Contestaţie la executare. Decizia nr. 605/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 605/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 14326/197/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 605/R
Ședința publică din data de 23.04.2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE D. M.
JUDECĂTOR N. F.
JUDECĂTOR I. L.
GREFIER L. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării recursului civil declarat de recurenta contestatoare C. DE A. DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI BRASOV, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr._/03.10.2012 pronunțată de Judecătoria Brasov în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata T. E., având ca obiect „contestație la executare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 08.04.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 15.04.2013, 23.04.2013, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată că,
Prin Sentința civilă nr._, pronunțată la data de 03.10.2012, în dosarul nr._, Judecătoria B. a respins contestația la executare formulată de contestatoarea C. DE A. DE SANATATE A JUDETULUI B., în contradictoriu cu intimata T. E., ca fiind neîntemeiată și a obligat intimata la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecata pe seama contestatoarei.
Pentru a pronunța această sentință Judecătoria B. a reținut următoarele:
La data de 12.06.2012 s-a emis în cadrul dosarului execuțional nr. 281/2009 al S.C.P.E.J. D. & Corșate somația în conformitate cu dispozițiile art. 411 C.pr.civ, pentru suma de 1909,99 lei, in baza titlului executoriu reprezentat de s.c. 834/18.12.2008 a Tribunalului B..
Creanța ce formează obiectul executării silite în cadrul dosarului execuțional menționat este o creanță derivând dintr-un drept de natură salarială, fiind sub incidența O.U.G. nr. 71/2009.
Prin L. nr. 230/5.12.2011 s-a aprobat O.U.G. 71/2009 cu modificări, iar dispozițiile art. 1 din acest act normativ prevăd faptul că “plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
- în anul 2012 se plătește 5 % din valoarea titlului executoriu
- în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu
- în anul 2014 se plătește 25 % din valoarea titlului executoriu
- în anul 2015 se plătește 25 % din valoarea titlului executoriu
- în anul 2016 se plătește 35 % din valoarea titlului executoriu
În cursul termenului prevăzut la alin. 1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept“
Instanța reține faptul că potrivit art. 20 din Constituție, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și tratatele la care România este parte, iar potrivit alin. 2, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
In speță, amânarea executării hotărârilor judecătorești reprezintă o privare de proprietate, deoarece creditorul este titularul unei creanțe exigibile (cauza Burdov contra Rusia ).
Pentru ca privarea să nu reprezinte o încălcare a dreptului titularului acelui bun este necesar ca privarea să fie legală, să fie impusă de o cauză de utilitate publică și să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
Acestor condiții li s-au adăugat încă două condiții, create de jurisprudență, respectiv aceea a indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului și cea a proporționalității între limitare și scopul avut în vedere prin instituirea ei.
În speță, instanța apreciază că ultima condiție nu este îndeplinită. Astfel, scopul urmărit de stat prin adoptarea acestei măsuri este cel stabilit în expunerea de motive din preambulul O.U.G. nr. 71/2009 respectiv menținerea echilibrelor bugetare și în mod implicit a respectării angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.
La nivelul anul 2009, măsura de eșalonare poate apărea ca fiind proporțională, având în vedere termenul relativ rezonabil pentru care s-a dispus, respectiv anii 2010 - 2012.
Însă, prin modul în care s-a dispus eșalonarea prin L. 230/2011, până la nivelul anului 2016, rezultă faptul că eșalonarea este dispusă pe o perioadă de 8 ani de la data obținerii titlului executoriu, astfel încât acest interval de timp în care titularul este lipsit de dreptul său este în măsura să rupă echilibrul ce trebuie să existe între protecția dreptului individual de proprietate și exigențele apărării unor interese generale.
Ca urmare, îngrădirea dreptului de proprietate, respectiv lipsirea de bun, lipsirea de posibilitatea de a încasa creanța într-un termen rezonabil încalcă art. 1 din Protocolul Adițional la Convenție, iar suspendarea de drept a executării silite încalcă dreptul creditoarei de a-și încasa creanța și implicit de a se bucura de dreptul său.
Prin urmare, textul Convenției apare ca fiind mai favorabil intimatei și prin urmare prioritar fată de dreptul intern, cu atât mai mult cu cât există jurisprudența CEDO în mai multe cauze similare (Cauza S. c/a R, Cauza S. c/a R, cauza Ț. c/a R), aceste cauze bucurându-se de autoritate de lucru interpretat, motiv pentru care instanța a respins contestația la executare ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B., solicitând admitere recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației.
În expunerea de motive recurenta a arătat următoarele:
Executarea Sentinței civile nr. 834/CA/l 8.12.2008 intră sub incidența prevederilor O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificări și completări, la această dată fiind suspendată orice procedură de executare silită. în conformitate cu prevederile al. 2 art. 1 din actul normativ amintit.
