Contestaţie la executare. Decizia nr. 1406/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1406/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 11508/197/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1406/R
Ședința publică din data de 19.11.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - D. M.
JUDECĂTOR - M. B.
JUDECĂTOR - N. F.
GREFIER - L. P.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta intimată A. pentru Administrarea Activelor Statului, prin reprezentant legal, împotriva sentintei civile nr._/25.06.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., în contradictoriu cu intimatul contestator C. Județean de Aparatură Medicală B., prin reprezentant legal, având ca obiect „contestație la executare”.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.11.2013, 19.11.2013, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată că,
Prin Sentința civilă nr._, pronunțată la data de 25.06.2013, în dosarul nr._, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
A admis contestația la executare formulată de contestatorul debitor C. JUDEȚEAN DE APARATURĂ MEDICALĂ B. în contradictoriu cu intimata creditoare A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI.
A dispune încetarea executării silite pornite împotriva contestatorului debitor C. JUDEȚEAN DE APARATURĂ MEDICALĂ B. în vederea executării sumei de 13.871,19 lei, reprezentând contribuție la fondul național de sănătate, restantă la data de 30.06.2003, ca urmare a intervenirii prescripției dreptului de a cere executarea silită.
A obligat intimata A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI să plătească contestatorului cheltuieli de judecată în cuantum de 194,5 lei.
P. a se pronunța în acest sens Judecătoria B. a constatat următoarele:
Prin contestația înregistrată la Judecătoria B. sub nr._ contestatorul C. JUDEȚEAN DE APARATURĂ MEDICALĂ B. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, să se constate încetarea executării silite pornite prin somația colectivă de plată nr. 4946/04.03.2004 ca urmare a intervenirii perimării executării silite; în subsidiar solicită a se constata încetarea executării silite ca urmare a intervenirii prescripției dreptului de a solicita plata sumelor; să se dispună suspendarea de urgență a executării silite; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației contestatoarea susținut că are ca obiect de activitate asigurarea întreținerii și autorizării echipamentelor medicale cu o vechime de peste 30 de ani.
La data de 01.03.2013, data la care contabilul societății s-a prezentat pentru ridicarea extrasului bancar, a luat la cunoștință de faptul că un creditor a dispus poprirea contului.
La data de 29.03.2013 intimata i-a comunicat adresa nr._ prin care o înștiința că măsura popririi a fost instituită ca urmare a unor datorii și penalități acumulate în anul 2003 față de Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate preluate de intimată de la CNAS - CAS B. în temeiul protocolului de transfer creanță nr. 27/25.02.2004. Adresa nu a fost însoțită de titlurile executorii.
Ulterior, la data de 20.04.2013 prin intermediul societății de avocați s-a solicitat intimatei comunicarea titlurilor executorii. La data de 23.04.2013 s-a comunicat prin scrisoare recomandată titlurile executorii care au stat la baza înființării popririi și anume Ordinul 580/12.04.2005, somația colectivă nr.4946/04.03.2004, înștiințarea de plată nr. 2123/29.01.2004.
În ce privește excepția perimării contestatoarea susține că a trecut termenul de 6 luni prevăzut de art. 389 alin.1 C.pr.civ. Executarea a fost pornită în anul 2004 iar poprirea a fost înființată în anul 2013. Ultimul act de executare anterior înființării popririi s-a efectuat la data de 12.04.2005.
În ce privește prescripția dreptului de a cere executarea silită contestatoarea arată că dreptul intimatei s-a născut în anul 2003 astfel că termenul de prescripție a început să curgă la data de 01.01.2004 și s-a împlinit la data de 01.01.2009.
În drept au fost invocate prevederile art. 131 - 135 C.pr.fisc.
A. pentru Administrarea Activelor Statului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B., întemeiat pe prevederile art. 44 - 45 din O.U.G. nr. 51/2008, care stabilesc o competență specială în favoarea Curții de Apel.
Pe fond solicită respingerea contestației ca inadmisibilă față de prevederile art. 111 C.pr.civ. Totodată solicită respingerea contestației ca neîntemeiată. Potrivit art. 390 al. 1 C.pr.civ. prevederile art. 387 și 389 nu se aplică în cazurile în care legea încuviințează executarea fără somație.
