Pretenţii. Sentința nr. 163/2013. Tribunalul BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 163/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 4226/62/2006
Dosar nr._
(Număr în format vechi 260/c/2006)
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 163/S
Ședința publică de la 04 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – V. M. - judecător
Grefier – D. A.
Pe rol fiind soluționarea cererea de completare a Sentinței civile 307 din 30.11.2009, formulată de către petentul expert tehnic D. N..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Cercetând actele și lucrările dosarului instanța constată că procedura de citare cu pârâtul O. S. Zărnești a fost restituită în întregime, cu mențiunea „destinatar mutat”, acesta fiind citat la sediul cunoscut în timpul desfășurării procesului finalizat prin hotărârea a cărei completare se solicită.
De asemenea, instanța constată că, obiect al prezentei cereri este solicitarea expertului numit în cauză de a i se elibera un titlu executoriu cu privire la suma de 72.773 lei reprezentând onorariu expert.
Instanța, potrivit sentinței civile nr. 307/S/2009, constată că s-a stabilit onorariul final al expertului în cuantum de 10.526 lei, obligând reclamantul Orașul Zărnești să achite această sumă în contul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile din C. Tribunalului B..
La data de 04 .03. 2011 expert D. N., petent în prezenta cerere de completare, a solicitat un exemplar al hotărârii judecătorești pronunțată în prezenta cauză, iar la data de 04.07.2011 și respectiv la data de 30.08.2011 acest expert s-a adresat cu petiție Curții de Apel B., aceasta comunicându-i sub nr. 1558 /35/15.09.2011 faptul că petiția sa înregistrată sub acest număr a fost înaintată Judecătoriei B..
Prin cererea înregistrată la data de 04.10.2013, petentul solicită instanței, completarea hotărârii cu privire la onorariu expert.
Raportat la data comunicării hotărârii și data formulării cererii, instanța invocă din oficiu excepția tardivității cererii de completare și rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la data de 04.11.2013, petentul expert tehnic D. N. a solicitat instanței titlu executoriu pentru suma de 72.733 lei actualizată până la data plății definitive de către Primăria Oraș Zărnești, reprezentând onorariu expert.
Cererea a fost calificată și înregistrată ca fiind una în completarea Sentinței civile nr. 307/S din 30.11.2009, fiindu-i astfel aplicabile prevederile art. 281 ind. 2 al. 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora „ dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor „ .
Aliniatul 1 al acestui articol posibilitatea solicitării completării hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs, în speță calea de atac fiind cea a apelului.
Prin sentința a cărei completare se solicită a fost stabilit onorariu expert la nivelul sumei 10.526 lei și obligat reclamantul Orașul Zărnești să achite în contul Biroului de Expertiză Judiciară al Tribunalului B. nr. RO27CECEBV0199RON0531806 la Sucursala CEC B. pentru expert contabil Ec. D. N. .
Din actele dosarului, rezultă că petentul a luat cunoștință de soluția pronunțată cu privire la onorariul său la data de 04.03.2013 când a solicitat copie după hotărâre ( fila 66 ).
Din conținutul cererii formulate, rezultă că petentul a formulat petiție la Curtea de Apel B. sub nr. 1558 din data de 04.07.2011 ( fila 67 ).
Rezultă că termenul de 15 zile în care se putea solicita completarea hotărârii de către expertul desemnat în cauză curgea de la data de 04.03.2013, acesta depunând cererea abia în data de 04.10.2013 cu depășirea substanțială a termenului legal, fapt ce a determinat instanța să invoce excepția tardivității cererii sale, excepție care se dovedește întemeiată și va fi admisă, cu consecința respingerii cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității cererii, invocată din oficiu .
Respinge cererea de completare a Sentinței civile 307 din 30.11.2009, formulată de către petentul expert tehnic D. N., ca tardiv formulată.
Cu apel în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică din 04.11.2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
V. M. D. A.
RED. VM/18.12.2013
DACT.AD/18.12.2013
EX.5
← Legea 10/2001. Sentința nr. 161/2013. Tribunalul BRAŞOV | Pretenţii. Decizia nr. 1621/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
---|