Contestaţie la executare. Decizia nr. 1604/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1604/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 820/226/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I-a CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1604/R
Ședința publică de la data de 16.12.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - D. M.
JUDECĂTOR - M. B.
JUDECĂTOR - N. F.
GREFIER - L. P.
Pe rol fiind judecarea recursurilor civile formulate de recurenta pârâtă D.G.F.P. B. PENTRU A.F.P. F. prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile numărul 2268/23.05.2013 pronunțată de Jucătoria F., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata R. C. A., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 09.12.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.12.2013, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată că,
Prin Sentința civilă nr. 2268, pronunțată la data de 23.05.2013, în dosarul civil nr._, Judecătoria F., a hotărât următoarele:
A admis contestația la executare formulată și precizată de contestatoarea R. C. A., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI F..
A dispus anularea somației nr. 8/_ /_ (_) și a titlului executoriu nr._, emise de intimată la data de 20.12.2012, în dosarul de executare nr._/20.12.2012.
A obligat intimata să plătească contestatoarei suma de 194,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință Judecătoria F. a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, contestatoarea R. C. A. a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._ și a somației nr.8/_ /_, acte de executare emise de intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F..
În motivarea contestației la executare, contestatoarea a arătat că somația și titlul executoriu sunt nelegale și nefondate, întrucât potrivit art. 296 ind.27 alin.2 Cod fiscal, persoanele care realizează într-un an fiscal venituri din salarii sau asimilate salariilor sunt exceptate de la plata contribuției la asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din dividende.
A arătat că este angajata Societății de Inginerie și Reprezentare TRAGER INTERNAȚIONAL S.R.L. București și că suma datorată și menționată în somație și titlul executoriu este procentul din dividendele primite în cursul anului 2010, fără ca până la această dată să fi primit vreo comunicare de la Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B..
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și menținerea formelor de executare.
A arătat că decizia de impunere nr._/05.06.2012 a fost comunicată de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. și confirmată, așa cum rezultă din confirmarea de primire depusă la dosar. Astfel, organul fiscal a respectat întrutotul dispozițiile legale privind comunicarea actelor fiscale.
Față de obiectul contestației prevăzută de art. 172 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, prevederi cu caracter special în materie fiscală, care se aplică în cauză, a arătat că formele de executare respectă cu strictețe elementele prevăzute la art. 141 și 145 din Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare, fiind emise cu respectarea dispozițiilor legale.
A arătat că, pe calea contestației la executare, instanța este ținuta sa se pronunțe doar cu privire la legalitatea si temeinicia actului de executare contestat, fără a avea competențe în a analiza susțineri referitoare la faptul că nu s-ar datora sumele înscrise în titlul executoriu sau să se pronunțe cu privire la legalitatea și temeinicia actelor care au stat la baza emiterii titlului executoriu și somației de plată contestate.
În cauză, contestatoarea nu contestă legalitatea întocmirii actelor de executare silită, ci invocă motive care pun în discuție fondul drepturilor sale și a căror invocare este inadmisibila în cadrul contestației la executare.
În ceea ce privește modul de declanșare a executării silite, a arătat că aceasta s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Codului de procedură fiscală, procedura executării silite fiind demarată împotriva contestatoarei având în vedere obligațiile fiscale datorate bugetului consolidat al statului.
Instanța de judecată nu este investită să se pronunțe în prezenta cauză asupra existenței sau inexistenței creanțelor fiscale pentru care s-a început executarea silită, fiind ținută să se pronunțe numai asupra legalității întocmirii formelor de executare contestate, iar criticile contestatorului nu vizează aspecte care ar duce la concluzia că actele de executare au fost emise cu încălcarea prevederilor legale, ci vizează aspecte legate de modalitatea de calcul a sumei datorate. Obligațiile de plată neachitate, pentru care s-a început executarea silită, au fost anterior stabilite prin titlurile de creanță enumerate în cuprinsul titlului executoriu, pentru fiecare în parte fiind evidențiată natura actului, numărul sub care a fost emis si data emiterii.
Așa cum a fost formulată contestația rezultă că, pe de o parte, se contestă formele de executare, iar pe de alta parte, contestatorul înțelege să formuleze critici chiar împotriva titlului executoriu în baza căruia a fost pornită executarea, ceea ce este inadmisibil.
Legea procesuală civilă prevede că debitorul are dreptul să invoce, pe calea contestației, toate apărările de fond referitoare la existența, întinderea si valabilitatea creanței contestate prin respectivul titlu executoriu. Dacă însă legea pune la dispoziția debitorului o cale de atac specială, acesta nu mai poate sa utilizeze apărări de fond în cadrul contestației la executare.
