Contestaţie la executare. Decizia nr. 1342/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1342/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 25503/197/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1342/R
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. R. - judecător
JUDECĂTOR: A. I.
JUDECĂTOR: M. I. I.
Grefier C. N.-D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cererii de recurs formulată de recurenta intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. în contradictoriu cu intimata contestatoare . și intimații terți popriți Administrația Finanțelor Publice B., B. Română de Dezvoltare, B. Comercială Română SA, B. T., R. B. SA, P. B., B. P., U. T. B., B. M. SA, C. B., A. B. Romania împotriva sentinței civile nr. 4397, pronunțată de Judecătoria B. la data de 13 martie 2013 în dosarul nr._ având ca obiect contestație la executare. .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 22.10.2013, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 30.10.2013, apoi, având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată, întrucât d-na judecător C. R. s-a aflat în concediu de studii, a amânat pronunțarea pentru data de 06.11.2013, iar apoi, din același motiv, pentru astăzi, 13.11.2013, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin sentința civilă nr. 4397/13.03.2013 pronunțată în dosarul civil nr._, Judecătoria B.:
A admis cererea de suspendare provizorie a executării silite în cadrul dosarului execuțional nr.95/2012 al B. A. R. L..
A admis contestația la executare formulată de către contestatoarea . B. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. și terții popriți AFP B., BRD B., BCR SA B. și B. T. B..
A anulat adresa de înființare a popririi și procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare întocmite în cadrul dosarului execuțional nr.95/2012 al B. A. R. L..
A dispus restituirea sumelor încasate în temeiul adresei de înființare a popririi emise în cadrul dosarului execuțional nr.95/2012 al B. A. R. L..
A obligat intimata la plata sumei de 176,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către contestatoare.
A respins contestația formulată în contradictoriu cu terții popriți R. B. SA B., P. B. B., B. P. SA B., U. T. B. B., B. M. SA B., C. B. SA B. și A. B. ROMANIA SA B. ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că societatea contestatoare a fost sancționată contravențional de către un agent constatator din cadrul intimatei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. cu amendă în cuantum de 2.500 lei iar prin Decizia nr.266 din 25.03.2010 a Tribunalului O., a fost admis recursul declarat de către contestatoare și s-a admis în parte plângerea contravențională în sensul reducerii amenzii aplicate la suma de 1.250 lei (f.51-53).
Pentru întreaga sumă de 1.250 lei, contestatoarea a fost executată silit de către AFP B. (f.124-125) iar suma a fost achitată în data de 31.08.2011, conform chitanței depuse la dosar (f.15).
În același timp, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. a formulat cerere de executare silită pentru recuperarea sumei de 312,5 lei reprezentând 25% din valoarea amenzii stabilite conform procesului verbal de contravenție (f.49) iar executarea silită a fost încuviințată prin încheierea pronunțată în camera de consiliu în data de 27.03.2012 (f.59).
Prin somația emisă în data de 18.06.2012 (f.68), s-a pus în vedere contestatoarei să achite suma de 401,35 lei reprezentând debit și cheltuieli de executare iar în data de 02.10.2012, s-a emis adresa de înființarea popririi pentru recuperarea debitului datorat (f.73).
În drept, instanța a observat că potrivit art. 399 alin.1 și 2 Cod pr. civ. împotriva executării silite precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare. Nerespectarea dispozițiilor referitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executarea atrage sancțiunea anulării actului nelegal.
În speță, contestatoarea a făcut dovada achitării întregului debit stabilit prin titlu executoriu, anterior declanșării executării silite de către intimata Direcția Regională de Drumuri și Poduri C..
Plata acestui debit nu s-a făcut de bună voie și în mod eronat de către debitoare astfel cum afirmă intimata ci în urma executării silite declanșate de către AFP B., aspect recunoscut chiar de către organul fiscal care a recuperat suma (f.71).
Nu este în sarcina contestatoarei să identifice destinația acestor sume sau organele de executare care au sarcina recuperării acestor sume pe calea executării silite, iar dacă intimata apreciază că i s-ar cuveni o cotă parte din această sumă cu titlu de venituri extragubetare, ar trebui să solicite restituirea acestei sume încasate de către organul de executare fiscal.
În consecință, a apreciat că se impune admiterea contestației și anularea actelor de executare contestate, contestatoarea neputând fi urmărită silit de două ori pentru recuperarea aceleiași creanțe.
