Anulare act. Decizia nr. 889/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 889/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 3497/338/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 889/2013
Ședința publică din data de 21 iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. G.
Judecător D. N.
Judecător V. M.
Grefier C. L.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către recurenții reclamanți M. G. și P. V., în contradictoriu cu intimații pârâți T. M., I. G., orașul Râșnov, prin primar, G. C. Râșnov SA, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 1800/03.10.2012, pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul civil nr._, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 30 mai 2013 conform celor consemnate prin încheierea de ședință de la acel termen de judecată, și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța din lipsă de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 07 iunie 2013, când din imposibilitatea constituirii completului de judecată datorită faptului că domnul judecător V. M. a fost în concediu de odihnă, a amânat pronunțarea pentru data de 14 iunie 2013, când, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astăzi, când
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 1880/03.10.2012, pronunțată de Judecătoria Zărnețști s-a admite excepția lipsei de interes a acțiunii, invocată de către pârâtul I. G. prin întâmpinare și s-a respins acțiunea formulată de către reclamanții M. G. și P. V., în contradictoriu cu pârâții TRUETSCH, I. G., ORAȘUL RÂȘNOV prin PRIMAR și S.C. G. CETATEA RÂȘNOV S.A., ca lipsită de interes.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că excepția lipsei de interes este o excepție de fond, absolută și peremptorie care tinde la împiedicarea judecății pe fond, astfel încât în situația admiterii sale nu mai poate fi examinat fondul cauzei dedusă judecății.
Instanța a reținut că una dintre condițiile pentru exercitarea unei acțiuni civile este existența unui interes dovedit în persoana reclamanților, ceea ce nu reprezintă decât folosul practic, imediat pe care îl au părțile pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare. De asemenea, pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să îndeplinească anumite condiții: să fie legitim, să fie personal și direct, să fie născut și actual. Prin urmare trebuie ca interesul să existe în momentul în care este formulată cererea, pentru că rolul judecătorului este de a rezolva litigii deja născute. Un interes eventual, ca și un interes care a trecut, a fost depășit, nu poate fi luat în considerare.
Între Primăria Orașului Râșnov, în calitate de proprietar și reclamanta S. V. (în prezent P.), în calitate de chiriaș s-a încheiat contractul de închiriere pentru suprafețele cu destinație de locuință înregistrat la Primăria Râșnov, sub nr. 30/10.04.2002, prin preluare contract nr. 23/10.07.1989, având ca obiect locuința din Râșnov, ., județul B., compusă din 2 camere în suprafață de 43 mp și dependințe în suprafață de 24,30 mp, pe un termen de închiriere 3 ani, cu începere de la data de 01.04.2002 până la data de 01.04.2005 (f. 11-15). Între Primăria Orașului Râșnov, în calitate de proprietar și M. G., în calitate de chiriaș s-a încheiat contractul de închiriere pentru suprafețele cu destinație de locuință înregistrat la Primăria Râșnov, sub nr.23/10.07._, având ca obiect locuința din Râșnov, ., județul B., compusă din două camere și dependințe, pe un termen de închiriere 5 ani, cu începere de la data de 01.08.1989 până la data de 01.08.1994 (f. 100-101).
Între Primăria Orașului Râșnov, în calitate de proprietar și reclamanta S. V. (în prezent P.), în calitate de chiriaș s-a încheiat contractul de închiriere pentru suprafețele cu destinație de locuință înregistrat la Primăria Râșnov, sub nr. 31/10.04.2002, prin preluare contract nr. 25/07.05.1991, având ca obiect locuința din Râșnov, ., județul B., compusă din 776 mp curte, și 205,6 mp – alte dependințe ale locuinței, pe un termen de închiriere 3 ani, cu începere de la data de 01.04.2002 până la data de 01.04.2005 (f. 16-20). Între Primăria Orașului Râșnov, în calitate de proprietar și M. G., în calitate de chiriaș s-a încheiat contractul de închiriere pentru suprafețele cu destinație de locuință înregistrat la Primăria Râșnov, sub nr. 25/07.05.1991, având ca obiect locuința din Râșnov, ., județul B., compusă din șură de 157 mp, grădină de 776 mp și magazii de 48,6 mp, pe un termen de închiriere de 2 ani, cu începere de la data de 25.04.1991 până la data de 25.04.1993, prelungit apoi până la data de 25.05.1998 (f. 95-97).
