Contestaţie la executare. Decizia nr. 581/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 581/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 125/338/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIA CIVILĂ NR. 581/R
Ședința publică din data de 18 aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – L. S. – judecător
Judecător – P. M.
Judecător – A. B.
Grefier – I. T.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursurilor formulate de recurenta intimată Direcția G. a Finanțelor Publice a județului B. prin reprezentant legal în contradictoriu cu intimata contestatoare . " SRL, având ca obiect contestație la executare, împotriva încheierii de ședință din 22.03.2012 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul_ și împotriva sentinței civile nr.1178/22.06.2012 și a încheierii de ședință din 16.03.2012 pronunțată în același dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 10 aprilie 2013, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față constată că prin sentința civilă nr. 1178 din 22.06.2012, pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul civil nr._, a fost admisă în parte contestația formulată de contestatoarea . SRL în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice a județului B. și în consecință s-a dispus anularea procesului verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. 5285M/11.01.2012, emis de intimată, iar aceasta din urmă a fost obligată la plata către contestatoare a sumei de 3197 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Au fost respinse celelalte pretenții.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 11.01.2012, intimata Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii B. a emis somația nr. 8/_ /_ (1113/11.01.2012) precum și titlul executoriu nr. 1112/11.01.2012 în dosarul execuțional fiscal nr. 171, prin care i se aducea la cunoștință contestatoarei . că are de achitat suma de 5.513.628 lei stabilită prin decizia de impunere nr. F-BV 1021/30.11.2011 în baza raportului de inspecție fiscală nr. F-BV 843/30.11.2011, din care suma de 3.614.681 lei reprezentând impozit pe profit și suma de 1.898.947 lei reprezentând majorări de întârziere.
Împotriva executării silite contestatoarea a formulat contestația ce formează prezentul dosar, invocând nelegalitatea actelor de executare constând în somația nr. 8/_ /_ (1113/11.01.2012) și titlul executoriu nr. 1112/11.01.2012, ca efect al nelegalității titlului de creanță constând în decizia de impunere nr. 1021/30.11.2011 devenit titlu executoriu.
Însă, în ceea ce privește aspectele invocate de contestatoare în susținerea contestației la executare, relativ la somația nr. 8/_ /_ (1113/11.01.2012) și titlul executoriu nr. 1112/11.01.2012, aspecte ce privesc în realitate legalitatea titlului de creanță devenit titlu executoriu, instanța a reținut că acestea nu pot fi invocate pe calea contestației la executare, întrucât contestatoarea are la dispoziție o procedură specială în cadrul căreia se analizează legalitatea și temeinicia titlului de creanță.
De altfel, astfel cum rezultă din susținerile contestatoarei, aceasta a declanșat procedura administrativă în cadrul căreia organele competente analizează legalitatea și temeinicia titlului de creanță devenit titlu executoriu.
Instanța a reținut că, potrivit art. 172 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Or, potrivit art. 205 alin. 1 Cod proc. fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativa de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii, iar potrivit art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, soluționează în primă instanță litigiile ce privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 lei.
Față de dispozițiile legale mai sus indicate, instanța a reținut că există o procedură specială de contestare a titlului ce se execută în dosarul execuțional fiscal nr. 171, procedură de care contestatoarea a uzat pentru apărarea drepturilor sale și numai în cadrul acesteia se poate analiza legalitatea și temeinicia titlului de creanță devenit titlu executoriu.
Analizarea legalității actelor de executare silită contestate prin prisma legalității titlului de creanță devenit titlu executoriu excede cadrului contestației la executare pentru motivele mai sus indicate.
În ceea ce privește contestația la executare formulată împotriva procesului-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. 5285/11.01.2012 prin care a fost instituit sechestru asupra bunurilor existente conform listei mijloacelor fixe în decembrie 2011, instanța a reținut următoarele:
Conform procesului verbal de sechestru pentru bunuri mobile mai sus indicat, în temeiul art. 151 din OG nr. 92/2003 s-a procedat la sechestrarea bunurilor mobile existente în patrimoniul debitoarei . SRL, cuprinse în lista mijloacelor fixe pe luna decembrie 2011, evaluate la suma de 11.346.490 lei.