Din anul 2009 și până în anul 2012 O.U.G. nr. 71/2009 a suferit modificări și completări din care a rezultat faptul că pe o perioadă de 3 ani de zile plata acestor drepturi a fost suspendată total urmând ca începând cu anul 2012 și până în anul 2016 acestea să se achite.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 188/02.03.2010 prin care s-a constat faptul că prevederile O.U.G. nr. 71/2009 sunt constituționale.
În acest context, al constituționalității O.U.G. nr. 71/2009, pe parcursul anului 2012 s-a procedat la achitarea procentului de 5 % din valoarea titlului executoriu, în speța de față fiind reprezentat de Sentința civilă nr. 834/CA/18.12.2008
Mai mult, precizează faptul că complete din cadrul Judecătoriei B. având pe rol cauze cu același obiect au admis contestațiile la executare introduse de către C.A.S.J. B..
In drept, au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009.
Prin cererea de recurs recurenta nu a solicitat administrarea de probe noi în recurs.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
În recurs intimata nu a depus întâmpinare.
Examinând sentința recurată în raport cu motivele de recurs invocate de recurentă, actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea de recurs formulată de recurentă este întemeiată având în vedere următoarele considerente:
Intimata T. E. a pornit procedura executării silite împotriva recurentei C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B., în baza titlului executoriu constând în Sentința civilă nr. 834/CA, pronunțată de Tribunalul B. la data de 18.12.2008, în dosarul nr._, prin care recurenta a fost obligată să îi plătească intimatei și altor angajați, drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, începând cu data de 01.01.2004, sau de la data numirii în funcție - pentru cei deveniți ulterior funcționari publici – până la data pronunțării hotărârii, actualizat cu indicele inflației.
Obiectul executării silite constituindu-l drepturi salariale restante neachitate, sunt incidente dispozițiile art. O.U.G. nr. 71/2009, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 18/2010, O.U.G. nr. 45/2010, O.U.G. nr. 113/2010 și prin Legea nr. 230/2011, care instituie termene suspensive de executare.
Art. 1 din ordonanță de urgență anterior evocată, stabilește că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a. în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b. în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c. în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d. în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e. în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
La alin. 2 al aceluiași ar în cursul termenului prevăzut la alin. 1, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Având în vedere calitatea creditorului și a debitorului, natura debitului, precum și data pronunțării hotărârii care constituie titlul executoriu, în speță sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009.
Prin Decizia nr. 1533/2011 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009.
În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a arătat în primul rând că „măsura suspendării de drept a procedurilor de executare este una necesară pentru a se putea realiza finalitatea avută în vedere, respectiv eșalonarea sumelor de bani rezultate din hotărâri judecătorești, fiind aplicată în mod egal tuturor persoanelor ce intră sub incidența acesteia”.
Curtea Constituțională a mai reținut că, pre deosebire de cele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 15 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, sau prin Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Yuriy Nikolayevich I. împotriva Ucrainei, Statul Român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute prin acestea.
Astfel, rezultă că situațiile avute în vedere nu sunt comparabile; în speță, nu este vorba de complexitatea procedurii interne de executare sau a sistemului bugetar public ori de faptul că autoritățile statului se prevalează de lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru executarea hotărârilor judecătorești, ci de problema sistemică ce rezultă din plata sumelor de bani care ar trebui executate și de impactul acesteia asupra stabilității economice și financiare a țării.
Curtea Constituțională a mai arătat ca executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; executarea uno icto constituie o modalitate de executare. însă nu singura pe care statul o poate alege.
Statul a făcut uz de marja sa de apreciere în privința termenului în care să fie executate hotărârile judecătorești, tocmai datorită situației economice și financiare îngrijorătoare în care se află, ceea ce nu este contrar art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
S-a reținut că prin eșalonarea plății sumelor de bani nu este vorba despre o omisiune a statului, despre lipsa de diligentă a acestuia, despre eventuala sa opoziție fată de autoritatea de care se bucură hotărârile judecătorești, ci de necesitatea creării unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidența ordonanței de urgență criticate.
În ceea ce privește dispozițiile art. l. paragraful 1 din CEDO, Curtea Constituțională a menționat că Statul Român nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora.
Rezultă că prin eșalonarea efectuată Statul Român nu a afectat esența dreptului de proprietate, nu a adus atingere substanței acestui drept și cu atât mai puțin nu a negat existența acestuia.
De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 188 din data de 02.03.2010, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, Curtea Constituțională a reținut că „Guvernul nu refuză aplicarea hotărârilor judecătorești, ci, din contră le recunoaște și își ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile și obiective stabilite în actul normativ contestat.
Prin urmare, Curtea a constatat că ordonanța de urgență nu este o măsură prin care se interzice nici măcar temporar executarea unei hotărâri judecătorești și, în consecință, nu reprezintă o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiției. Măsura contestată urmărește un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) prin decizia pronunțată în cauza „D. și alții împotriva României” la data de 04 septembrie 2012 și publicată la data de 18 septembrie 2012, a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților, prin care invocau încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil) și respectiv a art. l din Primul Protocol adițional la Convenție (dreptul de proprietate) prin aceea că autoritățile interne (Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice) au refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante, apreciind că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neputându-se reproșa Guvernului României că a refuzat să execute hotărârile interne care recunoșteau reclamanților drepturi de natură patrimonială, eșalonarea de către Guvern, în calitate de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând din anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.