Reclamantul M. G. a formulat cerere către R.A. CETATEA RÂȘNOV înregistrată sub nr. 9 din 03.06.1998 (f. 91) prin care a solicitat cumpărarea apartamentului deținut în baza contractului de închiriere nr. 25/07.05.1991 și 23/ 10.07.1989. S. V. a formulat și ea cerere către S.C. G. CETATEA RÂȘNOV S.A înregistrată sub nr. 1194 din 07.06.2002 (f. 10) prin care a solicitat cumpărarea apartamentului deținut în baza contractelor de închiriere nr. 30/10.04.2002 – 31/10.04.2002 în condițiile Legii nr. 112/1995.
Prin sentința civilă nr. 372/2000 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul nr. 1474/C/1999 (f. 114) s-a admis acțiunea formulată de către reclamanții M. G. și P. V., și a fost obligată pârâta S.C. G. CETATEA RÂȘNOV S.A. să vândă reclamanților apartamentul care a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 25/07.05.1991 constituit din cota de 5/6 din imobilul locuință situat în Orașul Râșnov, . și s-a respins pentru cota de 1/6 din imobil, reprezentând spațiu comercial, dispunându-se și evacuarea lui M. V. din spațiul comercial situat în Râșnov, .. Sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin admiterea în parte a apelului prin Decizia civilă nr. 100/A din 18.01.2001 pronunțată de Tribunalul B. în Dosarul nr. 3428/2000 (f. 109-113) prin care s-a schimbat în parte sentința în sensul respingerii petitului de evacuare a numitei M. V., păstrându-se restul dispozițiilor. Aceste hotărâri rămânând irevocabile prin respingerea recursului, prin Decizia civilă din 22.05.2001 a Curții de Apel B.. Această sentință nu a fost însă pusă în executare, așa cum rezultă și din extrasul CF nr. 3328 din 2002 (f. 50) nr. top. 1541 – casă de piatră și curte de 1252,80 mp și nr. top. 1542 – grădină de 349,20 mp în care apar ca proprietari: Truetsch Georg-Hans cu cota de 4/24 cu titlu de drept moștenire cu act nr. 2643/1968 cf și Statul Român cu cota de 20/24 conform Deciziei 223/1974 înscris în cf cu act nr. 1350/1998.
Acțiunea prin care se cere obligarea unei persoane să încheie un contract de vânzare cumpărare, chiar dacă privește un bun imobil, este o acțiune personală imobiliară, astfel că în temeiul art. 405 C.proc.civ. dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 (trei) ani, nefăcând parte din categoria restrictivă a acțiunilor reale imobiliare. Sentința de mai sus a rămas definitivă la data de 18.01.2001, moment în care a devenit executorie potrivit legii, fiind depășit cu mult termenul în care se putea cere executarea silită a sentinței respective. Art. 405 alin.3 C.proc.civ. prevede că prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie, ceea ce înseamnă că prin pierderea puterii executorii și-a pierdut puterea definitivă hotărârea, acesta fiind și motivul pentru care s-a introdus o nouă acțiune prin care se cere încheierea aceluiași contract de vânzare cumpărare.
Ca o consecință a acțiunii prin care se cere să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare nr. 1492/25.07.2003 încheiat între numitul Truetsch Georg-Hans, în calitate de vânzător, decedat, a cărui moștenitoare este pârâta TRUETSCH M., în calitate de soție supraviețuitoare, și pârâtul I. G., în calitate de cumpărător, având ca obiect cota de 4/24 din imobilul situat în Râșnov, ., județul B. înscris în CF nr. 3328 Râșnov, nr. top. 1541 – casă și curte de 1252,80 mp și nr. top. 1542 – grădină de 349,20 mp (f. 8), reclamanții vor ca, față de faptul că cota de proprietate 5/6 din imobil aparține Statului Român, să revină întreg imobilul statului, pentru ca ulterior să se poată încheia contract de vânzare cumpărare cu reclamanții.
