Contestaţie la executare. Decizia nr. 833/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 833/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 14284/197/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 833/R/2013
Ședința publică de la 13 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. N.
Judecător V. M.
Judecător A. G.
Grefier N. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta intimată M. M., în contradictoriu cu intimata contestatoare Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B., prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile numărul_/21.09.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat B. B. pentru recurenta intimată, lipsă fiind intimata contestatoare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Reprezentantul convențional al recurentei intimate arată că nu solicită probe noi în recurs.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată, în baza art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentantul convențional al recurentei intimate solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii contestației, fără acordarea cheltuielilor de judecată.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de recurs.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr_/2012 a Judecătoriei B. s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. în contradictoriu cu intimata M. Mița, și pe cale de consecință: s-a anulat somația din data de 11.06.2012 emisă în dosarul execuțional nr. 320/2009 al S.C.P.E.J D. & Corșate.
Pentru a pronunța astfel prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 834/CA/18.12.2008 a Tribunalului B., a fost admisă acțiunea formulată de M. Mița și alți reclamanți în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B., pârâta fiind obligată să plătească reclamanților sumele reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 01.01.2004 sau pentru cei deveniți funcționari publici ulterior datei de 01.01.2004, de la data numirii lor în funcție și până la data pronunțării hotărârii, actualizate cu indicele inflației.
În baza titlului executoriu menționat și în baza încheierii de încuviințare a executării silite a acestuia din data de 04.11.2009 pronunțată în dosarul nr._/197/2009 al Judecătoriei B., S.C.P.E.J D. & Corșate a procedat la emiterea somației din data de 11.06.2012 în dosarul execuțional nr. 320/2009 pentru creanța de 51.772,59 lei.
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 71/2009 „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu
iar potrivit alin.2 “în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept”.
Raportat la drepturile recunoscute intimatei M. Mița prin sentința civilă nr. 834/CA/18.12.2008 a Tribunalului B., instanța constată că creanța pentru care s-a început executarea silită este supusă dispozițiilor OUG nr. 71/2009, executarea silită pornită în baza acestui titlu fiind suspendată de drept.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat instanței să constate că aplicarea în cauză a dispozițiilor OUG nr. 71/2009 cu consecința suspendării executării silite, ar încălca dispozițiile art. 6 și art. 1 Protocol 1 CEDO, obligația asumată de Stat de executare voluntară eșalonată a acestei creanțe, până în anul 2016, fiind pur potestativă.
Instanța de fond a reținut însă că prin decizia pronunțată în cauza D. și alții contra României din 04.09.2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că eșalonarea de către Statul Român a plății creanțelor bugetare rezultate din hotărâri judecătorești și suspendarea de drept a executărilor silite pornite în baza acestor titluri executorii prin OUG nr. 71/2009, vizează un scop de utilitate publică și că măsurile luate sunt proporționale cu scopul urmărit în condițiile în care statul își respectă termenele de executare autoimpuse, situație în care dispozițiile art. 6 și art. 1 Protocolul 1 din CEDO nu sunt încălcate..
Or, în condițiile menționate și în lipsa invocării de către intimată a unei situații personale care să impună, conform art. 1 protocolul 1 CEDO, o analiză a proporționalității măsurilor luate de stat și a consecințelor produse de acestea asupra intimatei, s-a constatat că în cauză dispozițiile OUG nr. 71/2009 trebuie să fie aplicate.
Ca urmare, întrucât somația din data de 11.06.2012 a fost emisă în dosarul execuțional nr. 320/2009 al S.C.P.E.J D. & Corșate în perioada eșalonării stabilită de OUG nr. 71/2009 când orice executare silită începută pentru creanțe recunoscute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar era suspendată, instanța de fond a admis contestația la executare formulată .
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii contestației la executare ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat, în esență, că intimatul contestator nu a solicitat anularea încheierii de ședință prin care a fost încuviințată executarea silită, contestația le executare fiind singura cale pe care o putea ataca, iar față de lipsa unui astfel petit, ar putea invoca lipsa de interes dar nu înțelege să o invoce.
A precizat, în continuare, că deși legea specială derogă de la cea generală, respectiv OUG 71/2009 de la C.PCIV, totuși instanța poate și trebuie să judece acțiunea și să statueze asupra posibilității ori imposibilității de a efectuat executarea silită, dând eficiență, în mod egal Constituției C.p.civ. și dreptului european devenit drept intern prin ratificare.
Recurența a specificat faptul că au fost încălcate dispoz. art. 1 al. 1 din Protocolul I la CEDO, precum și art 6 par. 1 din această convenție, precum și art. 480 C.civ., art. 44 din Constituție, Statul Român stabilindu-și propria procedură de despăgubire, acordându-și singur termene de grație, suspendându-și propria procedură de executare silită pornită împotriva sa, apărând astfel ca un debitor privilegiat, mai presus de lege.
A învederat în continuare că instanțele române pot judeca prin raportare la norma favorabilă lor, persoane cărora le sunt încălcate două drepturi fundamentale, OUG 71/2009 fiind o normă pur potestativă. A mai arătat că textul CEDO se aplică prioritar, iar statul român a fost condamnat în cauzele S. c. României și Sacaleanu c. României.
