caz contrar, donatarul poate solicita în instanță revocarea pentru neîndeplinirea sarcinii.
Donația cu sarcini este, numai în limita sarcinii, un contract sinalagmatic cu titlu oneros, de aceea în cazul neexecutării intervin efectele specifice acestui tip de contract:
donatorul poate solicita instanței obligarea donatarului la îndeplinirea sarcinii și plata de daune-interese;
donatarul nu se poate elibera de sarcină și să abandoneze bunurile dăruite fără acordul donatorului, adică fără un nou contract;
revocarea sau rezoluțiunea donației este judiciară, instanța apreciază gravitatea nerespectării obligației de către donatar și poate acorda și un termen de grație. În caz de admitere a acțiunii, revocarea produce efecte retroactiv.
Atât donatorul cât și succesorii săi în drepturi pot introduce acțiunea în executarea sarcinii sau în revocarea donației pe motiv de neexecutare.
În concluzie, instanța reține că, în speță, operează revocarea donației cu sarcini pentru neîndeplinirea sarcinilor de către donatarii K. A. I. și K. T.-L..
Cu privire la anularea actului subsecvent, instanța a reținut că se impune anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 311/28.01.2002 la BNP T. V. (fila 12), pârâții 1 si 2, în calitate de vânzători, au vândut pârâtei 3 în calitate de cumpărător, dreptul de proprietate asupra imobilului, pe principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.
Instanța a înlăturat apărarea pârâtei în sensul în care aceasta ar fi apărată de bună-credință la cumpărare – ca excepție de la intervenția principiului enunțat anterior. Este adevărat că literatura și practica judiciară cunosc excepții de la principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, una dintre excepții operând în cazul dobânditorului de bună-credință.
Dar, în speță, instanța a reținut că, dimpotrivă, reclamanta a dovedit reaua-credință la cumpărare, și anume a dovedit împrejurarea că pârâta T. C.-A. cunoștea sarcina la care s-au obligat pârâții 1 și 2, după cum cunoștea și faptul că donatarii nu își mai îndeplinesc sarcina, acesta fiind argumentul pentru care, de altfel, a încercat o perioada de timp să continue să preia în fapt obligațiile asumate drept sarcina de către pârâții 1 și 2.
Pârâta a preluat în fapt obligațiile în ciuda faptului că nu a avut loc o schimbare de debitor, posibilă numai pe calea novației ori pe calea delegației care, la rândul lor, ar fi trebuit să îmbrace forma contractuală și, în oricare dintre cele doua cazuri, parte contractantă trebuia să fie, obligatoriu, beneficiara întreținerii, M. O. – creditor al obligației de întreținere.
Un astfel de contract – de novație prin schimbare de debitor ori de delegație – nu există.
Ca urmare, în speță pendinte, nu operează excepția de la aplicarea principiuluiresoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiunea în revocarea donației instanța a reținut ca nefiind pertinentă susținerea reclamanților M. cu privire la aplicabilitatea prescripției din materia drepturilor reale principale.
Astfel, așa cum s-a arătat anterior, donația cu sarcini este, în limita sarcinii, un contract sinalagmatic cu titlu oneros, dând naștere în patrimoniul beneficiarei unui drept de creanța, așa încât, în cazul neexecutării, intervin efectele specific unui astfel de drept. De aceea, pe motiv că prestația întreținerii dă naștere unui drept de creanță, rezoluțiunea/revocarea vizează un act ce instituie în favoarea beneficiarei un drept de creanță, supus prescripției extinctive în termenul general de 3 ani prev. de Decretul nr. 167/1958.
Cu toate acestea, instanța a reținut că a operat întreruperea cursului prescripției conform art. 16 al. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958, și anume prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcuta de cel în folosul căruia curge prescripția.
Astfel, prin aceea că pârâții K. A. I. și K. T.-L. au făcut demersuri de a găsi un alt întreținător în favoarea beneficiarei donatoare M. O., în anul 2010, a operat propria recunoaștere a debitului întreținerii.
În plus, refuzul nejustificat de a răspunde la interogatoriu, va fi interpretat în sensul recunoașterii obligației în favoarea reclamantei.
Pentru cele doua argumente de mai sus, instanța a respins excepția prescripției.
Cu privire la repunerea în situația anterioară, instanța a dispus revenirea la situația anterioară de cf, fără însă a dispune obligarea pârâților 1 și 2 la plată către pârâta 3 a contravalorii imobilului cumpărat în anul 2002, pentru simplul motiv că nu s-a solicitat această, instanța nu a fost investită cu un asemenea capăt de cerere.
