Contestaţie la executare. Decizia nr. 1272/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1272/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 1993/197/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIA CIVILĂ NR. 1272/R
Ședința publică din data de 24 octombrie 2013
Completul constituit din:
Președinte L. S.
Judecător P. M.
Judecător A. B.
Grefier I. C.
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Brasov prin reprezentant legal în contradictoriu cu intimat A. A. S., având ca obiect contestație la executare, împotriva sentinței civile numărul 7388/26.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr,_ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 16 octombrie 2013, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă nr. 7388/26.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria B. a admis contestația la executare formulată de către contestatorul A. A. S. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. B. și, în consecință, a anulat titlul executoriu și somația de executare nr._ din 20.12.2012 emise de intimată în dosarul execuțional nr._/8/_ /_ din 20.12.2012; a obligat intimata la plata sumei de 697 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către contestator, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu apărător.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei la data de 24.01.2013, sub nr._, contestatorul ATĂNĂSESCU A. S. a solicitat în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea titlului executoriu și somației de executare nr._ din 20.12.2012 emise de intimată în dosarul execuțional nr._/8/_ /_ din 20.12.2012 și să suspende cele două acte administrative până la soluționarea contestației.
In temeiul art. 163 C., contestatoarea a învederat că înțelege să invoce excepția autorității de lucru judecat în ce privește obligația sa de plată a sumei de 3.403 lei, reprezentând contribuții la asigurările de sănătate.
Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că a procedat la contestarea deciziei de impunere pe baza căreia au fost emise actele de executare contestate. A mai învederat contestatoarea că în ce privește obligarea sa la pata sumei de 3.403 lei au mai fost emise acte de executare, constând în titlu executoriu și somație, aceste acte fiind însă anulate irevocabil de către instanță. A concluzionat contestatorul că întrucât instanța s-a pronunțat irevocabil cu privire la obligația sa de achitarea a sumei stabilite cu titlu de debit, se impune admiterea cererii și anulara actelor de executare contestate.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 172 și urm, art. 86 din codul de procedură fiscală, art. 163 C..
În dovedirea celor afirmate a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri.
Contestația a fost legal timbrată.
Prin întâmpinarea formulată de intimata AFP B. aceasta a învederat că procedura de comunicare a Deciziei de impunere nu a fost efectuată astfel că dosarul a fost restituit instituției emitente. A precizat intimata că deciziile de impunere pe baza cărora actele de executare au fost emise s-au preluat de la CAS B. astfel că obligația de a depune dovada comunicării revine acestei instituții.
Pe fondul cauzei, intimata a învederat în esență că cererea contestatoarei este neîntemeiată, actele atacate fiind emise cu respectarea prevederilor legale și că în speță nu este aplicabilă excepția autorității de lucru judecat.
În drept, au fost menționate prevederile OG 92 din 2003.
În dovedirea celor afirmate, a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța a reținut următoarele:
La data de 26.03.2012 a fost emisă Decizia de impunere nr._ prin care s-a stabilit contribuția de asigurări sociale de sănătate datorate în sumă totală de 3.403 lei, compusă din dobânzi și penalități.
În baza acestei decizii a fost emis la data de 20.12.2012, titlul executoriu nr._ și somația de executare cu același număr, prin care s-a pus în vedere contestatoarei să achite suma de 3.403 lei.
În cuprinsul titlului executoriu, se precizează că suma de plată a fost evidențiată în Dec. ACC nr._ din data de 26.03.2012.
În ce o privește pe intimata AFP de la care provin actele de executare contestate, nu a fost în măsură să prezinte dovada comunicării actului pe baza căruia au fost emise titlul executoriu și somația atacate, afirmând că decizia de impunere ar fi trebuit comunicată de CASS B., care nu a respectat însă această procedură, drept pentru care dosarul i-a fost returnat.
