Contestaţie la executare. Decizia nr. 1298/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1298/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 32172/197/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1298/R
Ședința publică din data de 28.10.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE N. F.
JUDECĂTOR M. B.
JUDECĂTOR M. P.
GREFIER L. P.
Pe rolul Tribunalului se află judecarea cererii de recurs declarată de recurenții intimați P. M., C. M., R. D., B. I., F. S., C. L., L. C. G., M. G., G. D., B. D., I. C., I. M. împotriva sentinței civile nr. 6842/19.04.2013 pronunțata de Judecătoria Brasov, în contradictoriu cu intimata contestatoare D. G. A FINANTELOR PUBLICE BRASOV, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 14.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21.10.2013, 28.10.2013, când:
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr.6842/19.04.2013 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B. s-a respins cererea de suspendare a judecății formulată de contestatoare în temeiul art. 244 pct. 1 C.pr.civ. S-a respins cererea de suspendare a executării silite. S-a admis contestația la executarea silită formulată de contestatoarea D. G. A FINANTELOR PUBLICE BRASOV în contradictoriu cu intimații P. M., C. M., R. D., B. I., F. S., C. L., L. C. G., M. G., G. D., B. D., I. C., I. M.. S-au anulat adresele de poprire, emise la data de 17 12 2012, în dosarul execuțional nr. 603/2012 al B. D. & Corșate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin contestația la executare înregistrată sub nr._, contestatoarea D. G. A FINANTELOR PUBLICE BRASOV în contradictoriu cu intimații P. M., C. M., R. D., B. I., F. S., C. L., L. C. G., M. G., G. D., B. D., I. C., I. M. a solicitat anularea adreselor de înființare a popririi emise la data de 17 12 2012 în dosarul execuțional nr.603/2012 al B.E.J. „D. & Corșate”, pentru fiecare creditor intimat în parte, și suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației potrivit art. 403 al.1 C.pr.civ. și O.U.G. nr. 71/2009.
Prin sentința civilă nr. 5671/16.05.2011 a Judecătoriei B., ce constituie titlu executoriu în speță, s-a constatat că intimații - creditori sunt supuși unui tratament discriminatoriu, determinat de refuzul Ministerului Finanțelor Publice de a achita sumele actualizate cu indicele de inflație, plus dobânda legală, aferente suplimentului postului și
suplimentului corespunzător treptei de salarizare, prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din L. nr. 188/1999, sume datorate pentru perioada 01.01._08 sau în funcție de data numirii și în continuare până la modificarea situației de fapt și/sau de drept avută în vedere în dosarul de față. În consecință,debitoarea–contestatoare a fost obligată să achite reclamanților, cu titlul de despăgubiri, sumele echivalente celor arătate la capătul 1, calculate prin aplicarea unui procent de 25% din salariul de bază în considerarea fiecăruia dintre cele două suplimente neacordate, atât corespunzător perioadei trecute, începând cu data de 01.01.2005 cât și pentru viitor, până la modificarea situației de fapt și/sau de drept avută în vedere în cauza de față.
Ulterior prin încheierea de ședință din data de 18 06 2013 s-a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 5671 din 16.05.2011 a Judecătoriei B. în sensul că paragraful 3 din dispozitivul hotărârii are în vedere sumele din al doilea paragraf al aceluiași dispozitiv, respectiv: sumele aferente suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din L. nr. 188/1999, sume datorate pentru perioada 01.01._08 sau în funcție de data numirii și în continuare până la modificarea situației de fapt și/sau de drept avută în vedere în dosarul de față, inclusiv actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă acestor sume, astfel cum au fost actualizate cu indicele de inflație.
Prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu din data de 25 10 2012 a Judecătoria B., la cererea intimaților-creditori a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu constituit de sentința civilă nr. 5671/16 05 2011 a Judecătoriei B. și s-a constituit dosarul execuțional nr. 603/2012 al S.C.P.E.J. „D. & Corșate”.
