Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 725/2013. Tribunalul BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 725/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 22837/197/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 725/2013
Ședința publică de la 22 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. S.
Judecător P. M.
Judecător A. B.
Grefier V. D.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant I. N. și recurentul intervenient F. T. în contradictoriu cu intimata pârâtă Asociația P. B., împotriva sentinței civile nr._/12.10.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr_, având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, cu ocazia amânărilor fără discuții, în conformitate cu dispozițiile art. 126 C.proc.civ., în complet format dintr-un singur judecător, respectiv președintele completului de judecată, doamna judecător L. S., se prezintă reprezentanta convențională a intimatei pârâte, lipsa fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Termenul de astăzi a fost stabilit,din oficiu de către instanță, în baza dispozițiilor art 252 Cod procedură civilă, ca urmare a dispozițiilor cuprinse în încheierea ședinței publice din data de 28.03.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul_, pentru a se constata incidența sancțiunii prevăzute de art.248 Cod procedură civilă.
Reprezentanta convențională a intimatei pârâte Asociația P. B. aduce la cunoștință instanței faptul că nu mai poate rămâne în sala de judecată din motive obiective, având cauze penale la Curtea de Apel B., solicită instanței să primească dovada cheltuielilor de judecată efectuate de partea pe care o reprezintă, cu condiția ca acestea să fie avute în vedere în cazul rămânerii în pronunțare, solicită ca judecarea cererii să se realizeze și în absența sa cu aplicarea dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Instanța în compunerea instituită de prevederile art.126 Cod procedură civilă, primește la dosar înscrisurile pe care reprezentantul convențional al părții intimate înțelege să le depună și ia act de solicitarea formulată în conformitate cu prevederile art.242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Întrucât în cauză nu este incident un motiv de amânare a acesteia fără discuții, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în ordinea menționată pe lista de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei în complet format din trei judecători, se constată lipsa părților.
Având în vedere dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă coroborate cu dispozițiile art.316 Cod procedură civilă, instanța invocă excepția perimării de drept a cererii de recurs ce formează obiectul prezentului dosar.
Față de actele și lucrările dosarului instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra excepției perimării de drept a cererii de recurs ce constituie obiectul prezentului dosar, pe care a invocat-o din oficiu, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/12.10.2011, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes în formularea acțiunii, invocată de pârâta Asociația P. B. .
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul I. N. în contradictoriu cu pârâta Asociația P. B..
Respinge ca neîntemeiată cererea de intervenție formulată de intervenientul F. T..
Obligă reclamantul I. N. și intervenientul în interes propriu F. T. la plata sumei de 1.850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător, conform chitanței nr. 32 din 17.02.2011.
Împotriva aceste sentințe reclamantul și intervenientul au exercitat calea de ataca a recursului, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Ultimul act de procedură în prezenta cauză a fost efectuat la data de 28 martie 2012, când instanța a dispus suspendarea judecății, în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.(1) pct.2 Cod procedură civilă, iar de la această dată nu a mai fost îndeplinit niciun act de procedură, cauza rămânând în nelucrare.
Art.248 alin (1) Cod procedură civilă stipulează că orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar art. 252 alin (1) din același act normative prevede că perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate.
În speță, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile instituite de dispozițiile legale mai sus menționate, astfel cererea de recurs supusă judecății a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților recurente, care nu au efectuat niciun demers pentru reluarea judecății după ce aceasta a fost suspendată conform celor mai sus arătate.
Așa fiind, Tribunalul, pentru considerentele ce preced, în temeiul art.248 alin(1), coroborat cu art. 252 alin (1) Cod procedură civilă, va admite excepția invocată din oficiu și, în consecință, va constata perimarea de drept a cererii de recurs ce constituie obiectul prezentului dosar.
Fiind părțile aflate în culpă procesuală, recurenții vor fi obligați, în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 274 din Codul de procedură civilă, coroborat cu cele ale art. 316 din același act normativ, să achite intimatei Asociația P. B. suma de 1860 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția perimării de drept a cererii de recurs, invocată din oficiu de instanță, și în consecință:
Constată perimarea de drept a cererii de recurs formulată de recurenții I. N. și F. T. în contradictoriu cu intimata Asociația P. B., reprezentată legal de președinte, reprezentată convențional de avocat M. M., împotriva sentinței civile nr._/12.10.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ .
Obligă recurenții să achite intimatei suma de 1860 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. S. P. M. A. B.
Grefier,
V. D.
Redactat/L.S./24.05.2013
Tehnoredactat/V.D./28.05.2013 -2 ex-
Jud. fond M. T.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1529/2013. Tribunalul... | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 954/2013.... → |
---|