În concluzie, pentru considerentele expuse mai sus, acțiunea civilă a fost admisă după cum s-a arătat în dispozitiv.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., pârâții fiind cei din a căror culpă procesuală au fost ocazionate cheltuielile de judecată, instanța a dispus obligarea acestora la plata, în solidar, a sumei de 4.582 lei, reprezentând cheltuieli de judecată cu privire la care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar. Astfel, reclamanta a fost scutită de la plata taxei de timbru, de 4.582 lei. Or, potrivit art. 18 din OG nr. 51/2008: cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții a fost obligată la plata către stat a acestor sume. Ca urmare, pârâții au fost obligați la plata către Stat a sumei de 4.582 lei, sens în care hotărârea s-a comunicat Direcției Fiscale B. în vederea executării obligației. Pârâții vor achita cheltuielile de judecată în solidar, față de faptul că art. 274 C.pr.civilă instituie o culpă civilă procesuală, având natura culpei delictuale, în sarcina celui ce pierde procesul, materie în care operează solidaritatea răspunderii.
Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs pârât Ț. C. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește contractul de donație, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei M. O. și a prescripției dreptului material la acțiune, cu privire la contractul de vânzare-cumpărare, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii formulate, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă Ț. C. A. a arătat că instanța de fond a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiunea în revocarea donației, invocată de această parte, deoarece termenul de 3 ani în care se putea solicita revocarea donației a început să curgă la data la care ceilalți pârâți au încetat să presteze întreținerea, respectiv în ianuarie 2001, și s-a împlinit în luna ianuarie 2004.
Cu privire la motivarea primei instanțe, apreciază că aceasta este greșită, întrucât pârâții K. A. I. și K. Tomișoara Lenunța nu s-au prezentat niciodată în instanță, nu s-au apărat și nu au propus probe, motiv pentru care nu se putea susține că au refuzat să răspundă la interogatoriu, iar recunoașterea debitului întreținerii în anul 2010 nu putea avea semnificația întreruperii cursului prescripției împlinite în anul 2004.
În continuare se arată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare în speță principiului „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis”, deoarece dreptul de proprietate al pârâților K., dobândit cu titlu de donație în anul 1994, nu a fost afectat de o condiție rezolutorie de care ar fi atârnat soarta donației, din moment ce acțiunea reclamantei s-a întemeiat pe neexecutarea obligației de întreținere.
Ca atare, consideră că a fost interpretat greșit actul juridic dedus judecății, instanța schimbând natura lămurit și vădit neîndoielnică a contractului de donație.
Se critică și faptul că nu s-a soluționat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei M. O. în acțiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare, excepție invocată de recurentă în fața primei instanțe. Consideră că intimata-reclamantă nu putea solicita anularea acestui contract pentru că era un terț față de acesta, iar soarta actului respectiv nu depindea de soarta contractului de donație, având existență și valabilitate proprie.
În consecință, recurenta-pârâtă Ț. C. A., arată că și dreptul la acțiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2002 este prescris pentru că s-a invocat reaua credință a subdobânditoarei, acesta fiind un motiv de nulitate relativă ce putea fi invocat doar în termenul general de prescripție, care curge de la data la care reclamanta a aflat de încheierea contractului.
În ceea ce privește motivarea instanței de fond cu privire la reaua sa credință, recurenta apreciază că este greșită întrucât la momentul încheierii contractului știa că intimații pârâți K. dețin un titlu valabil asupra imobilului și cunoștea faptul că exista un drept de uzufruct viager al reclamantei asupra uneia dintre camere, motiv pentru care a acceptat să cumpere la un preț mai mic.
Cu privire la lipsa la interogatoriu susține că la termenul din 23.04.2012, reprezentantul său în instanță a arătat că este în străinătate și nu are procură pentru a răspunde în numele său la interogatoriu, dar cu toate acestea, instanța a reținut greșit refuzul nejustificat de a se prezenta și de a răspunde și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 225 Cod procedură civilă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 ind. 1 și 308 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
În cauză a declarat apel și B. V., în numele pârâților K. A. I. și K. Tomișoara L., arătând că invocă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei M. O. întrucât a cunoscut vânzarea imobilului încă din anul 2003 și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților moștenitori M. V. și M. V., apreciind că aceștia, în calitate de moștenitori testamentari, nu puteau moșteni decât bunurile aflate în proprietatea defunctei la data decesului.