Potrivit art. 142 alin. 1 Cod proc. fiscală, executarea silită se poate întinde asupra veniturilor și bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanțelor fiscale și a cheltuielilor de executare. Executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanțelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare, iar potrivit alin. 1 ind. 1 al aceluiași articol, sunt supuse sechestrării și valorificării bunurile urmăribile proprietate a debitorului, prezentate de acesta și/sau identificate de către organul de executare, în următoarea ordine:
a) bunurile mobile și imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit;
b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfășurarea activității care constituie principala sursă de venit;
c) bunurile mobile și imobile ce se află temporar în deținerea altor persoane în baza contractelor de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing și altele;
d) ansamblu de bunuri în condițiile prevederilor art. 158;
e) mașini-unelte, utilaje, materii prime și materiale și alte bunuri mobile, precum și bunuri imobile ce servesc activității care constituie principala sursă de venit;
f) produse finite.
Potrivit art. 151 alin. 4 Cod proc. fiscală, executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea și valorificarea acestora, chiar dacă acestea se află la un terț. Sechestrul se instituie printr-un proces-verbal.
Rezultă că în vederea realizării creanței fiscale, legea permite, de regulă, indisponibilizarea bunurilor mobile ale debitoarei în limita a 150% din valoarea creanței, iar depășirea limitei constituie o măsură excepțională ce trebuie justificată de creditoare.
În cauză, sechestrul a fost aplicat asupra tuturor bunurilor mobile ale contestatoarei debitoare cuprinse în lista mijloacelor fixe pe luna decembrie 2011 evaluate la suma de 11.346.490 lei, deși 150% din valoarea creanței reprezintă suma de 8.270.442 lei.
Astfel, deși sechestrul a fost aplicat pe bunuri mobile ale contestatoarei în valoare de 11.346.490 lei, organul de executare abătându-se de la regula generală instituită de art.142 Cod proc. fiscală, potrivit căreia puteau fi indisponibilizate bunurile mobile ale contestatoarei până la concurența sumei de 8.270.442 lei reprezentând 150% din valoarea creanței, nu a fost invocată nicio cauză de excepție care să justifice măsura.
Or, neexistând nici o cauză care să justifice măsura de excepție, organele de executare nu puteau să instituie sechestrul pe bunurile mobile ale contestatoarei decât în limita a 150% din valoarea creanței, astfel că instituirea sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile în valoare de 11.346.490 lei este nelegală.
Potrivit art. 399 alin.2 Cod proc. civilă, nerespectarea dispozițiilor privitoare la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.
Întrucât încălcarea dispozițiilor art. 142 alin. 1 Cod proc. fiscală se sancționează cu nulitatea relativă a actului încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale, pentru anularea actului este necesar ca prin încălcare să i se fi produs contestatoarei o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
În ceea ce privește acest aspect, instanța a reținut că prin procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. 5285/11.01.2012 emis de intimată în dosarul de executare nr. 171, bunurile mobile ale contestatoarei au fost sechestrate în . indica ordinea de sechestrare astfel cum prevede art. 142 alin. 1 ind. 1 Cod Proc. Fiscală, iar instanța nu a putut stabili pe calea contestației la executare ordinea de sechestrare a bunurilor, înlăturând astfel sechestrul aplicat pentru o parte din bunuri, până la concurența valorii maxime admise, întrucât această competență aparține exclusiv organului de executare fiscală.
Față de aceste aspecte, instanța a reținut că vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de sechestru.
Pentru toate aceste motive, instanța a admis în parte contestația la executare și va anula procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. 5285/11.01.2012. În ceea ce privește celelalte cereri, instanța le-a respins ca neîntemeiate.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. Civilă, având în vedere că pretențiile contestatoarei au fost admise numai în parte instanța a obligat intimata să achite contestatoarei suma 3197 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Totodată, constatăm că prin încheierea pronunțată de Judecătoria Zărnești în 22.03.2012 în același dosar s-a dispus suspendarea executării silite a titlului executoriu nr. 1112/11.01.2012 în dosarul fiscal nr. 171/2011 până la soluționarea contestației la executare.