La data de 17 12 2012, în dosarul execuțional nr. 603/2012 al B.E.J. „D. & Corșate”, pentru fiecare creditor intimat în parte s-a emis adresă de înființare a popririi asupra bunurilor incorporale ale debitoarei –contestatoare pe care aceasta le deține la terțul poprit Trezoreria B. .
Contestatorul a contestat legalitatea acestor acte de executare în raport de suspendarea de drept a oricărei executări silite în baza titlurilor executorii privind drepturi salariale, cum este și situația din speță, potrivit prevederilor OUG nr.71/2009, prin care s-a prevăzut plata eșalonată a acestor creanțe la termenele stabilite prin actul normativ, precum și relativ la aceea că titlul executoriu nu conține dispoziții relativ la actualizarea creanței cu indicele de inflație și dobândă legală până la data achitării debitului.
La rândul lor intimații creditori au susținut că natura creanței nu atrage aplicabilitatea OUG nr.71/2009 deoarece nu reprezintă drepturi salariale ci sunt despăgubirilor provenind din constarea existenței unei discriminări.
Susținerea intimaților relativ la natura creanțelor ce se execută nu poate fi reținută.
S-a reținut conform titlului executoriu că despăgubirile au fost pretinse și recunoscute pentru înlăturarea discriminării reclamante de creditori în legătură cu raporturile de serviciu, respectiv în legătură cu plata unor drepturi salariale în calitatea lor de funcționari publici,recunoscute prin hotărâre judecătorească. Prin petitele acțiunii și considerentelor de fapt invocate în susținerea cererii de chemare în judecată au făcut vorbire de aceea că în aceeași situație a deținerii de hotărâri judecătorești similare,colegi ai creditorilor beneficiază de plata salariului în conformitate cu aceste sentințe în timp ce lor li se refuză o asemenea plată, cu precizarea expresă a calității în care au înțeles să
promoveze acțiunea, respectiv de funcționari publici. Așadar, în mod evident prejudiciul pretins a fi acoperit prin despăgubire, care a și fost acordată l-au afirmat ca provenind din exercitarea raporturilor de serviciu dintre creditori și debitoarea contestatore, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B.,în cadrul căreia aceștia își desfășoară activitatea în calitatea lor de funcționari publici,mai exact din modalitatea de stabilire a componenței salariului la care aceștia au invocat că au dreptul pentru activitatea pe care o desfășoară.
Prin titlul executoriu s-a reținut expres că „ potrivit disp. art. 27 alin. 1 din OG nr.37/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de
judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri, potrivit dreptului comun, și astfel instanța va constata că reclamanții sunt supuși unui tratament discriminatoriu, determinat de refuzul Ministerului Finanțelor Publice de a achita sumele actualizate cu indicele de inflație, plus dobânda legală, aferente suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din L. nr. 188/1999, sume datorate pentru perioada 01.01._08 sau în funcție de la data numirii și în continuare până la modificarea situației de fapt și/sau de drept.”.Astfel prin hotărârea judecătorească pusă în executare instanța a dispus „obligarea pârâților să achite reclamanților, cu titlul de despăgubiri sumele echivalente celor arătate la capătul 1, calculate prin aplicarea unui procent de 25% din salariul de bază în considerarea fiecăruia dintre cele două suplimente neacordate, atât corespunzător perioadei trecute, începând cu data de 01.01.2005 cât și pentru viitor, până la modificarea situației de fapt și/sau de drept avută în vedere în cauza de față și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare achitării către reclamanți a despăgubirilor pretinse prin capătul 2 din cerere.”
Totodată, din titlul executoriu rezultă că reclamanții au pretins însă instanța de judecată a respins capătul de cerere privind obligarea la completarea carnetele de muncă ale creditorilor prin menționarea beneficiului suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare, în cuantum de câte 25% din salariul de bază.
Așadar, potrivit titlului executoriu, fără echivoc se relevă că obiectul executării silite dedusă judecății îl constituie creanțe a căror natură este acea de drepturi salariale și astfel se constată aplicabilitatea OUG nr.71/2009, invocată de contestatoare.
