Contestaţie la executare. Decizia nr. 776/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 776/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 23985/197/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 776/R
Ședința publică din data de 30 mai 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I. L. -judecător
JUDECĂTOR: D. O. P.
JUDECĂTOR: C. F.
Grefier: C. N.-D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cererii de recurs formulată de recurenta . IFN SA, prin mandatar Avestis Internațional SRL în contradictoriu cu intimata contestatoare ., împotriva Sentinței civile nr._/14.12.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 23.05.2013, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da posibilitatea intimatei contestatoare să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 30.05.2013, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr._ din 14.12.2012, pronunțată de Judecătoria B., a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
A fost admisă în parte cererea de chemare in judecata avand ca obiect “contestație la executare” astfel cum a fost formulata si precizata de contestatorul S.C. A. S.R.L in contradictoriu cu paratul, S.C. I. L. Romania IFN S.A..
S-a dispus anularea actelor de executare silita intocmite de B.E.J. Koppandi Ollyver, in dosarul executional nr. 338/2012.
A fost anulată încheierea pronuntata in data de 4.09.2012 de catre Judecatoria Brasov in dosar nr._/197/2012, prin care s-a incuviintat inceperea executarii silite.
Au fost respinse celelalte capete de cerere formulate de contestator, prin reprezentant legal, ca neintemeiate.
A fost obligată intimata la plata sumei de 3000 de lei catre contestator cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocatial.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria B. a reținut următoarele:
În data de 15.02.2008, părțile litigante au încheiat doua contracte de leasing financiar nr._ –_/15.02.2008 (f. 16-24).
În data de 06.08.2009, în baza acordului de vointa al partilor, a intervenit conventia de incetare a contractelor de leasing financiar nr._-_ din data de 15.02.2008 (f. 224-226), inregistrata sub nr._. Potrivit art. 1 din convenție, părțile au convenit încetarea ambelor contracte de leasing, „acordul comun al partilor producand sistarea pentru viitor a oricaror efecte juridice ale acestora”.
S-a reținut cu privire la contractul de leasing financiar nr._ din data de 15.02.2008, că potrivit art. 2 din conventia de incetare, restituirea bunului obiect material al contractului a avut loc la data incheierii conventiei, aspect confirmat si de procesul verbal de primire-predare a autovehiculului marca Renault cu nr. de inmatriculare_, la sediul I. L. Romania (f. 247). Autoturismul a fost vandut in data de 19.08.2009 pentru suma de 25,255.52 de lei (f. 248).
Referitor la contractul de leasing financiar nr._ din data de 15.02.2008, partile au stabilit in conventia de incetare din data de 6.08.2009, ca acesta isi va inceta efectele juridice pentru viitor. F. de imprejurarea ca bunul material al contractului mai sus indicat nu a putut fi predat la data de 6.08.2009, s-a stabilit de catre parti, prin aceeasi conventie, ca finantatorul-intimat va urma procedura de executare prevazuta de Titlul VI, cap. 5 din Legea nr. 99/1999. S-a mai prevazut ca, in cazul in care sumele obtinute din valorificarea bunului nu sunt suficiente pentru a acoperi in intregime plata obligatiei, utilizatorul ramane obligat pentru diferenta de plata. Autoturismul marca Renault cu nr._ a fost recuperat de catre finantatorul-intimat la data de 6.09.2010, astfel cum rezulta din procesul verbal de primire-predare bun de leasing aflat la fila 250 din dosar, si vandut la data de 25.03.2011 (f. 249).
În temeiul contractelor de leasing financiar nr._ –_/15.02.2008 (f. 16-24) incheiate intre contestatorul, .., prin reprezentant legal, si intimatul, S.C. I. L. România IFN S.A, prin reprezentant legal, Judecătoria Brasov, prin incheierea pronuntata in data de 4.09.2012 in dosar nr._/197/2012 (f. 30), a încuviințat executarea silită a debitorului-contestator, la cererea creditorului-intimat (inregistrata la B. Koppandi Ollyver la data de 23.08.2012, astfel cum rezulta din înscrisul aflat la fila 13 din dosar).
