Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 934/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 934/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 14626/62/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA a I-a CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIA CIVILĂ NR. 934/R
Ședința publică din data de 02.07.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - D. M.
JUDECĂTOR - N. F.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER- L. P.
Pe rolul tribunalului se află soluționarea contestației în anulare declarată de contestatorul reclamant T. D. împotriva Deciziei Civile nr. 1646R pronunțată la data de 13.12.2012 în dosarul nr._ al Tribunalului B., în contradictoriu cu intimata D. K. și intimații pârâții D. D. K., S. P. G. și D. A. J., având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data 17.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru data de 25.06.2013, 02.07.2013, când:
TRIBUNALUL,
Constată că prin decizia civilă nr.1646/13.12.2012 a Tribunalului B. pronunțată în faza recursului în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B. s-a admis cererea de recurs formulată de recurenții pârâți D. K., D. Dietlinde K., D. A. J. și S. P. G. în contradictoriu cu intimatul reclamant T. D. împotriva sentinței civile nr. 2412/22.02.2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, ce a fost modificată în parte, în sensul că s-a respins cererea de chemare în judecată precizată și completată de reclamantul T. D. în contradictoriu cu pârâții D. K., D. Dietlinde K., D. A. J. și S. P. G..
S-au compensat între părți cheltuielile de judecată efectuate în primă instanță.
S-au înlăturat dispozițiile vizând admiterea în parte a acțiunii, astfel cum a fost completată de reclamantul T. D., obligarea pârâților la încheierea contractului de vânzare – cumpărare cu reclamantul, înscrierea în CF a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului și obligarea pârâților la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată.
S-a menținut restul dispozițiilor.
S-a dispus obligarea intimatului reclamant să plătească recurenților pârâți suma de 1980,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că în mod greșit prima instanță a dedus din adeverința emisă la data de 5.12.1999 și din poziția procesuală a pârâților faptul că între reclamant, pe de o parte, și pârâții inițiali D. K. și D. A., pe de altă parte, a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare având ca obiect cotele de 1/8 parte și 4/8 parte din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Ghimbav . jud. B., înscris în CF nr._ Ghimbav sub nr. top. 574/1, 575/1. Conform adeverinței menționate D. A. și D. K., care semnează în calitate de vânzători, confirmă primirea sumei de_ DM la data emiterii actului menționat, restul sumei de 4000 DM urmând a fi primiți până în luna octombrie 2000. Or, în cuprinsul acestui înscris nu sunt mențiuni referitoare la obligațiile asumate de părți pentru încheierea unui contract de vânzare – cumpărare, singurele mențiuni în acest sens fiind cele indicate la rubricile ,,semnătura vânzătorului”, respectiv ,,Semnătura cumpărătorului”, și nici la obiectul acestei convenții. De remarcat și faptul că adeverința este semnată și de soția reclamantului, T. M., care nu a învestit instanța alături de reclamant cu cererea dedusă judecății.
La dosarul cauzei nu a fost depus contractul sub semnătură privată, prin care vânzătorii să strămute proprietatea bunului reclamantului, care s-ar fi obligat în schimb a plăti vânzătorilor prețul bunului vândut.
Or, o cerință de admisibilitate a unei acțiuni în prestație tabulară sau a unei acțiuni în obligație de a încheia în formă autentică a unui contract de vânzare – cumpărare cu privire la un imobil este încheierea unui act în formă scrisă, necesară pentru valorificarea ulterioară a acestui act, în cazul în care una din părți ar refuza executarea sa benevolă. Fiind vorba de un obiect cu o valoare de peste 250 lei, ad probationem este necesară prezentarea unui înscris sau a unui început de dovadă scrisă, afară numai dacă a existat o imposibilitate, fie și morală, de a preconstitui o dovadă scrisă, potrivit cerințelor instituite de art. 1197 – 1198 cod civil vechi, sub imperiul căruia ar fi intervenit convenția invocată de reclamant. Numai terțele persoane (nu și părțile ori succesorii lor universali sau cu titlu universal) vor putea dovedi cu orice mijloc de probă contractul intervenit între părți, întrucât pentru terți contractul este un simplu fapt juridic.
Textul legal cuprins în art. 1197 Cod civil se refera la dovedirea existentei actului juridic prin care se naște, se modifica, se confirma, se recunoaște sau se stinge un drept, printre care se numără si convenția de vânzare-cumpărare, si la faptul ca nu poate fi dovedit cu martori însuși dreptul de proprietate. În cauză nu s-a invocat imposibilitatea preconstituirii înscrisului constatator și nici faptul că părțile adverse au reținut abuziv acest act.
Din toate probele administrate in cauza nu rezulta ca s-a întocmit un atare act.
Prin întâmpinarea și cererea reconvențională formulată de către pârâți în dosarul primei instanțe aceste părți recunosc încheierea unei convenții verbale, aspect necontestat de către reclamant, care, astfel cum s-a arătat mai sus, nu a depus la dosarul cauzei înscrisul impus ad probationem de către legiuitor.
