Rezoluţiune contract. Decizia nr. 681/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 681/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 09-05-2013 în dosarul nr. 9651/197/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIA CIVILĂ NR. 681/R
Ședința publică din data de 09 mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. M.
Judecător A. B.
Judecător L. S.
Grefier I. T.
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurenții reclamanți M. P. C., M. F. în contradictoriu cu intimații pârâți A. M., M. E., S. E., S. E., având ca obiect rezoluțiune contract, împotriva sentinței civile numărul_/19.12.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 24 aprilie 2013, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă nr._/19.12.2012 pronunțată în dosarul nr._ /2011 Judecătoria B. a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune; A respins acțiunea formulată de reclamanta M. F. și M. P. C. în contradictoriu cu pârâta M. E., S. E., S. E., A. M..
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele considerente:
Prin cererea formulata si înregistrată pe rolul judecătoriei la data de 24-04-2012 reclamanții M. F. și M. P. C. în contradictoriu cu pârâții M. E., S. E., S. E., A. M. au solicitat să dispună rezoluțiunea antecontractului încheiat de reclamanții M. F. și M. P. C. cu C. GH. V., antecesorul reclamanților și pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 800 lei cu titlul de preț achitat în baza acestui antecontract, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanții și-au modificat pretențiile arătând că solicită de 10 ori prețul antecontractului față de dispozițiile convenției dintre părți.
În drept a fost invocat principul îmbogățirii fără justă cauză și art. 1020-1021 C civ.
Cererea a fost înregistrată inițial la Judecătoria S., fiind declinată la Judecătoria B. prin sentința civilă 366/02-04-2012.
In motivare s-a arătat că reclamanții M. F. și M. P. C. au încheiat un antecontract intitulat „ chitanță din 14-02-2002” părțile obligându-se să perfecteze actul ulterior. În data de 08-02-2004 promitentul vânzător a decedat, iar moștenitorii acestuia au refuzat să procedeze la încheierea contractului în formă autentică.
Reclamanții au formulat o acțiune în constatarea valabilității vânzării terenului ce a făcut obiectul dosarului_ al Judecătoriei B., iar prin decizia civilă 785/2011 a TRIBUNALULUI PRAHOVA s-a respins acțiunea în mod irevocabil.
Pârâții au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune față de data încheierii antecontractului intitulat „ chitanță din 14-02-2002”.
În drept au fost invocate prevederile art.1020-1021 C.civ. și principul îmbogățirii fără justă cauză.
In probațiune s-au depus la dosar înscrisuri .
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
In drept, instanța a avut in vedere in soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune ca potrivit disp. art. 1 raportat la art. 3 si 7 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune se prescrie in termen de 3 ani de la data la care se naște acest drept, iar odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge si dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
In cauza, termenul de prescripție privind plata debitului principal s-a împlinit la data negării în mod expres a încheierii actului de către pârâți față de faptul că părțile nu au stabilit un termen pentru încheierea în formă autentică a contractului respectiv la data rămânerii definitive a deciziei civile 785/25-05-2011 a Tribunalului Prahova 25-05-2011. Față de data depunerii acțiunii 13-02-2012 la Judecătoria S. instanța a constatat că excepția prescripției dreptului material la acțiune este neîntemeiată și a fost respinsă.
Reclamanții M. F. și M. P. C. susțin că au încheiat un antecontract intitulat „ chitanță din 14-02-2002” cu C. GH. V. obligându-se să perfecteze actul ulterior. În data de 08-02-2004 promitentul vânzător a decedat, iar moștenitorii acestuia au refuzat să procedeze la încheierea contractului în formă autentică.
Reclamanții au formulat o acțiune în constatarea valabilității vânzării terenului ce a făcut obiectul dosarului_ al Judecătoriei S., iar prin decizia civilă 785/2011 a TRIBUNALULUI PRAHOVA s-a respins acțiunea în mod irevocabil.
În considerentele deciziei civile nr. 785/2011 a TRIBUNALULUI PRAHOVA se reține că reclamanții au recunoscut că actul intitulat „ chitanță din 14-02-2002” nu a fost semnat de C. GH. V. și că este un înscris fără valoare probatorie.
