Contestaţie la executare. Decizia nr. 1529/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1529/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 3623/226/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 1529/R/2013
Ședința publică de la 5 decembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – C. F.
Judecător – M. I. I.
Judecător – A. I.
Grefier – V. D.
Pe rol fiind judecarea cererii de recurs formulată de recurentul contestator V. I. în contradictoriu cu intimații Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin reprezentant legal și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc V., prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr.2910/22.08.2013, pronunțată de Judecătoria F. în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelantul contestator V. I. asistat de reprezentant convențional, avocat S. I. și reprezentanta convențională a intimatei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, consilier juridic E. M., lipsă fiind intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. - A.F.P. a Orașului V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Nemaifiind chestiuni prealabile de invocat și probe noi de solicitat în calea de atac a recursului, instanța acordă cuvântul asupra cererii de recurs formulate.
Reprezentantul convențional al recurentului contestator față de motivele arătate pe larg în cererea formulată, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr.2910/22.08.2013 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul civil nr._, trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria F., cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
În acest sens, arată că instanța de fond a reținut în mod greșit că cererea dedusă judecății a fost tardiv formulată, în condițiile în care aceasta are caracterul unei contestații la titlu, iar nu al unei contestații la executare propriu-zisă, iar contestația la titlu poată fi formulată pe tot parcursul executării silite.
Mai arată că a invocat faptul că executarea silită trebuia să aibă loc în temeiul deciziei penale pronunțate de Curtea de Apel B., cu privire la suma de 190.405,23 lei, iar nu în baza titlului executoriu fiscal emis de A.F.P., pentru suma de 198.370 lei, neputând exista două titluri pentru aceeași creanță.
Arată de asemenea că, în acest fel, s-a procedat la o dublă impunere, iar cel care trebuia executat era titlul reprezentat de hotărârea judecătorească, aceasta având prioritate, aspect care trebuia lămurit de instanța de fond. Calificând cererea drept o contestație la executare, Judecătoria F. nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, ca urmare a admiterii excepției tardivității.
Reprezentanta convențională a intimatei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură solicită respingerea recursului, susține excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, susține excepția tardivității invocată de intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. deoarece contestația a fost introdusă după expirarea termenului legal de 15 zile de la comunicarea actului de executare.
Față de actele și lucrările dosarului instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 2910/22.08.2013 a Judecătoriei F. a fost admisă excepția tardivității, invocată de intimata Direcția G. a Finanțelor Publice B. - Administrația Finanțelor Publice V., și în consecință a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul V. I. în contradictoriu cu INTIMATELE DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE B. - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE V. și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență, în ceea ce privește excepția tardivității, invocată de intimata Direcția G. a Finanțelor Publice B. - Administrația Finanțelor Publice V. prin întâmpinare că, pe baza actelor dosarului execuțional întocmit de către această intimată și înaintate la dosar odată cu întâmpinarea, la data de 29.05.2009, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), a întocmit procesul-verbal nr._, în urma verificărilor efectuate cu privire la modul de acordare a sprijinului unic pe suprafață, aferent anului 2007, pentru suprafețele de pășuni declarate pe raza localităților Ucea, Corbi și Rucăr, din județul B., prin care, în Anexa 2, s-a constatat că numitul V. I. datorează A.P.I.A. suma de 201.708,95 lei, din care, conform adresei comunicate debitorului, s-a compensat suma de 3.339,07, rămânând de achitat suma de 198.369,88 lei, la care s-a adăugat accesorii în cuantum de 92.279,98 lei.
Întrucât procesul-verbal de mai sus constituie titlu de creanță, în conformitate cu art. 205 și 207 din O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, acesta putea fi contestat de cel nemulțumit la organul emitent în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pe baza titlului de creanță organul de executare a emis titlul executoriu contestat în cauză cu nr._/09.06.2011, comunicat debitorului la data de 15.06.2011.
A mai reținut că motivul pentru care contestatorul solicită în cauză anularea titlului executoriu privește faptul că cele reținute prin procesul-verbal 29.05.2009 întocmit de A.P.I.A. a făcut și obiectul unui proces penal în urma căruia a fost obligat la plata sumei de 190.405,23 lei plus penalități de întârziere.