Poprirea a fost dispusă în baza unei legi speciale O.U.G. 51/1998 care la art. 42 al. 1 stabilește că după comunicarea către debitor a titlului executor se poate dispune prin ordin poprirea conturilor bancare.
Așadar nu exista obligație emiterii somației. În ce privește prescripția dreptului de a cere executarea silită intimata susține că executarea silită s-a pornit încă din 2004 prin emiterea somației colective nr. 4946/04.03.2004. Ulterior au fost înființate popriri asupra conturilor debitoarei prin Ordinul nr. 580/12.04.2005 și Ordinul nr. 5/30.01.2013.
Potrivit art. 13 al. 5 din O.U.G. nr. 51/1998 termenul de prescripție este de 7 ani.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115 C.pr.civ.
În susținerea contestației la dosar au fost depuse înscrisuri.
În apărare intimata a depus la dosar înscrisuri.
În ședința publică din data de 07.06.2013 contestatoarea a arătat că nu mai susține cererea de suspendare a executării silite având în vedere că nu are posibilitatea să consemneze cauțiunea.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
La data de 04.03.2004 A. pentru Valorificarea Activelor Bancare a emis Somația colectivă de plată nr. 4946, prin care, printre alți debitori, contestatoarea debitoare era înștiințată că datorează la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate suma de 13.871,19 lei, scadentă la data de 30.06.2003.
Somația colectivă de plată a fost comunicată prin afișare la sediul C.A.S.J. B. la data de 16.03.2004.
Totodată C.A.S.J. B. a comunicat contestatoarei debitoare o înștiințare de plată nr. 2123/29.01.2004 prin care i se solicită achitarea sumei de 13.871,19 lei, scadentă la data de 30.06.2003.
La data de 12.04.2005 vicepreședintele Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului a emis Ordinul nr. 580/12.04.2005 prin care a înființat poprirea asupra conturilor bancare ale debitorilor menționați în lista anexă, între care se enumără și contestatoarea.
La data de 30.01.2013 vicepreședintele Autorității pentru Administrarea Activelor Statului a emis Ordinul nr. 5 prin care a ordonat înființarea popririi asupra conturilor bancare ale debitorilor identificați în lista anexă a ordinului unde la poziția nr. 3076 se regăsește și contestatoarea.
Din cuprinsul înscrisurilor analizate a reiesit că suma de 13.871,19 lei reprezintă contribuție la Fondul unic de asigurări de sănătate și a devenit scadentă la data de 30.06.2003.
În ce privește excepția perimării executării silite instanța a retinut următoarele :
Potrivit art. 50 din O.U.G. nr. 51/1998 „procedurile de executare silită pentru valorificarea activelor la care se referă prezenta ordonanță de urgență sunt supuse dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, efectuarea actelor de executare silită revenind organelor de executare fiscală.”
Art. 142 alin. 4 din O.G. nr. 92/2003 stabilește că „executarea silită a creanțelor fiscale nu se perimează”.
Reținând prevederile legale menționate și constatând că ceea ce se execută este o creanță fiscală, instanța va respinge excepția perimării ca neîntemeiată.
În ce privește excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită instanța a reținut următoarele:
Art. 13 al. 5 din O.U.G. nr. 51/1998 stabilește că „termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost învestite cu formulă executorie, este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris.”
O.U.G. nr. 51/1998 nu stabilește o modalitate de calcul a termenului de 7 ani, respectiv o dată de la care să se calculeze termenul astfel cum prevede art. 131 al. 1 din O.G. nr. 92/2003, astfel că termenul de prescripție urmează a fi calculat conform art. 101 al. 3 C.pr.civ. începând cu data scadenței, respectiv 30.06.2003.
Aplicând regula stabilită în art. 101 al. 3 C.pr.civ. și luând ca dată de pornire ziua de 30.06.2003, termenul de 7 ani s-a împlinit la data de 30.06.2010.
Potrivit art. 133 al. 1 lit. c din O.G. nr. 92/2003 termenul de prescripție se întrerupe pe data împlinirii unui act de executare silită. Emiterea Ordinului nr. 580/12.04.2005 de către vicepreședintele Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, prin care s-a înființat poprirea în vederea executării creanței de 13.871,19 lei, a întrerupt executarea silită.