În acest context se reține că dispozițiile art.261 alin. 4 din Legea nr. 195/2000 care stabilesc expres că în cazul neachitării in termen a contribuțiilor datorate fondului, aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicata, cu modificările și completările ulterioare, și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație.
Instanța a reținut că nu s-a demonstrat de către emitentul actelor de executare comunicarea în vreun mod prevăzut de lege a deciziei de impunere nr._ din data de 26.03.2012, anterior emiterii actelor de executare contestate.
Decizia de impunere care stă la baza actelor de executare contestate reprezintă un act cu caracter administrativ jurisdicțional, emis de un organ cu activitate jurisdicțională.
În ceea ce privește procedura comunicării deciziei de impunere, instanța a reținut că drepturile și obligațiile părților, rezultate din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, sunt reglementate, conform art. 1 alin. 1 din OG nr. 92/2003, chiar de acest act normativ care instituie astfel procedura de drept comun în materie (art. 2 alin.2).
În consecință, numai unde nu dispune OG nr. 92/2003 se vor aplica dispozițiile Codului de procedură civilă (art. 2 alin. 3 din OG nr. 92/2003).
Așadar, comunicarea actelor administrativ fiscale este guvernată de dispozițiile art. 44 din OG nr. 92/2003.
În cauză, necomunicarea deciziei de impunere nr._ din 29.10.2012 face ca titlu de creanță să nu poată produce efecte juridice ca intimata să nu poată pretinde executarea obligației stabilite prin actul administrativ emis.
În acest sens, instanța a avut în vedere că potrivit art. 44 din OG nr.92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia, prin publicitate.
În cauză, intimata nu a dovedit împrejurarea că ar fi procedat anterior emiterii actelor de executare la comunicarea către contribuabil a deciziei de impunere.
În consecință, în speță sunt aplicabile și dispozițiile art. 45 din OG nr.92/2003 care stabilesc că actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau de la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Organul fiscal nu poate pretinde astfel executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, conform legii (art.44.1 din HG nr. 1050/2004).
Pentru acest considerente, decizia de impunere care a fost emisă de intimată nu era opozabilă contestatorului la data emiterii actelor de executare contestate și nu poate servi ca temei pentru luarea măsurilor de executare silită.
În ce privește pretinsa autoritate de lucru judecat „ referitor la obligarea de achitare a sumei de 3403 lei „ pe care contestatorul o susține, instanța a reținut că reprezintă o simplă apărare. Se reține însă că cele afirmate de parte sunt neîntemeiate întrucât niciun moment instanța de judecată, cu prilejul soluționării dosarului nr._, prin sentința nr. 8863 din 08.07.2011 nu a reținut caracterul datorat sau nedatorat al sumei menționate.
Pe cale de consecință, apărarea contestatorului cu privire la autoritatea de lucru judecat în privința caracterului nedatorat al sumei menționate este profund neîntemeiată, astfel că nu poate fi luată în considerare.
Se reține însă că, prin sentința civilă nr. 878/CA pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr. 5884/62/ 2012 s-a dispus anularea Deciziei de impunere nr._ din 26.03.2012 pe baza căreia au fost emise actele de executare contestate însă această sentință nu este irevocabilă.
În raport de considerentele expuse, instanța a dispus anularea actelor de executare silită contestate.
Față de prevederile art.274 C.p.c., intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, timbrului judiciar și onorariului avocațial potrivit chitanței atașate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat calea de atac a recursului intimata Administrația Finanțelor Publice a municipiului B., care a solicitat casarea hotărârii și trimiterea ei spre rejudecare, iar pe fond modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației la executare.