Astfel, prin art. 1 alin. 1 din OUG nr. 71/2009 se prevede că „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu”,iar potrivit alin.2 s-a prevăzut că “în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept”.
De asemenea, art.1 al Protocolului 1Adițional la CEDO și art. 6 par.1 din Convenție prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, iar în acest sens executarea unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate de orice jurisdicție competentă este considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de,, proces”.
Prin art. 1 din Protocolul nr. 1 se mai prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Respectiv, nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Verificând legalitatea actelor de executare deduse judecății prin prisma reglementărilor mai sus evocate se constată că în privința executării creanțelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar prin OUG nr.71/2009 se realizează o limitare, prin eșalonarea plății pentru perioada 2012-2016
Văzând însă jurisprudenței din ultima perioadă a Curții Europene a Drepturilor Omului se observă că instanța europeană prin decizia pronunțată în cauza „D. și alții contra României ”din 04.09.2012, a respins ca vădit neîntemeiate cererile reclamanților prin care aceștia invocau încălcarea articolului 6 din convenția europeană a drepturilor omului (dreptul la un proces echitabil), respectiv a articolului 1 din primul protocol adițional la convenție (dreptul de proprietate), prin aceea că autoritățile interne ( Ministerul Justiției Și Ministerul Finanțelor Publice) au refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante.
În motivarea hotărârii sale, CEDO a apreciat că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neputându-se reproșa Guvernului român că a refuzat să execute hotărârile interne ce recunoșteau reclamanților drepturi de natură patrimonială. CEDO a apreciat că eșalonarea plăților de către Guvern, în calitatea sa de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților. Prin această decizie s-a mai argumentat și în sensul că prin faptul că reclamanții au primit până în prezent o fracție semnificativă din sumele cuvenite, și astfel nu există indicii că Guvernul intenționează să nu respecte calendarul plăților pentru viitor.
În consecință, în contextul noii jurisprudențe CEDO, s-a reținut că prin dispozițiile din OUG nr. 71/2009 nu există o încălcarea a dreptului creditorilor prin realizarea creanțelor deținute în condițiile acestei legi speciale, iar în cauză nu s-a contestat primirea plăților parțiale potrivit ordonanței.
Prin urmare, în condițiile în care orice executare silită începută pentru creanțe recunoscute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este suspendată de drept în conformitatea cu dispozițiile din OUG nr. 71/2009, emiterea adreselor de înființare a popririlor este nelegală și au fost anulate.
În considerarea celor reținute mai sus și a efectelor OUG nr. 71/2009 relativ la suspendarea de drept a oricărei executări silite având ca obiect drepturi salariale instanța a reținut că cererea de suspendare a executării silite în temeiul prezentei contestații este neîntemeiată.
De asemenea a fost respinsă și cererea de suspendare a judecății în temeiul art. 244 pct.1 C.pr.civ. având în vedere că o astfel de suspendare este admisibilă numai în cazurile în care cele două litigii se poartă pe fondul unui drept ce face obiectul judecății, or în speță litigiile au ca obiect contestații la executarea silită pornită în temeiul unui titlu executoriu prin care irevocabil fondul dreptului a fost stabilit sau recunoscut, intrând în puterea lucrului judecată.
Cu privire la susținerea că titlul executoriu nu conține dispoziții relativ la actualizarea creanțelor până la data plății s-a reținut ca neîntemeiată ținând seama că prin lămurirea titlului executoriu potrivit celor expuse, la începutul expozeului, s-a stabilit că debitoarea contestatoare datorează „sumele aferente suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din L. nr. 188/1999, sume datorate pentru perioada 01.01._08 sau în
funcție de data numirii și în continuare până la modificarea situației de fapt și/sau de drept avută în vedere în dosarul de față, inclusiv actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă acestor sume, astfel cum au fost actualizate cu indicele de inflație.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs intimații B. I., I. M., B. D., M. G., C. Neonila, L. C. G., I. C., F. S., C. M., G. D., R. D. și P. M., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii și în consecință respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
În motivare au arătat că, în urma precizării contestației, s-a lămurit de către partea adversă că obiectul contestației îl reprezintă actele de executare constând în adresele de înființare a popririi. Raportat la acestea, contestatoarea s-a limitat la a critica doar lipsa codului de identificare fiscală, omisiune ce nu poate atrage nulitatea absolută, ci doar una relativă, în condițiile art.105 al.2 teza 1 C.pr.civ., Or, neindicarea acestui element nu a produs nici un fel de vătămare care să poată fi înlăturată doar prin anularea actului.