Mai mult, reclamanții nu au dovedit faptul intervenirii unui antecontract intitulat „ chitanță din 14-02-2002” între reclamanții M. F. și M. P. C. și antecesorul pârâților M. E., S. E., S. E., A. M. respectiv C. GH. V..
Prin urmare o instanță judecătorească a stabilit cu putere de lucru judecat asupra faptului că actul intitulat „chitanță din 14-02-2002” nu a fost semnat de C. GH. V. și că este un înscris fără valoare probatorie și în consecință nu poate face dovada faptului că s-au achitat 800 lei sau că C. GH. V. și-a asumat obligația de a restituii însutit suma de 800 lei pretinsă de reclamanți.
În ceea ce privește invocarea art. 1020-1021 C civ aceste dispoziții legale sunt incidente atunci când reclamanții au dovedit existența unui contract valabil între părți. Instanța a apreciat că nu poate să constate reziliat un contract ce nu e fost dovedit ca existent.
Reclamanții nu au nicio altă dovadă din care să rezulte că i-au dat lui C. GH. V. suma de 800 lei și nici faptul că acesta și asumat vreo obligație de restituire însutit a sumei de 800 lei către reclamanți.
În drept instanța reține că „actio de in rem verso”( acțiunea în îmbogățire fără justă cauză) nu are o consacrare legislativă, fiind o creație a practicii și doctrinei judiciare. Mai mult, doctrina și practica judiciară au dezvoltat condițiile materiale ce se cer întrunite pentru admiterea unei astfel de cereri, respectiv: mărirea unui patrimoniu, micșorarea unui patrimoniu ca o consecință a măririi celui dintâi, existența unei legături între mărirea unui patrimoniu și micșorarea celuilalt și respectiv condițiile juridice ale intentării acțiunii în restituire, respectiv absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia, absența unui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite de către cel care și-a micșorat patrimoniul( așa numitul caracter subsidiar al acțiunii de restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză).
Instanța a constatat că reclamanții nu au dovedit în cauză diminuarea patrimoniului lor pe seama patrimoniului lui C. GH. V. ce a fost transmis prin succesiune pârâților M. E., S. E., S. E., A. M..
Față de considerentele de fapt și de drept expuse instanța a constatat că acțiunea reclamanților este neîntemeiată și a fost respinsă în totalitate ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții M. P. C. și M. F., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probelor cu interogatorii și martori.
În motivarea căii de atac exercitate recurenții reclamanți arată că sun incidente prevederile art. 304 pct.8 C.pr.civ., in sensul ca instanța de fond, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia.
In fapt, la 14 februarie 2002, intre autorul paratelor, C. Gh. V., și reclamanți a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare, intitulat "Chitanța", potrivit căruia acesta înstrăina, cu prețul de 8.000.000 lei (800 lei-Ron), suprafața de teren de 26 mp., aflata in orașul Comarnic, Cartierul Podul-L. nr. l 16.
Conform înscrisului menționat, perfectarea actului urma sa se facă "in momentul când C. V. va decide, in urma unor negocieri" cu reclamanții și când aceștia din urmă trebuia sa intre si in posesia casei promitentului-vânzător si a terenului aferent, cu obligația de a-l întreține.
La 8 februarie 2004, promitentul-vânzător C. V. a încetat din viata, fără ca actul notarial sa se fi perfectat pentru suprafața pentru care recurenții reclamanți au achitat prețul convenit, de 8.000 lei.
De aceea, au formulat o acțiune in constatarea valabilității vânzării terenului, ce a făcut obiectul Dosarului nr._ al Judecătoriei S., in contradictoriu cu paratele, in momentul in care au aflat despre dezbaterea moștenirii si eliberarea certificatului de moștenitor, pe numele lor, ca succesoare ale acestuia, ca surori si respectiv nepoate de frate si soră.
Pârâtele au contestat scriitura actului sub semnătura privata, dar proba cu expertiza grafica nu a putut fi administrata, deși a fost încuviințata pentru acestea, întrucât ca succesoare ale defunctului promitent-vânzător, nu au fost in măsura sa producă scriptele de comparație necesare.
La interogatoriul ce le-a fost luat la instanța de fond - Judecătoria S., ceea ce recurenții reclamanți au recunoscut a fost faptul ca scriitura chitanței nu le aparține, dar nu si semnătura de pe înscrisul sub semnătura privata, care a aparținut, ., C. Gh. V..
