Partaj judiciar. Decizia nr. 1275/2013. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 1275/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 4497/197/2008

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ DECIZIA CIVILĂ NR. 1275/R

Ședința publică din data de 24 octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. S.

Judecător P. M.

Judecător A. B.

Grefier I. C.

Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurenta pârâtă C. V., în contradictoriu cu intimații reclamanți B. W., B. A. M., intimații pârâți M. M., M. N., I. S., I. F., având ca obiect partaj judiciar – perimare, împotriva sentinței civile numărul 8024/10.05.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 16 octombrie 2013, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a pronunțat următoarea hotărâre:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului civil de față constată că prin sentința civilă nr. 8024/10.05.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dos. civ. nr._ a fost constatată perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții B. W. și B. A. M. în contradictoriu cu pârâții M. M., M. N., I. F., C. V. și I. S., având ca obiect ieșire din indiviziune.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 21.01.2011 pârâta I. S. a decedat. Întrucît la dosarul cauzei nu s-a depus certificatul de moștenitor al defunctei I. S., prin Încheierea de ședință din data de 20.02.2012, în temeiul art.243 C.pr.civ. instanța a dispus suspendarea cauzei.

Potrivit art.248 C.pr.civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor*) dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.”

În cazul de față actul de procedură urma a fi îndeplinit de către reclamant și nu de către instanță din oficiu.

Cererea pârâtei C. V., de obligare a reclamanților la plata de despăgubiri de 50.000 lei, nu poate fi analizată într-o cerere perimată. Perimarea intervine de drept la data împlinirii termenului astfel că, momentul la care pârâta a formulat cererea de despăgubiri, respectiv data de 24.06.2013 cererea de chemare în judecată era perimată. De altfel, pârâta se află în eroare întrucât reclamantul nu a renunțat la judecata cererii sale astfel că prevederile art. 246 C.pr.civ. nu sunt aplicabile.

Având în vedere că prezenta cauză a rămas în nelucrare, din culpa părților timp de peste 6 luni, instanța, în baza dispozițiilor art.248, 252 C.pr.civ. a constatat perimarea cererii de chemare în judecată.

Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs pârâta C. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea în totalitate a acesteia, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și obligării reclamanților la plata unei despăgubiri de 50.000 lei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă C. V. a arătat că acțiunea promovată de intimații-reclamanți a fost lipsită de obiect timp de 5 ani, aceștia formulând o acțiune doar în scop de intimidare.

Solicită întreruperea cursului perimării conform art. 249 C.proc.civ., arătând că instanța de fond nu s-a pronunțat pe capătul de cerere privind despăgubirea de_ lei solicitată prin nota de ședință din 26.04.2013.

În drept au mai fost invocate dispozițiile art. 246 alin. 3 și art. 312 alin. 2 C.proc.civ.

Intimații nu au depus la dosar întâmpinări.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând cererea dedusă judecății raportat la motivele invocate, la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale incidente în speță, tribunalul a reținut următoarele:

Conform dispozițiilor art. 249 C.proc.civ., invocat de recurenta-pârâtă, perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării cauzei de către partea care justifică un interes.

Actul de procedură întrerupător de perimare trebuie să se efectueze însă înăuntrul termenului prevăzut de art. 248 alin. 1 C.proc.civ., în speță în cursul unui an de la data suspendării pricinii, respectiv 20.02.2012.

În speță însă, recurenta-pârâtă C. V. a depus la dosar cererea de acordare a despăgubirilor de_ lei la data de 26.04.2013, în ședința publică în care fusese citată pentru discutarea perimării cauzei.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a constatat că a intervenit perimarea cererii de chemare în judecată și că nu mai pot fi supuse analizei alte cereri formulate de părți, deoarece perimarea operează de drept, astfel că cererea de chemare în judecată se consideră virtual stinsă prin simpla împlinire a termenului de perimare, care în speță a avut loc în 20.02.2013. La acea dată s-au produs și efectele perimării care constau în stingerea procesului și a actelor de procedură efectuate, părțile fiind repuse în situația anterioară formulării cererii de chemare în judecată.

Nimic nu o împiedică însă pe recurenta-pârâtă să formuleze o cerere separată în care să-și valorifice pretențiile de_ lei solicitate prin nota de ședință depusă la instanța de fond în data de 26.04.2013.

Așa cum corect s-a reținut și de către instanța de fond, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 246 C.proc.civilă, referitoare la renunțarea la judecată pentru că nu a intervenit o manifestare de voință expresă a intimaților-reclamanți în acest sens.

Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca nefondat recursul dedus judecății și va menține sentința atacată, aceasta fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C. V. în contradictoriu cu intimații-reclamanți BrînzeaWilly și B. A. M. și cu intimații pârâți M. M., M. N. și I. F. împotriva sentinței civile nr. 8024 din 10.05.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dos. civ. nr._, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.10.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

L. S. P. M. A. B.

Grefier,

I. C.

Red. P.M./06.12.2013

Tehnored. I.C./10.12.2013; 2 ex.

Jud. fond: B. M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 1275/2013. Tribunalul BRAŞOV