Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 293/2013. Tribunalul BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 293/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 24-07-2013 în dosarul nr. 3003/226/2013/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 293/. publică din data de 24 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. N.
Judecător A. G.
Grefier D. Litescu P.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către apelantul contestator ., PRIN REPREZENTANT LEGAL în contradictoriu cu intimatul B. F. I., împotriva încheierii de ședință din data de 31.05.2013 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Se constată depuse la dosarul cauzei, prin registratura instanței, notă de ședință formulată de către partea apelantă, prin care titularul acestui act de procedură învederează instanței că înțelege să renunțe la judecata apelului. De asemenea, partea intimată a formulat și a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția de nulitate a apelului pentru netimbrare.
Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța reține că, pentru acest termen de judecată, partea apelantă avea obligația să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, această obligație fiindu-i adusă la cunoștință în baza rezoluției din data de 09.06.2013 prin citația emisa pentru acest termen
Față de nedepunerea la dosar a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar datorate pentru cererea de apel,tribunalul apreciază că se impune a analiza cu prioritate dacă a fost legal sesizată și, constatând că până la acest termen nu s-a făcut dovada achitării timbrajului, urmează a rămâne în pronunțare asupra excepției de netimbrare a apelului, așa cum a fost invocată prin întâmpinarea depusă la dosar de către partea intimată.
TRIBUNALUL
Constată că prin încheierea pronunțată la data de 31.05.2013 în dosarul_ 13 Judecătoriei F. a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, formulată de contestatoarea . în contradictoriu cu intimatul B. F..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Față de faptul că prin prezenta contestație la executare au fost contestate somația și încheierea nr.1/7.05.2013, precum și încheierea pronunțată la data de 30.02.2013 emise în dos. execuțional nr.153/2013 al B. F. V. A., nefiind contestat actul de adjudecare care constituie titlu executoriu și în temeiul căruia a fost demarată executarea silită, instanța are obligația de a analiza cererea de suspendare a executării silite raportat la susținerile și apărările părților, invocate în cadrul prezentei contestații la executare.
La data de 16.05.2013 a fost depusă la dosar recipisa de consemnare nr._/1 (. nr._) emisă la aceeași dată, de către CEC Bank - Sucursala F., recipisă prin care a fost făcută dovada achitării cauțiunii în sumă de 1000 lei, potrivit art.718 al.3 din Noul Cod de procedură civilă cu ocazia soluționării cererii de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatoarea ..
Față de faptul că potrivit art.718 al.7 teza finală din Noul Cod de procedură civilă, cauțiunea depusă potrivit prezentului aliniat este deductibilă din cauțiunea finală stabilită de instanță, dacă este cazul și având în vedere că obiectul contestației nu este evaluabil în bani, fiind vorba de o cerere privind predarea imobilului, s-a reținut că pentru soluționarea cererii privind suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare nu mai este necesară depunerea unei alte cauțiuni.
Analizând cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare formulate potrivit art.718 alin.1 din Codul de procedură civilă, în contextul susținerilor părților în cadrul contestației la executare și a întâmpinării depuse, precum și a materialului probator constând în înscrisurile depuse la dosar și având în vedere că din extrasul de CF depus la dosar, reiese faptul că intimatul este proprietarul imobilului ce face obiectul dosarului de executare, beneficiind astfel de o prezumție de legalitate și temeinicie a dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv, instanța a apreciat că se impune respingerea cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel contestatoarea.
În sarcina apelantei s-a stabilit obligația de a achita taxă judiciară de timbru de 5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, obligație ce a fost comunicată apelantei, precum și sancțiunea care intervine în cazul neconformării.
La termenul de judecată stabilit, apelanta a depus o notă de ședință în care a arătat că renunță la judecată apelului, fără a atașa timbrajul solicitat.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de netimbrare a apelului.
Instanța a apreciat că se impune analiza cu prioritate a excepției invocată.
Analizând excepția de netimbrare invocată, instanța reține următoarele:
Apelantul nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar datorate pentru cererea de apel până la termenul stabilit, deși i-a fost comunicată această obligație prin citația emisă pentru primul termen de judecată.
Conform prevederilor art. 20 din legea 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat; dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată; neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
În consecință, față de motivele de fapt și de drept expuse, instanța va admite excepția.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de netimbrare a apelului și în consecință anulează apelul declarat de apelanta ., cu sediul în ., cam. 2, cod unic de înregistrare_, înmatriculată sub nr. J_, împotriva încheierii din data de 31.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei F..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.07.2013.
Președinte, S. N. | Judecător, A. G. | |
Grefier, D. Litescu P. |
Red.S.N. 24.07.2013
Tehnored.D.L.P. 25.07.2013 – 4 ex.
Jud fond B. G.
← Succesiune. Decizia nr. 1290/2013. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 386/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
---|