Contestaţie la executare. Decizia nr. 241/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 241/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 11052/62/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 241/R
Ședința publică din 19 februarie 2013
Completul de judecată R5 compus din:
PREȘEDINTE – A. I.– judecător
Judecător – M. I. I.
Judecător – C. R.
Grefier - V. P.
Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatoarea C. B. SA BUCUREȘTI în contradictoriu cu intimata SC S. Tran., împotriva deciziei civile nr. 871/R/25.06.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil nr._/197/2011.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile de față care s-a dezbătut în fond la data de 5 februarie 2013, când părțile prezente au pus concluzii, în sensul celor consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 12 februarie 2013 și apoi pentru data de 19 februarie 2013.
T R I B U NA L U L,
Constată că, prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, contestatoarea C. B. SA BUCUREȘTI a solicitat anularea deciziei civile nr. 871/R/25.06.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil nr._/197/2011.
În motivarea contestației în anulare se arată că decizia pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale și a unei omisiuni din partea acesteia sub două aspecte, și anume: instanța de recurs nu a soluționat excepția tardivității contestației, apreciind în mod greșit că cererea de recurs nu se referă și la încheierea prin care a fost soluționată această excepție de către instanța de fond, iar pe de altă parte, instanța de recurs a reținut în mod greșit că, în cauză, este vorba de validare a popririi pentru sume viitoare, neexigibile iar hotărârea de validare nu își poate produce efectele în condițiile în care raporturile de muncă au încetat, iar terțul poprit nu mai datorează sume de bani debitorului.
Astfel, cu privire la primul aspect, instanța de recurs, prin decizia a cărei anulare se solicită, nu a soluționat excepția tardivității formulării contestației, apreciind în mod greșit că recursul nu se referă și la încheierea prin care a fost soluționată această excepție de către instanța de fond.
Argumentele instanței de recurs sunt rezultatul unei erori materiale și conduc la nesoluționarea motivelor de recurs invocate cu privire la excepția tardivității formulării contestației la executare.
Contestatoarea arată că, la cap.II din cererea de recurs aceasta a precizat în mod expres că hotărârea pronunțată de prima instanță este netemeinică și nelegală având în vedere faptul că aceasta a considerat în mod greșit că excepția tardivității contestației la executare este lipsită de obiect. În continuare au fost prezentate pe larg criticile referitoare la soluția dată acestei excepții de către prima instanță, astfel că nu se poate susține de către instanța de recurs că nu poate aprecia dacă recurenta a înțeles sau nu să atace și dispozițiile încheierii din 07.10.2011 prin care s-a soluționat excepția menționată.
Deci, este evident că motivele de recurs vizează în mod expres hotărârea instanței de fond cu privire la excepția tardivității formulării contestației și că aceste motive nu sunt limitate numai la considerentele sentinței civile nr._/25.11.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul cu nr._/197/2011. Chiar dacă nu s-a menționat în mod expres încheierea din 07.10.2011 prin care s-a soluționat excepția, din cererea de recurs rezultă fără putință de tăgadă că recursul se referă la hotărârea primei instanțe prin care s-a soluționat excepția arătată. Așa încât, raționamentul instanței de recurs bazat pe faptul că a fost abrogat alin.3 al art.282 C.proc.civ., nu face decât să îngrădească liberul acces la justiție al recurentei C. B., așa cum este acesta prevăzut de art.6 din CEDO.
În ce privește cel de-al doilea aspect invocat de contestatoare, aceasta arată că instanța de recurs a reținut în mod greșit că în cauză este vorba de o validare a popririi pentru sume viitoare, neexigibile, iar hotărârea de validare nu își poate produce efectele în condițiile în care raporturile de muncă au încetat, iar terțul poprit nu mai datorează sume de bani debitorului. Această eroare nu a putut fi contracarată nici de opinia separată exprimată în decizia contestată.
Instanța de recurs nu a avut în vedere aspectul că Judecătoria B. a validat poprirea împotriva SC S. Tran. întrucât acest angajator nu a respectat obligația legală de a popri veniturile salariale ale angajatului său, debitorul urmărit B. V., la momentul când societatea angajatoare avea calitatea de terț poprit, și nici faptul că SC S. Tran. a devenit debitor direct al C. B., ca urmare a pronunțării hotărârii de validare a popririi.
Contestatoarea arată că, în temeiul sentinței civile nr.4869/2008 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, s-a creat un raport juridic obligațional direct între creditoarea C. B. și terțul poprit SC S. Tran. obligat la plată de instanță. Chiar dacă contractul de muncă al debitorului B. V. a încetat la data de 12.05.2010, intimata SC S. Tran. rămâne obligată față de contestatoarea C. B.. Până în prezent, intimata SC S. Tran. nu a achitat către contestatoare suma indicată de instanță, așa încât continuarea executării silite împotriva acesteia este justificată, iar hotărârea atacată este total greșită.
Din cele prezentate rezultă că opinia majoritară exprimată în decizia contestată este rezultatul unei erori materiale, mai exact a înțelegerii greșite a dispozițiilor hotărârii de validare și a documentelor de la dosarul cauzei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.318 C.proc.civ.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare și nu s-au administrat probe noi.
Examinând decizia civilă atacată în raport de motivele invocate în contestația în anulare formulată tribunalul reține următoarele:
Calea procedurală a contestației în anulare specială este pusă la dispoziția părților care au participat la soluționarea recursului și poate fi exercitată în cazurile prevăzute de art.318 C.proc.civ. și anume, dacă dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale sau dacă instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis, din greșeală, să cerceteze vreunul din motivele de casare.