În consecință, nici pretențiile reclamantului și nici ale pârâților din cererea reconvențională nu pot fi primite, în lipsa înscrisului care să prevadă obligațiile asumate de părți și care să permită instanței să califice acțiunea ca fiind una în prestație tabulară sau una în obligație de a face, calificare care influențează și soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, care a fost de asemenea criticată prin motivele recursului declarat.
Ca urmare, în mod greșit prima instanță a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții la încheierea cu reclamantul a contractului de vânzare-cumpărare. Soluția de respingere a cererii reconvenționale este corectă, însă cu substituirea considerentelor conform celor de mai sus, criticile formulate de recurenți fiind ca urmare nefondate.
Nefiind îndeplinită o cerință esențială pentru ca instanța să analizeze cererile deduse judecății, nu sunt fondate nici criticile aduse soluției date excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantului. Astfel, în lipsa actului încheiat în formă scrisă, nu se poate determina dacă dreptul dedus judecății este sau nu prescriptibil extinctiv și, în primul dintre cazuri, începutul prescripției extinctive.
Ca urmare, analizând cauza sub toate aspectele, în condițiile art. 304 indice 1 C.pr.civ., instanța a admis cererea de recurs și, în consecință, a modificat în parte sentința, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată și completată. În temeiul art. 276 C.pr.civ., instanța a compensat între părți cheltuielile de judecată efectuate în primă instanță. Tribunalul a înlăturat dispozițiile vizând admiterea în parte a acțiunii, astfel cum a fost completată de reclamantul T. D., obligarea pârâților la încheierea contractului de vânzare – cumpărare cu reclamantul, înscrierea în CF a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului și obligarea pârâților la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată; va menține restul dispozițiilor.
În temeiul art. 274 coroborat cu art. 316 C.pr.civ., ținând cont de culpa procesuală a intimatului reclamant, instanța l-a obligat să plătească recurenților pârâți suma de 1980,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, respectiv taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate pentru judecarea cererii de recurs și achitate conform chitanței de la filele 15-16 din dosar.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul T. D., solicitând admiterea contestației, anularea deciziei pronunțate în faza recursului față de grava eroare materială săvârșită în cauză.
S-a arătat în motivarea cererii că niciuna din părți nu a negat, infirmat vreodată existența unei promisiuni de vânzare-cumpărare,iar pârâții au declarat recurs întemeindu-se tocmai pe existența acestui antecontract.
În mod surprinzător, Tribunalul B., în faza recursului, a ignorat recunoașterea părților cu privire la acest act, sub cuvânt că nu găsește actul, astfel că s-a respins acțiunea în prestație tabulară.
În consecință, contestația în anulare se întemeiază pe greșeala materială săvârșită de judecătorii din recurs constând în incapacitatea de a deduce conținutul „adeverinței” din 05.12.1999, dar nici nu a cerut lămuriri părților. A reținut că în înscris nu sunt mențiuni privind obligațiile asumate de părți privind încheierea unui contract de vânzare-cumpărare.
Acest înscris confirmă faptul că A. D. și K. D. sunt propritarii imobilului casă din Weidenbach, Neugasse nr.245, jud.B. și că în această calitate au primit de la T. D. suma de 15.000 DM, urmând să mai primească 4000 DM până în octombrie 2000. Or, casa 2251 Weidenbach, Neugasse nr.245, jud.B. este casa din Ghimbav, cod poștal 2251, ., jud.B.. Greșeala reprezintă o greșeală materială în înțelesul art.318 C.pr.civ.
Intimații D. K., D. Dietlinde K., D. A. J. și S. P. G. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației în anulare.
Astfel, motivele invocate nu se subsumează ideii de greșeală materială în înțelesul art.318 C.pr.civ. Greșeala materială se referă la simple greșeli ce nu necesită o reluare a judecății pe aspecte ce țin de reaprecierea probelor, așa cum urmărește contestatorul.
Analizând decizia atacată raportat la motivul invocat, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.318 C.pr.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Textul se referă la greșeli materiale săvârșite de instanța de recurs constând în erori de ordin procedural, de exemplu respingerea ca tardivă a unui recurs, determinată de o greșită calculare a termenului, deși existau dovezi contrare la dosar, sau anularea ca netimbrată a cererii, deși se depusese la dosar chitanța de plată a taxei datorate.
Nu sunt avute în vedere de textul legal enunțat acele greșeli ce impun o reapreciere a probelor, a situației de fapt, contestația în anulare fiind inadmisibilă în astfel de cazuri.
Or, prin cererea formulată se invocă o greșită stabilire de către instanța de recurs a conținutului unui înscris depus la dosar, respectiv a existenței sau nu a unui antecontract încheiat de părți. Aceste aspecte vizează probele administrate în cauză, astfel că eroarea invocată nu se circumscrie noțiunii de greșeală materială, în înțelesul art.318 C.pr.civ.
Față de considerentele expuse, în temeiul textului legal enunțat, Tribunalul va respinge contestația în anulare formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul T. D. împotriva deciziei civile nr.1646/13.12.2012 a Tribunalului B. pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.07.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. M. N. F. M. B.
Grefier,
L. P.
Red. M.B./10.07.2013
Tehnored. I.T./11.07.2013; 2 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1129/2013. Tribunalul BRAŞOV | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 681/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