Instanța de fond nu s-a limitat la analiza doar la analiza acestei argumentări, ci și-a întemeiat soluția pe aspecte ce ar fi putut fi avute în vedere în dezbaterea legalității executării înseși, chestiuni ce nu cădeau în sfera de cenzură a instanței, față de precizare.
Instanța de fond pleacă în analiză de la teza potrivit căreia debitele puse în executare au natura unor drepturi salariale, atrăgând incidența OUG 71/2009.
Aceste drepturi reprezintă însă despăgubiri civile dispuse în favoarea creditorilor de instanța de judecată, în vederea acoperirii prejudiciului pe care l-au încercat ca urmare a stării de discriminare la care au fost supuși. Despăgubirile au fost acordate în temeiul OG 137/2000, act normativ ce nu are legătură cu acordarea drepturilor salariale.
În cadrul acestui proces s-a tranșat natura juridică a pretențiilor, stabilindu-se că este competentă să soluționeze cauza instanța de drept comun, respectiv judecătoria, și nu tribunalul ce ar fi fost competent în cazul unui litigiu privind litigiile de muncă sau raporturile de serviciu ale funcționarilor.
În drept au fost invocate prevederile art.3041 C.pr.civ.
Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.
S-a arătat că obligația de plată stabilită în favoarea creditorilor prin hotărâre judecătorească reprezintă obligații bănești rezultate din drepturi salariale, două sporuri în procent de 25% fiecare, care urmează a se cuantifica tocmai prin raportare la salariul de bază al fiecărui reclamant în parte.
În condițiile in care intimații au solicitat a se constata în dosarul de fond că sunt discriminați în raport de colegii lor cărora li s-au acordat drepturi bănești, drepturi de natură salarială aferente suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare calculate prin aplicarea procentului de 25% aferent fiecărui spor la salariul de bază, nu se poate susține în prezenta contestație că drepturile obținute nu au natura unor drepturi salariale, ci doar natura unor despăgubiri.
În dosarul de fond, instanța de judecată nu a fost învestită și nici nu s-a pronunțat cu privire la obligarea pârâților la plata de despăgubiri bănești, precis cuantificate. Acțiunea respectivă nu a avut caracterul unei acțiuni în pretenții, aspect ce rezultă și din faptul că reclamanților nu li s-a solicitat timbrarea acțiunii.
Acțiunea a reprezentat o acțiune în constatarea discriminării pe drepturi salariale pe care alți colegi le-au primit și nu pe despăgubiri pe care le-ar fi primit alți colegi. Pe calea prezentei contestații nu poate fi schimbată situația juridică față de care reclamanții solicitaseră constatarea existenței unei discriminări.
Relativ la celelalte motive ale contestației la executare, întrucât instanța de fond a apreciat că drepturile au natură salarială și astfel este incidentă OUG 71/2009, și nu a mai procedat în consecință la analiza celorlalte argumente invocate în contestația la executare introductivă, în situația în care instanța de recurs va aprecia că recursul este întemeiat, se impune analiza și a acestora.
În cauză a fost contestat și cuantumul obligațiilor cuprinse în titlul executoriu întrucât calculele efectuate de către creditori și comunicate executorului nu sunt efectuate de nicio persoană competentă în domeniu, nu rezultă cum s-a ajuns la cuantumul indicat, care au fost indicii utilizați pentru actualizare, dobânda utilizată, etc.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, a prevederilor legale incidente în cauză, a dispozițiilor art.3041 C.pr.civ., Tribunalul constată că recursul este întemeiat.
