Contestaţie la executare. Decizia nr. 1270/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1270/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 1836/197/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIA CIVILĂ NR. 1270/R
Ședința publică din data de 24 octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. S.
Judecător P. M.
Judecător A. B.
Grefier I. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului civil formulat de recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimatul C. C. A., împotriva sentinței civile numărul 7254/24.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 16 octombrie 2013, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată că, prin sentința civilă nr. 7254/24.04.2013, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
Admite contestația la executare formulată de contestatorul C. C. A. în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrație Fiscală - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B..
Anulează titlul executoriu nr._/20.12.2012 și somația nr. 8/_ /_/20.12.2012, emise de intimatul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrație Fiscală - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B..
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul C. C. A., în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B., cu sediul în B., M. K., nr. 11, jud. B., ca neîntemeiată.
Obligă intimatul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrație Fiscală - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. la plata către contestator a sumei de 550,5 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
La adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut că, la data de 20.12.2012, în cadrul dosarului de executare nr._/8/_ /_, au fost emise titlul executoriu nr._/20.12.2012 și somația nr. 8/_ /_/20.12.2012, având ca obiect suma de 481 lei, reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente.
Titlul executoriu nr._/20.12.2012 a fost emis în baza Deciziei de impunere nr._/21.11.2012.
Conform art. 44 alin. 1 din OG nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat.
Potrivit art. 45 din OG nr. 92/2003, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
Conform art. 44.1. din HG nr. 1050/2004, organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii.
În prezenta cauză intimatul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrație Fiscală - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. nu a făcut dovada comunicării deciziei de impunere în baza căreia a fost demarată executarea silită, astfel că a admis contestația promovată în contradictoriu cu intimatul menționat.
Instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul C. C. A. în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. reținând că aceasta din urmă nu a emis actele de executare silită a căror nulitate se solicită.
Apreciind că intimatul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrație Fiscală - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. este în culpă procesuală prin demararea formelor de executare silită împotriva contestatorului în lipsa dovezii comunicării titlurilor de creanță către debitor, în temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ, instanța a dispus obligarea acestuia la plata către contestator a sumei de 550,5 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv, taxă de timbru, timbrul judiciar și onorariul apărătorului ales.
Împotriva sentinței civile nr. 7254/24.04.2013 pronunțată de Judecătoria B., intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. a exercitat calea de atac a recursului, solicitând modificarea în parte a acesteia, în sensul înlăturării dispoziției vizând obligarea sa la plata, în favoarea intimatului – contestator a sumei de 550, 5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de recurs, recurenta a arătat că obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este nejustificată în condițiile în care, la termenul de judecată din data de 20.02.2013, a arătat că executarea silită a fost pornită în baza unor sume de bani transmise doar în sistem informatic de Casa de Asigurări de Sănătate a județului B., precum și faptul că nu se vor mai emite noi acte de executare silită până la clarificarea sumelor și emiterea de către instituția menționată a dovezilor de comunicare a titlurilor de creanță către contribuabil.
Din poziția procesuală astfel adoptată, rezultă fără putință de tăgadă că a recunoscut pretențiile pe care intimatul – contestator le-a formulat, astfel că se impunea exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată.
A mai susținut recurenta în motivarea cererii de exercitare a căii de atac că suma de bani pe care prima instanță a acordat-o intimatului – contestator cu titlu de cheltuieli de judecată este nejustificat de mare raportat la munca pe care avocatul ce a reprezentat interesele acestei părți a depus-o, cauza fiind soluționată la al doilea termen acordat și în condițiile în care instanța a obligat doar recurenta să depună la dosar înscrisuri.
De asemenea, contestația la executare nu a fost formulată cu respectarea cerințelor legale, acesta fiind și motivul pentru care ea a fost precizată, la cererea recurentei, prin indicarea fiecărui act de executare contestat.
Recurenta a fundamentat în drept cererea de recurs pe dispozițiile cuprinse în codul de procedură civilă și în codul de procedură fiscală, pe care le-a invocat în mod generic.