Astfel, instanța a apreciat că în cauză suntem în prezența unei contestații la executare întemeiată pe dispozițiile art. 172 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, conform cărora contestația poate fi promovată împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor ordonanței de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
De asemenea, a reținut că, potrivit art.173 alin.1 din aceeași Ordonanță, termenul în care poate fi introdusă contestația la executare este de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de executarea ori de actul de executare pe care le contestă.
Potrivit confirmării de primire a scrisorii recomandate prin care s-au comunicat contestatorului titlul executoriu a cărei anulare o solicită, contestatorului i s-a comunicat somația și titlul executoriu la data de 16.06.2011, iar contestația a fost înregistrată la instanță la data de 27.06.2013, cu mult peste termenul legal de 15 zile care s-a împlinit la data de 01.07.2011.
Față de cele reținute mai sus, instanța a apreciat că în cauză nu poate fi vorba de o contestație la titlu, așa cum invocă contestatorul în precizarea contestației depusă la fila 110 din dosar, întrucât nu se urmărește clarificarea, interpretarea sau explicarea titlului executoriu, care în speță este un act de executare formal emis pe baza unui titlu de creanță, acesta din urmă fiind actul care îl nemulțumește pe contestator, dar pentru care legea prevede, așa cum s-a reținut și mai sus, o procedură specială de contestare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul.
În dezvoltarea motivelor de apel, acesta a arătat că instanța de fond a calificat în mod greșit cererea dedusă judecății drept o contestație la executare, contestatorul înțelegând să formuleze o contestație la titlu, în considerarea faptului că procesul-verbal emis de A.P.I.A. a fost analizat de instanța penală, care a acordat părții civile mai puțin decât este consemnat în acest act, anulând în mod implicit titlul emis de această autoritate, latura civilă din procesul penal fiind soluționată prin decizie irevocabil care constituie titlu executoriu cu autoritate de lucru judecat, acesta fiind titlul care trebuia pus în executare.
A mai arătat că intimata A.P.I.A. a solicitat organelor fiscale să pună în executare titlul infirmat prin sentința penală, deși în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. 2 din O.G. nr. 79/2003, executarea silită trebuind să aibă loc în temeiul hotărârii judecătorești care constituie titlu executoriu, în condițiile Codului de procedură civilă.
Apelantul a arătat de asemenea că a invocat aceste temei de drept, care constituie o normă imperativă, apreciind că aceasta este singura cale prevăzută de lege care îi permite să invoce nulitatea titlului, conform art. 172 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, raportat la art. 401 alin. 1 pct. 1 ind. 1 C.pr.civ., fiind admisibilă contestația la titlu prin care se solicită lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului, instanța de fond trebuind să constate că în cauză există două titluri executorii și să determine care dintre acestea este aplicabil
În continuare, apelantul a arătat că, în aceste condiții, contestația poate fi formulată oricând în interiorul termenului în care se poate cere executarea silită, iar instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția nulității absolute, invocată de contestator, astfel că nu a intrat în cercetarea fondului.
Calea de atac a fost legal timbrată.
La termenul de judecată din 7.11.2013 instanța a pus în discuția părților și a calificat această cale de atac ca fiind recursul, în temeiul prevederilor art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012.
Analizând sentința Judecătoriei F. în raport cu probele dosarului și cu motivele de recurs, Tribunalul constată că acesta este neîntemeiat.
Instanța de fond a calificat în mod corect cererea dedusă judecății ca fiind o contestație la executare, iar nu una la titlu.
Calificarea unei cereri se face în raport cu motivele de fapt și de drept invocate, precum și cu capetele de cerere formulate, instanța nefiind ținută de calificarea dată de parte cererii sale și fiind obligată să stabilească încadrarea corectă în drept a cererii.
În speță, după cum reiese din cererea introductivă de instanță, contestatorul a solicitat să se constate că titlul executoriu cu nr._/09.06.2011, emis de A.F.P. V., este lovit de nulitate absolută, să se dispună obligarea organului de executare la restituirea sumelor încasate în temeiul acestui titlu și să se constate că, pentru creanța bugetară urmărită, intimata A.P.I.A. se află în posesia unui titlu executoriu legal emis, respectiv decizia penală nr. 389/R/2011 a Curții de Apel B., singurul titlu care poate fi pus în executare în condițiile prevăzute de art. 10 alin. 2 din O.G. nr. 79/2003.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat în esență că nu pot exista două titluri executorii pentru aceeași creanță și că la baza executării silite nu putea sta decât hotărârea judecătorească menționată mai sus.