Față de prevederile art.404¹ alin.3 Cod pr. civ., s-a apreciat că se impune și restabilirea situației anterioare declanșării executării silite prin restituirea sumelor deja încasate în urma executării silite.
În ce privește cererea de suspendare a executării silite, ținând cont că prin contestația formulată se pune în discuție însăși existența debitului, titlul executoriu nefiind o hotărâre judecătorească, iar prin blocarea conturilor contestatoarei se poate afecta activitatea desfășurată de această, s-a admis cererea de suspendare până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații.
Conform art.274 Cod pr. civ., intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru,timbrului judiciar și a cheltuielilor ocazionate de copierea dosarului execuțional (f.170).
Întrucât la termenul din data de 27.02.2013 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a terților popriți R. B. SA, P. B., B. P. SA, U. T. B., B. M. SA, C. B. SA și A. B. ROMANIA SA (f.174), prin hotărâre a dispus respingerea contestației formulate în contradictoriu cu aceste instituții bancare ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că prima instanță a interpretat greșit prevederile OG nr.15/2002 și OUG nr.84/2003, considerând că suma de 312,5 lei pentru a cărei recuperare recurenta intimată a solicitat sprijinul executorului judecătoresc reprezintă creanță fiscală conform OG nr.92/2003.
Ori art.8 alin.3 din OG nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România prevede că sumele încasate în urma aplicării amenzilor se fac venit la bugetul de stat în proporție de 75%, diferența de 25% revenind, ca venituri extrabugetare, CNADNR SA sau Ministerului Administrației și Internelor, după caz.
De asemenea, art.11 din OUG nr.84/2003 prevede din ce se compune bugetul de venituri și cheltuieli al CNADNR și cum se utilizează veniturile acestei companii.
Din aceste acte normative rezultă că acea cotă de 25% din amenzile provenite pentru neplata rovinietei revine CNADNR SA și se constituie în venituri proprii ale acesteia, iar nu în creanțe fiscale așa cum a apreciat prima instanță. Urmărirea și încasarea acestor venituri proprii revine CNADNR SA prin Direcțiile Regionale proprii și nu organelor de urmărire fiscală.
În acest sens au fost și concluziile Curții de Conturi – Camera de Conturi D. în urma controlului de fond efectuat la DRDP C., auditorii Curții de Conturi reținând ca abatere în sarcina DRDP C. faptul că nu a urmărit și nu a încasat, prin inițierea procedurilor de executare silită, veniturile proprii rezultate din contravaloarea autorizațiilor speciale de transport conform OG nr.43/1997.
Contravaloarea autorizațiilor speciale de transport prevăzute de OG nr.43/1997 constituie, ca de altfel și cota de 25% din amenda aplicată prevăzută de OG nr.15/2002, venituri proprii ale CNADNR SA aflate la dispoziția acesteia pentru efectuarea lucrărilor de infrastructură rutieră. În situația în care hotărârea primei instanțe ar rămâne irevocabilă, CNADNR SA prin DRDP C. ar fi pusă în situația de a nu-și putea îndeplini atribuțiile stabilite prin actul de înființare din imposibilitatea încasării veniturilor proprii rezultate din cota de 25% din amenda aplicată pentru lipsa rovinietei, contravaloarea autorizațiilor speciale de transport, tarifelor de utilizare precum și tarifelor de despăgubire și de a nu putea respecta măsurile dispuse de către organele de control din cadrul Curții de Conturi.
La solicitarea unui răspuns din partea DGFP M., recurentei intimate i s-a comunicat că nu reprezintă venituri bugetare cota de 25% din amenda aplicată pentru lipsa rovinietei, contravaloarea autorizațiilor speciale de transport, tarifelor de utilizare precum și tarifelor de despăgubire, ci venituri proprii ale CNADNR SA și cvă DGFP M. nu are competența de a încasa venituri proprii ale societăților comerciale sau ale companiilor naționale.
