Fond funciar. Decizia nr. 168/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 168/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 3172/226/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Complet specializat în soluționarea litigiilor de fond funciar
DECIZIA CIVILĂ NR. 168/R
Ședința publică din data de 7 februarie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. F. -judecător
JUDECĂTOR: D. O. P.
JUDECĂTOR: I. L.
Grefier: C. N.-D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți R. D. și R. A., în contradictoriu cu intimații B. V. în calitate de Primar al Comunei Ș. V., B. V. în calitate de Președinte al Comunei Ș. V. și B. V., împotriva Sentinței civile nr. 2250/20.11.2012, pronunțată de Judecătoria F., în dosarul civil nr._, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 31.01.2013, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 07.02.2013, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față constată că, prin Sent. civ. nr.2250/20.11.2012 Judecătoria F. a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții R. D. și R. A., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat T. B., cu sediul în mun. B., ., jud. B., împotriva pârâților Primarul Comunei Ș. și Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Ș., reprezentate prin primar B. V., pentru transformare daune cominatorii în daune interese.
A respins cererea reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâtul B. V., ca urmare a admiterii în cursul judecății a excepției lipsei calității procesuale pasive.
În considerentele acestei hotărâri s-au reținut, în esență, următoarele:
Prin sentința civilă nr.236/2012, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei F. (fil.4-7 ale dos.), la cererea reclamanților, comisia locală a fost obligată să efectueze punerea în posesie a acestora cu suprafața de 5.000mp teren, reconstituit prin Hotărârea nr.2/1991 a Comisiei județene de aplicare a legilor fondului funciar B., sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligarea.
Instanța reține că în cauză reclamanții au solicitat, prin acțiune, doar proba cu înscrisuri pe considerentul că, în conformitate cu dispozițiile Deciziei de Îndrumare nr. XX/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în caz de neexecutare a obligației principale, creditorul poate cere în instanță transformarea daunelor cominatorii în daune interese compensatorii, în măsura în care obligația principală nu a fost executată, iar cum până în momentul introducerii acțiunii punerea în posesie nu a avut loc, prejudiciul poate fi cuantificat pe baza hotărârii judecătorești care a stabilit obligația sub sancțiunea plății de daune cominatorii.
Referitor la cele stabilite prin decizia de mai sus cu privire la admisibilitatea cererilor prin care se solicită obligarea debitorilor care nu-și îndeplinesc obligațiile de a face sau de a nu face la plata de daune cominatorii după . art.5803 Cod pr. civilă, precum și la problema dacă hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii constituie titlu executoriu, instanța constată că tranșarea celor două probleme de drept a avut loc în sensul că, cererea privind obligația la daune cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării obligării debitorului la plata de amenzi civile conform art.5803 Cod pr.civilă, iar hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită, la cererea creditorului, în limita daunelor interese dovedite.
Cu privire la acest din urmă aspect, în considerentele deciziei s-a reținut că daunele cominatorii constituie un mijloc juridic subsidiar de înfrângere a rezistenței debitorului la executarea silită și au un caracter provizoriu, fiind acordate până când acesta își va îndeplini obligația asumată. De asemenea, instanța a vorbit de caracterul lor provizoriu, care face ca, dacă debitorul execută obligația, acestea să trebuiască să fie reduse la cuantumul despăgubirilor datorate pentru întârzierea executării, iar în cazul în care debitorul refuză executarea, cuantumul lor să fie convertit la valoarea exactă a prejudiciului suferit prin neexecutare, pentru că altfel despăgubirea ar putea depăși valoarea prejudiciului, iar creditorul s-ar îmbogăți fără justă cauză.
În consecință, instanței îi revine îndatorirea de a transforma daunele compensatorii, pe baza regulilor dreptului comun privind răspunderea civilă, în suma ce reprezintă prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin întârzierea executării.
În analizarea condițiilor privind răspunderea civilă se impune astfel ca, pe lângă dovedirea întârzierii în executare sau neexecutare a culpei debitorului pentru executarea cu întârziere sau neexecutare și a raportului de cauzalitate dintre acestea, să fie dovedit și prejudiciul efectiv suferit de creditor, acesta fiind cel mai important element al răspunderii civile și o condiție esențială și necesară a acesteia, de sine stătătoare, întrucât fapta ilicită și culpabilă este lipsită de orice importanță și efect dacă prin ea nu s-a cauzat un prejudiciu altei persoane.