Prin Sentința civilă nr. 463/S din 19.10.2007 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ (f. 84-90) a fost admisă în parte contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de contestatoarea Truetsch M. în contradictoriu cu intimatul Orașul Râșnov, și în consecință, s-a dispus anularea Dispoziției nr. 1472/02.12.2003 emisă de intimat și a fost obligat intimatul să emită o nouă Dispoziție prin care să se dispună restituirea în natură către contestatoare a cotei de 20/24 din imobilul situat în Orașul Râșnov, ., județul B., înscris în CF nr. 3328 Râșnov, sub numerele topografice 1541 și 1542. Instanța de fond a reținut din verificarea portalelor instanțelor că împotriva acestei sentințe s-a formulat apel la Curtea de Apel B., prin care s-a respins contestația ca tardivă la data de 21.02.2008, împotriva acestei decizii s-a formulat recurs, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la data de 02.12.2008, iar p
rin Decizia nr. 55/..2009 pronunțată de Curtea de Apel B., în rejudecarea apelului, a fost respins apelul, prin urmare a rămas definitivă prima Sentință.
Având la bază Sentința civilă nr. 463/S din 19.10.2007 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, legalizată și învestită cu formulă executorie, s-a emis de către Primăria Orașului Râșnov, Dispoziția nr. 353 din 04.03.2011 (f. 83) prin care s-a dispus restituirea în natură, în favoarea pârâtei TRUETSCH M. a cotei de 20/24 din imobilul situat în orașul Râșnov, ., județul B. și înscris în CF nr. 3328 a localității Râșnov, cu nr. top. 1541 și 1542. Prezenta decizie făcând dovada proprietății pârâtei asupra imobilului.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului: Chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului. De prevederile alineatului precedent beneficiază și chiriașii care ocupă spații locative realizate prin extinderea spațiului inițial construit.
Prin restituirea în natură a imobilului ce face obiectul prezentei cauze în favoarea pârâtei TRUETSCH M., nu se mai justifică interesul reclamanților în promovarea prezentei acțiuni, deoarece cota de proprietate de 20/24 din imobil nu mai aparține Statului Român, pentru a justifica anularea contractului de vânzare cumpărare care ar vizat restul cotei de 4/24 din acest imobil, pentru că prin anularea acelui contract nu s-ar realiza reîntregirea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român așa cum arată reclamanții, pentru a se justifica interesul în ceea ce privește capătul de cerere de obligare a pârâților la încheierea cu ei a unui contract de vânzare cumpărare privind întregul imobil. Așa cum prevede art. 9 din Legea nr. 112/1995, acesta devine aplicabil doar în situația în care avem imobile care nu au fost restituite foștilor proprietari ori moștenitorilor, așa cum avem în prezenta cauză. Reclamanții, neputându-se prevala de acest text de lege, nu au un interes dovedit în persoana lor, ceea ce nu reprezintă decât folosul practic, imediat pe care îl au părțile pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare. Ori, pentru imobilul în cauză nemaifiind proprietar Statul Român, reclamanții nu pot obține nici un folos prin anularea contractului de vânzare cumpărare.