Contestația la executare vizează doar împrejurări survenite după începerea executării silite și care sunt legate de modul de ducere la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse ., fără a putea fi invocate acte sau împrejurări de natură a diminua sau stinge datoria, dacă acestea existau la data soluționării cauzei.
Pentru a se putea introduce contestația la titlu, pe calea contestației la executare, trebuie ca acest titlu să nu fie o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și pentru contestarea lui să nu existe o altă procedură prevăzută de lege, care să prevadă posibilitatea ca o instanță competentă să se pronunțe asupra acestuia.
A solicitat să se aibă în vedere și Decizia nr. 454/2003 a Curții Constituționale, potrivit căreia contestația la executare este destinată sa înlăture neregularitățile comise cu prilejul executării silite sau să explice titlul executoriu ce urmează a fi valorificat, în cadrul
soluționării acesteia instanța neputând examina împrejurări ce vizează fondul și care sunt de natură să repună în discuție o hotărâre care emană de la organe ce au activitate jurisdicțională.
Prin cererea depusă la data de 15.03.2013, contestatoarea și-a precizat contestația, în sensul că solicită anularea somației și titlului executoriu întrucât, în primul rând, nu i-a fost comunicată decizia de impunere nr._/05.06.2012 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B., fiind încălcate prevederile art. 44 alin. 2 Cod procedură fiscală.
A arătat că susținerile din întâmpinare privind confirmarea primirii deciziei de impunere sunt neîntemeiate, așa cum se poate observa din înscrisul atașat de intimată. În al doilea rând, decizia de impunere care stă la baza emiterii actelor de executare este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 257 din Legea nr. 95/2006, care prevede că veniturile din dividende se supun impozitului pe venit doar în cazul în care persoana asigurată nu realizează venituri din salarii.
A arătat că, fiind formulată împotriva unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, poate formula apărări de fond și împotriva titlului executoriu, în conformitate cu art. 399 alin. 3 Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, Judecătoria F. a reținut următoarele: Prin somația nr. 8/_ /_ (_ - conform somației anexată întâmpinării - f. 86) și titlul executoriu nr._, emise de intimată la data de 20.12.2012, în dosarul de executare nr._/20.12.2012, s-a început executarea silită a contestatoarei R. C. A. pentru suma de 2.531 lei reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate datorată de persoane care realizează venituri din activități independente și majorări de întârziere.
Aceste acte de executare au fost emise în baza Deciziei de impunere nr._ din 05.06.2012, emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B., prin care s-a stabilit obligația contestatoarei de a plăti suma de 1.879 lei contribuție de asigurări de sănătate asupra unor venituri realizate în perioada 26.01._12, suma de 370 lei majorări/dobânzi și suma de 282 lei penalizări.
Așa cum rezultă din înscrisurile anexate întâmpinării, comunicarea deciziei de impunere s-a făcut inițial prin poștă, în conformitate cu prevederile art. 44 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, scrisoarea recomandată fiind restituită cu mențiunea că adresa la care s-a făcut comunicarea este incorectă.
Astfel, din actul de identitate al contestatoarei, de pe care s-a depus copie la dosar, rezultă că domiciliul acesteia este în F., .. 5 B, .), în timp ce decizia de impunere s-a comunicat la adresa din F., .. 5, .).
Ulterior, Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. a comunicat decizia de impunere prin publicitate, în conformitate cu art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 prin publicarea anunțului colectiv nr._/23.07.2012 (f. 112-115).
Art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, în forma în vigoare la data emiterii deciziei de impunere, prevede obligativitatea comunicării actului administrativ fiscal în primul rând prin remiterea acestuia contribuabilului sau împuternicitului acestuia, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire (art. 44 alin. 2).
Actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru (alin. 2 ind. 1) sau prin publicitate, în cazul în care comunicarea potrivit aliniatelor precedente nu a fost posibilă (alin. 2 ind. 2).
Art. 44 alin. 4 prevede că dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
Potrivit art. 86 alin. 3 Cod procedură civilă, în caz de comunicare a actelor de procedură prin poștă, aceasta se face cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 45 Cod procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce nici un efect juridic.
De asemenea, H.G. nr. 1050/2004 privind Normele de aplicare a Codului de procedură fiscală, invocate de contestatoare, prevede la pct. 44.1 că „organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii”.
Instanța reține că, în speță, intimata nu a făcut dovada comunicării deciziei de impunere în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală, întrucât comunicarea la o adresă greșită și restituirea din acest motiv a scrisorii recomandate este imputabilă acesteia.