Astfel, debitorul beneficiază de un termen suspensiv legal pentru a-și executa obligația de plată a sumelor prevăzute în titlul executoriu, exigibilitatea creanței fiind așadar amânată până la 31.12.2012. Faptul că debitorul a plătit deja o parte din suma aferentă acestui an nu atrage decăderea din beneficiul termenul prevăzut de lege, creditorul putând apela la executarea silită numai după expirarea acestui termen și numai în limita sumelor ce trebuiau plătite în cursul anului 2012 și care nu au fost plătite de debitor.
Cu privire la această cauza pronunțată de Curtea Europeană chiar în contradictoriu cu Statul Român, trebuie menționat faptul că drepturile patrimoniale invocate de către reclamanți priveau drepturi de natură salariala, asemănătoare celor din cauza de față, iar Curtea a avut în vedere actele normative emise de Guvern de eșalonare și suspendare a executărilor silite, respectiv O.U.G nr. 75/2008, O.U.G nr. 71/2009. astfel cum a și fost modificată prin O.U.G nr. 45/2010, și inclusiv dispozițiile Legii nr. 230/2011, prin care a fost aprobată O.U.G nr. 71/2009 și prin care s-au mai modificat tranșele și termenele de eșalonare.
Astfel, instanța reține că aceste aspecte reținute de Curtea Europeană sunt aplicabile mutatis mutandis și în cauza de față, intimata aflându-se într-o situație asemănătoare, iar în aceste condiții, în temeiul acestei jurisprudențe recente a Curții Europene, se justifică și reorientarea practicii judiciare a acestei instanțe în sensul reținerii aplicabilității dreptului intern care nu apare ca fiind în contradicție cu dispozițiile Convenției Europene.
În sensul celor reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza „D. și alții c. României”, în speța dedusă judecății, tribunalul reține că atitudinea Guvernului României nu a fost în sensul de a refuza plata drepturilor salariale suplimentare recunoscute prin hotărâri judecătorești, ci de a eșalona plata acestora pentru a se evita dezechilibrele bugetare, în condițiile în care creanțele cumulate la nivelul țării se află la un nivel ridicat, plătindu-se către creditori sume de bani care au fost alocate prin hotărâri de Guvern.
Trebuie precizat că sumele sunt actualizate cu indicele de inflație pentru a se evita ca persoanelor îndreptățite să li se diminueze creanța în acest interval de timp prin deprecierea monedei naționale.
În concluzie, în sensul celor reținute de Curtea Europeană, și în condițiile în care situația de fapt avută în vedere de Curte nu s-a modificat semnificativ, la acest moment tribunalul apreciază că nu există indicii că debitorii instituții publice nu vor respecta termenele de eșalonare a creanțelor, nefiind motive de a se înlătura aplicabilitatea dispozițiilor interne.
Prin urmare, în raport cu prevederile art. 1 alin. 2 din O.U.G nr. 71/2009 conform cărora executarea silită este suspendată de drept, tribunalul reține faptul că orice act de executare efectuat în acest interval de timp pentru recuperarea întregii creanțe, iar nu a tranșelor scadente, este lovit de nulitate și se impune a fi anulat, întrucât debitorul beneficiază de un termen suspensiv legal pentru a-și executa obligația de plată a sumelor prevăzute în titlul executoriu.
In consecință, se impune ca executarea silită pentru creanța pecuniară, a cărei exigibilitate a fost contestată de recurenta - contestatoare, se impune a fi desființată.
Având în vedere considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 și 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., cererea de recurs formulată de recurenta C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B. împotriva Sentinței civile nr._ pronunțată de Judecătoria B. la data de 03.10.2012, în dosarul cu nr. de mai sus, urmează a fi admisă, iar pe cale de consecință hotărârea recurată va fi modificată în parte, în sensul anulării somației, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de recurs formulată de recurenta C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B., cu sediul în mun. B., .. 11, împotriva Sentinței civile nr._ pronunțată de Judecătoria B., la data de 13.10.2012, în dosarul nr._, pe care o modifică în tot, după cum urmează:
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B., în contradictoriu cu intimata T. E., cu domiciliul procesual în mun. B., ., ..
Anulează somația din data de 12.06.2012 emisă de S.C.P.E.J. ”D. & Corsate” în dosarul de executare nr. 281/2009.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. M. pentru N. F. aflată pentru I. L. aflată
în concediu de odihnă semnează în concediu de odihnă semnează
PREȘEDINTE INSTANȚĂ PREȘEDINTE INSTANȚĂ
A. N. M. A. N. M.
GREFIER
LĂCĂRMIOARA P.
Red.DM/19.07.2013
Tehnored.LC/22.07.2013
Jud.fond: L.S.P.
2 ex.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 107/2013. Tribunalul BRAŞOV | Pretenţii. Decizia nr. 1568/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