Subsecvent, au fost emise adresele de înființare a popririi, comunicate terților popriți (dosar executional nr. 338/2012 (f. 12-65, 92-157), precum și somatia adresa de înștiințare de infiintare poprire a debitorului (f. 34-35), conform art. 454 alin.1 C.proc.civ.
Prima instanță a reținut că prin promovarea prezentei acțiuni, contestatorul urmăreste desființarea procedurii execuționale pe considerentul nelegalității emiterii formelor de executare față de împrejurarea ca debitul pretins nu este cert, lichid si exigibil, intrucat in data de 06.08.2009, contractele și-au încetat efectele prin convenția de încetare a contractelor de leasing financiar nr._ –_/15.02.2008.
Instanța a constatt că susținerile contestatorului sunt întemeiate, procedura execuțională fiind afectată de nelegalitate din perspectiva faptului că a fost declanșată în considerarea unei obligații stinse prin modalitatile ce vor fi aratate.
În ceea ce priveste contractul de leasing financiar nr._/15.02.2008, instanta a constatat ca acesta a incetat potrivit conventiei din 6.08.2009, actele de executare intocmite sub acest aspect, fiind vadit nelegale, reținând următoarele:
Potrivit conventiei de incetare a contactelor de leasing financiar nr._-_/ 15.02.2008 incheiat in data de 6.08.2009, s-a mentionat expres ca “in temeiul art. 969 alin. 2 din C.civ. si a art. 12.1 din Conditiile generale de leasing finaciar-parte integranta din contractele de leasing financiar nr._-_/15.02.2008 a intervenit prezenta Conventie de Incetare (denumita in continuare “Conventie”), in urmatoarele termene si conditii: finantatorul si utilizatorul convin incetarea contractelor de leasing financiar nr._-_/15.02.2008, acordul comun al partilor producand sistarea pentru viitor a oricaror efecte juridice ale acestora.”
Art. 969 alin. 2 din C.civ. are ca domeniu de aplicare principiul “mutuus dissensus”, potrivit caruia, efect al consensului juridic, contractul poate fi revocat prin consimtamantul mutual al partilor sale. Aceasta noua manifestare de vointa reprezinta, in fond, un nou contract, prin care se pune capat efectelor contractului initial.
Contractul de leasing financiar nr._/15.02.2008 a incetat ca urmare a acordului expres al partilor interesate, fiind indicat ca temei art. 12 pct. 1 din Conditiile generale de leasing finaciar-parte integranta din contractele de leasing financiar nr._/15.02.2008, dispozitie care se refera la incetarea contractului cu acordul ambelor parti. Aceasta incetare a contractului este posibila numai daca toate prevederile contractului au fost respectate pana la momentul incetarii.
Instanța de fond a reținut că sustinerea intimatului referitoare la imprejurarea ca cele doua contracte au incetat din motive imputabile contestatorului, fata de dispozitiile art. 13 din contract (text care reglementeaza „consecintele aparitiei unui caz de neindeplinire a obligatiilor contractuale”), iar nu de comun acord, nu a fost retinuta de instanta. Astfel, potrivit conventiei de incetare din data de 6.08.2009, contractul de leasing mai sus indicat a incetat potrivit noului acord de vointa al partilor, exprimat potrivit principiului mutuus dissensus.
S-a reținut că partile litigante, de comun acord, au inteles sa puna capat relatiilor contractuale, indicand expres ca temei juridic art. 969 alin. 2 C.civ. si art. 12 pct. 1 din contract. P. inserarea acestor texte, finantatorul-intimat isi asuma faptul ca incetarea contractului a intervenit ca urmare a respectarii tututor prevederilor contractului, astfel cum s-a derulat intre parti pana la data de 6.08.2009. Invocarea ulterioara a art. 13 din contract, ca temei al demararii procedurii executionale impotriva contestatorului, nu este apta sa duca la inlaturarea clauzelor contractuale expres inserate de partile litigante in conventia de incetare din data de 6.08.2009.
Pe cale de consecinta, instanța de fond a reținut că, in mod nejustificat, au fost calculate de catre intimat creantele principala si accesorie in baza art. 13 din contract (articolul reprezentand o aplicare a art. 12 pct. 4, care are ca domeniu de aplicare incetarea contractului ca urmare a neindeplinirii obligatiilor contractuale).