În cauză este fără echivoc, având în vedere și susținerile pârâtei din nota de ședință depusă pentru termenul din data de 06.11.2012, că punerea în posesie nu a avut loc, iar în privința culpei, instanța reține că motivul obiectiv invocat, acela că este în derulare proiectul CAESAR, nu a fost dovedit, astfel că două condiții ale răspunderii civile sunt conturate.
În privința prejudiciului efectiv suferit de către reclamanți, instanța constată că aceștia nu au făcut niciun fel de susțineri referitoare la conținutul său concret, și de asemenea nu au solicitat dovezi pentru a proba în ce a constat prejudiciul și întinderea sa, din înscrisurile depune nerezultând aceste aspecte.
Așadar, la transformarea daunelor cominatorii în daune interese, prejudiciul nu se cuantifică prin înmulțirea sumei stabilită cu titlu de daune cominatorii, cu numărul de zile de întârziere, așa cum pretind reclamanții, ci trebuie probat potrivit regulilor de drept privind răspunderea civilă delictuală.
În consecință, urmează ca instanța să respingă ca nedovedită acțiunea civilă formulată de reclamanții R. D. și R. A. împotriva pârâților Primarul Comunei Ș. și Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Ș., reprezentate prin primar B. V., pentru transformare daune cominatorii în daune interese
De asemenea, instanța va respinge cererea reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâtul B. V., ca urmare a admiterii în cursul judecății a excepției lipsei calității procesuale pasive.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții R. D. și R. A., care au solicitat casarea sa cu reținere spre rejudecare și admiterea actiunii, cu cheltuieli dc judecată, pentru următoarele motive:
1. În ceea ce priveste calitatea procesuala pasiva a pârâtului Barlez V.:
Prin Sent civ. nr.236/13.02.2012 a Judecatoriei Fagaras, ramasa irevocabila prin Decizia civ. nr.932/03.07.2012 a Tribunalului Brasov, primarul comunei Ș., dl. Barlez V., a fost obligat la plata de daune cominatorii, în valoare de 50 lei pe zi pana la aducerea la îndeplinire a obligatiei de a -i pune în posesie asupra a 5000 mp. din nr. top 6917, pe vechiul amplasament.
Întrucat raportul obligational a fost stabilit prin hotararile judecatoresti mentionate mai sus, acesta nu poate fi schimbat în dosarul de față.
Conform art.64 alin.2 din Legea nr. 18/1991, raspunderea pcntru daune revine în aceasta situatie primarului.
Plata daunelor cauzate din culpa primarului prin neîndeplinirea obligatiilor stabilite de lege în sarcina sa urmeaza sa se faca din patrimoniul său personal și nu din fonduri publice. Actiunea de față are ca obiect intervertirea daundor cominatorii în daune-interese compensatorii, în masura în care au făcut dovada neîndeplinirii obligației debitorulul, pentru care acesta a fost obligat la daune cominatorii. Cererea este intentata în acord cu prevederile Deciziei de îndrumare a ICCJ nr.XX/2005.
În acest context, față de prevederile art.129 alin. ultim C.pr.civ. și art.1201 C.civ., rejudecarea raportului litigios, urmata de noi aprecieri privind producerea ori cuantumul prejudiciului, constituie o greseala de judecata.
În mod greșit a fost admisa, deci, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Barlez V., acesta fiind vazut de lege si de hotararile judecatoresti irevocabile pronuntate între parti ca debitorul obligatiei de despagubire.
2. În ceea ce priveste pretinsa nedovedire a prejudiciului:
a. Existența unui potential prejudiciu a fost stabilita sub puterea art. 1201 C.civ. între parti.
Tot sub autoritatea lucrului judecat intră și evaluarea acestuia.
Prin urmare, nu se mai poate afirma ca prin nepunerea în posesie conform obligatiilor din hotararea judecatoreasca recurenții nu suferă un prejudiciu.
b. Cât priveste valoarea acestui prejudiciu este contrar legii să îl mai evalueze, administrand alte probe, eventual expertize de evaluare, câtă vreme instanta l-a stabilit deja la 50 de lei pentru fiecare zi cât paratul nu își îndeplinește obligatia prevazuta de lege și stabilita prin hotarare judecatoreasca.