În motivarea cererii de recurs, cu privire la cererea de casare cu trimitere spre rejudecare recurenta invocă nerespectarea prevederilor art. 261 pct. 3 și 5 C.pr.civ. Instanța de fond nu a luat în considerare în opinia recurentei că autorul cererii introductive face referire la necomunicarea sau comunicarea prin publicitate a titlului de creanță emis de Casa de Asigurări de Sănătate, nu la titlu executoriu emis de recurentă. Într-adevăr, legislația aplicabilă este comună, OG nr. 92/2003, însă obligativitatea comunicării titlului de creanță cădea în sarcina emitentei, recurenta nefiind responsabilă decât de comunicarea potrivit legii a titlului executoriu_.
Recurenta invocă lipsa de rol activ a judecătorului, statuat de art. 129 alin4 și 5 C.pr.civ.
Recurenta învederează instanței de judecată că prin Actul adițional rectificativ nr. 1/2012 la Procesul verbal de predare-primire a documentelor și informațiilor privind contribuțiile sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice, la cap.II și III din Titlul IX al Codului fiscal nr._/_/A din 25.07.2012 a preluat dosarele de instanță, având drept obiect contestațiile la executare.
În ce privește obligativitatea executării titlurilor de creanță emise de CAS B., recurenta invocă prevederile art. V alin.4 și 10 din OUG nr.125/2011. Obiectul primirii – predării îl constituie doar dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executare silită sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, precum și în cazul litigiilor ce privesc procedurile de insolvență aferente creanțelor, nu emiterea deciziilor de impunere, titluri de creanță ce stau la baza emiterii titlurilor executorii emise de recurentă.
Recurenta învederează instanței că a preluat începând cu data de 1.07.2012 debitele transmise de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, pe baza titlurilor de creanță emise de aceasta, cu obligația de a le valorifica prin încasare, respectiv executare silită. Prin urmare, AFP B. are doar rol de organ de executare, titlurile de creanță emise de către această instituție urmând a fi contestate prin procedura prealabilă și ulterior la instanța de contencios administrativ.
Organul de executare nu are competența de a analiza legalitatea titlurilor de creanță emise de către Casa de Asigurări de Sănătate a jud. B. și nu se substituie în drepturile acesteia cu privire la aceste titluri. Organul de executare are obligația de a urmări aceste sume conținute în deciziile emise de către CAS B., până la anularea acestora printr-o hotărâre judecătorească emisă de instanța de contencios administrativ.
Recurenta subliniază faptul că obiect al predării-primirii l-au constituit și datele din baza informatică a CAS B., anterior predării – primirii dosarelor fiscale pe fiecare contribuabil. Această bază informatică a CAS B. conform Protocolului este gestionată până la data de 31.12.2013 exclusiv de CAS B., ce are posibilitatea practică de a proceda la scăderea/modificarea sumelor reprezentând contribuția de asigurări sociale de stat. Această bază informatică a fost predată ca și conținând sume cert, lichide, exigibile, pasibile de executare silită.
În concluzie, recurenta arată că are numai obligativitatea executării silite a acestor creanțe reprezentând contribuție de asigurări de sănătate, fără a posibilitatea de a gestiona aceste sume, de a proceda la modificarea acestora, aspect care nu a fost avut în vedere de instanța de judecată.
Referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, recurenta arată că nu sunt întrunite condițiile instituite de art. 274 alin.1 C.pr.civ., întrucât nu este decât organ de executare ce nu are competența de a analiza legalitatea titlurilor de creanță emise de către Casa de Asigurări de Sănătate a jud. B. și nu se substituie în drepturile acesteia cu privire la aceste titluri.
Recurenta apreciază că nici reaua credință sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina AFP pentru ca aceasta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În drept s-au invocat prevederile OG nr. 92/2003 C.pr.civ.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Intimatul contestator a depus la dosarul cauzei întâmpinare cu nerespectarea termenului instituit de prevederile art. 308 alin.2 C.pr.civ., considerent pentru care la termenul de judecată din 16.10.2013 instanța a dispus decăderea acestei părți din dreptul de a formula întâmpinare, de a propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
La același termen de judecată, instanța a dispus administrarea din oficiu a probei cu înscrisurile constând în extras de pe dispozitivul deciziei nr. 4214/R/2012 a Curții de Apel B. pentru dovedirea caracterului irevocabil al sentinței civile nr. 878/CA/6.02.2012 a Tribunalului B. și adresa nr._/3.10.2013 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a județului B..