La adoptarea acestei soluții, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 403 alin. 1 Cod proc. civilă, până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executare, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță.
În cauză, la termenul din data de 10.02.2012 a stabilit în sarcina contestatoarei cauțiune în cuantum de 3% din valoarea contestată, iar la termenul din data de 02.03.2012 s-a depus dovada consemnării cauțiunii în cuantum de 165.408,84 lei.
Titlului executoriu nr.1112/11.01.2012 emis de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii B., privește executarea silită a sumei de 5.513.628 lei stabilită prin decizia de impunere nr. F-BV1021/30.11.2011 din care suma de_ lei reprezentând impozit pe profit și suma de_ lei reprezentând majorări de întârziere, ca urmare a raportului de inspecție fiscală nr. F-BV 843/30.11.2011.
La data de 25.01.2012, Curtea de Apel B. a dispus în dosarul nr._ având ca obiect suspendare executare act administrativ, suspendarea executării deciziei de impunere nr. F-BV nr. 1021/30.11.2011, a raportului de inspecție fiscală nr. F-BV 843/30.11.2011 precum și a dispoziției de măsuri nr. 440/30.11.2011 emise de DGFP B., până la soluționarea pe fond a cererii de anulare a acestora acte, decizia instanței fiind executorie.
Față de aceste aspecte, având în vedere că executarea silită ce face obiectul contestației la executare în cadrul căreia s-a formulat prezenta cerere de suspendare a executării silite are la bază actele administrative ale căror efecte au fost suspendate, instanța a suspendat executarea silită pornită în dosarul fiscal nr. 171/2011.
De asemenea, prin încheierea din 16.03.2012 a Judecătoriei Zărnești pronunțată în același dosar s-a dispus respingerea excepțiilor necompetenței teritoriale a Judecătoriei Zărnești și lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice B., avându-se în vedere următoarele considerente:
În temeiul art. 136 alin. 5 și art. 172 alin. 4 Cod procedură fiscală raportat la art. 373 alin. 3 Cod procedură civilă instanța a respins excepția necompetenței teritoriale a Judecătorie Zărnești ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice B. având în vedere faptul că Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii este un compartiment din cadrul DGFP B. fără personalitate juridică instanța a apreciat că în prezenta cauză are calitate procesuală pasivă intimata DGFP B., entitate cu personalitate juridică ce reprezintă compartimentele ce funcționează în cadrul acesteia, sens în care față de toate aceste aspecte instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei DGFP B..
Împotriva celor trei hotărâri menționate mai sus a declarat recurs intimata Direcția G. a Finanțelor Publice B., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea în parte a acestora, în sensul admiterii excepțiilor invocate de această parte, respingerii cererii de suspendare a executării silite a titlului executoriu nr. 1112/11.01.2012 și respingerii în totalitate a contestației la executare deduse judecății.
Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că încheierea prin care s-a admis cererea de suspendare a executării silite este criticabilă deoarece instanța de fond a avut în vedere dosarul nr._ al Curții de Apel B. care viza acte diferite de cele care fac obiectul prezentei pricini.
Totodată, consideră că intimata contestatoare nu a dovedit existența condițiilor necesare pentru adoptarea măsurii suspendării, conform art. 1169 Cod civil.
Apreciază că simpla cerere de suspendare și indicarea temeiului de drept nu pot suplini probele ce trebuie făcute în sprijinul acelei cereri și nu conduc la ideea că aceasta este legală și bine justificată.
Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Zărnești, respinsă de instanța de fond prin încheierea din 16.03.2012, recurenta a reluat toate considerentele expuse în întâmpinarea depusă cu ocazia judecării în fond a cauzei, arătând că instanța competentă în soluționarea cauzei era cea de la sediul său, respectiv Judecătoria B..
