Contestaţie la executare. Decizia nr. 1137/2013. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 1137/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 20654/197/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1137/R

Ședința publică de la 03 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - C. F.

Judecător - I. L.

Judecător - D. O. P.

Grefier – D. A.

Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulată de către contestatoarea . și P. B., PRIN REPREZENTANT LEGAL, în contradictoriu cu intimata . SRL, PRIN REPREZENTANT LEGAL.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat I. S. pentru intimata-contestatoare, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Cercetând actele și lucrările dosarului instanța constată că, prin cererea de recurs formulată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La interpelarea instanței, reprezentanta intimatei-contestatoare arată că nu are chestiuni prealabile de invocat și probe de administrat.

Instanța constată că, atașat cererii de recurs se află un înscris, respectiv decizia de impunere nr. 2560/2012, pe care consideră că recurentul l-a solicitat în probațiune, motiv pentru care pune în discuția părții prezente proba cu înscrisuri solicitată de către recurent.

Reprezentanta intimatei contestatoare arată că nu se opune administrării probei cu înscrisuri pentru recurent.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art.305 raportat la art.167 cod procedură civilă încuviințează pentru recurent proba cu înscrisuri solicitată.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în temeiul dispozițiilor art.150 cod procedură civilă, instanța constată închise dezbaterile și acordă părții prezente cuvântul asupra recursului formulat în cauză.

Reprezentanta intimatei-contestatoare solicită instanței respingerea recursului formulat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, depunând la dosar chitanța cu care face dovada achitării onorariului avocațial.

Arată că partea pe care o reprezintă a deținut dreptul de proprietate asupra unor imobile situate în . le-a înstrăinat conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 359/04.05.2011, autentificat de BNP F. R. din Predeal.

Înainte de această înstrăinare s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 48/25.01.2011.

Mai arată că, pentru încheierea acestor două acte autentice, recurenta-intimată a emis două certificate fiscale care au fost utilizate de notarul public la momentul transferului dreptului de proprietate asupra imobilului pe care intimata –contestatoare l-a deținut în . niciunul dintre acestea nu se menționează că intimata ar avea debite restante la bugetul local.

Mai mult decât atât, arată că a avut o înștiințare de plată emisă la 23.03.2011 din care a reieșit că intimata are de plată suma de 15.078 lei pe care a achitat-o în întregime, a înstrăinat imobilul, iar la data de 25.07.2012 i s-a comunicat că ar avea de plată suma de 112.788 lei. Arată că susține recurenta în întâmpinarea depusă la data de 18.09.2012, că s-a strecurat o eroare materială în cuprinsul celor două hotărâri de consiliu local, respectiv nr. 18/1009 și 28/2010, dar această pretinsă eroare materială nu a fost rectificată în nici un fel, având în vedere dispozițiile Legii 215/2001 și Legea nr.554/2004 și nici prefectura nu a anulat pentru nelegalitate aceste hotărâri de consiliu local. Mai mult decât atât, arată că aceste hotărâri au produs efecte și produc în continuare de 4 ani, pentru toți contribuabili de pe raza UAT Bilciurești, pentru că recurenta susține că aceste hotărâri sunt în vigoare și se aplică.

Ca urmare, apreciază că în mod nelegal s-a emis ulterior o astfel de înștiințare de plată.

Față de actele și lucrările dosarului instanța rămâne în pronunțare asupra recursului formulat în prezenta cauză.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului civil de față constată că, prin Sent. civ. nr._/04.12.2012 Judecătoria B. a admis contestația la executare formulată și precizată de contestatoarea S.C. „ C. A. INTERNATIONAL” S.R.L., cu sediul în loc. Predeal, .. 121, jud. B., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Individual Avocat „ S. I. „, situat în loc. Bușteni, .. 36, jud. Prahova în contradictoriu cu intimatele . și PRIMĂRIA BILCIUREȘTI, prin primar, ambele cu sediul în . și, în consecință:

A anulat titlul executoriu nr. 32 emis la data de 09.08.2012 de intimata Primăria Comunei Bilciurești și adresele de înființarea a popririi asigurătorii nr. 2617, 2618, 2619, emise la data de 24.08.2012 de intimata Primăria Comunei Bilciurești pentru lipsa titlului de creanță.

A obligat intimatele să plătească contestatoarei suma de 2.199 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale și a respins restul cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.