Puterea lucrului judecat (art. 1200 pct.4 C.civ.) este o prezumție absolută ,,juris . a administra probe împotriva acesteia constituie o ilegalitate.
c. Cât priveste faptul ca prejudiciul s-a produs și numarul de zile care trebuie cuantificate, prima instanță avea a verifica dacă s-au întocmit actele de punere în posesie.
Prima instanță a și facut aceasta verificare, constatand că nu au fost pusi în posesie și ca nici primarul nu se poate disculpa în privința acestei situatii.
Conform principiului ,,non refurmatio in pejus” consideră ca asupra acestor chestiuni de fapt dezlegate de prima instanta instanta de recurs nu va avea a reveni.
În ciuda acestor cercetari însa, prima instanță a considerat ca nu s-a facut dovada unui prejudiciu efectiv. Or, în conditiile în care prin Sent. civ. nr.236/2012 a Judecatoriei Fagaras, ramasa irevocabila, se afirma ca daca nu sunt pusi în posesie daunele ce li se cuvin sunt de 50 de lei pe zi nu înteleg ce dovezi mai trebuiau facute, în afara de proba negativa ca nu sunt în posesia terenului în litigiu.
d. În ce consta concret acest prejudiciu a fost stabilit, de asemenea, tot prin hotararea judecatoreasca susmentionată: în lipsirea nejustificată de atributele de posesie și dispozitie asupra terenului cu nr. top. 6917 ai carui proprietari de drept sunt. Aceasta privare de drept are loc în mod nejustificat începand cu anul 1991, deci de mai bine de 21 de ani, fiind încalcate orice termene rezonabile și fiind de neprimit orice fel de justificari.
Astfel, această stare administrativa de inerție continua este contrara art. 1 din Protocolul 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ratificata de Romania în anul 1994, încalcarea fiind continuă.
O asemenea situatie de blocare a punerii în posesie nu este nici conforma cu art.44 din Constitutia Romaniei, care garanteaza dreptul de proprietale privata, cât timp nu s-a facut dovada preluarii de catre stat a terenului în litigiu, recurenții fiind mostenitorii proprietarilor tabulari.
Neexecutarea unei hotarari judecatoresti irevocabile care obliga la daune pentru protectia dreptului de proprietate nu poate fi legală.
În drept recurenții au invocat prevederile art.44 din Constitutia Romaniei, art. I paragraf 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art.304 " C.pr.civ., art. 1200 pct.4, art. 1201 C.civ.
Intimatul B. V. nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat probe.
Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de recurs invocate, cu actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Indiferent din ce patrimoniu ar urma a se achita eventualele despăgubiri stabilite în sarcina primarului, acesta răspunde în temeiul Legii nr.18/1991 exclusiv în calitate de primar, președinte al comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar, în considerarea acestei funcții, a instituției pe care o reprezintă, iar nu ca simplă persoană fizică particulară. Această interpretare este impusă de textul art. 64 din Legea nr.18/1991 care are următorul cuprins:
,,ART. 64
(1) În cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia județeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul.
(2) Dacă instanța admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanță”.
În speță soluția este cu atât mai evidentă cu cât pretențiile recurenților se întemeiază pe Sent. civ. nr.236/2012 a Judecătoriei F. prin care, în considerarea normei legale precitate, primarul a fost obligat la plata către recurenți a unor daune cominatorii cu specificarea expresă că obligația se pune în sarcina primarului „în calitate de președinte al Comisiei Locale Ș. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor”.
Ca urmare, în mod corect prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. V., care a fost menținut în proces, însă, exclusiv în calitatea sa de Primar și de Președinte al Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Ș.
În ceea ce privește fondul cauzei se constată că motivul de recurs formulat de către recurenți denotă confuzia pe care o fac aceștia între daunele cominatorii și daunele compensatorii, precum și interpretarea eronată dată Deciziei nr.XX/2005 a ICCJ.
Daunele cominatorii au reprezentat mult timp în dreptul civil român o creație a jurisprudenței și a doctrinei, menită să constrângă indirect creditorul inactiv la îndeplinirea unor obligații de a face intuituu personae. Au primit consacrare legislativă în materia fondului funciar prin intermediul prevederilor art.64 alin.2 din Legea nr.18/1991.
Examinarea acestora nu conduce la interpretarea susținută de recurenți, conform căreia în caz de neîndeplinire de către primar a obligației de punere în posesie sau de înmânare a titlului daunele cominatorii stabilite în sarcina sa se execută ca atare, prin simpla înmulțire a cuantumului daunelor cominatorii, stabilit pe zi de întârziere, cu numărul acestor zile, situație în care pentru executarea lor ar fi suficient un simplu calcul matematic.