În urma întreruperii executării silite începe să curgă un nou termen de prescripție ce se împlinește la data de 12.04.2012 conform art. 13 al.5 din OUG 51/1998 raportat la art.101 al. 3 C.pr.civ.
Următorul act de executare este Ordinul nr. 5 din 30.01.2013 emis de vicepreședintele Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, prin care s-a înființat poprirea în vederea executării creanței de 13.871,19 lei. Acest act de executare a fost emis după împlinirea termenului de prescripție de 7 ani.
Efectele împlinirii termenului de prescripție a sunt reglementate de art. 134 din O.G. 92/2003, respectiv organul de executare este obligat să înceteze măsurile de realizare a creanțelor fiscale.
În cazul de față intimata a continuat executarea silită deși termenul de prescripție era împlinit.
P. argumentele prezentate, constatând că a intervenit prescripția dreptului de a executa silit creanța fiscală în cuantum de 13.871,19 lei, instanța a admis contestația la executare și în temeiul art. 148 lit. c din O.G. nr. 92/2003 și art. 83 din O.U.G. nr. 81/1998 a dispus încetarea executării silite pornite în vederea executării creanței în cuantum de 13.871,19 lei.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța a obligat intimata să plătească contestatorului cheltuieli de judecată în cuantum de 194,50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea în tot a hotărârii pronunțate în sensul respingerii contestației la executare ca fiind neîntemeiată.
În expunerea de motive recurenta a arătat următoarele:
I.Hotărârea este nelegala, având în vedere prevederile art. 304 pct. 3 Cod procedura civila, conform cărora se poate solicita casarea unei hotărâri „când hotărârea s-a dat cu încălcarea competentei altei instanțe".
Instanța a procedat în mod nelegal la respingerea excepției necompetentei materiale si teritoriale a Judecătoriei B. in judecarea cauzei.
Astfel, in esența obiectul cererii de chemare in judecata l-a constituit anularea unor acte de executare efectuate de A. (actualmente AAAS) pentru recuperarea unor creanțe fiscale preluate de printr-un protocol de transfer al creanțelor fiscale (bugetare) ale Casei Județene de Sănătate B., in virtutea căruia A., a dobândit calitatea de creditor asupra contestatoarei.
In legătura cu instanța de judecata competenta sa judece contestația la executare formulata de debitorii AAAS, aceasta este exclusiv Curtea de Apel București, astfel cum in mod expres a prevăzut legiuitorul prin norme imperative, asupra cărora nici părțile si nici o instanța judecătoreasca nu pot trece.
Legea aplicabilă creanțelor preluate de A. (actualmente AAAS), atât în ceea ce privește procedura de recuperare, cât și în ceea ce privește judecarea cauzelor care au ca obiect drepturi și obligații privind creanțele cesionate, este O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001, act normativ special, derogatoriu de la dreptul comun.
În acest sens, învederăm instanței faptul că, datorită importanței pentru viața economică și socială a creanțelor preluate de A. (actualmente AAAS), naturii juridice speciale și tratamentului juridic diferit, derogatoriu de la dreptul comun și de la procedurile comune, legiuitorul a considerat ca aceste litigii trebuie să fie soluționate de o instanță de grad superior, aspect ce rezultă din dispozițiile art. 44 -45, raportate la dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, aprobată prin Legea nr. 409/2001, republicată, modificată prin O.U.G. nr. 23/2004.
În acest context, având în vedere faptul că în cauza de față A. (actualmente AAAS) are calitatea de intimat, iar sediul său este în București, competentă să judece litigiul ce face obiectul prezentului dosar era Curtea de Apel de la sediul acestei instituții, respectiv Curtea de Apel București.
Această soluție este cerută și de următoarele considerente: a) în ceea ce privește competența materială a Curții de Apel în soluționarea cererilor referitoare la activele statului preluate și gestionate de A. (actualmente AAAS), consideră că asupra acestei probleme nu se poate discuta, deoarece normele care reglementează competența materială sunt norme imperative (fiind obligatorii pentru toți subiecții de drept cărora ii se adresează, inclusiv pentru instanțele judecătorești), având caracter absolut, părțile neputând conveni să deroge de la ele nici chiar cu autorizarea instanței.