Față de motivul restituirii, decizia de impunere trebuia comunicată din nou prin poștă la adresa corectă, doar în ipoteza în care comunicarea în această modalitate sau în celelalte modalități prevăzute de lege nu a fost posibilă din motive care să excludă culpa organului emitent, putându-se recurge la comunicarea prin publicitate.
Față de dispozițiile art. 45 din cod care stabilesc că momentul de la care actul administrativ fiscal produce efecte este cel al comunicării sau unul ulterior menționat în cuprinsul acestuia și întrucât, în absența comunicării, acest act nu este opozabil contribuabilului și nu produce nici un efect juridic, instanța apreciază că sancțiunea care se impune este aceea a anulării actelor de executare emise în baza deciziei de impunere.
Referitor la criticile formulate împotriva deciziei de impunere (contestația fiind și una la titlu), instanța reține că prezenta contestație la executare este supusă prevederilor art. 172 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, potrivit cărora persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor ordonanței de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege (alin.3).
Decizia de impunere în baza căreia a fost declanșată executarea silită împotriva contestatoarei reprezintă un act administrativ fiscal, respectiv un titlu de creanță fiscală care nu poate fi contestat pe calea contestației la executare, acesta putând fi atacat numai pe calea contenciosului administrativ-fiscal, conform procedurii instituite prin art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, legalitatea și temeinicia obligațiilor fiscale stabilite în sarcina contestatoarei nu pot face obiectul unei contestații la executare, întrucât decizia de impunere poate fi contestată pe calea contenciosului administrativ, iar împotriva obligațiilor fiscale aceasta se poate îndrepta cu o contestație ce face obiectul unei proceduri speciale, nefiind incidente prevederile art. 172 alin. 3 din Codul de procedură fiscală.
Față de aceste considerente, a fost admisă contestația la executare formulată de contestatoare și s-a dispus anularea somației nr. 8/_ /_ (_) și titlului executoriu nr._, emise de intimată la data de 20.12.2012, în dosarul de executare nr._/20.12.2012.
În baza art.274 Cod procedură civilă, intimata a fost obligată să plătească contestatoarei suma de 194,30 lei, cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru și timbru judiciar).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii contestației la executare ca fiind neîntemeiată, iar în subsidiar în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
În expunerea de motive recurenta a arătat următoarele:
1. În ceea ce privește fondul cauzei solicită instanței de recurs sa retina ca in cauza actele de executare emise in sarcina contribuabilei nu au fost desființate de instanța de fond pentru motive de nelegalitate, respectiv de neîndeplinire a condițiilor de forma si de fond cerute pentru valabilitatea acestora.
Actele de executare au fost emise cu respectarea dispozițiilor art. 141 si 145 din cod procedura fiscala de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F..
În ceea ce privește comunicarea titlului de creanța reprezentat de decizia de impunere nr._/ 05.06.2012 emisa de Casa de Sănătate a Județului B. instanța de judecata a analizat îndeplinirea acestei proceduri in condițiile in care emitentul actului nu a fost parte în proces. Instanța in mod nejustificat cadrul procesual si a analizat modul in care s-a realizat îndeplinirea procedurii de comunicare a unor acte administrativ fiscale in raport de terțe persoane, respectiv in raport de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F. care nu era emitenta decizie de impunere.
Casa de Asigurări de Sănătate a județului B. nu a fost parte in proces astfel încât aceasta sa fi putut sa se apere sub acest aspect si sa lămurească instanța cu privire la aspectele sesizate.
Instanța in mod total eronat retine ca intimata nu a comunicat decizia de impunere in condițiile Codului de procedura fiscală. Intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F. nici nu avea obligația comunicării deciziei de impunere întrucât nu era emitenta acestei decizii astfel încât in mod total greșit este reținuta culpa intimatei sub acest aspect.
La momentul declanșării executării silite ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F. a avut cunoștința de faptul ca decizia de impunere a fost comunicata contribuabilului in condițiile art. 44 alin. 3 din Cod procedura fiscală întrucât comunicarea prin modalitățile prevăzute la alin. 2 nu a fost posibila.
ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F. nu avea competenta sa analizeze modalitatea in care emitentul actului a înțeles să îl comunice contribuabilului, atâta timp cat acesteia i s-a adus la cunoștința respectarea dispozițiilor art. 44 din Cod procedura fiscala în ceea ce privește comunicarea actului.
Dispozițiile art. 44 Cod procedura fiscala prevăd posibilitatea comunicării actului prin publicitate daca procedura de comunicare in alte modalități nu a fost posibila.