Tot astfel, a fost criticată și soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice B. în prezenta cauză, redându-se aceleași considerente expuse cu prilejul judecății în fond a cauzei.
În legătură cu sentința atacată, recurenta arată că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile OG nr. 92/2003, dispunând în mod greșit anularea procesului verbal de sechestru nr. 5285M/11.01.2012, care se află la adăpost de orice critici.
Menționează că valoarea estimată de către organele de executare nu reprezintă și valoarea de la care ar urma a se porni valorificarea bunurilor, aceasta din urmă fiind stabilită ulterior conform art. 147 C.proc.fiscală.
Apreciază că susținerea instanței de fond potrivit căreia bunurile mobile supuse sechestrului au o valoare mult mai mare decât cuantumul obligațiilor nu constituie motiv de nulitate a procesului verbal de sechestru, nefiind luate în considerare dispozițiile art. 142 alin. 1 din OUG nr. 92/2003 potrivit cărora valorificarea bunurilor se efectuează numai în măsura necesară realizării creanțelor fiscale și a cheltuielilor de executare.
Se mai arată că la data încheierii procesului verbal de sechestru, organele de executare au avut în vedere o listă pusă la dispoziție de intimata-contestatoare, deși aceasta din urmă trebuia să facă o listă cu bunurile ce puteau fi indisponibilizate și care să respecte ordinea prevăzută de art. 142 C.proc.fiscală.
Chiar dacă s-ar reține motivele dezvoltate de instanța de fond, apreciază că aceasta ar fi fost îndreptățită să procedeze doar la anularea în parte a procesului verbal de sechestru, raportat la faptul că bunurile sunt individualizate distinct în anexa la acesta.
Prin soluția adoptată, recurenta apreciază că se creează un prejudiciu nereparabil față de constituirea unei garanții în favoarea organului fiscal pentru recuperarea obligațiilor bugetare.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, recurenta consideră că soluția instanței de fond este greșită pentru că nu se poate reține culpa sa, potrivit art. 274 C.proc.civ., vinovată de promovarea acțiunii fiind reclamanta, care nu a achitat la scadență obligațiile de plată stabilite în sarcina sa.
Se critică și cuantumul ridicat al cheltuielilor de judecată, arătându-se că onorariul de avocat este nejustificat de mare raportat la activitatea desfășurată în acest dosar, care s-a finalizat la al doilea termen de judecată, motiv pentru care solicită a se face aplicarea art. 274 alin. 3 C.proc.civ.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 indice 1 C.proc.civ. și OUG nr. 92/2003.
Intimata-reclamantă . SRL a formulat întâmpinări la recursurile promovate de recurentă în termenul prevăzut de art. 308 alin. 2 C.proc.civ., prin care a solicitat respingerea acestora ca nefondate, arătând că în mod corect instanța de fond a respins excepțiile invocate în cauză și a admis cererea de suspendare a executării silite și contestația la executare cu care a fost investită.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința atacată, raportat la motivele invocate, la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale incidente în speță, tribunalul a reținut următoarele:
În mod corect instanța de fond a respins excepția de necompetență materială a Judecătoriei Zărnești în soluționarea prezentei pricini prin încheierea de ședință din 16.03.2012, având în vedere faptul că obiectul cauzei este contestație la executare, iar potrivit art. 373 alin. 3 C.proc.civ. instanța de executare este cea care soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Or, din cuprinsul aliniatului 2 al aceluiași articol de lege rezultă că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Prin urmare, în mod corect contestația a fost introdusă la instanța de executare, potrivit art. 400 alin. 1 C.proc.civ. coroborat cu art. 172 alin. 4 din Codul de proc. fiscală, iar prevederile art. 5 C.proc.civ., invocate de recurentă, nu sunt aplicabile în materia executării silite.
Nici criticile referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice B. nu sunt întemeiate, având în vedere că însăși recurenta a arătat că are în subordine Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii B. care a emis actele de executare contestate.