Prin Sentința civila nr.901 din 13 iulie 2010 a Judecătoriei S. a fost admisa acțiunea, in sensul constatării dreptului de proprietate al recurenților reclamanți si pronunțării unei hotărâri care sa tina loc de act de vânzare-cumpărare intre părți.
In urma apelului declarat de către parate împotriva sentinței menționate, Tribunalul Prahova - Secția Civila, prin recalificarea caii de atac, a admis recursul acestora si a modificat sentința Judecătoriei S., in sensul respingerii acțiunii.
Din cele arătate mai sus, rezulta, in chip neîndoielnic, în opinia recurenților, că actul intitulat "Chitanța" nu a fost verificat sub aspect grafic, ci s-a respins acțiunea in constatarea valabilității vânzării terenului.
Deci nu se poate vorbi, in cauza, despre puterea lucrului judecat, înscrisul având forța unui început de dovada scrisa, ce trebuie coroborat cu probele cerute de reclamanți, interogatorii si martori.
Recurenții reclamanți mai arată că sunt incidente și prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ., hotărârea fiind data cu încălcarea legii, întrucât instanța de fond a respins proba cu interogatoriul paraților, fără sa motiveze in vreun fel de ce aceasta nu este pertinenta, concludenta si utila soluționării cauzei, cel puțin sub aspectul capătului nostru de cerere privind restituirea sumei de 8.000 lei.
Or, in mod constant, instanța suprema a arătat ca orice măsură luată de către instanță trebuie dispusă motivat.
Prin înscrisul depus la dosar, reclamanții au solicitat și proba cu martori, pentru că sunt persoane care au semnat înscrisul sub semnătură privată intitulat ,,Chitanță”, dar instanța a respins proba cu martori, pe considerentul că nu au indicat numele acestora, deși nu a încuviințat în prealabil probatoriul și nu a pus în vedere să indice numele martorilor.
Cererea de recurs este timbrată cu 37,5 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința atacată în raport de motivele de recurs invocate, de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată următoarele:
În mod corect prima instanță a reținut că actul intitulat chitanță este un înscris fără valoare probatorie, făcând o corectă aplicare a principiului puterii lucrului judecat. Astfel, în considerentele deciziei civile nr. 785/25.05.2011 a Tribunalului Prahova se arată în mod expres că actul exhibat de către reclamanți reprezintă un înscris fără valoare probatorie. A mai reținut că la interogatoriile luate reclamanților, atât M. P. C., cât și M. C. au recunoscut că actul numit chitanță nu este scris și semnat de către defunctul C. V., aceste răspunsuri la interogatorii constituind mărturisiri judiciare simple ce conțin o recunoaștere fără rezervă a faptului alegat de către recurenții pârâți constând în inexistența scrierii și semnăturii vânzătorului pe înscrisul intitulat chitanță.
Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazis de o altă hotărâre.
Puterea de lucru judecat nu este reglementată în mod expres ca un efect al hotărârii judecătorești, ci ca o prezumție legală – prin art. 1200 pct.4 din Codul civil în vigoare la data legării raportului juridic invocat de reclamanți - și ca o excepție procesuală - prin art. 166 din Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 1200 pct. 4 din Codul civil: ,,sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum puterea ce legea acordă autorității de lucru judecat”, iar, potrivit art. 166 din Codul de procedură civilă: ,,excepția puterii de lucru judecat se poate ridica, de către părți sau de către judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs”.
În doctrină, s-a arătat că efectele puterii de lucru judecat prezintă un dublu aspect: un aspect negativ, pentru partea care a pierdut procesual, în sensul că nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu; și un aspect pozitiv, pentru partea care a câștigat procesul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut, într-o nouă judecată.
Lucrul judecat are următoarele efecte:1) exclusivitatea, care face ca un nou litigiu între același părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză, să nu mai fie cu putință; 2) incontestabilitatea, care face ca o hotărâre judecătorească irevocabilă să nu mai poate fi atacată; 3) executorialitatea, care face ca o hotărâre judecătorească să poată fi pusă în executare silită la cererea părții care a câștigat procesul și 4) obligativitatea, care face ca părțile să se supusă hotărârii judecătorești.