Deopotriva, s-a reținut că si afirmatia conform careia conventia de incetare din data de 6.08.2009 nu modifica clauzele celor doua contracte de leasing, este vadit neintemeiata, fata de continutul expres al acestei conventii. Asa cum s-a retinut de catre instanta, aceasta conventie, incheiata in baza art. 969 alin. 2 din C.civ., este un nou contract care se impune partilor litigante cu „putere de lege”, potrivit art. 969 alin. 1 din C.civ. Astfel, obligativitatea acestui nou contract decurge nu numai din vointele individuale ale partilor contractante, ci constituie un adevarat imperativ social.
F. de cele mai sus expuse, instanta a retiut ca suma solicitata de intimatul-creditor in cuantum de 11.809,36 de lei, calculata in baza contractului de leasing mai sus indicat, nu este datorata de catre contestatorul-debitor.
Referitor la contractul de leasing nr._/15.02.2008, instanta a constatat, din interpretarea clauzelor contractuale, potrivit art. 977-985 din C.civ., ca acesta a incetat potrivit conventiei din 6.08.2009, actele de executare intocmite sub acest aspect fiind vadit nelegale.
S-a reținut că acordul de vointa exprimat in baza pricipiului „mutuus dissensus” urmat de incheierea unui nou contract care sa dea nastere unor obligatii noi nu poate fi calificat drept novatie (intrucat nu exista vointa expresa a partilor de a nova, respectiv de a transforma raportul juridic obligational initial). In speta de fata, este vorba de o suita de contracte distincte.
Astfel, vechiul raport obligational, materializat in contractul de leasing nr._/15.02.2008, a incetat ca urmare a conventiei incheiate in data de 6.08.2009. Totodata, s-a nascut un nou raport juridic in ceea ce priveste creanta avand ca obiect diferenta plata generata de insuficienta sumelor obtinute din valorificarea bunului obiect al contractului de leasing financiar nr._/15.02.2008.
In ceea ce priveste noua obligatie asumata de contestatorul-debitor, reprezentata de diferenta de plata (generata de insuficienta sumelor obtinute din valorificarea bunului material al contractului de leasing, respectiv autoturismul marca Renault cu nr._ ) la care s-a obligat debitorul potrivit art. 5 din conventie, instanta a constatat ca nu exista titlu executoriu apt sa justifice demararea unei proceduri executionale impotriva contestatorului-debitor.
Astfel, desi s-a mentionat in art. 8 din conventie ca aceasta constituie titlu executoriu, conform O.G. nr. 51/1997, instanta a retinut că titlul executoriu este înscrisul care, alcatuit in conformitate cu prevederile legii de catre organul competent, permite punerea in executare silita a creantei pe care o constata.
Totodată, un înscris poste constitui titlu executoriu numai daca legea prevede in mod expres aceasta, astfel ca ar fi lipsita de eficienta juridica o eventuala clauza contractuala prin care partile ar stabili ca actul incheiat constituie titlu executoriu (art. 372 din C.proc.civ.)
Potrivit art. 8 din O.G. nr. 51/1997, numai contractele de leasing, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării obligațiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii.
In speta de fata, prima instanță a reținut că noua obligatie asumata de contestator, cuprinsa in conventia din data de 06.08.2009, nu cuprinde clauzele obligatorii care sa permita calificarea acesteia ca fiind un contrat de leasing.
Astfel, potrivit art. 6 alin. 1 din O.G. nr. 51/1997, contractul de leasing trebuie să cuprindă, pe lângă părțile contractante, cel puțin următoarele elemente: a) clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing financiar sau operațional; b) denumirea bunului care face obiectul contractului de leasing și caracteristicile de identificare a acestuia; c) valoarea exactă a sumelor ratelor lunare de leasing; d) perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului; e) clauza privind obligația asigurării bunului; f) valoarea totală a contractului de leasing. Art. 6 alin. 2 prevde ca leasing-ul financiar trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la alin. (1), următoarele: a) valoarea de intrare a bunului; b) valoarea reziduală a bunului convenită de părți, când este cazul;c) valoarea avansului;d) rata de leasing.
