Pretenţii. Decizia nr. 1102/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1102/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 135/338/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1102/R
Ședința publică din data de 26 septembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. O. P. -judecător
JUDECĂTOR: C. F.
JUDECĂTOR: I. L.
Grefier: C. N.-D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cererii de recurs formulată de către recurentul pârât C. A. V. în contradictoriu cu intimatul reclamant B. S., împotriva Sentinței civile nr. 143/6.02.2013, pronunțată de Judecătoria Zărnești, în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 19.09.2013, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 26.09.2013, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 143/6.02.2013 a Judecătoriei Zărnești a fost admisă cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamantul B. S. în contradictoriu cu pârâtul C. A. V., și în consecință a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de_ lei reprezentând împrumut nerestituit și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data introducerii acțiunii, 25.01.2012, și până la data plății efective, precum și a sumei de 1112 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că între părți s-a încheiat, la data de 02.11.2009, un înscris sub semnătură privată intitulat ”Contract de împrumut”, semnat de ambele părți și de martorii B. D. și Togoe M., în cuprinsul căruia se precizează că pârâtul este de acord să împrumute suma de 3000 Euro și 3700 lei, împrumut care nu este purtător de dobândă, cu data restituirii, 01.12.2010, precum și că, în acest înscris, se remarcă că suma de 3700 lei a fost adăugată ulterior, dar modificarea este semnată chiar de către pârât.
A mai reținut că acest înscris face dovada, în condițiile art.1176 cod civil, a actului juridic pe care îl constată, întrucât înscrisul este semnat de ambele părți și nu a fost contestat de către pârât, care nu a depus întâmpinare și nu a administrat vreo probă în combaterea acestuia, precum și pârâtul nu s-a prezentat în instanță, sens în care instanța a făcut aplicarea art. 225 Cod procedură civilă, apreciind lipsa nejustificată acestuia la termenul acordat pentru administrarea probei cu interogatoriul, drept un început de dovadă în favoarea reclamantului.
Coroborând acest început de dovadă cu înscrisul sub semnătură privată, la care s-a făcut referire și cu declarația martorei B. D. (f. 32), care a fost de față când s-a încheiat contractul și când l-au semnat părțile, ea semnând contractul ca și martor (acesta fiind soția reclamantului dar pârâtul citat cu mențiunea de a arăta dacă se opune audierii acestui martor nu a depus nimic în acest sens), instanța a reținut că între părți, reclamantul, în calitate de împrumutător și pârâtul, în calitate de împrumutat, s-a încheiat la data de 02.11.2009 un contract de împrumut având ca obiect suma de 3000 euro și 3700 lei și ca termen de restituire data de 01.12.2010. Sumele de bani nu au fost restituite până în prezent, pârâtul nedovedind plata acestor sume.
În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil, contractul este supus dispozițiilor legale în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, fiind aplicabile în prezenta cauză dispozițiile din vechiul cod civil.
În consecință, instanța a constatat că raportul juridic dintre părți intră sub incidența dispozițiilor art. 1576 și următoarele din Codul civil, care reglementează împrumutul de consumație (propriu-zis).
A mai reținut că pârâtul nu și-a onorat obligația asumată, aspect ce rezultă implicit și din faptul că acesta nu a contestat susținerile reclamantului și nici nu s-a prezentat la judecată spre a face dovada plății sumei împrumutate. Astfel, instanța a avut în vedere că, potrivit regulilor aplicabile în materia răspunderii civile contractuale, în cazul obligațiilor de rezultat sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că mai întâi creditorul trebuie să dovedească existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea. În speță, reclamantul a făcut așadar dovada existenței creanței prin probele administrate, în timp ce pârâtul nu a dovedit îndeplinirea obligației de plată, deși conform regulilor expuse anterior și dispozițiilor art. 129 alin 1 teza finală C.pr.civ. îi incumba sarcina acestei probe.
Potrivit art. 1584 Cod civil, principala obligație ce revine împrumutatului este aceea de a restitui la scadență lucruri de același gen, în aceeași cantitate și de aceeași calitate cu cele împrumutate. Prin urmare, instanța a reținut incidența art. 1584 Cod civil, având în vedere că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de restituire a sumei împrumutate la data prevăzută în contract, precum și dispozițiile art. 969 cod civil, potrivit cărora convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante.
Art. 1586 C.civ. prevede că, în caz de întârziere împrumutatul datorează și daune interese moratorii – dobânzi – potrivit regulilor generale, însă numai de la data cererii de chemare în judecată, care în acest caz este data de 25.01.2012.
Prin urmare, față de dispozițiile art. 1584 cod civil și art. 1586 Cod civil, având în vedere că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de restituire a sumei împrumutate, instanța a admis acțiunea, și în consecință l-a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de_ lei reprezentând împrumut nerestituit, compus din suma_ lei (echivalentul a 3000 euro) și 3700 lei și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data introducerii acțiunii, 25.01.2012, și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul.