În ceea ce privește sentința la care face referire intimatul contestator, întrucât plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție a fost respinsă în mod irevocabil, titlul executoriu îl reprezintă procesul verbal de constatare a contravenției și nu decizia irevocabilă a instanței de recurs, în hotărârea judecătorească neexistând dispoziții de natură a fi aduse la îndeplinire pe cale de executare cilită, ci doar dispoziții care fac trimitere la acest proces verbal. Astfel față de dispozițiile art. 37 și 39 din OG nr.2/2001, recurenta intimată apreciază că doar punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face de către instanța de judecată, în sensul că biroul de executări civile ia măsurile care se impun pentru comunicarea către organele fiscale a titlului executoriu în vederea recuperării sumelor care se fac venit integral la bugetul statului, însă tot procesul verbal de contravenție reprezintă titlul executoriu.
Astfel din interpretarea actelor normative menționate, rezultă că suma de 312,5 lei a cărei recuperare a solicitat-o recurenta intimată, nu reprezintă creanță fiscală conform OG nr.92/2003, ci venit propriu al CNADNR SA și, în mod corect, aceasta s-a adresat B. A. ramona L. pentru recuperarea acestei creanțe. Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului, menținerea formelor de executare emise în dosarul nr.95/2001 și respingerea cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ.
Intimata contestatoare . B. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea sentinței ca temeinică și legală, cu obligarea recurentei intimate la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata contestatoare arată că prima instanță nu face nicio referire în considerentele hotărârii pronunțate cu privire la natura sumei pentru care . B. a fost executată silit, reținând doar că intimata contestatoare a achitat întregul debit stabilit prin titlul executoriu, anterior declanșării executării silite de către DRDP C., urmare executării silite pornite împotriva sa de către AFP B..
În recurs s-a încuviințat pentru recurenta intimată proba cu înscrisuri.
Examinând sentința civilă recurată în raport cu motivele de recurs invocate, cu actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin Decizia nr.266/25.03.2010 a Tribunalului O., a fost admis recursul declarat de către intimata contestatoare . B. împotriva sentinței civile nr.4992/13.10.2009 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ și s-a modificat sentința în sensul admiterii în parte a plângerii contravenționale în sensul reducerii amenzii aplicate la suma de 1.250 lei.
Conform adresei nr._/28.06.2012 emisă de AFP B. (f.15 verso dosar fond), această instituție a pornit executarea silită împotriva intimatei contestatoare . B. urmare comunicării făcute de instanța de judecată pentru urmărirea, executarea și încasarea sumei de 1250 lei, debit ce rezultă din Decizia nr.266/25.03.2010 a Tribunalului O.. Executarea silită s-a declanșat împotriva intimatei contestatoare în dosarul execuțional nr.P8N/_ al AFP B., debitul fiind încasat integral, astfel cum rezultă din chitanța nr.TS7_/05.09.2011(f.15 dosar fond).
Cu toate acestea, recurenta intimată DRDP C. a declanșat executarea silită pentru suma de 312,5 lei din amenda în cuantum de 1.250 lei care organul constatator pretinde că trebuie virată în contul său.
Recurenta intimată susține, în recursul formulat, că prima instanță a interpretat greșit prevederile OG nr.15/2002 și ale OUG nr.84/2003, considerând că suma de 312,5 lei pentru a cărei recuperare recurenta intimată a solicitat sprijinul executorului judecătoresc reprezintă creanță fiscală conform OG nr.92/2003.
Verificând considerentele sentinței civile recurate tribunalul constată că prima instanță a reținut, în legătură cu suma urmărită silit de către intimată doar că „nu este în sarcina contestatoarei să identifice destinația acestor sume sau organele de executare care au sarcina recuperării acestor sume pe calea executării silite, iar dacă intimata apreciază că i s-ar cuveni o cotă parte din această sumă cu titlu de venituri extragubetare, ar trebui să solicite restituirea acestei sume încasate de către organul de executare fiscal”.
Nu există nicio mențiune în cuprinsul considerentelor sentinței atacate referitoare la natura sumei pretinse de la societatea contestatoare și pentru care recurenta intimată a pornit executarea silită, astfel că va fi înlăturată această critică formulată de recurentă în recursul declarat.