Din continutul conventiei incheiate de parti, rezulta indubitabil ca nu cuprinde mentiunile obligatorii prevazute de lege. Nefiind in prezenta unui contract de leasing, nu se poate acredita nici ideea existentei unui titlu executoriu in beneficiul societetii intimate, fiind lipsit de eficienta juridica art. 8 din conventia din data de 6.08.2009.
S-a reținut că obligatia de plata asumata de contestatorul-debitor deriva din noul contract incheiat de partile interesate, iar nu din contractul de leasing mai sus indicat, astfel cum tinde sa acrediteze intimatul. Efectele contractului de leasing nr._/15.02.2008 au fost sistate pentru viitor, respectiv incepand cu data de 6.08.2009, potrivit acordului de vointa al partilor implicate.
Noua obligatia de plata a fost insotita de un contract de gaj.
În ceea ce privește contractul de gaj cuprins în noul contract (reglementat de titlul VI, capitolul V din Legea nr. 99/1999), titlu executoriu si in lumina art. 8 din O.G. nr. 51/1997, instanta a retinut ca a fost executat integral in beneficiul creditorului, potrivit dispozitiilor Titlului VI din Legea nr. 99/1999. Astfel, bunul a fost recuperat de intimat in data de 6.09.2010 (astfel cum rezulta din procesul verbal de primire-predare bun de leasing, aflat la fila 250 din dosar, coroborat cu înscrisul denumit calculul de inchidere in cazul bunurilor recuperate si valorificate, aflat la fila 217). Odata intrata in posesia bunului, societatea creditoare a procedat la vanzarea lui, potrivit art. 69 din Titlul VI Legea nr. 99/1999, in data de 25.03.2011 (aspect sustinut de factura din data de 25.03.2011, f. 221).
Judecătoria a reținut că, în conditiile in care suma realizata din vanzarea bunului a rezultat a fi insuficienta pentru acoperirea integrala a obligatiei garantate (potrivit sustinerilor societatii intimate), debitorul ramane obligat pentru plata diferentei neacoperite. In acest caz, creditorul devine un simplu creditor chirografar (potrivit art. 74 din Titlul VI Legea nr. 99/1999).
Pentru suma ce reprezinta diferenta neacoperita, nu exista titlu executoriu, fiind necesara intierea unei proceduri de natura sa duca la emiterea unui titlu executoriu in beneficiul societatii creditoare.
F. de cele mai sus retinute, instanta a constatat ca pentru debitul pretins de intimat, in cuantum de 31.913,40 de lei, nu exista titlu executoriu.
In ceea ce priveste celelate sustineri ale contestatorului, referitoare la prescriptia executarii silite si incetarea executarii silite, s-a reținut că sunt neintemeiate.
Astfel, fata de imprejurarea ca nu exista un titlu executoriu care sa permita intimatului demararea procedurii excutionale, nu poate fi analizata temeinicia prescriptiei executarii silite.
Deopotriva, cazul de incetarea a executarii silite ca urmare a desfiintarii titlului executoriu nu este incident in cauza de fata.
Avand in vedere motivele de fapt si de drept mai sus expuse, instanta a anulat si incheierea pronuntata in data de 4.09.2012 de catre Judecatoria Brasov in dosar nr._/197/2012, prin care s-a incuviintat inceperea executarii silite.
În baza art. 403 alin. 1 C.p.civ, a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Potrivit art. 274 din C.proc.civ., constatând culpa procesuala a paratului, instanța a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 3000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentand onorariu avocatial (potrivit facturilor nr._/16.10.2012 si nr._/10.12.2012, aflate la f. 265-266 din dosar), astfel cum s-a solicitat cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, intimata . IFN SA, prin care a solicitat modificarea în tot în sensul respingerii contestației la executare ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta intimată a arătat, în esență, că motivarea instanței de fond pentru respingerea contestației la executare este confuză. Astfel, pe de o parte, afirmă că cele două contracte de leasing financiar au încetat prin încheierea Convenției de încetare a contractelor de leasing nr._ și_ din 15.02.2008 încheiată în 06.08.2009, iar pe de altă parte, se reține că pentru sumele ce reprezintă suma neacoperită în urma vânzării bunurilor, nu există titlu executoriu, motiv pentru care ar trebui să demareze o procedură în instanță pentru obținerea acestuia.
