Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 144/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 144/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 6536/62/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.144/S
Ședința publică de la 7 octombrie 2013
Completul Civ. D1 compus din:
PREȘEDINTE – C. F. – judecător
Grefier – I. M.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul D. L., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin D.G.F.P. B., având ca obiect despăgubiri solicitate în temeiul Legii nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța constată că a fost înaintat de către Tribunalul G. dosarul nr._, al acestei instanțe, în care s-a constatat efectuată comisia rogatorie dispusă în cauză și s-a constatat că nu s-au formulat de către părți obiecțiuni la raportul de expertiză. De asemenea, constată că, la un termen de judecată precedent, reprezentanta Ministerului Public a arătat că nu înțelege să participe la judecata cauzei, față de faptul că infracțiunile pentru care a fost condamnat autorul reclamantului sunt prevăzute de drept ca având caracter politic
Așa fiind, instanța, în considerarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 invocă din oficiu excepția lipsei de interes a capătului 1 de cerere, având în vedere că infracțiunea pentru care a fost condamnat autorul reclamantului este prevăzută în mod expres de acest text de lege ca având caracter politic.
Având în vedere că părțile au solicitat judecata cauzei în lipsă, instanța rămâne în pronunțare asupra acestei excepții, cât și asupra fondului cauzei.
TRIBUNALUL,
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul D. L. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al condamnării autorului său și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor datorate în urma confiscării bunurilor acestuia, în cuantum de 207.000 euro și respectiv_ lei, această din urmă sumă reactualizată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că autorul său, D. P., a fost condamnat prin sentința penală nr. 518/22.10.1959 a Tribunalului Popular Berești, Regiunea G., la pedeapsa de un an închisoare corecțională cu executare, în baza art. 268 ind. 7 alin. 2 Cod penal, fiind încarcerat la Penitenciarul G., în baza mandatului de arestare preventivă nr._/1959.
A mai arătat că prin aceeași hotărâre inculpatul a fost obligat să plătească părții civile Sfatul Popular al Raionului Berești suma de_ lei, ca despăgubiri civile, precum și că s-a dispus confiscarea imobilului cu destinația de moară, situat în satul F., ., Regiunea G., împreună cu imobilul locuință familială și anexele gospodărești, evaluate de reclamant la sumele de 15.000 euro (moara), 12.000 euro (casa de locuit) și 180.000 euro (terenul pe care acestea erau construite și împreună cu anexele gospodărești).
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009.
În probațiune au fost depuse la dosar copia hotărârii judecătorești de condamnare, acte de stare civilă, alte înscrisuri, a fost întocmită o expertiză tehnică de evaluare a proprietății imobiliare de către expertul N. I. din cadrul Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul G..
Cererea este scutită de plata taxei de timbru, potrivit prevederilor art. 4 alin. 4 din Legea nr. 221/2009.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat convențional prin D.G.F.P. B., a formulat întâmpinare, solicitând ca instanța să țină seama de dispozițiile Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale și arătând că legiuitorul nu a pus în acord cu constituția prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Pârâtul a mai susținut că reclamantul nu arată în concret în ce constau daunele morale suferite, precum și că din hotărârea judecătorească atașată acțiunii rezultă că autorului acestuia i-a fost confiscată exclusiv moara, iar nu și celelalte bunuri imobile enumerate.
A invocat de asemenea și dispozițiile Deciziei nr. 12/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
La termenul de judecată de astăzi instanța a invocat din oficiu excepția lipsei de interes a capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării autorului reclamantului, excepție de fond, absolută și peremptorie, asupra căreia instanța este ținută a se pronunța cu precădere, în condițiile reglementate de art. 137 alin. 1 C.pr.civ.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009, constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art. 268 ind. 7 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere că legea prevede caracterul politic de drept al anumitor condamnări, expres reglementate, rezultă că formularea unui capăt de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării suferite pentru săvârșirea vreuneia dintre faptele expres prevăzute ca atare este lipsit de interes, partea neputând obține nici o finalitate practică, de ordin material sau moral, care să justifice interesul formulării unei asemenea cereri.