Legat de criticile aduse încheierii din 22.03.2012 prin care instanța de fond a dispus suspendarea executării silite a titlului executoriu nr. 1112/11.02.2012 până la soluționarea contestației la executare, apreciem că analiza acestora nu mai este necesară din moment ce recursul declarat împotriva acestei încheieri s-a soluționat odată cu recursul declarat împotriva sentinței instanței de fond, iar la data soluționării contestația a fost respinsă în mod irevocabil. Oricum, măsura suspendării executării silite a încetat la data soluționării irevocabile a contestației la executare.
În ceea ce privește motivele de recurs invocate cu privire la soluția dată pe fondul cauzei, tribunalul constată că instanța de fond a interpretat în mod corect dispozițiile art. 142 C.proc.fiscală, constatând că sechestrul a fost aplicat asupra tuturor mijloacelor fixe ale intimatei-reclamante, care au o valoare ce depășește cu mult limita de 150% din valoarea creanței, limită prevăzută de lege.
Recurenta impută societății contestatoare faptul că nu i-a pus la dispoziție o listă care să respecte ordinea prevăzută de lege, deși această parte nu avea nicio obligație în acest sens, legea impunând organului de executare obligația de a identifica bunurile urmăribile și de a stabili ordinea în care acestea pot fi sechestrate.
Din moment ce recurenta nu și-a îndeplinit aceste obligații, neindicând bunurile și valoarea fiecăruia, conform art. 152 alin. 1 lit. g C.proc.fiscală, nu poate solicita instanței să mențină măsura doar până la concurența sumei de 8.270.442 lei, pentru că nu există elemente suficiente pentru a calcula valoarea bunurilor în ordinea de sechestrare prevăzută de lege.
Totodată, recurenta trebuia să realizeze evaluarea bunurilor, conform art. 147 C.proc.fiscală, la care ea însăși face trimitere, iar documentul prin care efectua această evaluare trebuia să fie anexat la procesul verbal de sechestru, iar o copie să fie trimisă debitorului, conform art. 142.1 din Normele metodologice de aplicare a OG nr. 92/2003.
Recurenta nu poate invoca propria culpă în apărarea unui drept și nici nu se poate prevala de împrejurarea că prin anularea în întregime a procesului verbal de sechestru este pusă în situația de a nu putea recupera obligațiile bugetare, din moment ce actele de executare pe care le-a întocmit nu respectă prevederile legale în materie.
Nici criticile referitoare la dispoziția instanței de fond privind plata cheltuielilor de judecată nu este întemeiată deoarece dispozițiile art. 274 alin. 1 C.proc.civ. se referă la culpa procesuală, partea care cade în pretenții fiind obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Cu alte cuvinte, cel care pierde procesul trebuia să suporte cheltuielile făcute de partea care a câștigat, deoarece este în culpă procesuală, prin atitudinea sa în proces determinând aceste cheltuieli. Nu au relevanță în acest sens aspecte legate de relațiile dintre părți anterior emiterii actelor de executare contestate.
Totodată, apreciem că în speță nu se impunea a se face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ., având în vedere că apărătorul intimatei-contestatoare a formulat cererea de chemare în judecată și note de ședință în combaterea excepțiilor invocate de recurentă și s-a prezentat la patru termene de judecată, astfel că onorariul de 3000 lei nu este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat.
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca nefondate recursurile deduse judecății și va menține hotărârile atacate, acestea fiind temeinice și legale.
Se va lua act de împrejurarea că intimata-contestatoare, prin reprezentantul său convențional, a arătat că va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului B. în contradictoriu cu intimata-contestatoare . SRL împotriva încheierii de ședință din 22.03.2012 și a sentinței civile nr. 1178/22.06.2012, pronunțate de Judecătoria Zărnești în dos. civ. nr._, pe care le menține.
Ia act că intimata-contestatoare a precizat că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.04.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. S. P. M. A. B.
Grefier,
I. T.
Red. P.M./31.07.2013
Tehnored. I.T./31.07.2013; 2 ex.
Jud. fond: O. E. D.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1422/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 833/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
