Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 122/2013. Tribunalul BRAŞOV

Sentința nr. 122/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 25339/197/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA a I-a CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINTA CIVILĂ NR. 122

Ședința publică din data de 04.02.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. B.

JUDECĂTOR N. F.

JUDECĂTOR D. M.

GREFIER L. P.

Pe rol fiind judecarea recursului cauzei civile declarat de recurenta creditoare S.C. I. H. S.R.L. prin reprezentant legal împotriva încheierii de ședință din data de 22.10.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., în contradictoriu cu intimatul debitor G. A., având ca obiect „încuviițare executare silită”.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.02.2013, când a decis:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față constată că prin încheierea din ședința camerei de consiliu din data de 22.10.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ s-a respins cererea de încuviințare a executării silite, formulată de creditoarea . prin intermediul executorului judecătoresc FILOFIE L., înregistrată sub numărul de mai sus, împotriva debitorului G. A..

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că art.372 C.p.c. stabilește că executarea silita se va efectua numai în baza unui titlu executoriu ce poate fi o hotărâre judecătorească sau un alt înscris ce reprezintă potrivit legii, titlu executoriu.

Prin prezenta cerere, creditoarea ., a solicitat în baza contractului de ipotecă mobiliară încheiat la data de 23.11.2011, începerea executării silite mobiliare asupra autoturismului marca Audi, tip 4ELASBQ1, model A8, . WAUZZZ4E96N010297, proprietatea garantului ipotecar G. A., ca urmare a neîndeplinirii de către debitoarea . SRL a obligațiilor stipulate prin tranzacția extrajudiciară încheiată la data de 23.12.2011.

Acest contract de ipotecă deși constituie titlu executoriu potrivit art. 2387 Ncc, nu poate fi pus în executare decât în prezența unui titlu ce constată o creanță certă, lichidă și exigibilă pentru a constitui titlu executoriu în sensul art. 372 C., întrucât acest contract reprezintă o garanție acordată de girantul G. A. pentru de către debitoarea . SRL a obligațiilor stipulate prin tranzacția extrajudiciară încheiată la data de 23.12.2011.

Or în condițiile în care tranzacția extrajudiciară încheiată între părți nu constituie titlu executoriu care constată existența unei datorii certe, lichide și exigibile a . SRL către ., rezultă că creditoarea poate valorifica contractul de ipotecă mobiliară doar după obținerea unui titlu executoriu conform art. 372 C.pr.civ.

Împotriva soluției au declarat recurs creditoarea ., invocând următoarele motive:

Raționamentul instanței de fond este greșit deoarece prin contractul de ipotecă mobiliară a fost agreată suma, a fost recunoscută datoria și a fost constituită garanția; de vreme ce contractul de ipotecă mobiliară a fost semnat atât de creditoare, cât și de debitoare și de debitoarea ipotecară, acesta constată creanța.

Motivarea instanței de fond este contradictorie deoarece în condițiile în care instanța recunoaște ca ipoteca mobiliară este titlu executoriu împotriva debitorului ipotecar G. A., în temeiul art.2387 din Noul Cod Civil, respinge cererea pe motiv că tranzacția extrajudiciară nu ar constitui titlu executoriu.

În speță se execută debitorul ipotecar G. A. și ca atare doar împotriva acestuia recurenta are nevoie de un titlu executoriu.

Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.

Examinând sentința civilă prin prisma motivelor de recurs, având în vedere actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente, Tribunalul constată următoarele:

Faptul în contractul de ipotecă a fost menționată datoria, iar părțile contractante au recunoscut această sumă și au semnat acest act nu este suficient pentru încuviințarea executării silite a acestui titlu executoriu.

Astfel cum s-a reținut și de către judecătorul fondului contractul de ipotecă nu poate fi pus în executare decât în prezența unui titlu executoriu ce constată o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Potrivit dispozițiilor art.2431 din noul cod civil: ,, contractele de ipoteca valabil încheiate sunt, în condițiile legii, titluri executorii”.

Conform art.2430 din noul cod civil,, executarea ipotecii nu poate fi realizată decât în virtutea unui titlu executoriu și pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă”

Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că pentru punerea în executare a unei ipoteci mobiliare nu este suficient ca actul de constituire a ipotecii să constituie titlu executoriu, fiind necesar ca și creanța garantată să fie constituită printr-un înscris, ce constituie, potrivit legii, titlu executoriu.

Or, în speță, această creanță este constituită printr-o tranzacție extrajudiciară, act ce nu constituie titlu executoriu.

În consecință, raportat la dispozițiile art. art.2430 din noul cod civil, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul procedură civilă, Tribunalul va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății și va menține hotărârea pronunțată de prima instanță, acesta fiind dată cu aplicarea corectă a legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta creditoare S.C. I. H. S.R.L. împotriva încheierii din ședința camerei de consiliu din data de 22.10.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M. BONCIUNICOLETA F. D. M.

GREFIER

L. P.

RED. NF/6.03.2013, DACT. L.P./ 08.03.2013/ 2 ex. Judecător fond M. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 122/2013. Tribunalul BRAŞOV