În cererea de apel se mai arată că instanța de fond a apreciat greșit valoarea imobilului la 10.000 euro, iar reclamanții nu au timbrat legal acțiunea.
În drept s-a invocat art. 282 ind. 3 alin. 1 Cod procedură civilă.
Intimații-reclamanți M. V. și M. V. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată, arătând că soluția instanței de fond este corectă prin raportare la întregul material probator administrat în cauză.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Menționăm că față de împrejurarea că în cauză au fost exercitate atât calea de atac a recursului, cât și cea a apelului, deși instanța de fond a menționat în sentința criticată că părțile au dreptul să formuleze recurs, Tribunalul a pus în discuția contradictorie a părților, la termenul de judecată din 13.09.2013, natura juridică a căii de atac ce putea fi exercitată în cauză.
Prin urmare, în încheierea de ședință din acea zi a calificat natura juridică a căii de atac ce putea fi exercitată împotriva hotărârii instanței de fond ca fiind recursul, prin raportare la dispozițiile art. 282 ind. 1 alin. 1 Cod procedură civilă și la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost prețuită de reclamant cu ocazia judecării în fond a cauzei.
Analizând cererile de recurs deduse judecății raportat la motivele invocate, la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale incidente în speță, tribunalul a reținut următoarele:
La termenul de judecată din 13.09.2013, instanța de recurs a invocat din oficiu și a pus în discuția contradictorie a părților excepția nulității cererii de recurs promovate de domnul B. V., în numele pârâților K. A. I. și K. Tomișoara L., având în vedere lipsa dovezii calității de reprezentant a acestuia pentru părțile menționate mai sus.
Soluționând cu prioritate această excepție de procedură, peremptorie, care face de prisos analizarea în fond a cererii de recurs menționate mai sus, conform art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, Tribunalul a reținut că prin rezoluția președintelui completului de judecată din 20.05.2013 s-a dispus citarea părților K. A. I. și K. Tomișoara L. cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant a mandatarului care a redactat cererea de recurs, sub sancțiunea prevăzută de art. 161 al. 1 din Codul de procedură civilă.
Această dispoziție a instanței a fost adusă la cunoștința părților menționate prin citațiile din 23.05.2013 și 26.06.2013, așa cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la filele 14-15 și 39-42 din dosar. Cu toate acestea, părțile nu s-au conformat dispozițiilor instanței până la termenul de judecată din 13.06.2013.
Potrivit art. 68 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată, dreptul de reprezentare mai putând fi dat și prin declarație verbală, făcută în instanță și trecută în încheierea de ședință.
Prin urmare, titularul dreptului dedus judecății are posibilitatea legală de a apela la instituția mandatului, atât pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată, cât și pentru reprezentarea sa în cursul procesului, cu condiția de a face dovada calității de reprezentant potrivit legii.
Conform art. 161 al. 1 din Codul de procedură civilă, când reprezentantul părții nu face dovada calității sale se poate da un termen pentru împlinirea acestei lipse, în cauză procedându-se potrivit acestor norme, fără ca mandatarul recurenților să se conformeze dispozițiilor instanței, în sensul depunerii procurii conform prevederilor art. 67 și 68 Cod procedură civilă.
Nedepunerea procurii judiciare în forma cerută de lege echivalează cu lipsa dovezii calității de reprezentant, astfel că devin aplicabile prevederile art. 161 al. 2 din același cod, potrivit cărora dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea.
Față de toate considerentele expuse mai sus, văzând și dispozițiile art. 316 Cod procedură civilă, va fi admisă excepția lipsei calității de reprezentant și anulată cererea de recurs formulată de B. V., în numele pârâților K. A. I. și K. Tomișoara L. împotriva sentinței civile nr. 3701 din 04.03.2013 pronunțată de Judecătoria B..
Analizând cererea de recurs promovată de recurenta-pârâtă Ț. C. A., instanța constată că este nefondată, motiv pentru care urmează a o respinge pentru următoarele considerente:
Recurenta pârâtă a fost chemată în judecată doar pentru anularea actului subsecvent de vânzare-cumpărare încheiat în 28.01.2002 și autentificat sub nr. 311 de BNP T. V. și repunerea părților în situația anterioară.