Această problemă, privind chiriașii imobilelor preluate în mod abuziv de către stat și foștii proprietari a fost dezbătură și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în numeroasele hotărâri împotriva Statului Român. De exemplu, în HOTĂRÂREA din 1 decembrie 2005, definitivă la 1 martie 2006, în Cauza P. împotriva României, în paragraful nr. 65 Curtea a reținut că: ”În speță, Curtea reține că reclamantul a introdus o acțiune în revendicare imobiliară pentru a se constata nelegalitatea naționalizării întregului său imobil și pentru a obține restituirea acestuia. În Sentința sa din 10 aprilie 1997, rămasă definitivă, Judecătoria Sectorului 1 București a stabilit că bunul litigios fusese naționalizat prin încălcarea Decretului nr. 92/1950, a statuat că reclamantul rămăsese proprietarul legitim și a obligat statul să restituie bunul (paragraful 14 de mai sus). Această sentință era opozabilă statului, singurul subiect de drept care putea să se pretindă în mod legitim proprietarul bunului în acel moment și care a fost obligat să-l repună pe reclamant în posesia imobilului. Dreptul de proprietate asupra bunului recunoscut astfel cu efect retroactiv nu era revocabil. De altfel, dreptul de proprietate al reclamantului nu a fost infirmat sau contestat până în prezent … D. care, Curtea apreciază că, în ceea ce privește apartamentul nr. 2, reclamantul are un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.” În paragraful nr. 68 din Hotărâre se arată: ”În primul rând, Curtea consideră că în speță nu este vorba de o simplă vânzare a bunului altuia, dar că această vânzare a survenit cu încălcarea flagrantă a unei hotărâri judecătorești pronunțate în favoarea reclamantului. Astfel, deși Sentința din 10 aprilie 1997 a recunoscut retroactiv dreptul de proprietate al reclamantului și a obligat statul să-l repună în posesia imobilului, la data de 16 aprilie 1997 statul a vândut imobilul chiriașului. Nu se poate ști cu certitudine dacă la data de 16 aprilie 1997 Sentința din 10 aprilie 1997 avea un caracter definitiv. Așadar, în calitatea sa de gardian al ordinii publice, statul avea o obligație morală de a stabili un exemplu, a cărei respectare trebuia asigurată de organele sale învestite cu misiunea de protecție a ordinii publice (Zwierzynski împotriva Poloniei, nr. 34.049/96, & 73, CEDO 2001 -VI). Or, a vinde apartamentul în litigiu după ce a fost obligat să-l restituie reclamantului și fără a arăta nici cea mai mică opoziție față de sentință, de exemplu prin declararea apelului, înseamnă a nega activitatea instanțelor.”
Instanța de fond a constatat că nu mai există interes pentru reclamanți în promovarea prezentei acțiuni, din moment ce Statul Român, nu ar mai putea fi obligat să încheie un contract de vânzare cumpărare cu ei, deoarece există o hotărâre definitivă și irevocabilă care îi este opozabilă Statului. Faptul că dreptul de proprietate a pârâtei TRUETSCH M. nu a fost încă înscris în cartea funciară, nu face inopozabilă acea sentință pentru reclamanți, deoarece condiția nerestituirii către foștii proprietari sau moștenitori este o condiție impusă însăși de lege. În prezenta cauză s-a reținut că există un interes care a trecut, a fost depășit, astfel că nu poate fi luat în considerare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenții-reclamanți M. G. și P. V..
În motivarea recursului recurenții au invocat incidența dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 2 raportat la alin. 5 C.pr.civ., solicitând casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare deoarece instanța de fond a soluționat cauza în baza excepției lipsei de interes, deși această excepție trebuia unită cu fondul, așa cum au solicitat părțile.
Recurenții au invocat incidența art. 304 alin. 9 C.pr.civ cu aplicarea dispozițiilor art. 304 C.pr.civ., art. 304 ind. 1 C.pr. civ. și dispozițiile art. 312 alin. 1, 2 și 3 C.pr.civ, menționând că fiind incidente atât motive de casare, cât și motive de modificare a sentinței, se impune casarea în tot a sentinței, rejudecarea cauzei și pe cale de consecință admiterea acțiunii.
Recurenții susțin că soluția pronunțată pe excepția lipsei de interes este vădit netemeinică și nelegală, deoarece ei au fost beneficiarii locațiunii privind imobilul în cauză, iar în virtutea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 au solicitat încă din 15 octombrie 1996 cumpărarea imobilului care nu a fost revendicat în termenul prevăzut de lege. Prin sentința civilă nr. 572/2000 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul nr. 1474/C/1999, s-a admis acțiunea formulată de către reclamanții M. G. și P. V., și a fost obligată pârâta S.C. G. CETATEA RÂȘNOV S.A. să vândă reclamanților apartamentul care a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 25/07.05.1991 constituit din cota de 5/6 din imobilul locuință situat în Orașul Râșnov, ., demarându-se ulterior procedurile pentru realizarea vânzării, însă între timp a fost înstrăinată în mod fraudulos cota de 1/6 din imobil, părții pârâte I. G..