Atât anterior reglementării legale pe care a primit-o această instituție prin diverse norme speciale, pentru cazuri particulare de aplicare, inclusiv prin Legea nr.18/1991, cât și ulterior a fost și este unanim recunoscut că daunele cominatorii nu se execută ca atare, prin efecutarea calculului aritmetic menționat, ci doar cu condiția și după transformarea lor în daune interese, moratorii sau compensatorii - după cum obligația debitorului a fost executată cu întârziere sau nu a fost executată deloc.
În acest sens prin Decizia nr.XX/2005 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat expres că:
„Față de caracterul lor provizoriu, în cazul în care debitorul execută obligația, daunele cominatorii vor trebui să fie reduse la cuantumul despăgubirilor datorate pentru întârzierea executării, iar în cazul în care debitorul refuză executarea, cuantumul lor ar trebui convertit totuși la valoarea exactă a prejudiciului suferit prin neexecutare, o altă soluție nefiind posibilă.
Într-adevăr, în sistemul nostru de drept, despăgubirea nu poate depăși valoarea prejudiciului pentru că diferența s-ar transforma într-o pedeapsă civilă în favoarea creditorului, care s-ar îmbogăți în acest mod fără justă cauză.
Ca urmare, nici executarea silită nu s-ar putea porni pe baza cuantumului provizoriu al daunelor cominatorii, dat fiind caracterul lor incert și nelichid.
Fiind de principiu deci că daunele cominatorii reprezintă numai un mijloc de constrângere a debitorilor la îndeplinirea obligației convenite, precum și că suma stabilită în cadrul acestor daune nu poate fi considerată certă și lichidă, revine instanței de judecată îndatorirea ca, după executarea obligației respective, să transforme acele daune în daune compensatorii, stabilind, potrivit regulilor dreptului comun privind răspunderea civilă, suma ce reprezintă prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin întârzierea executării.
În atare situație, concluzia ce se impune sub acest ultim aspect este aceea că hotărârea judecătorească prin care s-au stabilit daune cominatorii nu este susceptibilă de executare silită, fiind necesar ca aceste daune să fie transformate mai întâi de instanța de judecată, la cererea creditorului, în daune compensatorii”.
Ca urmare a acestui raționament, instanța supremă a stabili prin dispozitiv că „Hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită, la cererea creditorului, în limita daunelor-interese dovedite”.
Această decizie a fost pronunțată în procedura recursului în interesul legii și, prin urmare, conform prevederilor art.330 ind.7 alin.4 C.proc.civ. dezlegarea dată problemei de drept în discuție este obligatorie pentru instanțe.
Susținerea recurenților conform căreia pentru transformarea daunelor cominatorii în daune interese nu trebuie să dovedească prejudiciul suferit și întinderea acestuia contravine flagrant celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia menționată, întrucât instanța supremă a reținut cu claritate că trasformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii se face prin stabilirea, „potrivit regulilor dreptului comun privind răspunderea civilă” a sumei ce reprezintă prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin întârzierea executării.
Potrivit regulilor dreptului comun privind răspunderea civilă aceasta nu se poate angaja decât cu condiția dovedirii concrete a prejudiciului suferit de creditor și a întinderii acestuia.
Sub acest aspect nu există nicio hotărâre judecătorească anterioară care să se impună cu putere de lucru judecat în speță, deoarece elementele menționate nu au fost stabilite în altă judecată.
Așa fiind, deși recurenții au dovedit fapta ilicită a intimatului-pârât, nu sunt întrunite toate elementele necesare pentru antrenarea răspunderii civile a acestuia. Pe cale de consecință, în mod corect prima instanță a reținut acest aspect și a respins acțiunea.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 C.proc.civ. tribunalul va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți R. D. și R. A. împotriva Sent. civ. nr.2250/20.11.2012 a Judecătoriei B. F., pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți R. D. și R. A. împotriva Sent. civ. nr.2250/20.11.2012 a Judecătoriei B. F., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 07.02.2013, în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. F. D. O. P. I. L.
Grefier,
C. N.-D.
Red. DP/11.03.2013
Tehnored. CND/11.03.2012
Ex. 2
Jud fond – M. M. T.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Succesiune. Decizia nr. 1290/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