Astfel, prin răspunsul la întâmpinare formulat de contestatoare în fața instanței de fond, se arată că, prin contestație se solicită anularea adreselor de înființare a popririi emise la data de 17.12.2012, cât și a executării silite declanșate în baza actului menționat. Ea nu vizează un alt act de executare emis anterior adreselor de înființate a popririi, somația și executarea silită declanșată în baza acesteia fiind atacate în alt dosar civil.
Din această precizare rezultă că obiectul contestației este cel stabilit inițial, respectiv adresele de înființare a popririi, cât și executarea silită înseși, renunțarea intimaților la a mai susține excepția tardivității fiind un act de opțiune a acestora.
În mod corect instanța de fond a procedat astfel la analiza argumentului privind caracterul salarial al sumelor executate și intervenirea astfel a actului normativ ce suspendă executarea silită în aceste cazuri.
Relativ la natura acestor sume urmărite, tribunalul reține că ne aflăm în prezența unor sume cu caracter de despăgubiri civile, și nu drepturi salariale ce ar atrage într-adevăr incidența suspendării legale.
Astfel, dreptul intimaților la încasarea acestor sume a fost stabilit prin sentința civilă nr.5671/16.05.2011 a Judecătoriei B., ce constituie titlu executoriu, irevocabilă prin respingerea recursului. Prin hotărâre s-a constatat că reclamanții, intimați în prezenta contestație, sunt supuși unui tratament discriminatoriu, astfel că pârâții MFP și DGFP B. au fost obligați să achite, cu titlul de despăgubiri, sumele echivalente suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, calculate prin aplicarea unui procent de 25% din salariul de bază.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.27 al.1, art.2 al.1 din OUG 137/2000, fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art.27 al.1 din același act normativ.
Scutirea de taxă nu constituie astfel un argument privind natura de drepturi salariale a sumelor, întrucât o acțiune în despăgubiri ar fi fost supusă timbrajului, întrucât temeiul legal special prevede scutirea de taxă a acțiunilor privind discriminarea.
S-a invocat în cauza de fond și excepția autorității de lucru judecat, întrucât într-un alt dosar li s-a respins acțiunea privind acordarea celor două sporuri salariale, excepție ce a fost însă respinsă, având în vedere că sumele sunt pretinse în noul dosar cu titlul de despăgubiri, și nu cu titlul de drepturi salariale.
De asemenea, s-a reținut în cuprinsul considerentelor sentinței ce constituie titlu executoriu, că reclamanții se regăsesc în aceeași situație ca și alți salariați, fiindu-le acordate prin hotărâri judecătorești cele două sporuri. Discriminarea a apărut în faza executării celor două sentințe, întrucât doar unor salariați li s-a pus în executare hotărârea.
În aceste condiții s-a reținut existența unui tratament discriminatoriu, precum și existența condițiilor pentru angajarea răspunderii pentru aplicarea acestui tratament.
În consecință, pârâții au fost obligați la plata către salariați a despăgubirilor echivalente cu cele două sporuri salariale.
Natura juridică a sumelor obținute prin această hotărâre judecătorească este aceea de despăgubiri de natură civilă, temeiul juridic al acestora constând în existența tratamentului discriminatoriu aplicat prin executarea doar către unii salariați a unor hotărâri judecătorești. Din acest motiv competența de soluționare a aparținut judecătoriei în primă instanță, în caz contrar, dacă sumele pretinse ar fi avut natură salarială, competența ar fi aparținut tribunalului.
De asemenea, în cadrul litigiului de fond, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat față de un alt litigiu anterior în care s-a statuat cu privire la sporurile cuvenite reclamanților, statuările instanței privind existența unei cauze diferite a pretențiilor intrând în puterea lucrului judecat și impunându-se a fi respectată .
