Contestaţie la executare. Decizia nr. 709/2013. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 709/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 37643/197/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 709R

Ședința publică din data de 20.05.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE N. F.

JUDECĂTOR D. M.

JUDECATOR M. B.

GREFIER L. P.

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta intimată C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B. împotriva Sentinței Civile nr. 7345 pronunțată în ședința publică din data de 23.05.2012 de Judecătoria Brasov și împotriva

încheierii de ședință din data de 04.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul contestator D. P., având ca obiect „contestație la executare ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul contestator D. P., prin avocat D. D. cu împuternicire avocațială la fila 13 din dosar, lipsă fiind recurenta intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Intimatul contestator D. P., prin avocat, invocă excepția tardivității formulării cererii de recurs de către de recurenta intimată C. de Asigurări de Sănătate a Județului B., împotriva sentinței civile nr.7345/23.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .

Arată că sentința civilă nr. 7345/23.05.2012 a fost comunicată recurentei la data de 26.03.2013 conform dovezii de comunicare aflată la fila 57 din dosarul de fond iar încheierea de ședință din data de 04.10.2012 a fost comunicată acesteia la data de 30.10.2012, conform procesului verbal de comunicare aflat la fila 61 din dosar.

Concluzionând, intimatul contestator, prin avocat solicită instanței admiterea excepției tardivității recursului declarat împotriva Sentinței Civile nr.7345/23.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ și respingerea ca fiind tardiv a recursului declarat de recurenta intimată.

Totodată solicită respingerea ca neîntemeiat a recursului declarat de recurenta intimată C. de asigurări de Sănătate a Județului B. împotriva Încheierii de ședință pronunțată de Judecătoria B. la data de 04.10.2012 în dosarul nr._ .

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față constată că prin sentința civilă nr. 1070/01.02.2012 instanta a respins contestatorului D. P. contestatia formulată în contradictoriu cu intimata C. de Asigurări de Sănătate a Județului B., iar prin sentința civilă nr. 7345/23.05.2012 instanța a admis cererea formulată de contestator privitor la completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1070/01.02.2012, în sensul că, după alin.1 s-a introdus un nou aliniat cu următorul conținut: Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de lei reprezentând cheltuieli de judecată.” și prin încheierea de ședintă pronunțată la 04.10.2012 s-a solutionat cererea de îndreptare a erorii materiale privind îndreptarea erorii materiale strecurată în sentinta civilă nr. 7345/2012 a Judecătoriei Brasov în dosarul civil nr._ în sensul că s-a indicat cuantumul sumei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța sentinta civilă nr. 7345/2012 a Judecătoriei Brasov în dosarul civil nr._, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1070/2012 pronunțată în dosar nr._/2011 al Judecătoriei B. s-a respins contestația promovată de reclamant ( contestator ), reținându-se că titlul executoriu în baza căruia s-a început executarea a fost desființat de către intimată (f.23).

Având în vedere că, acțiunea a fost promovată datorită culpei pârâtei (intimatei), instanța, conform art. 274 coroborat cu art. 281/2 C.pr.civ. a completat hotărârea de mai sus prin introducerea unui nou aliniat prin care aceasta din urmă să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva Sentinței Civile nr. 7345 pronunțată în ședința publică din data de 23.05.2012 de Judecătoria Brasov și a încheierii de ședință din data de 4.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în același dosar a declarat recurs recurenta intimată C. de Asigurări de Sănătate a Județului B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul de judecată din data de 20.05.2013 Tribunalul, în temeiul art.137 alin.1 din Codul de procedură civilă, a pus în discuție excepția tardivității declarării recursului împotriva sentinței civile atacate și a rămas în pronunțare pe această excepție, reținând următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 301 din Codul de procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Comunicarea actelor de procedură, inclusiv a hotărârilor judecătorești, se face în conformitate cu prevederile art. 86 și următoarele din Codul de procedură civilă, iar dovada comunicării constă în procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură, cu respectarea cerințelor art.100 din același cod.

În speță, din dovada de comunicare a sentinței primei instanțe, rezultă că sentința civilă nr. 7345/23.05.2012 a fost comunicată recurentei la data de 4.09.2012 conform dovezii de comunicare aflată la fila 57 iar recursul a fost declarat la data de 5.11.2013.

Întrucât ultima zi pentru declararea în termen a recursului a fost data de 20.10.2013 iar recurenta nu a dovedit vreo împrejurare mai presus de voința sa care să o fi împiedicat să formuleze recursul în termenul legal stabilit în acest sens, tribunalul, în temeiul art.137 alin.1 din codul de procedură civilă coroborat cu art. 301 din Codul de procedură civilă, va admite excepția invocată din oficiu și, pe cale de consecință, în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul declarat împotriva sentinței civile nr.7345/23.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ ca fiind tardiv.

În privința recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 04.10.2012, Tribunalul reține că acesta este nefondat.

Prin încheierea recurată s-a stabilit obligația recurentei pârâte de a achita intimatului reclamant suma de 2679 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Criticile recurentei privitoare la fondul litigiului sunt străine de natura pricinii, încheierea supusă controlului judiciar statuând doar cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, astfel că tribunalul urmează a analiza doar criticile ce privesc această soluție.

Referitor la cheltuielile de judecată recurenta a criticat cuantumul acestora, învederând faptul că acestea sunt achitate din Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate, fond care este subdimensionat în comparație cu nevoile asiguraților sistemului de asigurări de sănătate din România.

Motivul este neîntemeiat întrucât la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată nu se ține cont de posibilitățile de plată ale părții adverse ci de alți factori cum ar fi valoarea pricinii, fiind necesar a se asigura un raport de proporționalitate între onorariul avocatului și volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

Astfel, nu este justificată reducerea onorariului achitat de parte avocatului său, mai ales că acțiunea a fost admisă în întregime.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin.1 din codul de procedură civilă Tribunalul va respinge recursul declarat de recurenta C. de asigurări de Sănătate a Județului B. împotriva încheierii de ședință din data de 04.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția tardivității recursului declarat împotriva sentinței civile nr.7345/23.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ și pe cale de consecință:

Respinge ca fiind tardiv recursul declarat de recurenta C. de asigurări de Sănătate a Județului B. împotriva sentinței sus menționate.

Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenta C. de asigurări de Sănătate a Județului B. împotriva încheierii de ședință din data de 04.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.05.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

F. N. M. D. B. M.

GREFIER

P. L.

Red. N.F./3.07.2013

Dact. L.P./3.07.2013

2 ex.

Jud. fond L. M./Judecătoria B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 709/2013. Tribunalul BRAŞOV