Se menționează de către recurenți că în aceste condiții interesul lor procesual în promovarea acestei acțiuni este unul material, legitim, procesual, actual și moral, și subzistă și în prezent. În practicaua sentinței se face referire la decizia nr.353/04.03.2011, emisă de Primăria Râșnov, care este lovită de nulitate absolută, aceasta fiind emisă ca urmare a unei sentințe civile care nu le este opozabilă, iar aceștia susțin că instanța trebuia să pună în discuția părților și acest aspect.
Recurenții critică faptul că instanța nu a unit cu fondul excepția și nu a cercetat aspectele de fond invocate detaliat în acțiunea formulată, respectiv faptul că prin sentința civilă nr. 572/2000 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul nr. 1474/C/1999, a fost obligată pârâta S.C. G. CETATEA RÂȘNOV S.A. să vândă reclamanților apartamentul care a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 25/07.05.1991 constituit din cota de 5/6 din imobilul locuință situat în Orașul Râșnov, ., că la data de 25.07.2003, antecesorul pârâtei Truetsch M. a vândut lui I. G., prin act de vânzare cumpărare autentificat cota de 1/6 din imobil, deși nu mai avea calitatea de proprietar, obiectul actului fiind ilicit, iar cauza este ilicită și imorală.
Se mai arată că în anul 2004, pârâtul intimat I. G. după dobândirea ilegală a cotei de 1/6 din imobil, obține și o hotărâre de ieșire din indiviziune cu Statul Român, eludând în acest mod normele imperative cuprinse în art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Recurenții critică faptul că în anul 2011, Primăria Orașului Râșnov emite Dispoziția nr. 353 din 04.03 de restituire în natură, în favoarea pârâtei Truetsch M. a cotei de 5/6, deși în urma efectelor Decr. Nr. 223/74 s-au acordat despăgubiri, fiind inadmisibilă restituirea în natură.
Intimatul I. G. a formulat întâmpinare(f. 17) în cauză solicitând respingerea recursului și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul arată, în esență, că recurenții nu justifică interes în promovarea acțiunii, iar sentința civilă nr. 867/18.11.2004 și decizia nr. 375/., dată în dosarul civil nr. 407/c/2006, le sunt opozabile.
Se mai arată de către intimat că a cumpărat cota de 4/24, bazându-se pe cartea funciară, iar ceea ce s-ar putea vinde în temeiul Legii nr. 112/1995 este o locuință și nu o cotă parte indiviză din imobil.
Intimata UAT Râșnov a formulat întâmpinare(f. 28) în cauză solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței nr. 1800/03.10.2012, pronunțată de Judecătoria Zărnești, ca fiind legală și temeinică.
Analizând motivele de recurs invocate, instanța reține că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere cele ce urmează a fi arătate mai jos:
Potrivit art. 137 C.pr. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
Regula este că instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor invocate, fie că sunt excepții de procedură, fie că sunt excepții de fond, iar excepția este că aceste excepții pot fi unite cu fondul doar în situația în care pentru soluționarea excepțiilor invocate este necesar să se administreze probe în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
Excepția lipsei de interes este o excepție de fond, însă instanța nu este obligată să o unească cu fondul, fiind la latitudinea instanței unirea excepției cu fondul și aceasta doar în situația în care pentru soluționarea acesteia era necesar să se administreze probe în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
Reținând cele menționate, instanța apreciază că în mod corect instanța de fond nu a procedat la unirea excepției lipsei de interes cu fondul cauzei.
Instanța de fond a reținut în mod corect că una dintre condițiile pentru exercitarea unei acțiuni civile este existența unui interes dovedit în persoana reclamanților, ceea ce nu reprezintă decât folosul practic, imediat pe care îl au părțile pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare. De asemenea, pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să îndeplinească anumite condiții: să fie legitim, să fie personal și direct, să fie născut și actual. Interesul trebuie să existe în momentul în care este formulată cererea, pentru că rolul judecătorului este de a rezolva litigii deja născute. Un interes eventual, ca și un interes care a trecut, a fost depășit, nu poate fi luat în considerare.