În același sens, învederează instanței faptul că, potrivit textului de lege sus menționat, prin sintagma "cereri de orice natură", legiuitorul a avut în vedere nu numai litigiile patrimoniale propriu-zise (pretenții), ci și orice alte cereri de chemare în judecată, cu condiția să privească drepturi sau obligații în legătură cu activele statului, inclusiv contestațiile la executare în care se contestă executarea silită efectuată de executorii A. (actualmente AAAS) sau de către alți executori, fie că acestea se referă la obligații principale rezultate din creanța cesionată, sau la accesoriile acesteia (care însoțesc obligația principală și care nu pot fi despărțite de aceasta), ori la proceduri de executare a activelor preluate sau de contestare a legalității lor, neavând importanță sub acest aspect numărul părților.
În ceea ce privește competența teritorială a Curților de Apel în soluționarea cererilor referitoare la activele statului preluate și gestionate de A. (actualmente AAAS), legiuitorul român a stipulat în mod expres faptul că sunt competente să judece "cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele statului preluate de A.V.A.S. ... Curțile de Apel în a căror rază teritorială se află sediul sau domiciliul paratului …”
În acest context legislativ, consideră că legiuitorul, prin legea specială edictată pentru recuperarea activelor statului preluate spre executare (O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor activelor statului republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001), a stabilit o competentă teritorială exclusivă (excepțională), de la care părțile și nici instanțele de judecată nu pot deroga.
În concluzie, consideră că în cauza pendinte competenta de soluționare revenea Curții de Apel București (Curtea de Apel de pe raza sediului A.A.A.S.), motiv pentru care solicită admiterea acestui motiv de recurs ca fondat si pe cale de consecință solicita casarea sentinței civile pronunțate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel București.
II. In situația in care instanța va trece peste aspectele invocate mai sus, hotărârea recurată urmează a fi modificată în totalitate în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 si ale art. 3041 Cod procedura civila fiind data cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998, pentru următoarele considerente:
Ordinul de poprire nr. 5/30.01.2013 a fost emis in virtutea dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea activelor statului, in vigoare la data emiterii.
Ulterior prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Noului Cod de procedura civila, dispozițiile OUG nr. 51/1998 referitoare la executarea silita au fost abrogate.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 «Dispozițiile Codului de procedura civila se aplica numai proceselor si executărilor silite începute după .».
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că executărilor silite declanșate înainte de . noului Cod de procedura civilă îi rămân aplicabile vechile dispoziții legale (în speța ale O.U.G. nr. 51/1998), astfel că dispozițiile Codului de procedura fiscala nu își găsesc aplicabilitatea in speța de fata.
Instanța in mod greșit, a admis excepția prescripției invocata de contestatoare și a apreciat ca în speța de față sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Codului de procedură fiscală.
Așa cum a arătat si in întâmpinarea depusa la judecarea fondului cauzei, dreptul A.V.A.S (actualmente AAAS) de a cere executarea silita are la baza Protocolul de transfer de creanța nr. 27/25.02.2004 prin care a fost preluata si creanța fiscala (bugetara) a debitoarei.
Ceea ce stabilește aplicabilitatea O.U.G. 51/1998 in cauza este natura creanței - creanța fiscala care se circumscrie pe deplin dispozițiilor art. 1, potrivit cărora: "Prezenta ordonanța de urgenta reglementează:
b) creanțe fiscale preluate în temeiul unor acte normative.
De asemenea, potrivit art. 2 din aceeași ordonanța de urgență: "Activele statului supuse valorificării potrivit prezentei ordonanțe de urgență cuprind:
b) creanțe fiscale preluate în temeiul unor acte normative.
Este evident că, având în vedere natura creanței. A.V.A.S (actualmente AAAS) nu avea alta cale pentru recuperarea acesteia decât O.U.G. 51/1998, privind valorificarea unor active ale statului.
Prevederile legale anterior menționate nu dispun obligativitatea instituției de a informa debitorii asupra dispunerii măsurii înființării popririi.
Astfel, devin aplicabile si dispozițiile art. 13 alin. 5 din O.U.G. 51/1998 potrivit cărora termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost învestite cu formula executorie, este de 7 ani, cum în mod corect a reținut si instanța.""