În cauza procedura de comunicare a fost îndeplinita in mod legal prin anunțul colectiv nr._/ 23.07.2012, iar actul a devenit opozabil contribuabila in termen de 15 zile de la data afișării anunțului.
In aceste condiții instanța in mod eronat a reținut ca actul nu este opozabil contestatoarei atâta timp cat decizia de impunere nr._/ 05.06.2012 a fost comunicata prin publicitate.
In condițiile in care emitenta deciziei de impunere nr._/05.06.2012,
respectiv Casa de Asigurări de Sănătate a județului B. a susținut ca procedura de
comunicare a actului s-a realizat in mod legal ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F. avea obligația sa declanșeze executarea silita pentru recuperarea obligațiilor bugetare stabilite prin titlul de creanța.
In raport de situația prezentata învederează că în mod legal si temeinic a fost emis, titlul executoriu nr._/20.12.2012 și somația de plată nr. 8/_ /_/ 20.12.2012.
Astfel, din analiza formelor de executare contestate, se observă că acestea respectă cu strictețe elementele prevăzute la art. 141 si 145 din O.G. nr. 92/ 2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală.
Actele de executare silită au fost emise cu respectarea dispozițiilor codului de procedura fiscală si ale Ordinului nr. 585 din 6 mai 2005 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanțelor fiscale.
Pe cale de consecință, solicită instanței de judecată să retină temeinicia si legalitatea actelor de executare, neexistând nici o derogare de la textul de lege din partea organului fiscal.
2. In ceea ce privește dispoziția instanței de fond de obligare a ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE F. la plata cheltuielilor de judecată, față de apărările formulate mai sus, solicită instanței să dispună respingerea acestei dispoziții, întrucât în cauza de fata nu se poate reține culpa procesuala a ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE F. în condițiile art. 274 C.pr.civ.
Instanța de judecată în urma analizei efectuate a reținut că în cauza nu au fost respectate de către Casa de Asigurări de Sănătate a județului B. normele legale privitoare la comunicarea deciziei de impunere nr._/05.06.2012.
Insa cu privire la modul in care ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F. și-a îndeplinit atribuțiile nu a fost indicată nici o culpă și nici o nelegalitate. În aceste condiții sancționarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE F. pentru modul in care o alta instituție si-a îndeplinit atribuțiile nu este corecta.
Promovarea acțiunii pe rolul instanței de judecata aparține reclamantei, generat de faptul ca a nu a achitat la scadenta obligațiile de plata, situație care a dus la declanșarea executării silite.
Chiar daca legea prevede posibilitatea formulării contestației la executare, instanța de judecata va observa daca factorul generator este culpa subscrisei. In cauza unitatea fiscala a procedat la aplicarea masurilor de executare silita in conformitate cu dispozițiile codului de procedura fiscala si pe baza datelor furnizate de CASJ B. si pe cale de consecința aceasta nu poate sa fie sancționată prin obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
In cauza de fata nu poate fi vorba de culpa ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE F., întrucât așa cum a susținut, executarea silita s-a declanșat in conformitate cu dispozițiile Codului de procedura fiscala cu respectarea si pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse în acest act normativ.
Solicită instanței de judecată să retină faptul că formele de executare inițiate de intimata au respectat voința legiuitorului astfel cum a fost exprimată prin dispozițiile O.G. nr. 92/ 2003, republicată, si, pe cale de consecință, urmează a fi reținuta temeinicia si legalitatea actelor de executare, neexistând nici o derogare de la textul de lege din partea organului fiscal, raportat la momentul emiterii acestora.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041 C.pr.civ.
Prin cererea de recurs formulată, recurenta nu a solicitat administrarea de probe noi în recurs.
Cererea de recurs este scutită de obligația de pată a taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
În recurs intimata nu a depus întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Examinând sentința recurată în raport cu motivele de recurs invocate de recurenți, actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea de recurs este neîntemeiată, având în vedere următoarele:
Este eronată susținerea contestatoare cu privire la faptul că actele de executare nu au fost desființate pentru motive de nelegalitate.
Titlul executoriu și somația au fost anulate de către prima instanță, ca urmare a neîndeplinirii cerințelor legale obligatorii ale titlului de creanță, prevăzute de art. 28 alin. 5, art. 141 alin 11 și alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, referitoare la comunicarea titlului de creanță.
Neîndeplinirea acestor cerințe legale obligatorii, a avut ca și consecință emiterea unui titlu executoriu pentru o creanță pentru care termenul de plată nu se împlinise - prin urmare, în mod nelegal.