În dezvoltarea motivelor de recurs, acesta a arătat că instanța de fond a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, a aplicat greșit legea și nu și-a manifestat rolul activ în aflarea adevărului.
A mai arătat că, în realitate, sumele pretinse de reclamant nu au fost împrumutate acestuia, în așa-zisul contract de împrumut datat 2.11.2009 fiind consemnat numai acordul de a se face împrumutul, ceea ce rezultă din folosirea expresiei „Subsemnatul A. C. sunt de acord să împrumut suma de 3000 euro…”
Recurentul a arătat de asemenea că, la data de 2.11.2009, reclamantul a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu pârâtul, precum și că, înainte de semnarea contractului, acesta a modificat prețul de vânzare convenit anterior, pretinzând un preț mai mare, iar pârâtul, constrâns de această împrejurare, a încheiat așa-zisul contract de împrumut, prin care își exprima numai acordul, fără a confirma primirea sumei.
În consecință, a susținut acesta, contractul este nul de drept, situație care poate fi confirmată cu martori și înscrisuri.
În continuare, recurentul a arătat că, fiind plecat din țară, nu a fost în măsură să se prezinte în fața instanței de fond pentru a-și face apărarea, însă instanța, în baza rolului activ, putea stabili starea de fapt prin audierea martorului menționat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare și respingând proba testimonială propusă de reclamant, martora B. S. fiind soția acestuia.
Recursul a fost legal timbrat.
Analizând sentința Judecătoriei Zărnești în raport cu probele dosarului și cu motivele de recurs, Tribunalul constată că acesta este neîntemeiat.
În ceea ce privește criticile referitoare la natura actului juridic pe care reclamantul și-a întemeiat pretențiile, instanța reține că împrumutul este un contract real, care se consideră perfectat odată cu predarea bunului, astfel că încheierea unui „acord” pentru un împrumut care nu a avut loc nu ar fi avut rost, cu atât mai mult cu cât nu s-a stipulat vreun termen la care viitorul împrumut ar fi urmat să fie perfectat; nu mai puțin, potrivit principiilor de interpretare a actului juridic, acesta se interpretează în sensul în care produce efecte juridice, iar nu în acela în care nu produce nici un efect.
Mai mult, instanța de fond nu și-a întemeiat hotărârea exclusiv pe înscrisul constatator al actului juridic, ci a coroborat această probă cu lipsa la interogatoriu a pârâtului, precum și cu proba testimonială administrată în cauză, din declarația martorei B. D. rezultând că sumele împrumutate au fost predate la data încheierii actului.
Astfel, recurentul nu poate susține că actul de împrumut este „nul de drept”, câtă vreme nu a invocat în fața primei instanțe, pe cale de acțiune sau de excepția, nulitatea acestuia.
Deși a invocat existența unor probe din care să rezulte cele susținute, pârâtul nu a produs în fața instanței de recurs nici o probă care să releve împrejurările arătate în cererea pentru exercitarea căii de atac.
Este de asemenea nedovedită afirmația recurentului în sensul că nu a fost în măsură să-și facă apărările, întrucât a fost plecat din țară, acesta nedepunând nici un înscris din care să rezulte această stare de fapt.
În ceea ce privește calitatea martorei audiate de Judecătoria Zărnești, de soție a reclamantului, Tribunalul constată că, pentru termenul de judecată din data de 23.01.2013, pârâtul a fost citat cu mențiunea expresă că martora propusă este soția reclamantului, aducându-i-se la cunoștință și că are posibilitatea să obiecteze cu privire la acest aspect, însă acesta nu a înțeles să exprime nici un punct de vedere cu privire la proba propusă de reclamant.
Pârâtul nu poate invoca lipsa rolului activ al instanței de fond, câtă vreme a avut posibilitatea de a-și formula apărările pe care le considera necesare, fiind incidente prevederile art. 129 alin. 5 ind. 1 C.pr.civ., potrivit cu care părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul urmează a respinge recursul declarat de pârâtul C. A. V. împotriva sentinței civile nr. 143/6.02.2013 a Judecătoriei Zărnești, care va fi menținută.
Față de declarația reprezentantului convențional al intimatului-reclamant, instanța va lua act că acesta nu solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul C. A. V. împotriva sentinței civile nr. 143/6.02.2013 a Judecătoriei Zărnești, pe care o menține.
Ia act că intimatul-reclamant B. S. nu solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. O. P. C. F. I. L.
Grefier,
C. N.-D.
Red.CF /30.09.2013
Tehnored. CND/01.10.2013
Ex. 2
Jud fond – B. A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1270/2013. Tribunalul... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1268/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