Cu alte cuvinte, calitatea sa procesuală pasivă în fața instanței de fond a fost justificată numai prin raportare la aceste capete de cerere întrucât numai cu privire la acestea reclamanta-inițială M. O., a justificat îndreptățirea de a o chema în proces în calitate de pârâtă.
În consecință, în cererea de recurs pe care a promovat-o această parte are posibilitatea să critice doar partea din hotărâre care privește modul de soluționare a celor două capete de cerere menționate mai sus.
Cum soluția de admitere a cererii în rezoluțiunea contractului de donație autentificat sub nr. 867/1994 de Notariatul de Stat B. nu a fost atacată de niciuna dintre părțile acelui contract, aceasta a intrat în puterea lucrului judecat și nu mai poate fi supusă analizei în această fază procesuală. Prin urmare, nici soluția de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiunea în revocarea donației nu poate fi criticată de recurenta pârâtă Ț..
În ceea ce privește celelalte motive de recurs legate de anularea contractului de vânzare-cumpărare, apreciem că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei inițiale M. O. este nefondată, dat fiind faptul că obiectul contractului menționat mai sus îl reprezintă un imobil asupra căruia, pentru o cameră și utilități a fost instituit un drept de uzufruct viager în favoarea titularului cererii de chemare în judecată. Acest aspect rezultă chiar din cuprinsul contractului autentificat sub nr. 311/2002 de BNP T. V. (f. 12 dosar de fond), neavând relevanță în privința calității procesuale faptul că M. O. nu era parte în contract, din moment ce efectele acestuia se răsfrângeau și asupra sa.
Nici excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare nu este fondată întrucât capătul de cerere respectiv a fost întemeiat pe principiul „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis”. Prin urmare, anularea acestui act subsecvent putea fi cerută în termen de 3 ani de la desființarea actului principal, respectiv a contractului de donație, neavând nicio relevanță sub aspectul analizei prescripției data la care reclamanta a aflat de încheierea convenției.
În ceea ce privește aplicarea de către prima instanță a principiului potrivit căruia anularea actului inițial primar atrage anularea și a actului subsecvent, următor, datorită legăturii sale cu primul, tribunalul reține că este corectă întrucât intimații reclamanți au dovedit că subdobânditorul cu titlu oneros al imobilului a fost de rea credință la momentul încheierii actului. Astfel, recurenta pârâtă Ț. C. A. cunoștea la momentul încheierii actului de vânzare cumpărare că vânzătorii au dobândit bunul prin donație și că aceasta avea o sarcină de întreținere, din moment ce a prestat în mod efectiv ea însăți întreținerea donatoarei o lungă perioadă de timp, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză, și chiar a încheiat o convenție cu reclamanta inițială în acest sens. Cu o minimă diligență, la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, recurenta putea să cunoască întreg conținutul contractului de donație, astfel că aceasta nu se poate prevala de buna sa credință pentru a putea înlătura aplicarea principiului reținut de prima instanță.
În aceste condiții nu avea prea mare relevanță proba cu interogatoriul pârâtei, aceasta neputând avea însemnătate decât coroborată cu celelalte probe administrate în cauză. Prin urmare, indiferent dacă instanța făcea sau nu aplicarea dispozițiilor art. 225 Cod proc. civ., soluția ar fi fost aceeași.
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul promovat de recurenta-pârâtă Ț. C. A. și va menține sentința atacată, aceasta fiind temeinică și legală.
Având în vedere soluția adoptată, în conformitate cu art. 16 din OG nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de stat ca urmare a admiterii cererii de acordare a ajutorului public judiciar formulate de recurentă, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Ț. C. A. în contradictoriu cu intimații reclamanți M. V. și M. V. și cu intimații pârâți K. A. I. și K. Tomișoara L. împotriva sentinței civile nr. 3701/04.03.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civ. nr._, pe care o menține.
Admite excepția nulității cererii de recurs promovate de domnul B. V. în numele pârâților K. A. I. și K. Tomișoara L. împotriva aceleiași sentințe și în consecință anulează această cerere.
Cheltuielile procesuale avansate de către stat ca urmare a admiterii cererii de acordare a ajutorului public judiciar rămân în sarcina acestuia.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.09.2013.
Președinte, P. M. | Judecător, R. C. | Judecător, A. I. |
Grefier, C. L. |
Red. PM/03.12.2013
Tehnored. CLefter/05.12.2013
2 ex.
Judecător fond: A. S.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 709/2013. Tribunalul BRAŞOV | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