În ceea ce privește fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:
Reclamantul este fiul lui D. G. și Octaviana, tatăl său fiind fiul lui D. P., potrivit actelor de stare civilă depuse la filele 6-8 și 27 din dosar.
Prin sentința penală nr. 518/22.10.1959 a Tribunalului Popular Berești, Regiunea G. (filele 3-5 din dosar), D. P. a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare corecțională, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 268 ind. 7 alin. 2 Cod penal, fiind obligat inculpatul să plătească părții civile Sfatul Popular al Raionului Berești suma de 17.224 lei despăgubiri civile.
Prin aceeași sentință s-a dispus și confiscarea morii proprietatea inculpatului din satul F., ., Regiunea G..
Potrivit prevederilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. 4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Raportat la acest text de lege, rezultă că se pot acorda daune materiale numai în considerarea prejudiciilor create prin confiscarea bunurilor, prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, iar nu și daune pentru alte categorii de prejudicii, respectiv cele create prin obligarea persoanelor condamnate la plata unor sume de bani cu titlul de despăgubiri civile.
Prin decizia nr. 6/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
În raport cu cele ce preced, instanța reține că pot fi acordate despăgubiri, în temeiul acestui act normativ, numai pentru bunuri imobile, întrucât numai acestea fac obiectul legilor de reparație la care art. 5 alin. 1 lit. b face trimitere.
În consecință, instanța va reține că este lipsit de suport legal capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de_ lei, actualizată, aceasta neîncadrându-se în prevederile legale care reglementează obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciile de ordin material suferite prin condamnare.
În ceea ce privește întinderea despăgubirilor pentru imobilele indicate în acțiune, instanța constată că, așa cum s-a reținut mai sus, prin hotărârea de condamnare s-a dispus confiscarea exclusiv în ceea ce privește imobilul cu destinația de moară, alte bunuri nefiind menționate în sentință (teren, anexe gospodărești, casă de locuit).
De asemenea, faptul că aceste bunuri ar fi fost confiscate în mod abuziv, odată cu moara, nu rezultă din nici o altă probă a dosarului, nefiind depus nici un proces-verbal întocmit cu ocazia preluării sau vreun act din care să rezulte cele susținute.
Astfel fiind, instanța urmează a obliga pârâtul numai la plata contravalorii imobilului moară, iar nu și a celorlalte bunuri indicate de reclamant (imobile prin natura lor sau prin destinație), cu privire la care se susține că ar fi fost confiscate, reținând că, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, contravaloarea acestui imobil este de 263.334 lei, urmând a respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate.
În fine, instanța urmează a înlătura apărările pârâtului, având în vedere că atât Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, cât și Decizia nr. 12/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost pronunțate cu referire la prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din legea nr. 221/2009, care reglementează acordarea daunelor morale, pe când în speță s-au solicitat exclusiv daune materiale.
Față de aceste considerente, în baza art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009, Tribunalul urmează a admite excepția lipsei de interes a cererii având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării suferite de autorul reclamantului, și în consecință urmează a respinge ca lipsit de interes acest capăt de cerere, iar în baza art. 5 alin. 1 lit. b din același act normativ va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul D. L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință urmează a obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 263.334 lei reprezentând despăgubiri, restul pretențiilor urmând a fi respinse ca neîntemeiate.
Se va reține de asemenea că, prin cererea formulată, reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei de interes a cererii având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării suferite de autorul reclamantului, și în consecință respinge ca lipsit de interes acest capăt de cerere.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul D. L., domiciliat în B., ., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul ales pentru îndeplinire actelor de procedură în B., .. 7, la D.G.F.P. B., și în consecință:
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 263.334 lei reprezentând despăgubiri.
Respinge ca neîntemeiate restul pretențiilor.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.Pronunțată în ședință publică azi, 7 octombrie 2013.
PREȘEDINTE,Grefier,
Judecător C. F. I. M.
Red. C.F.-14.10.2013
Tehnored. I.M.- 14.10.2013
4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1021/2013. Tribunalul... | Partaj judiciar. Decizia nr. 1275/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