Recurenta intimată a menționat că cele două contracte de leasing financiar pot înceta în condițiile art. 12 din Condițiile generale, unde sunt enumerate condițiile și motivele pentru ca acest6 articol să devină aplicabil. Convenția de încetare a contractelor este parte integrantă din cele două contracte, reprezentând o modificare a condițiilor de încetare a celor două contracte de leasing.
În aceste condiții, în care rezilierea celor două contracte în discuție a intervenit în alte condiții decât cele de la art. 12, părțile au introdus în cadrul convenției de încetare art. 5 care redă principiul care se regăsește la art. 12.6 teza finală, în care se prevede că „ orice pierdere a finanțatorului rezultată din revalorificarea bunului către terți va fi suportată în întregime de către utilizator”. Așadar, convenția de încetare trebuia interpretată sistemic în sensul că prevederile convenției de încetare trebuie coroborate cu cele din cele două contracte de leasing, fiind interdependente.
Recurenta intimată a arătat că în condițiile în care convenția de încetare este un act de modificare a celor două contracte de leasing, este parte integrantă din acestea, așa încât intră sub incidența OG 51/1997, fiind conform art. 8, titlu executoriu, nefiind necesară învestirea instanței de judecată cu o cerere având ca obiect pretențiile ce se regăsesc în cuprinsul său.
A mai învederat în continuare că în lipsa art. 5 din convenția de încetare, nu ar mai fi putut recupera orice pierdere pe care ar fi înregistrat-o la revalorificarea bunului către terți. P. introducerea acestui articol, devine aplicabil și art. 12.6 și 13 din Condițiile generale de leasing, încetarea contractelor intervenind în alte condiții decât cele prevăzute în cele două contracte.
Recurenta a specificat că raționamentul instanței de fond în sensul că încetarea contractului de leasing nr._ e posibilă numai dacă toate prevederile contractuale au fost respectate până la încetare, nu se regăsește în niciunul dintre cele două contracte și nici în convenția de încetare.
Instanța de fond nu a mai aplicat același raționament pentru cel de-al doilea contract de leasing, nr._, cu atât mai mult cu cât intimata înregistra un debit restant în cuantum de 4.870,86 lei reprezentând facturi neachitate.
Debitul se face conform clauzelor contractuale, neexistând o altă modalitate, așa încât în condițiile în care nicio clauză nu a fost anulată, instanța este obligată să acorde eficiență juridică acestora, așa cum a fost stabilită de părți.
Ca ultim motiv de recurs, recurenta a solicitat examinarea cauzelor sub toate aspectele, conform art. 304 ind. 1 C.p.civ.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct.8 și 9, 304 ind. 1 C.p.civ. și legea 51/1997.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu 97 lei taxă judiciară de timbru și 5lei timbru judiciar.
În apărare, intimata nu a depus întâmpinare, aceasta fiind obligatorie conform art. 308 al. 2 C.p.civ.
În cauză, nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința recurată în raport cu motivele de recurs, cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, tribunalul reține următoarele:
La data de 06.08.2009, între recurenta intimată în calitate de finanțator și intimata contestatoare în calitate de utilizator, a fost încheiată convenția de încetare a contractelor de leasing financiar nr._-_ din data de 15.02.2008 (f.224-226 dosar de fond).
Încheierea acestei convenții a avut loc, potrivit expunerii de motive cuprinse în preambulul său, în condițiile în care, între cele două părți, au fost încheiate anterior contractele de leasing financiar nr._ și_ din data de 15.02.2008 și dată fiind solicitarea adresată de către utilizator, respectiv intimata contestatoare, având în vedere incapacitatea sa de plată.
În cuprinsul convenției de încetare, părțile au specificat temeiul în baza căruia au încheiat acest acord de voință, respectiv art. 969 al. 2 C.civ. și art. 12.1 din Condițiile generale de leasing financiar - Parte Integrantă din contractele de leasing financiar specificate mai sus.
Potrivit art. 969 al. 2 C.civ., convențiile legal făcute, cu valoare de lege între părțile contractante, pot fi revocate prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege.