Tribunalul constată că, în speță, nu interesează ce au constatat și reținut auditorii Curții de Conturi cu ocazia efectuării controlului de fond la DRDP C. în legătură cu neîndeplinirea de către această instituție a obligațiilor de urmărire și încasare a veniturilor proprii rezultate din contravaloarea autorizațiilor speciale de transport și din amenzile aplicate în baza OG nr.15/2002. Faptul că în urma acestui control recurenta intimată a pornit executarea silită împotriva intimatei contestatoare, „pentru respectarea măsurilor dispuse de către organele de control din cadrul Curții de Conturi”, nu este de natură a determina instanța de judecată să valideze actele de executare efectuate în cauză dacă acestea sunt făcute cu încălcarea legii. Ori, așa cum a reținut prima instanță, în cauză s-a făcut dovada că intimata contestatoare achitase în integralitate debitul în cuantum de 1250 lei, stabilit în mod irevocabil prin Decizia nr.266/25.03.2010 a Tribunalului O., anterior declanșării executării silite contestate în prezentul dosar, iar această obligație a fost adusă la îndeplinire de către intimata contestatoare urmare pornirii executării silite împotriva sa de către AFP B.. Pe cale de consecință, intimata contestatoare nu poate fi urmărită silit de două ori pentru aceeași sumă, câtă vreme în cursul primei executări silite pornite împotriva sa, aceasta a achitat debitul.
De asemenea, în cauză nu interesează corespondența purtată între recurenta intimată și DGFP M. referitoare la competența organelor fiscale de a încasa ori nu cota de 25% din amenzile contravenționale aplicate conform OG nr.15/2002, cum este cazul supus analizei în prezentul dosar, câtă vreme obligația ce-i revenea intimatei contestatoare era doar aceea de a achita amenda stabilită în sarcina sa, iar prin înscrisurile depuse la dosar a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații. În măsura în care organele fiscale din cadrul AFP B. au încasat de la intimata contestatoare . B. sume care nu au natura unor creanțe fiscale, ci reprezintă venituri proprii ce se cuvin CNADNR SA, recurenta intimată are posibilitatea să se întoarcă împotriva acestei instituții fiscale pentru a-și recupera respectivele venituri ce-i aparțin.
Tribunalul constată că, în speță, executarea silită s-a pornit împotriva intimatei contestatoare în baza Deciziei nr.266/25.03.2010 a Tribunalului O., această hotărâre judecătorească reprezentând titlul executoriu, iar nu procesul verbal de constatare a contravenției, aspect ce rezultă din încheierea ședinței Camerei de consiliu din data de 27.03.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul execuțional nr.95/2012 (dosar instanță nr._ ) prin care s-a încuviințat executarea silită formulată de creditoarea C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. împotriva debitoarei . B..
Având în vedere faptul că, în cauză, debitoarea . B. a făcut dovada achitării debitului anterior pornirii executării silite la solicitarea recurentei intimate CNADNR SA – prin DRDP C., cum realizarea integrală a obligației prevăzute în titlul executoriu este o cauză de încetare a unei executări silite conform prevederilor art.371 ind.5 lit.a C.proc.civ., iar achitarea debitului s-a făcut în cadrul unei alte executări silite pornite împotriva intimatei contestatoare de către AFP B., cum în cauză nu s-a pus în discuție natura debitului urmărit, anume dacă este sau nu creanță fiscală, ci s-a reținut doar faptul că intimata contestatoare nu poate fi urmărită silit de două ori pentru un debit stins prin plată și că acesteia nu i se poate imputa faptul că 25% din debit nu a fost redirecționat de către AFP B. către CNADNR SA – prin DRDP C., tribunalul constată că niciuna dintre criticile aduse hotărârii primei instanțe, formulate de recurenta intimată în prezenta cale de atac, nu este fondată.
Pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., tribunalul va respinge recursul declarat de recurenta intimată CNADNR SA – prin DRDP C. și va menține hotărârea primei instanțe constatând că a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii.
Întrucât recurenta intimată este în culpă procesuală, în temeiul art.274 C.proc.civ., va fi obligată să plătească intimatei contestatoare cheltuielile de judecată făcute de aceasta în recurs, constând în onorariul avocațial dovedit prin înscrisul atașat la dosar la fila 49.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. împotriva sentinței civile nr.4397/13.03.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, pe care o menține.
Obligă recurenta intimată la plata sumei de 1.000 lei către intimata contestatoare . B., sumă reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. A. I. M. I. I.
Grefier,
C. N.-D.
Red. IMI/18.02.2014
Tehnored. CND/18.02.2014
Ex. 2
Jud fond – R. C.
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 94/2013.... | Succesiune. Decizia nr. 271/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