Cu privire la comunicarea titlului de creanță, instanța de recurs constată că decizia de impunere menționată în titlul executoriu, constituie act administrativ fiscal, în sensul art. 41 din O.G. nr. 92/2003, fiind acte emis de organul fiscal competent, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
Conform art. 45, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului ori de la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
Prin normele metodologice de aplicare a art. 45 din O.G. nr. 92/2003 s-a stabilit că organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului.
Eventuala comunicare prin publicitate a celor deciziei de impunere, nu este legală, cu consecința că acest titlu de creanță nu poate produce efecte juridice și nici nu recurenta la pretinderea executării obligațiilor stabilite prin actul administrativ arătat.
În acest sens, tribunalul are în vedere că potrivit art. 44 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia, prin publicitate.
Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitate se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.
Realizarea directă prin publicitate a procedurii de comunicare a deciziei de impunere, este subsidiară și încalcă dispozițiile legale mai sus evocate.
În plus, conform Ordinului M.F.P. nr. 94 din 24.01.2006 privind aprobarea modelului și conținutului formularelor și a instrucțiunilor de completare a acestora în vederea îndeplinirii procedurii de comunicare a actelor administrative fiscale prin publicitate, anexa 2, punctul 1, comunicarea prin publicitate se efectuează în situația în care actul administrativ fiscal nu a putut fi comunicat prin una dintre modalitățile de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a, b și c din O.G. nr. 92/2003.
În acest sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională care prin decizia nr. 667/2009 a statuat că „art.44 alin. 3 din OG nr. 92/2003 reglementează doar o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrativ fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
În speță, recurenta nu a dovedit motivele obiective care ar fi împiedicat emitentul titlului de creanță să procedeze la comunicarea actului administrativ - fiscal, în formele reglementate de art. 44 alin. 1 lit. a, b și c din O.G. nr. 92/2003.
Totodată, comunicarea greșită a titlului de creanță nu presupune realizarea cerințelor legale cu privire la comunicare, exonerând astfel de răspundere pe emitentul titlului de creanță.
In consecință, în speță sunt aplicabile și dispozițiile art. 45 din O.G. nr. 92/2003 care stabilesc că actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau de la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
Organul fiscal nu poate pretinde astfel executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, conform legii (art. 44. 1 din H.G. nr. 1050/2004).
Rațiunea pentru care procedura comunicării este riguros reglementata este aceea ce a da posibilitatea contribuabilului de a uza de căile legale de verificare a legalității si temeiniciei creanței stabilite in sarcina sa.
In egala măsura același fapt conferă creanței caracter cert lichid si exigibil si în consecință posibilitatea punerii in executare silita.
Pentru aceste considerente, decizia de impunere emise de C.A.S.J. B., nu este opozabilă intimatei și nu poate servi ca temei pentru luarea măsurilor de executare silită.
Recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F., în calitate organ de executare, în conformitate cu dispozițiile art. 5 - 7 din O.G. nr. 92/2003, avea obligația să verifice în prealabil îndeplinirea cerințelor relative la legalitatea executării silite, inclusiv cele privind caracterul executoriu al creanței cuprinse în titlul de creanță, astfel încât să prevină pornirea unei executări silite în condițiile în care creanța nu devenise executorie.
Cum recurenta nu efectuat astfel de verificări, constatându-se că executarea silită a fost pornită fără îndeplinirea cerințelor legale referitoare la comunicarea titlului de creanță, în mod corect prima instanță a reținut culpa procesuală a recurentei, obligând-o pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimată.
Având în vedere considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ. cererea de recurs formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F., împotriva Sentinței civile nr. 2268, pronunțată de Judecătoria F., la data de 23.05.2013, în dosarul civil nr._, urmează a fi respinsă, iar pe cale de consecință hotărârea recurată va fi menținută ca fiind legală și temeinică.
Constatând că intimata nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, cererea acesteia privind obligarea recurentei la plat cheltuielilor de judecată va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de recurs formulata de recurenta D.G.F.P. Brasov, pentru Administrația Finanțelor Publice F., cu sediul in mun. Brasov, ., împotriva sentinței civile nr. 2268, pronunțata de Judecătoria Fagaras, la data de 23 mai 2013, în dosarul cu nr. de mai sus.
Respinge cererea intimatei R. C. A., privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică, azi, 16 decembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. M. M. B. N. F.
Pentru judecător aflat în concediu de odihnă
semnează Președinte Tribunalul Brasov
A. N. M.
GREFIER
L. P.
Red. D.M/23.06.2014
Dact. L.P./26.06.2014
2 exemplare
Jud. fond L. D./Judecătoria B.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 590/2013. Tribunalul BRAŞOV | Anulare act. Decizia nr. 889/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