A respins contestația la executare formulată și precizată de contestatoarea S.C. „C. A. INTERNATIONAL” S.R.L. Predeal în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL LOCAL BILCIUREȘTI, prin primar, cu sediul în ., ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

În baza art. 723 1 alin. 3 din C.pr.civilă a dispus restituirea către contestatoare a cauțiunii în cuantum de 10.000 lei consemnată la CEC BANK Predeal, potrivit recipisei de consemnare nr._/1 din data de 17.09.2012.

În motivarea acestei hotărâri s-au reținut, în esență, următoarele:

La data de 25.07.2012 Primăria Comunei Bilciurești a emis contestatoarei S.C. „ C. INTERNATIONAL „ S.R.L. Predeal înștiințarea de plata nr. 2390 prin care a adus la cunoștință contestatoarei că figurează în evidențele fiscale cu obligații bugetare de plată în sumă de 112. 788 lei, din care suma de 81.675 lei reprezintă diferență contravaloare impozit clădire pentru anii 2010 – 2011 iar suma de 31.113 lei reprezintă majorări de întârziere calculate până la data de 25.07.2012.

La data de 09.08.2012 Primăria Comunei Bilciurești a emis debitoarei S.C. „ C. INTERNATIONAL” S.R.L. Predeal titlu executoriu nr. 32 și somația nr. 2522 – în dosarul de executare nr. 32/2012, pentru încasarea creanței bugetare în cuantum de 112.788 lei .

Intimata Primăria Comunei Bilciurești a emis la data de 24.08.2012 în dosarul de executare nr.32/2012 adresele de înființare a popririi asigurătorii nr. 2617, 2618 și 2619.

Împotriva titlului executoriu și a adreselor de înființare a popririi contestatoarea a formulat prezenta contestație la executare precizată ulterior.

Deși contestația la executare apare drept o cale procedurală de înlăturare a unor vicii ale actelor de executare, contestatoarea nu a indicat vreun viciu de formă care ar afecta titlul executoriu .

În ceea ce privește admisibilitatea contestației, instanța reține că deși ca instanța de executare nu poate verifica fondul titlului (în privința existenței obligației fiscale) are totuși competența de a analiza legalitatea formală a acestuia .

În art. 85 din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare se stipulează că stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat se face a) “ prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4); b ) “ prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri “ iar în art. 86 alin. 1 din actul normativ mai sus evocat se prevede ca „ decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modifică baza de impunere, ca urmare a unor constatări prealabile ale organului fiscal sau în baza unei inspecții fiscale.”.

În speță, intimata ., a susținut că societatea contestatoare nu a depus declarații de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădire și teren pentru anii 2010 – 2011, conform prevederilor art. 254 din C.fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și nu a reevaluat imobilele din patrimoniul acesteia în ultimii 3 ani, iar în urma verificărilor efectuate a procedat la recalcularea impozitului pe clădiri, rezultând o diferență în sumă de 112.678 lei, calculată conform C.pr.fiscală .

În raport de prevederile legale precitate, intimata, anterior emiterii titlului executoriu, avea obligația să emită contestatoarei decizie de impunere .

În lipsa deciziei de impunere organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului .

Lipsa deciziei de impunere a privat societatea contestatoare de dreptul acesteia de a uza de disp. art. 205 alin. 1 din C.pr.fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „ împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii „ Numai prin intermediul acestei căi de atac contribuabilul poate invoca apărări de fond împotriva titlului de creanță.

Invocarea de către contestatoare a faptului că nu datorează suma consemnată în titlu executoriu nu poate fi analizat pe calea contestației la executare .

Conform art. 141 alin. 1 din C.pr.fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare „ executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu “ în alin. (1^1) se prevede că “ în titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.”

În consecință, constatând că în cauză, intimata a eludat prevederile art. 141 alin. 1 din C.pr.fiscală, demarând executarea silită în absența unui titlu de creanță, instanța va dispune anularea titlului executoriu nr. 32 emis la data de 09.08.2012 și adresele de înființare a popririi asigurătorii nr. 2617, 2618 și 219 emise la data de 24.08.2012 de intimata Primăria Comunei Bilciurești, pentru lipsa titlului de creanță.

În temeiul tuturor considerentelor de fapt și de drept reținute instanța va admite contestația la executare formulată și precizată de contestatoarea S.C. „ C. A. INTERNATIONAL „ S.R.L. Predeal în contradictoriu cu intimatele . și PRIMĂRIA BILCIUREȘTI, prin primar și în consecință va anula titlul executoriu nr. 32 emis la data de 09.08.2012 și adresele de înființarea a popririi asigurătorii nr. 2617, 2618, 2619, emise la data de 24.08.2012 pentru lipsa titlului de creanță.