Analizând sentința atacată în raport de motivele de recurs invocate, de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată următoarele:
Criticile invocate de recurentă referitoare la încălcarea prevederilor art. 261 pct. 3 și 5 C.pr.civ. sunt nefondate și vor fi înlăturate. Hotărârea atacată cuprinde obiectul cererii, susținerile părților, arătarea dovezilor, ca și motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Prima instanță a reținut că prin întâmpinare intimata a invocat faptul că deciziile de impunere pe baza cărora actele de executare au fost emise au fost preluate de la CAS B., astfel că obligația de a depune dovada comunicării revine acestei instituții. În considerentele hotărârii atacate, prima instanță a reținut că intimata, de la care provin actele de executare contestate, nu a fost în măsură să prezinte dovada comunicării actului pe baza căruia au fost emise titlul executoriu și somația atacate. Ca urmare, judecătoria a apreciat că intimata, ca instituție abilitată de lege pentru executarea acestor creanțe, a preluat toate drepturile și obligațiile organului emitent al deciziei de impunere, fiind în acest context obligat să prezinte toate actele care probează declanșarea și desfășurarea în deplină legalitate a executării silite.
Soluția primei instanțe este legală și temeinică, față de prevederile art. V din OUG nr.125/2011 de modificarea Legii nr. 571/2003, potrivit cărora:
(1) Începând cu data de 1 iulie 2012, competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din titlul IX^2 al Codului fiscal revine Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
(4) Începând cu data de 1 iulie 2012, casele de asigurări sociale predau organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea colectării, creanțele reprezentând contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din titlul IX^2 al Codului fiscal, stabilite și neachitate până la data de 30 iunie 2012. Predarea-preluarea se face până la data de 30 septembrie 2012, pe titluri de creanță și pe scadențe, pe baza protocolului de predare-primire și a următoarelor documente:
a) înscrisuri în care sunt individualizate creanțele datorate și neachitate până la data predării-preluării și care reprezintă titluri executorii;
b) situația soldurilor contribuțiilor stabilite până de data de 30 iunie 2012 și neîncasate până la aceeași dată;
c) o copie a titlurilor în care sunt individualizate plățile anticipate stabilite pentru anul 2012;
d) orice alte informații disponibile, necesare urmăririi și verificării sumelor datorate.
Potrivit art. V alin.10 din OUG nr. 125/2011, pentru litigiile avand ca obiect contestatiile la executarea silita sau contestatiile impotriva actelor prin care se dispun si se duc la indeplinire masurile asiguratorii, precum si in cazul litigiilor ce privesc procedurile de insolventa, aferente creantelor prevazute la alin. (4), A. N. de Administrare Fiscala se subroga in toate drepturile si obligatiile procesuale caselor de asigurari sociale si dobandeste calitatea procesuala a acestora, incepand cu data de 1 iulie 2012, in toate procesele si cererile aflate pe rolul instantelor judecatoresti, indiferent de faza de judecata.
Aceste dispoziții legale prevăd subrogarea în toate drepturile, dar și obligațiile casei de asigurări de sănătate, organul de executare răspunzând pentru legalitatea actelor de executare întocmite, inclusiv pentru realizarea procedurii de comunicare a titlurilor de creanță. Verificarea îndeplinirii cerințelor instituite de lege trebuia realizată anterior declanșării executării silite, iar nu ulterior acestui moment.