Prin precizarea contestației la executare, depusă la fila 110 din dosarul Judecătoriei F., contestatorul a îndreptat o eroare materială de tehnoredactare a cererii introductive, arătând totodată că executarea trebuia pornită în baza deciziei Curții de Apel B., menționată anterior, iar nu în temeiul procesului-verbal emis de A.P.I.A.
După cum rezultă cu claritate din cererile formulate, contestatorul a înțeles să formuleze o contestație la titlu, iar nu o contestație la executare, având în vedere că acesta a solicita anularea unui titlu executoriu și restituirea sumelor încasate în temeiul acestuia, întemeiat în esență pe nulitatea acestui titlu, emis de A.P.I.A.
Așadar, atât capetele de cerere formulate, cât și motivele invocate, sunt specifice contestației la executare propriu-zise, iar nu contestației la titlu, contestatorul nesolicitând lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării vreunui titlu.
Motivele invocate de contestator vizează în esență inexistența titlului de creanță, cu privire la care acesta susține că este nul, întrucât nu acesta este titlul care trebuia pus în executare, ci un altul, respectiv o hotărâre judecătorească, ori aceste motive se circumscriu sferei existenței sau inexistenței obligației fiscale, astfel că nu puteau fi invocate decât pe calea contestației împotriva titlului de creanță, astfel cum a reținut și Judecătoria F..
Potrivit prevederilor art. 205 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii, aceasta fiind calea de atac de care contestatorul o putea formula, în scopul anulării titlului executoriu constând în procesul-verbal emis de A.P.I.A., în considerarea motivelor referitoare la existența sau inexistența creanței, care țin de fondul raportului juridic de drept fiscal și care nu pot fi invocate pe calea contestației la executare, întrucât legea prevede în acest scop o altă cale de atac, în sensul avut în vedere de prevederile art. 399 alin. 3 teza finală C.pr.civ.
În raport cu cele ce preced, Tribunalul constată că motivele de recurs formulate în cauză sunt neîntemeiate, recurentul susținând fără temei că instanța de fond a calificat în mod greșit cererea ca fiind o contestație la executare, această calificare fiind cea corectă.
De asemenea, se reține că instanța de fond a apreciat în mod corect, față de natura cererii, asupra excepției tardivității formulării contestației la executare, aceasta fiind supusă termenului prevăzut de art. 173 alin. 1 din Codul de procedură fiscală.
Motivele de recurs referitoare la dubla impunere și la punerea în executare a unui alt titlu executoriu decât cel legal sunt de asemenea specifice contestației la titlu în materie fiscală, supusă prevederilor art. 205 și următoarele din același act normativ, contestatorul neputând obține constatarea nulității titlului executoriu emis de A.P.I.A. decât pe calea contestației împotriva actului administrativ-fiscal, iar nu în cadrul procedurii contestației la executare, întrucât această cerere se circumscrie chestiunii existenței sau inexistenței dreptului de creanță fiscală și a obligației corelative.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, reiterată de intimata A.P.I.A. prin întâmpinarea depusă în recurs, excepție cu privire la care această parte arată că instanța de fond nu s-a pronunțat, Tribunalul constată că, într-adevăr, această excepție a fost invocată în fața instanței de fond, însă aceasta nu a analizat-o și nu s-a pronunțat asupra ei.
În aceste condiții, intimata avea la dispoziție calea recursului împotriva sentinței Judecătoriei F., cale pe care nu a exercitat-o, Tribunalul neputându-se pronunța asupra acestei excepții, cu care nu a fost legal investit prin exercitarea căii de atac.
În același timp, se reține că excepția nu a fost invocată pentru prima oară în calea de atac, ci în fața instanței de fond, fiind reiterată prin întâmpinarea depusă în recurs, în lipsa căii de atac declarate de partea interesată împotriva sentinței Judecătoriei F..
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul urmează a respinge recursul declarat de contestatorul V. I. împotriva sentinței civile nr. 2910/22.08.2013 a Judecătoriei F., care va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTEVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatorul V. I. împotriva sentinței civile nr.2910/22.08.2013 a Judecătoriei F., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. F. M. I. I. A. I.
Grefier, Aflată în C.O. V. D. semnează președintele instanței
Judecător A. N. M.
Redactat/CF/13.12.2013
Tehnoredactat/VD/20.12.2013 2 ex
Jud fond M. M. T.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 725/2013.... → |
|---|
