Contestaţie la executare. Decizia nr. 575/2013. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 575/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 21670/197/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

Decizia civilă nr. 575/R

Ședința publică din data de 18 aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. Ș. M.

Judecător A. G.

Judecător V. M.

Grefier C. L.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de către recurentul contestator C. O. M., în contradictoriu cu intimații . SRL, prin reprezentant legal și Societetea Civilă Profesională de Executori Judecătorești „D. & Corșate”, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr._/22.11.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 04 aprilie 2013, când părțile prezente a formulat concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 12 aprilie 2013, când din aceleași motive a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr._/22.11.2012, Judecătoria B. a admis excepția tardivității formulării contestatiei la executare, invocată de intimata . SRL și în consecință, a respins contestația la executare formulată de contestatorul C. O. M., în contradictoriu cu intimatii . SRL si S. C. Profesionala de Executori Judecatoresti D. & Corșate, ca fiind tardiv formulata.

Pentru a se pronunța în acest sens, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Între MKB ROMEXTERA BANK SA în calitate de creditoare pe de o parte și contestatorul C. O. M. în calitate de debitor pe de altă parte, a fost încheiate contractul de credit nr. 107/16.06.2008 si contractul de ipoteca autentificat sub nr. 472/16.04.2008 de BNP C. M. si C. C. O..

Între intimata . SRL, in calitate de cesionar si MKB Romextera Bank SA, in calitate de cedent, a fost incheiat contractul de cesiune de creanta, in baza caruia a fost cesionata in favoarea intimatei creanta detinuta de cedenta asupra debitorului cedat C. O. M..

Ca urmare a neachitării de către debitor a ratelor de credit, a fost formulată de către intimată cerere de încuviințare a executării silite a titlurilor executorii reprezentate de contractele mai sus mentionate.

Prin încheierea Camerei de Consiliu din data de 09.08.2011, pronunțată de Judecătoria Brasov, în dosar nr._/197/2011 a fost admisă cererea formulată de S. civila profesionala de executori judecatoresti “D. & Corșate” la solicitarea creditoarei . SRL, dispunându-se încuviințarea executării silite a titlurilor executorii mai sus menționate.

In dosarul executional format, nr. 604/2011, a fost emisa la data de 30.08.2011 somatia (f. 50) impotriva contestatorului, pentru creanta in suma de 30.649,23 Euro, reprezentand debit, penalitati de intarziere si 8323,69 lei cheltuieli de executare.

Procesul verbal de situatie, procesul verbal privind cheltuielile de executare si somatia au fost comunicate contestatorului la adresa din Brasov, ..15, ., ., asa cum rezulta din dovezile de primire depuse la filele 53-55 din dosar.

In dosarul executional a fost intocmit raportul de expertiza pentru evaluarea imobilului situat in Brasov, ., ., imobil ce a facut obiectul contractul de ipoteca autentificat sub nr. 472/16.04.2008 de BNP C. M. si C. C. O. (f. 66-88).

Deliberând cu prioritate asupra excepției tardivității formulării contestatiei la executare instanța va avea în vedere dispozițiile art. 401 C.pr.civ. alin (1) lit a potrivit carora contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare.

Instanta de fond a reținut ca in cauza se contesta valoarea imobilului supus executarii silite, stabilita prin raportul de expertiza .

Asa cum rezulta din dovada de primire depusa la fila 109 din dosar, raportul de expertiza mai sus mentionat i-a fost comunicat contestatorului la data de 16.07.2012, prin afisare pe usa principala a locuintei acestuia, la adresa din Brasov, ..15, ., .. La aceeasi data contestatorului i-a fost comunicata, la aceeasi adresa, publicatia de vanzare imobiliara si procesul verbal de cheltuieli, asa cum rezulta din dovada de primire depusa la fila 108 din dosar. In cuprinsul publicatiei de vanzare s-a mentionat ca vanzarea la licitatie publica a imobilului urma sa aiba loc la data de 17.08.2012.