S-a stabilit astfel în cadrul litigiului întemeiat pe dispozițiile OUG 137/2000, că drepturile pretinse în baza acestui act normativ, ce au fost acordate și a căror executare silită se urmărește, au natura unor despăgubiri civile egale cu cele două sporuri salariale. A stabili în faza executării că sumele au natură salarială echivalează cu încălcarea puterii lucrului judecat a hotărârii judecătorești pronunțate, lipsind practic de substanță sancțiunea aplicată de instanța de judecată tratamentului discriminatoriu prin obligarea la plata despăgubirilor egale cu sumele de care reclamanții au fost privați, în condiții egale ce ar fi justificat o executare similară a hotărârii judecătorești.
În consecință, tribunalul constată că sumele a căror executare se pretinde nu au natura unor drepturi de natură salarială și astfel nu se aplică prevederile OUG 71/2009 privind suspendarea legală de drept a executării unor astfel de sume.
Se reține că prin contestația formulată s-au invocat o . alte argumente de către contestatoarea DGRFP B., argumente ce nu au mai fost analizate de către instanța de fond, întrucât analiza acestora apărea de prisos în condițiile în care s-a reținut caracterul salarial al drepturilor a căror executare se solicită.
În consecință, se impune analiza tuturor acestor motive al contestației la executare, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 al.3 C.pr.civ., întrucât nu s-a cercetat fondul cauzei, văzând și prevederile art.312 al.1 și 2 C.pr.civ., tribunalul va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții contestatori B. I., I. M., B. D., M. G., C. Neonila, L. C. G., I. C., F. S., C. M., G. D., R. D., P. M. împotriva sentinței civile nr.6842/19.04.2013 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B., pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.10.2013.
P., JUDECĂTOR,
N. F. M. B.
Red. M.B./14.01.2014
Dact L.P./14.01.2014
Jud. fond. D. I. M./Judecătoria Brasov
Cu opinia separată a judecatorului P. M., în sensul respingerii recursului.
Contrar opiniei majoritare, apreciem că se impune respingerea recursului, cu consecința menținerii sentinței atacate, conform art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Considerăm că în mod temeinic și legal instanța de fond a considerat că sunt incidente în speță dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 întrucât despăgubirile ce au fost acordate prin sentința civilă nr. 5671/2011 a Judecătoriei Brasov derivă din neplata unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar.
Chiar dacă aceste despăgubiri au fost acordate ca urmare a constatării existentei unei discriminări a recurenților din prezenta pricină față de alte persoane aflate în aceeași situație, acestea își au izvorul în neplata unor sporuri de natură salarială reprezentate de suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în cuantum de câte 25% din salariul de bază.
Nu este normal ca drepturile de bază, respectiv drepturile de natură salarială să fie acordate eșalonat, iar despăgubirile derivate din acestea să aibă un regim preferențial, pentru că s-ar încălca principiul „accesorium sequitur principalae”.
Mai mult decât atât, apreciem că în acest caz s-ar crea o nouă discriminare între personalul din sectorul bugetar care a obținut drepturile salariale prin intermediul instanței de contencios administrativ și colegii acestuia, care au beneficiat de despăgubiri pentru aceleași sporuri, acordate de instanțele civile de drept comun.
O astfel de abordare considerăm că nu aduce vreo atingere puterii de lucru judecat de care se bucură hotărârea pusă în executare, deoarece nu schimbă natura juridică a drepturilor valorificate prin aceasta. Ceea ce susținem este că în aria de aplicare a dispozițiilor OUG nr. 71/2009 intră și executarea unor asemenea hotărâri judecătorești, intenția legiuitorului fiind aceea de a eșalona plata tuturor drepturilor de natură salarială obținute prin hotărâri judecătorești de personalul din sectorul bugetar, indiferent de modul în care au fost acordate - fie cu titlu de drepturi salariale, fie sub formă de despăgubiri, ca în speța dedusă judecății.
Având în vedere toate aceste considerente, apreciem că soluția pronunțată de prima instanță este temeinică și legală și aceasta trebuia să fie menținută prin respingerea recursului.
JUDECĂTOR,
P. M.
Red. P.M./20.06.2014
Dact L.P./20.06.2014
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1207/2013. Tribunalul... | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 358/2013.... → |
|---|