Conform art. 12.1 din Condițiile generale de leasing financiar (f.19 dosar de fond), contractul poate înceta de plin drept, înainte de termenul stabilit în Contract cu acordul ambelor părți. Asemenea încetare va fi posibilă numai dacă toate prevederile contractului au fost respectate.
Potrivit art. 1 din acordul de voință menționat, Finanțatorul și Utilizatorul convin încetarea contractelor de leasing (…), acordul comun al părților producând sistarea pentru viitor a oricăror efecte juridice ale acestora.
Aceste prevederi contractuale raportate la dispoz. art. 969 al. 2 C.civ.din 1864, au reprezentat obiect al analizei/ interpretării primei instanțe de judecată, părțile având, în mod evident, puncte de vedere contradictorii.
Tribunalul apreciază că interpretarea dată de prima instanță este nu numai corectă, dar și legală.
Astfel, se reține că, în condițiile în care în însuși cuprinsul convenției de încetare menționate, s-a făcut trimitere la dispoz. art. 969 al. 2 C.civ., conform principiului simetriei, fiecare dintre cele două contracte de leasing încheiate între părți, nu putea fi reziliat înainte de termen decât tot prin acordul lor de voință.
Totodată, se are în vedere că, în cuprinsul aceluiași act, s-a făcut trimitere la dispoz. art. 12.1 din Condițiile generale, prevedere care a fost redată anterior și care reglementează tocmai posibilitatea încetării contractului înainte de termen, în baza acordului părților, în situația în care toate clauzele din contractele încheiate au fost respectate.
P. urmare, având în vedere faptul că aceste clauze contractuale sunt clare, singura concluzie care se putea trage este aceea că părțile au convenit încetarea celor două contracte înainte de termen, toate clauzele cuprinse în contractele de leasing care fac obiectul contractului de încetare, fiind respectate, așa încât, în sarcina utilizatorului nu rezidă îndeplinirea unor obligații de plată restante.
Se reține că prevederilor contractuale menționate, nu li se poate da o altă interpretare, din moment ce acestea sunt univoce, în caz contrar, însemnând să se adauge la voința exprimată de părți, fapt nepermis de lege.
Pe de altă parte, se reține că, din analiza Convenției de încetare, nu rezultă așa-zisă voință reală a părților, menționată de recurenta intimată, conform căreia nu ar reprezenta un act juridic de sine stătător, ci numai un act modificator al celor două contracte de leasing încheiate de părți.
O astfel de interpretare nu este posibilă întrucât, astfel cum s-a reținut mai sus, clauzele convenției sunt clare, înseși părțile făcând trimitere la norma cadru, respectiv art. 12.1 din Condițiile generale. În raport cu aceste prevederi, nu se poate reține că, în realitate, intenția a fost de reziliere unilaterală a contractului pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către utilizator, așa încât să fie incidente dispoz. art. 12 al. final și 13 din Condițiile generale.
Totodată, simpla susținere a recurentei intimate în sensul arătat nu este de natură a conduce instanța la reținerea sa, câtă vreme acest aspect nu rezultă din cuprinsul actelor supuse analizei de față.
Pe de altă parte, se reține că motivarea instanței de fond este pe cât de completă, pe atât de clară.
Astfel, încetarea contractelor de leasing pentru viitor înseamnă îndeplinirea tuturor obligațiilor părților existente până la momentul încetării, și anume, în speță, interesând plata oricărui debit cu orice titlu decurgând din contracte-rată, dobândă etc., de către utilizator finanțatorului.
Eventuala diferență de plată despre care s-a făcut vorbire în sentința recurată și care face obiect al art. 5 din Convenția de încetare, vizează o chestiune ulterioară încetării și asupra căreia părțile au înțeles să contracteze în mod expres, în mod corect, instanța de fond făcând vorbire despre asumarea unei noi obligații, pentru care recurenta nu exhibă un titlu executoriu, apt să justifice demararea unei proceduri execuționale împotriva intimatei contestatoare.