Ca urmare, în prezentul proces nu se mai poate pune problema interpretării actului juridic dedus judecății, acesta fiind analizat cu putere de lucru judecat de o instanță de judecată printr-o hotărâre irevocabilă. În consecință, faptul că în procesul anterior nu ar fi fost administrată o expertiză grafoscopică nu prezintă nicio relevanță, Tribunalul Prahova dând eficiență mărturisirii de la interogatoriu. Pentru aceste considerente, instanța apreciază că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 8 C.pr.civ., invocate de recurenții reclamanți.
Recurenții mai susțin că hotărârea ar fi dată cu încălcarea legii, întrucât instanța ar fi respins proba cu interogatoriul pârâților și proba testimonială.
Prin încheierea de ședință din data de 14.12.2012 prima instanță a respins proba cu interogatoriul pârâților solicitată de reclamanți ca nefiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, ca și proba testimonială, întrucât nu au fost indicate numele și domiciliile acestora. Încheierea menționată cuprinde raționamentul juridic pentru care s-a dispus în sensul menționat, criticile referitoare la lipsa motivării fiind nefondate.
Tribunalul apreciază că prima instanță a soluționat legal cererile în probațiune. Astfel, poziția procesuală a pârâților rezultă din întâmpinarea și completarea la întâmpinare depuse cu ocazia judecării în primă instanță, fiind lipsit de temei a se crede că aceste părți să-și retracteze declarațiile cuprinse în actele de procedură menționate și să recunoască pretențiile reclamanților. Mai mult decât atât, în speță este vorba despre încheierea unui act de către autorul acestor părți, iar nu de un fapt personal al pârâților, astfel încât nu se poate reține îndeplinirea cerințelor instituite de prevederile art. 218 C.pr.civ.
Cu privire la proba testimonială, teza probatorie a fost expusă de reclamanți prin nota de ședință de la fila 16 din dosarul Judecătoriei B., respectiv dovedirea situației de fapt privind posesia asupra terenului și condițiile încheierii actului sub semnătură privată. Reclamanții nu au precizat că persoanele care se solicită a fi audiate sunt chiar semnatarii actului intitulat chitanță, astfel încât precizările realizate de recurenți sunt lipsite de temei.
Cum în cauză reclamanții au formulat o acțiune în pretenții întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, posesia terenului nu prezintă relevanță, iar condițiile încheierii actului fără vreo valoare probatorie nu sunt de natură a conduce la modificarea concluziilor primei instanțe.
Instanța mai reține că potrivit art. 186 alin.1 și 2 C.pr.civ., când instanța a încuviințat dovada cu martori, ea va dispune ascultarea acelora care au fost propuși prin cerere și întâmpinare. În cazurile prevăzute de art. 138 pct.2 și 4, lista martorilor se va depune, sub pedeapsa decăderii în termen de 5 zile de la încuviințare. Ca urmare, părțile au obligația de a indica numele martorilor prin cererea de chemare în judecată sau prin întâmpinare, indicarea ulterioară a numelui martorilor fiind permisă doar în condițiile art. 138 pct.2 și 4, ceea ce nu a fost cazul în speță. În condițiile în care martorii nu au fost indicați prin arătarea numelui și domiciliului, în mod corect prima instanță a respins proba solicitată.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ., instanța urmează să respingă cererea de recurs, menținând hotărârea primei instanțe.
În baza art. 274 coroborat cu art.316 C.pr.civ., ținând cont de culpa procesuală a recurenților reclamanți, instanța îi va obliga să plătească intimaților pârâți suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocațial potrivit chitanței de la fila 20 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de recurs formulată de recurenții reclamanți M. P. C. și M. F., reprezentați de av. R. D. în contradictoriu cu intimații pârâți A. M., Mandroviceanu E., Bidiuta V., Ș. E. și S. E., reprezentate de av. C. A., împotriva sentinței civile nr._/19.12.2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Obligă recurenții reclamanți să plătească intimaților pârâți suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9.05.2013.
Președinte, P. M. | Judecător, A. B. | Judecător, L. S. |
Grefier, I. T. |
Red. A.B./12.07.2013
Tehnored. I.T./12.07.2013; 2 ex.
Jud. fond: A. M. M.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 33/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