Intimatul – contestator nu a formulat întâmpinare.
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe.
Analizând sentința recurată, în raport cu motivele de recurs, cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că cererea de recurs suspusă judecății este nefondată, pentru considerentele ce succed:
Din prevederile cuprinse în art. 274 din Codul de procedură civilă, rezultă că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, dedusă din expresia,, partea care cade în pretențiuni”.
Culpa procesuală aparține pârâtului în situația în care acesta nu a executat obligația pe care legea o instituie în sarcina sa, astfel încât s-a admis cererea de chemare în judecată pe care reclamantul a promovat-o.
Această situație se regăsește în cauza de față, instanța de fond admițând contestația la executare dedusă ei spre soluționare ca urmare a constatării neîndeplinirii de către partea recurentă a obligației ce îi revine în virtutea legii, anume aceea de a demara procedura executării silită numai după comunicarea titlului de creanță debitorului și dobândirea de către acest titlu a caracterului definitiv și irevocabil fie prin expirarea termenului instituit de lege pentru contestarea lui, fie prin respingerea în mod irevocabil, de către instanțele judecătorești, a contestațiilor îndreptate împotriva lui.
Așa cum rezultă din considerentele pe care a fost întemeiată cererea de recurs suspusă judecății, pe care le-am redat anterior, titularul acestei cereri nu neagă atitudinea culpabilă pe care a avut-o în cadrul procedurii execuționale, dar a susținut că exonerarea lui de la plata cheltuielilor de judecată trebuie să opereze în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 275 Cod procedură civilă, respectiv ca urmare a recunoașterii caracterului întemeiat al susținerilor pe care a fost fundamentată contestația la executare ce a fost soluționată prin sentința recurată.
Instanța de recurs constată că prevederile legale pe care recurentul le-a invocat în susținerea cererii de exercitare a căii de atac nu sunt incidente în cauză, întrucât actele de executare silită a căror nulitate s-a solicitat a fi declarată au fost emise în cadrul procedurii execuționale, fiind în ființă la data sesizării instanțelor judecătorești și, prin urmare, apte să producă efecte juridice, astfel că desființarea lor nu putea fi obținută, de către intimatul – contestator, decât în cadrul căii de atac a contestației la executare.
În aceste condiții, recunoașterea de către partea recurentă a nerespectării prevederilor legale cu ocazia emiterii actelor de executare silită atacate nu poate produce efectele juridice urmărite de către aceasta, sesizarea de către intimatul – contestator a instanțelor judecătorești pentru valorificarea pretențiilor sale fiind obligatorie, iar acest demers juridic a presupus efectuarea unor cheltuieli de judecată, ce au constat în contravaloarea taxei judiciare de timbru și a onorariului achitat avocatului ce a avut calitatea de reprezentant convențional al acestei părți, cheltuieli pe care, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, este îndreptățit să le recupereze de la partea recurentă, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 274 din Codul de procedură civilă.
Susținerea recurentului relativ la cuantumul cheltuielilor de judecată pe care a fost obligată să le achite intimatului - contestator este, la rândul ei, lipsită de temei, întrucât, în raport de gradul de complexitate a cauzei, de munca prestată de reprezentantul convențional al intimatului – contestator și de valoarea obiectului cauzei, suma de bani achitată de către partea intimată reprezentantului său convențional avocat nu este exagerată, ea fiind proporțională cu aceste elemente ale litigiului la care se referă prevederile cuprinse în art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Față de considerentele ce preced, tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge cererea de recurs suspusă judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de recurs formulată de recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. în contradictoriu cu intimatul C. C. A., împotriva sentinței civile nr. 7254/24.04.2013 pronunțată de Judecătoria B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24.10.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. S. P. M. A. B.
Grefier,
I. C.
Red. L.S./14.01.2014
Tehnored. I.C./17.01.2014; 2 ex.
Jud. fond: C. E. R.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 106/2013. Tribunalul BRAŞOV | Pretenţii. Decizia nr. 1102/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