Textul citat instituie așadar cu privire la creanțele preluate de A. (actualmente AAAS) un termen de prescripție special derogatoriu de la regula generala prevăzuta de art. 405 cod procedura civila.
Aceleași dispoziții speciale prevăd si faptul ca executarea silita demarata de A. (actualmente AAAS) nu este condiționata de emiterea unei somații - art. 4 alin. 1 din O.U.G. nr. 51/1998 dispune: ”Titlul executoriu se comunica debitorului și se pune în executare fără nici o formalitate.”
Termenul de prescripție a început sa curgă de la data preluării creanței -25.02.2004, acesta urmând a se împlini la data de 25.02.2011 si nu de la data de 30.06.2003 cum in mod greșit a reținut instanța.
Precizam faptul ca, în cazul acelor situații care nu sunt prevăzute in mod expres in cuprinsul O.U.G. nr. 51/1998 dispozițiile acesteia se completează cu dispozițiile Codului de procedura civilă.
Un astfel de caz este cel privind întreruperea termenului de prescripție, astfel potrivit dispozițiilor art. 4052 coroborat cu dispozițiile art. 41 și art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, cursul prescripției se întrerupe la data îndeplinirii în cursul executării a unui act de executare.
După cum a reținut si instanța de fond, în cauză a operat întreruperea termenului de prescripție, la data instituirii popririi asupra conturilor debitoarei, prin Ordinul nr. 580/12.04.2005, începând cu aceasta data curgând un nou termen de prescripție (de 7 ani cum este cazul creanțelor preluate de A. - actualmente AAAS).
Potrivit art. 390 alin. (1) Cod procedură civilă, „dispozițiile art. 387 și 389 nu se aplică în cazurile când legea încuviințează executarea fără somație", iar în conformitate cu prevederile art. 41 alin. 1 din O.U.G. nr. 51/1998 dispune: ”Titlul executoriu se comunica debitorului și se pune în executare fără nici o formalitate.”
Poprirea este o măsura de executare silita ce se face fără somație, astfel că dispozițiile legale menționare anterior îi sunt aplicabile.
Poprirea este definită ca o procedură indirectă, care dă posibilitatea creditorului să urmărească sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporate ce pot fi urmărite, datorate debitorului de o terță persoană sau pe care aceasta le va datora în viitor, în baza unor raporturi juridice.
Poprirea are un caracter permanent, motivat de faptul ca aceasta operează atât asupra sumelor existente în conturi la data instituirii popririi cât și asupra celor viitoare.
Mai mult, actele de executare efectuate de AAAS reținute de instanță în considerentele hotărârii nu au fost anulate, astfel ca acestea își produc în continuare efectele.
Aflându-se în fața unei măsuri permanente, care continuă să-și producă efectele juridice, nu se poate pune problema intervenirii prescripției.
Acest incident procedural se refera doar la cazul nedeclanșării procedurii de executare, or în speța de față chiar instanța a reținut că au fost efectuate acte de executare, anterior înființării popririi din 30.01.2013.
În situație de față, a fost demarată executarea silită încă din anul 2004, astfel că este absurd să presupună că poate opera prescripția si în cazul unei proceduri de executare silită deja demarată.
Dispozițiile art. 405 Cod procedura civila, cele ale Decretului - lege nr. 167/1958 (cadrul general al materiei), dar si dispozițiile speciale din materia prescripției, se interpretează în mod restrictiv, în sensul ca acestea se aplică numai în cazul declanșării procedurii de executare silită si nu si in cel al continuării respectivei proceduri.
Dacă voința legiuitorului ar fi fost în sensul aplicării prescripției și în cazul procedurii de executare silite declanșate, atunci acest fapt ar fi fost prevăzut în mod expres.
Instanța, prin hotărârea pronunțată, a procedat la o interpretarea nelegala a unor dispoziții legale ce sunt echivoce, trecând peste voința legiuitorului.
Din argumentele arătate, rezulta fără putința de tăgada ca, in speța de fata nu putea opera prescripția dreptului de a solicita executarea silita.
Având in vedere cele arătate anterior, rezulta ca toate actele de executare efectuate in dosarul de executare, sunt perfect legale fiind întocmite in conformitate cu dispozițiile OUG nr. 51/1998 (dispoziții speciale ce sunt aplicabile in cauza) si in termenul legal de prescripție, astfel ca nu exista motive legale pentru anularea acestora.