Raportat la data comunicarii raportului de expertiza, instanta retine ca termenul de contestare a raportului de expertiza privind evaluarea imobilului s-a implinit la data de 01.08.2012.

Desi contestatorul sustine ca publicatia de vanzare si raportul de evaluare nu i-au fost comunicate, respectiv nu au fost inserate in cutia postala desi o astfel de cutie exista in imobilul in care locuieste, documentele fiind gasite sub alte pliante electorale lasate deasupra cutiilor postale, instanta retine ca la data de 17.08.2012 contestatorul a adresat executorului judecatoresc o cerere (f. 118, 119) prin care a solicitat schimbarea termenului stabilit pentru vanzarea la licitatie publica, astfel ca rezulta in mod clar ca, cel putin la aceasta a avut cunostinta de raportul de expertiza pe care il contesta.

Mai mult, contestatorul mentioneaza in cuprinsul contestatiei la executare ca la data de 15.08.2012 a aflat despre actele de executare.

Asadar, chiar raportat la acest moment, termenul de contestare a raportului de expertiza s-ar fi implinit la data de 31.08.2012, astfel ca cererea de repunere in termenul de formulare a contestatiei nu poate fi primita.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs contestatorul C. O. M., criticând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivare, recurentul a susținut că a invocat prevederile art. 103 Cod Procedura C. deoarece a intrat în posesia documentelor de executare doar la data de 15.08.2012, dată la care le-a găsit alături de pliante electorale aruncate în scara blocului.

A mai arătat recurentul că de la începutul executării silite, societatea care a preluat creanța de la MKB Romextera Bank, respectiv . SRL a făcut o . abuzuri, iar el s-a apărat în repetate rânduri prin formularea contestațiilor la executare pe care le-a formulat în dosarele nr._/197/2011 și_, astfel cum rezultă din înscrisurile anexate.

Recurentul a precizat că a contestat atât raportul de exaluare a imobilului supus executării cât și însăși actul de executare, solicitând încetarea executării silite prin găsirea unui mijloc de stingere a creanței, prin încheierea unei tranzacții.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304/1 Cod Procedura C..

Examinând sentința civilă prin prisma motivelor de recurs formulate, având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt, interpretând judicios dispozițiile legale incidente.

Potrivit art. 103 alin. 1 Cod Procedura C., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul câd legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că, în acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același timp vor fi arătate și motivele împiedicării.

Prin acțiunea formulată la data de 06.09.2012, contestatorul a investit instanța de fond cu o cerere de repunere în termenul de formulare a contestației și respectiv, cu contestarea raportului de expertiză, sub aspectul evaluării imobilului.

Astfel cum se poate reține din cererea formulată în atenția B. D. & Corsate (filele 118, 119), recurentul a susținut că a intrat în posesia tuturor actelor la data de 15.08.2012.

Ori, calculând în conformitate cu dispozițiile art. 101 alin. 1 Cod Procedură Civilă, termenul în care recurentul avea posibilitatea exercitării contestației la executare împotriva raportului de evaluare a imobilului, astfel cum impune art. 103 alin. 2 Cod Procedură Civilă, se constată că în mod întemeiat, instanța de fond a respins cererea de repunere în termen, cu consecința respingerii contestației ca fiind tardivă, deoarece termenul de exercitare a căii de atac s-a împlinit la data de 30.08.2012, iar contestatorul a investit instanța la data de 05.09.2012, cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Pentru considerentele reținute în fapt și în drept, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu respectarea dispozițiilor legale, în baza art. 312 alin. 1 Cod Procedură Civilă, tribunalul va respinge recursul, ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul C. O. M., împotriva sentinței civile nr._/22.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată in ședință publică azi, 18.04.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

S. Ș. M. A. G. V. M.

Pentru Grefier,

C. L.,

Semnează înlocuitor grefier șef secție,

D. A.

Red. SSM/28.06.2013

Tehnored. CND/01.07.2013

2 ex.

Judecător fond: I. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 575/2013. Tribunalul BRAŞOV