Atât timp cât prin dispoziția nr. 353 din 04.03.2011 emisă de Primăria Orașului Râșnov, s-a dispus restituirea în natură, în favoarea pârâtei TRUETSCH M. a cotei de 20/24 din imobilul situat în orașul Râșnov, ., județul B. și înscris în CF nr. 3328 a localității Râșnov, cu nr. top. 1541 și 1542, iar imobil nu mai aparține Statului Român, nu se mai justifică anularea contractului de vânzare cumpărare care vizează restul cotei de 4/24 din acest imobil. De asemenea, prin anularea acelui contract nu s-ar realiza reîntregirea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român, și în aceste condiții nu se mai justifica interesul în ceea ce privește capătul de cerere de obligare a pârâților la încheierea cu unui contract de vânzare cumpărare privind întregul imobil.
Instanța consideră neîntemeiate criticile formulate de recurenți referitoare la faptul că instanța de fond trebuia să pună în discuția părților nulitatea absolută a dispoziției nr. 358 din 04.03.2011, emisă de Primăria Orașului Râșnov. Instanța de fond nu a fost învestită cu un capăt de cerere în acest sens, iar dispoziția nr. 358 din 04.03.2011, emisă de Primăria Orașului Râșnov, fiind un act autentic se bucură de o prezumție de autenticitate și validitate. În virtutea rolului activ judecătorul nu poate încălca principiul disponibilității și nu poate să se pronunțe asupra nulității unui act juridic în lipsa unui petit formulat de părți. Dispoziția nr. 358 din 04.03.2011, emisă de Primăria Orașului Râșnov, a fost depusă la dosar la termenul din data de 06.06.2012, fiind comunicată părților, inclusiv reclamanților. Pentru comunicarea înscrisurilor, instanța de fond a amânat cauza pentru termenul din 19.09.2012, iar reclamanții au avut în acest sens timpul necesar să formuleze critici cu privire la dispoziția de restituire. Mai mult, instanța reține că raportat la data emiterii acestui act (04.03.2011), condițiile de valabilitate sunt cele menționate de Codul civil din anul 1864, iar instanța de judecată nu are obligația, ci doar posibilitatea să invoce pe cale de excepție vreun motiv de nulitate absolută și aceasta doar în cazul în care ar exista un astfel de motiv.
Instanța de fond soluționând cu prioritate excepția lipsei de interes și având în vedere efectul peremptoriu al acestei excepții, nu mai putea să cerceteze cauza pe fond.
Reținând cele menționate instanța de recurs apreciază că sentința atacată este legală și dată cu aplicarea corectă a legii.
Pentru aceste motive, instanța va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenții-reclamanți M. G. și P. V. împotriva sentinței civile nr. 1880/03.10.2012 a Judecătoriei Zărnești, pe care o va menține.
Reținându-se culpa procesuală a recurenților în temeiul art. 274 C.p.c. instanța îi va obliga să i plătească intimatului-pârât I. G. suma de 1240 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenții-reclamanți M. G. și P. V. în contradictoriu cu intimații-pârâți TREUTTSCH M., I. G., ORAȘUL RÂȘNOV prin PRMAR și S.C. G. CETATEA RÂȘNOV S.A., împotriva Sentinței civile nr. 1880/03.10.2012 a Judecătoriei Zărnești, pe care o menține.
Obligă pe recurenții-reclamanți M. G. și P. V. să-i plătească intimatului-pârât I. G. suma de 1240 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.06.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Pt. A. GârlonțaDaniela NiculeasaPt. V. M.
fiind în C.O. semneazăfiinf în C.O. semnează
Președintele instanței,Președintele Instanței,
A. N. MiocAlina N. M.
GREFIER,
C. L.
Red. DN/14.08.2013
Tehnored. E.M./19.08.2013
2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1604/2013. Tribunalul... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