Din acest considerent apreciază că solicitarea contestatoarei de obligare a A. (actualmente AAAS) la întoarcerea executării este neîntemeiată și nefondată și va solicita sa o respingă ca atare.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea instituției la plata cheltuielilor de judecata, având in vedere că A. (actualmente AAAS) a procedat în mod legal la întocmirea ordinului contestat, apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 274 Cod procedura civila si pe cale de consecința solicită respingerea acestui capăt de cerere ca nefondat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 129, art. 304 pct. 6 și 9, art. 3041, art. 312 alin. 3 C.pr.civ.
Prin cererea de recurs formulată recurenta nu a solicitat administrarea de probe noi.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 86 din O.U.G. 51/1998.
În recurs, intimatul nu a depus întâmpinare.
Examinând sentința recurată în raport cu motivele de recurs invocate de recurentă actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea de recurs este nefondată, având în vedere următoarele considerente:
I. În ceea ce privește critica referitoare la necompetenta materială si teritorială a primei instanțe, tribunalul constată că Judecătoria Brasov a fost competentă din punct de vedere material si teritorial, în conformitate cu dispozițiile art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998, potrivit cărora litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică, în care A. este parte, se soluționează cu respectarea prevederilor acestei ordonanțe, care se completează în mod corespunzător cu dispozițiile Codului de procedură civilă.
Art. 45 din O.U.G. nr. 51/2008, în forma existentă la data începerii executării silite, invocat de recurentă, reprezintă o excepție de la regula anterior evocată, si se aplică numai cererilor care au ca obiect drepturi si obligații în legătură cu activele bancare preluate de A., relativ la care competenta de soluționare aparține curții de apel.
Fiind o excepție de la regula generală instituită de art. 44 din O.U.G. nr. 51/2008, este de strictă interpretare, astfel încât văzând împrejurarea că în speța dedusă judecății, creanța care a făcut obiectul executării nu face parte din categoria privind drepturilor și obligațiilor în legătură cu activele bancare preluate de A. (actualmente AAAS), critica referitoare la competenta materială si teritorială este nefondată, urmând a fi înlăturată.
II.Relativ la critica privind modul de soluționare a excepției prescripției executării silite, tribunalul constată că în mod corect prima instanță a stabilit că în speță sunt incidente dispozițiile speciale cu privire la termenul de prescripție prevăzute de art. 13 alin. 5 din O.U.G. nr. 51/1998, care prevăd un termen de prescripție a executării silite de 7 ani.
De asemenea, prima instanță a reținut în mod corect faptul că de la emiterea Ordinului nr. 580 din 12.04.2005, ultimul act întrerupător al cursului prescripției, și până la data emiterii Ordinului nr. 5 din 30.01.2013, prin care a fost înființată poprirea în vederea recuperării creanței în cuantum de 13.871 lei, nu a mai fost întocmit nici un act întrerupător al termenului de prescripție, ceea ce a determinat termenului special de 7 ani pentru prescripție, anterior evocat.
Împrejurarea că executarea silită s-a realizat prin procedura popririi, nu reprezintă o cauză care să excludă curgerea termenului prescripției executării silite, astfel după cum a pretins recurenta, susținerea acesteia cu privire la efectele permanente ale procedurii popririi fiind eronate, acestea neavând nici un temei legal, sancțiunea prescripției operând indiferent de forma în care creditoarea a ales să procedeze la executare.
Având în vedere considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., cererea de recurs formulată de recurenta A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva Sentinței civile nr._, pronunțată de Judecătoria B. la data de 25.06.2013, în dosarul nr._, va fi respinsă, iar pe cale de consecință hotărârea recurată va fi menținută, conform dispozitivului.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de recurs formulată de recurenta A. P. Admistrarea Activivelor Statului, cu sediul în București, .. A. S., nr. 50, sector 1, împotriva sentinței civile nr._, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ /2008, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. M. M. B. N. F.
GREFIER
L. P.
RED. D.M./06.06.2014
DACT. L.P./10.06.2014
2 exemplare
Jud. fond B. M. M./Judecătoria B.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 131/2013. Tribunalul BRAŞOV | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 297/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