Recurenta invocă încălcarea de către judecătorul pricinii a prevederilor art. 129 alin.4 și 5 C.pr.civ, ignorând dispozițiile alineatului 5 indice 1 al aceluiași text legal, conform căruia părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
Recurenta invocă în cuprinsul celei de a doua critici, referitoare la obligativitatea executării titlurilor de creanță emise de CAS B., dispozițiile OUG nr. 125/2011, redate mai sus, care atestă obligațiile instituite de lege în sarcina acestei instituții. Or, legiuitorul nu a prevăzut obligativitatea executării silite a unor titluri de creanță care nu îndeplinesc cerințele legii. De altfel, recurenta nu contestă reținerile instanței cu privire la neîndeplinirea prevederilor legale referitoare la comunicarea deciziilor de impunere, susținând că, în calitate de organ de executare are obligația doar de a le valorifica prin încasare, respectiv prin executare silită. Este adevărat că recurenta nu are competența de a analiza legalitatea titlurilor de creanță, însă nu putea proceda la executarea unor titluri de creanță care nu au urmat procedura comunicării către intimata contestatoare.
Organul fiscal nu poate pretinde astfel executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, conform legii (art.44.1 din HG nr. 1050/2004).
Pentru aceste considerente, decizia de impunere care a fost emisă nu este opozabilă contestatorului și nu poate servi ca temei pentru luarea măsurilor de executare silită. De altfel, decizia de impunere a fost supusă controlului judecătoresc, fiind anulată prin sentința civilă nr. 878/CA/6.02.2013 a Tribunalului B., rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, potrivit deciziei civile nr. 4214/R/2012 a Curții de Apel B., astfel încât nu poate constitui titlu executoriu pentru urmărirea silită a contestatorului. Conform adresei emise de CAS a Județului B. nr._/2013, contestatorul nu figurează în prezent cu obligații restante în evidența acestei instituții.
Referitor la criticile formulate în legătură cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată sunt de asemenea nefondate. Instanța reține că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”, astfel cum prevede art.274 C.pr.civ. Emiterea actelor de executare a pus contestatorul în situația de a formula contestația dedusă judecății, pentru a obține oprirea actelor de executare îndreptate împotriva sa. Ca urmare a admiterii pretențiilor formulate, contestatorul este îndreptățit la acoperirea tuturor cheltuielilor determinate de desfășurarea acestui proces. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată este independentă de buna sau reaua credință a recurentei sau de exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale. Pentru acordarea cheltuielilor de judecată este necesar și suficient a se reține culpa procesuală a părții care a pierdut procesul și a căzut astfel în pretenții. Ori de câte ori se va depăși limita culpei și se va intra în sfera relei credințe (a intenției), vor deveni aplicabile dispozițiile art. 723 C.pr.civ. și, pe lângă cheltuielile de judecată la care este îndreptățită partea care a câștigat procesul, adversarul litigant va putea fi sancționat cu amendă judiciară în temeiul art. 1081 C.pr.civ.
Faptul că în sarcina recurentei nu intră și stabilirea obligațiilor la plata contribuției de asigurări sociale nu înlătură culpa sa procesuală. De vreme ce a emis acte de executare, apreciate de instanță ca fiind nelegale și sancționate cu nulitate, recurenta a căzut în pretenții și are obligația de a acoperi cheltuielile de executare ocazionate de prezentul proces.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ., instanța urmează să respingă cererea de recurs, menținând sentința primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Ținând cont de culpa procesuală a recurentei, în baza art. 274 C.pr.civ., instanța urmează să o oblige să plătească intimatului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocațial dovedit cu chitanța depusă la fila 18 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de recurs formulată de recurenta Administrația Finanțelor Publice a municipiului B. în contradictoriu cu intimatul A. A. S. împotriva sentinței civile nr. 7388/26.04.2013 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.10.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. S. P. M. A. B.
Grefier,
I. C.
Red. A.B./28.11.2013
Tehnored. I.C./05.12.2013; 2 ex.
Jud. fond: M. L.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 91/2013. Tribunalul BRAŞOV | Anulare act. Decizia nr. 1285/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