Reținând culpa procesuală a intimatelor, în temeiul art. 274 alin.1 din C.pr.civilă, instanța va dispune obligarea intimatelor la plata în favoarea contestatoarei a sumei în cuantum de 2.199 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, a timbrului judiciar și onorariu avocațial și va respinge restul cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbre judiciare aferente petitului privind suspendarea executării silite ca neîntemeiate

Întrucât s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului CONSILIUL LOCAL BILCIUREȘTI, prin primar, instanța va respinge contestația la executarea formulată de contestatoarea S .C. „ C. A. INTERNATIONAL „ S.R.L. Predeal formulată în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL LOCAL BILCIUREȘTI, prin primar, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă .

Având în vedere, pe de o parte, faptul că nu s-a dispus suspendarea executării silite iar, pe de altă parte, soluția pronunțată în cauză, în temeiul art. art. 723 1 alin. 3 din C.pr.civilă, instanța va dispune restituirea către contestatoare a cauțiunii în cuantum de 10.000 lei consemnată la CEC BANK Predeal, potrivit recipisei de consemnare nr._/1 din data de 17.09.2012.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs intimații . B., județul Dambovita, care au solicitat modificarea sa în sensul respingerii contestației la executare, cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive de fapt:

Intimata . SRL a avut în proprietate imobile pe raza comunei B. si pentru anii fiscali 2010-2011 nu a depus la declarația fiscala raport de evaluare așa cum prevede Codul fiscal, depunand astfel declarație si documente nereale, în baza carora în anul 2011, când a si vândut imobilele, i s-au eliberat certificate fiscale. Ulterior însa, în baza unui control fiscal, s-a constatat ca intimata nu depusese raport de evaluare în baza art. 253 alin. (6) din Codul fiscal, motiv pentru care s-au luat masurile de stabilire din oficiu a creanței și de executare silita pentru recuperarea debitului.

Motivatia că nu există titlu de creanța este nereala, instanta încalcand dispozițiile legale în materie. Astfel, potrivit art. 253 alin. (6) din Cod fiscal aprobat prin Legea 571/2003 republicata, cu modificările si completările ulterioare, în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată, cota impozitului pe clădiri se stabilește astfel:

,,(6) în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată, cota impozitului pe clădiri se stabilește de consiliul local/Consiliul General al Municipiului București între:

a) 10% și 20% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință;

b) 30% și 40% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referință”.

Astfel, s-au întocmit decizia de impunere nr. 2560/ 16.08.2012 și toate documentele prevăzute de lege pentru executare silita.

Nu se poate retine motivatia instantei de fond ca nu exista titlu de creanța, deoarece pe de o parte exista declarația de impunere a intimatei prin care efectiv induce în eroare fără a anexa raportul de evaluare pe ultimii 3 sau 5 ani cu valoare mica, în baza caruia i s-au eliberat și certificatele fiscale invocate, iar pe de alta parte existau decizia de impunere nr. 2560/16.08.2012 înstiintare de plata, somație, titlu executoriu.

Prindecizie de impunere în sensul prevăzut de Codul de procedura fiscala (OG 92/2003 republicata si modificata), se întelege orice act administrativ fiscal, inclusiv titlu executoriu, somația, etc. Definiția acestuia este dată de art. 87 raportat la art. 43 alin. (2) din Cod proc. fiscala și Ordinul 1107/2012 al Ministerului Finanțelor.

Instanța de judecata a retinut situatia reala de fapt, respectiv nedepunerea declarației cu valoare reala de inventar a imobilelor în baza careia intimata a făcut cu buna știinta evaziune la bugetul local, însa nu a interpretat si aplicat corect dispozițiile legale în materie. Instanța de fond a eludat inclusiv art. 141 din Cod proc. fiscala care prevede:

ARTICOLUL 141 Titlul executoriu și condițiile pentru începerea executării silite:

"(1) Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

1 ind.1) în titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanța în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.

2) Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

3) Modificarea titlului de creanță atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător. "

. toate aceste documente și le-a comunicat intimatei.

În drept recurenții au invocat prevederile art. 304 pct.9 Cod proc.civ.

Intimata . SRL nu a formulat întâmpinare.

În probațiune recurenta a depus la dosar decizia de impunere nr. 2560/16.08.2012.