În raport cu aceste considerente, tribunalul reține că această convenție de încetare reprezintă o convenție nouă, încheiată între cele două părți, prin care acestea au convenit încetarea unor obligații vechi și nașterea unei noi obligații, fără a rezulta din cuprinsul său, expres, intenția de a nova, pentru a avea loc o transformare a obligațiilor, cele două convenții fiind, așadar, de sine stătătoare și cu regimuri juridice distincte, în ceea ce privește caracterul de titlu executoriu. P. urmare, se reține că, în mod corect, prima instanță a reținut că obligația nouă derivând din convenția de încetare nu poate fi pusă în executare, fiind necesară inițierea unei proceduri jurisdicționale în acest sens.
Pe de altă parte, se reține, contrar criticii recurentei intimate, că raționamentul instanței de fond nu a fost cel expus în cadrul motivului al doilea de recurs, ci a constat în cel rezultat din interpretarea dispoz. art. 12.1 din Condițiile generale și art. 1 din Convenția de încetare, concluzionându-se în sensul că, în condițiile în care părțile au convenit încetarea contractului, conform art. 12.1, aceasta putând avea loc numai în ipoteza în care toate prevederile contractului au fost respectate, se prezumă îndeplinirea de către utilizator a acestor obligații.
De asemenea, se reține că raționamentul este același pentru ambele contracte de leasing, aspect care decurge din considerentele hotărârii recurate, motivarea fiind adaptată pentru cel de-al doilea contract raportat la situația specială potrivit căreia, la momentul încetării contractului, nu s-a putut preda autovehiculul care forma obiectul său, fiind recuperat ulterior de la fostul angajat al intimatei contestatoare și valorificat, motivarea instanței de fond vizând diferența de valoare, asupra căreia s-a convenit conform art. 5 din Convenția de încetare.
Pe de altă parte, se reține că statuarea din art. 5 din Convenția de încetare nu conduce la aplicabilitatea dispoz. art. 12.6 și 13 din Condițiile generale de leasing, de vreme ce reprezintă clauze din contracte distincte, încheiate succesiv de aceleași părți contractante, conform celor reținute anterior. Totodată, stabilirea prin art. 5 a anumitor obligații în sarcina utilizatorului, nu conduce la ideea că încetarea celor două contracte de leasing a avut loc în alte condiții decât ale art. 12.1, invocat expres de cele două părți în preambulul convenției de încetare.
P. urmare, raportat la toate aceste considerente, se reține că primele două motive de recurs invocate de recurenta intimată sunt întemeiate.
În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs, constând în examinarea cauzei sub toate aspectele, conform art. 304 ind. 1 C.p.civ., se reține netemeinicia sa, având în vedere faptul că prin art. 304 ind. 1 C.p.civ., legiuitorul nu a urmărit transformarea căii extraordinare de atac a recursului în apel, recursul întemeiat pe acest text legal neavând un caracter devolutiv.
Astfel, examinarea cauzei sub toate aspectele nu înseamnă că este provocată o nouă judecată în fond, ci numai că această cale de atac de reformare nu este limitată la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.p.civ., însă recurentul este ținut să indice în concret, fiecare nemulțumire împotriva hotărârii, instanța de recurs fiind învestită numai în acest limite, în care poate judeca.
Or, dată fiind lipsa indicării în concret a nemulțumirii care face obiectul celui de-al treilea motiv de recurs, în mod evident, Tribunalul nu este legal învestit cu o astfel de analiză.
P. urmare, față de toate aceste considerente și dispoz. art. 312 al. 1 C.p.civ., Tribunalul va respinge recursul declarat de recurenta intimată . IFN SA împotriva sentinței civile nr._ din data de 14.12.2012 pronunțată de Judecătoria B., pe care o va menține.
Față de dispoz. art. 274 al. 1 C.p.civ. și soluția ce se va pronunța în cauză, va dispune obligarea recurentei intimate, ca parte căzută în pretenții, la plata către intimata contestatoare a sumei de sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu de avocat, conform dovezii de plată atașată la fila 35 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenta . IFN SA împotriva sentinței civile nr._ din data de 14.12.2012 pronunțată de Judecătoria B., pe care o menține.
Obligă recurenții reclamanți la plata către intimații pârâți a sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședința publică, azi, 30.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. L. D. O. P. C. F.
Grefier,
C. N.-D.
Red. IL /Tehnored. CND/17.06.2013-Ex. 2
Jud. fond – A. N.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 126/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