În cauza Burdov c. Rusiei, CEDO a interpretat art. 13 din Convenție în sensul că acesta este expresia directă a obligației statului de proteja drepturile omului, în primul rând, propriul sistem de drept. De aceea, acest articol impune ca statele să implementeze remedii interne efective atât în ceea ce privește adaptarea legislației, cât și în ceea ce privește aplicarea legii de către judecătorul român.
Recurenta a învederat că deși CEDO s-a pronunțat în cauza D. contra României în sensul proporționalității măsurii eșalonării plăților creanțelor bugetare cu scopul urmărit, totuși practica sa nu este unitară, iar statul român nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării unei creanțe stabilite împotriva sa și în favoarea unei persoane, întrucât reprezintă o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor.
A mai precizat că starea de pasivitate dovedită de intimat ține exclusiv de culpa acestuia așa încât nu își poate invoca propria sa culpă.
În drept, s-au invocat disp.art. 303, 304, 312 C.PCIV..
În recurs, nu s-au administrat probe noi.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a textelor de lege incidente, tribunalul constată următoarele:
Conform prevederilor art.1 alin.1 din O.U.G. nr.79/2009, astfel cum au fost modificate, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care se desfășoară astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Potrivit alin.2 al textului de lege, în cursul termenului prevăzut la alin.1, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
D. urmare a pronunțării de către Curtea de la Strassbourg a hotărârii din data de 4 septembrie 2012, în cauza D. D. D. și alții contra României, jurisprudența instanței europene a drepturilor omului a fost modificată, în sensul că instanța a considerat ca fiind rezonabilă plata eșalonată a sumelor datorate creditorilor având calitatea de salariați bugetari, respingând plângerea formulată de reclamanți.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că, în perioada 2008 – 2011, Statul Român a adoptat mai multe acte normative prin care se suspendă de drept orice cerere de executare a titlurilor executorii pronunțate în favoarea funcționarilor publici prin hotărâri judecătorești și prin care se introducea un sistem de executare a datoriilor eșalonată, prin plata unor tranșe anuale.
În speță, Curtea a observat că, începând cu anul 2009, România a început să se confrunte cu o gravă criză economică și financiară. Întrucât autoritățile naționale se află, în principiu, într-o poziție mai bună decât instanța internațională pentru a stabili ce constituie „utilitate publică”, instanța a analizat dacă măsurile în litigiu urmăreau un scop de această natură.
Pentru a stabili dacă măsurile respective erau proporționale cu scopul urmărit – restabilirea echilibrului bugetar, evitând totodată înrăutățirea situației sociale – Curtea a considerat că este necesar să verifice dacă, în speță, tratamentul aplicat reclamanților a făcut posibilă menținerea unui echilibru între interesele aflate în joc. Reținând că reclamanții aveau drepturi ferme și intangibile, în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive pronunțate în perioada februarie – aprilie 2008, a constatat că, deși mecanismul de eșalonare instituit a suferit modificări, autoritățile statului l-au respectat, dând dovadă de diligență în executarea hotărârilor judecătorești menționate.
Având în vedere elementele de mai sus și contextul special al cauzei, Curtea a considerat că plata eșalonată a sumelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă.
Tribunalul reține că, potrivit art.20 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Potrivit alin.2, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Această dispoziție cuprinsă în legea fundamentală consacră principiul aplicării cu prioritate a convențiilor și tratatelor internaționale la care România este parte, iar legat de acest aspect, se reține că examinarea conformității legislației interne cu legislația internațională este atributul judecătorului național. Acesta este ținut a examina concordanța dintre legea internă și Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu doar prin prisma textului cuprins în Convenție, ci și prin aceea a jurisprudenței în materie a Curții, organism abilitat anume cu interpretarea și aplicarea sa.
Astfel, instanța reține că, potrivit hotărârii pronunțate în cauza mai sus evocată, s-a stabilit că legislația internă, respectiv O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările ulterioare, este în concordanță cu exigențele art.6 alin.1 din Convenție, sub aspectul termenului rezonabil de executare a hotărârii judecătorești, precum și cu cele ale art. 1 din protocolul I la CEDO, în privința dreptului de proprietate, în contextul crizei economice și financiare cu care se confruntă țara noastră și se încadrează în marja de apreciere a Statului în ceea ce privește utilitatea publică a măsurilor restrictive luate.
În raport cu cele ce preced, se reține că recursul declarat de recurentă nu este întemeiat, în cauză, fiind incidente dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 în ceea ce privește plata eșalonată a sumelor datorate, instanța reținând, totodată, că potrivit art.1 alin.2 din actul normativ evocat executarea silită pornită împotriva contestatorului este suspendată de drept.
În consecință, singurul act de executare întocmit în cauză, respectiv somația de plată, este nulă, fiind emisă în condițiile incidenței textului de lege care prevede suspendarea de drept a executării silite, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond.
Față de aceste considerente,tribunalul, în baza art. 312 alin.1 C.pr.civ. va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către recurenta M. M. împotriva Sentinței civile nr._/ 2012 a Judecătoriei B., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.06.2013.
. PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. N. V. M. A. G.
Grefier
N. C.
Aflată în CO semnează înlocuitor Grefier șef
D. A.
Red. AG/05.07.2013
Tehn. CL/. 05.07.2013
2 ex.
Judecător fond- M S.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 581/2013. Tribunalul BRAŞOV | Evacuare. Decizia nr. 1157/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