În cazul în care se invocă primul motiv al contestației în anulare reglementat de art.318 C.proc.civ., și anume că dezlegarea dată prin decizia pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale, tribunalul reține că, în sensul textului citat anterior, « greșeală materială » înseamnă greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite.
Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată. Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale. Textul de lege se referă la greșeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs.
În cazul în care contestația în anulare privește omisiunea examinării unui motiv de casare, aceasta înseamnă că două sunt situațiile în care se poate invoca această omisiune și anume, când recursul a fost respins pe fond și când recursul a fost admis parțial.
Sunt aplicabile dispozițiile art.318 teza a II-a C.proc.civ. în cazul în care instanța de recurs nu a făcut nici o discuție referitoare la cazurile invocate, nu a examinat în ce măsură argumentele și criticile formulate se încadrează sau nu în acestea, omițându-le cu desăvârșire și analizând cauza ca și cum ar fi fost investită cu soluționarea fondului pricinii sau cu judecarea apelului.
În speță, contestatoarea susține că sunt incidente ambele motive ale contestației în anulare speciale, arătând că greșeala materială și omisiunea care au condus la pronunțarea de către instanța de recurs a deciziei a cărei anulare se solicită, constau în faptul că instanța de recurs nu a soluționat excepția tardivității contestației, apreciind în mod greșit că cererea de recurs nu se referă și la încheierea prin care a fost soluționată această excepție de către instanța de fond, iar pe de altă parte, instanța de recurs a reținut în mod greșit că, în cauză, este vorba de validare a popririi pentru sume viitoare, neexigibile iar hotărârea de validare nu își poate produce efectele în condițiile în care raporturile de muncă au încetat, iar terțul poprit nu mai datorează sume de bani debitorului.
Din verificarea cuprinsului deciziei civile nr. 871/R/25.06.2012 rezultă că instanța de recurs, la pronunțarea hotărârii sale, a avut în vedere faptul că recurenta C. B. SA a formulat critici în legătură cu modul de soluționare de către prima instanță a excepției tardivității formulării contestației la executare, reținând următoarele: „ Instanța constată că această soluție a fost adoptată prin încheierea de ședință din data de 7.10.2011, care nu a fost atacată în mod expres prin cererea de recurs exercitată. Recurenta nu a formulat calea de atac și împotriva acestei încheieri, pe care trebuia să o indice în mod expres pentru a se putea aprecia că înțelege să atace și dispozițiile acestei încheieri. Astfel, alineatul 3 al art. 282 C.pr.civ., potrivit căruia ,,apelul împotriva hotărârii se socotește făcut și împotriva încheierilor premergătoare”, a fost abrogat, ceea ce însemnă că legiuitorul a apreciat că se impune declararea apelului în mod expres împotriva încheierilor premergătoare. Conform art.316 C.pr.civ., dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în capitolul intitulat judecarea recursului și efectele casării.
În consecință, instanța nu poate analiza chestiunile de fond invocate de recurentă cu privire la această excepție”.
Așa fiind, instanța constată că, în legătură cu acest aspect nu poate fi vorba nici despre o omisiune a instanței de recurs, aceasta pronunțându-se în legătură cu motivul de recurs respectiv, nici despre o greșeală materială în soluționarea lui astfel cum susține contestatoarea, cele invocate de contestatoare neputându-se circumscrie sintagmei de « greșeală materială » în sensul textului art.318 C.proc.civ., ori pe calea contestației în anulare speciale nu pot fi puse în discuție alte motive decât cele prevăzute de lege în mod limitativ. Faptul că soluția adoptată de instanța de recurs o nemulțumește pe contestatoare nu-i deschide acesteia posibilitatea formulării acestei căi extraordinare de atac invocând că, prin modul în care instanța de recurs a soluționat respectivul motiv de recurs, i s-a îngrădit accesul la justiție, câtă vreme nimic nu a împiedicat-o să se conformeze dispozițiilor legale incidente la momentul promovării căii de atac a recursului.
Instanța constată că nici cel de-al doilea aspect invocat de contestatoare nu poate fi circumscris sintagmei de « greșeală materială » în sensul prevederilor art.318 C.proc.civ., contestatoarea criticând, de fapt, modul în care instanța de recurs a apreciat probele administrate în cauză și a interpretat dispozițiile legale aplicabile.
Față de cele ce preced, tribunalul reține că, fiind o cale de atac de retractare a unei hotărâri irevocabile, iar nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă punerea în discuție a unor probleme care au fost soluționate de instanța de recurs.
În plus, legea nu a urmărit să deschidă părților recursul la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, pe motiv că, în speță, instanța de recurs ar fi omis să se pronunțe asupra unui motiv de recurs invocat sau ar fi dat o interpretare greșită atât probatoriului administrat, cât și dispozițiilor legale aplcabile, incidența dispozițiilor art.318 C.proc.civ. neputând fi extinsă și la alte situații decât cele pe care le reglementează.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept reținute anterior, constatând că motivele ivocate de contestatoare nu se încadrează în cazurile prevăzute de art.318 C.proc.civ., tribunalul, în temeiul art.320 C.proc.civ., va respinge contestația în anulare formulată de contestatoare împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs .
Întrucât contestatoarea este în culpă procesuală, în temeiul art.274 C.proc.civ.,tribunalul va respinge cererea acesteia de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cale extraordinară de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea C. B. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 871/R/25.06.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil nr._ .
Respinge cererea contestatoarei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 februarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. I. M. I. I. C. R.
GREFIER
V. P.
Red.I.M.I./23.05.2013
Dact.V.P./20.06.2013
- 2 ex -
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1136/2013. Tribunalul BRAŞOV | Obligaţie de a face. Decizia nr. 391/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