Verificând sentința atacată în raport cu motivele de recurs formulată, precum și cu actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:

Motivul pentru care prima instanță a admis contestația la executare de față este lipsa unui titlu de creanță care să stea la baza titlului executoriu îndreptat împotriva intimatei contestatoare. În calea de atac recurenții au susținut că un astfel de titlu există și este decizia de impunere pe care au anexat-o declarației de recurs, respectiv cea cu nr.2560/16.08.2012.

În realitate această decizie de impunere în mod obiectiv nu putea fi titlul de creanță ce ar fi trebuit să stea la baza titlului executoriu din speță, deoarece este ulterior acestuia. Astfel, se observă că titlul executoriu a fost emis la data de 09.08.2012, iar decizia de impunere la data de 16.08.2012, adică ulterior.

Declarația de impunere în baza căreia s-au eliberat certificatele fiscale invocate de către intimată în contestație nu putea fi titlul de creanță care să stea la baza emiterii titlului executoriu, întrucât în temeiul său recurentele au atestat - prin certificatele fiscale menționate - că intimata nu are datorii.

Prin urmare, este corectă concluzia judecătorului fondului în sensul că titlul executoriu contestat a fost emis fără a exista un titlu de creanță care să îl fundamenteze și prin care să se fi stabilit obligația fiscală în sarcina intimatei, de așa natură încât aceasta să aibă posibilitatea legală de contestare în instanță în mod separat a obligației respective, iar această omisiune atrage nulitatea actelor de executare demarate în atare modalitate.

De asemenea, motivul pentru care recurenții susțin că au inițiat executarea silită este acela că intimata nu a depus declarație de impunere actualizată, iar cea veche nu corespundea valorii imobilelor deținute, astfel încât au fost nevoiți să stabilească valoarea impozitului potrivit unor criterii legale, iar nu pe baza declarației de impunere a intimatei.

În condițiile în care nici în fața primei instanțe și nici în recurs recurenții nu au fost în măsură să exhibe un titlu de creanță prin care să fi fost stabilită, în conformitate cu orice criterii legale apreciate ca fiind aplicabile de către recurente, creanța urmărită în executarea contestată, titlu susceptibil de a fi atacat de către debitor separat, în conformitate cu prevederile art.205 și urm. C.proc.fiscală, este evident că nu este îndeplinită una dintre condițiile necesare pentru demararea executării silite și anume cea a certitudinii creanței.

Motivul de recurs ce vizează corectitudinea modului de stabilire a creanței intimatei este neavenit, întrucât potrivit prevederilor art.172 alin.3 Codul de procedură fiscală astfel de chestiuni nu pot fi analizate pe calea contestației la executare, ci exclusiv pe calea contestației administrative instituită de art.205 din același act normativ.

În mod greșit susțin recurenții că prin decizie de impunere în sensul C.proc.fiscală se înțelege orice act administrativ fiscal, inclusiv titlul executoriu, deoarece contrariul reiese tocmai din prevederile legale invocate în sprijinul acestei teorii și anume art.2 din Ordinul nr.1107/2012, precum și din analiza sistemativă a dispozițiilor Codului de procedură fiscală (ex. art.141 alin.2).

În fine, contrar aserțiunilor recurenților, prima instanță a interpretat corect dispozițiile legale aplicabile în materie și a aplicat întocmai prevederile art.141 alin.1 ind.1 teza finală din O.G. nr.92/2002 privind Codul de procedură fiscală, conform cărora niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțele fiscale principale și accesorii.

Pentru aceste motive, văzând și prevederile art.312 alin.1 C.proc.civ. tribunalul va respinge recursul formulat de către recurenții . B. împotriva Sentinței civile nr._/04.12.2012 a Judecătoriei B., pe care o va menține.

În baza dispozițiilor art.316 coroborat cu art.298 și art.274 C.proc.civ. va obliga recurenții la plata către intimata . SRL a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, ce constau în onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de către recurenții . B. împotriva Sentinței civile nr._/04.12.2012 a Judecătoriei B., pe care o menține.

Obligă recurenții la plata către intimata . SRL a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată azi, 03.10.2013, în ședință publică.

Președinte,

C. F.

Judecător,

I. L.

Judecător,

D. O. P.

GREFIER

D. A.

Red. D.P./16.12.2013

Tehnored. D.A. /16.12.2013

Jud. fond – A. M.

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1137/2013. Tribunalul BRAŞOV