Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 86/2013. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 86/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 282/338/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ DECIZIA CIVILĂ NR. 86/R/CC

Ședința Camerei de Consiliu din data de 12 iunie 2013

Completul de judecată R5 compus din:

PREȘEDINTE – C. R. – judecător

Judecător – A. I.

Judecător – M. I. I.

Grefier - V. P.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de către recurenta creditoare S. SARL împotriva Încheierii Ședinței Camerei de Consiliu nr. 83/CC, pronunțată de Judecătoria Zărnești la data de 4 februarie 2013 în dosarul civil nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile de față care s-a dezbătut în fond la data de 28 mai 2013, când părțile prezente au pus concluzii, în sensul celor consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 5 iunie 2013 și apoi, față de imposibilitatea constituirii completului de judecată întrucât unul din membrii acestuia s-a aflat în concediu de odihnă, a amânat pronunțarea la data de 12 iunie 2013.

T R I B U NA L U L,

Asupra recursului civil de față:

Constată că, prin Încheierea Ședinței Camerei de Consiliu nr. 83/CC, pronunțată la data de 04.02.2013 în dosarul civil nr._, Judecătoria Zărnești a respins cererea de încuviințare a executării silite formulata de B. D. D. G. la cererea creditorului S. SARL prin . împotriva debitoarei ATCAN ORTANSA.

Pentru a pronunța această încheiere prima instanță a reținut că, între debitoare si BRD s-a încheiat contractul de credit din data de 16.10.2008 pentru suma de 3100 ron, stabilindu-se termen de restituire pana la data de 16.10.2012.

Cesiunea de creanțe a avut loc la data de 2.12.2011 apoi către S., încă o data, la data de 15.12.2011. Nu exista nici un element la dosar din care instanța sa poată aprecia asupra numărului de rate restante nefiind depusa la dosar situația plaților efectuate de debitoare.

In ce privește actul de cesiune instanța a apreciat nulitatea absoluta a acestui contract dat fiind faptul ca cesiunea s-a produs către un creditor care nu are același statut, respectiv de societate bancara, ci către o societate cu răspundere limitata care nu este supusa nici unei reglementari protective pentru client si nici reglementarilor BNR. Cu alte cuvinte, executarea silita este solicitata de o societate care nu are calitatea de creditor, astfel ca se impune respingerea cererii de încuviințare pentru toate aceste motive.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurenta creditoare S. SARL, prin reprezentant legal S.C. KRUK ROMANIA S.R.L. considerând-o netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului se arată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, iar instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura lui.

În fapt, recurenta S. Sarl a încheiat un contract de cesiune de creanțe cu cedentul B.R.D. - Groupe Societe Generale S.A. prin care în schimbul unui preț stabilit de comun acord cumpăra/ceda un portofoliu de creanțe provenite din contracte de credit care nu au fost rambursate către „Cedent”.

În urma discuțiilor purtate, cele doua părți au convenit să încheie contractul de cesiune creanțe din data de 15.12.2011. Între creanțele cedate de către B.R.D. - Groupe Societe Generale S.A. se află și creanța ce o deținea împotriva debitoarei ATCAN ORTANSA provenită din neachitarea creditului acordat în baza contractului de credit nr._/16.10.2008. Acest lucru poate fi observat atât din Anexa 1 încheiată între părți precum și din avizul de înregistrare în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

Cesiunea de creanță este o modalitate de transmitere a obligațiilor în formă convențională, prin care un creditor (cedent) transmite o creanță a sa unei alte persoane (cesionar), debitorul creanței fiind obligat față de cesionar, odată cu îndeplinirea formalităților de opozabilitate a acestei operațiuni, fără a i se cere consimțământul. Debitorului i s-a comunicat prin scrisoare cesiunea de creanța între creditorul cedent, consideră că acestuia îi este opozabilă cesiunea de creanța, mai mult aceasta fiind înregistrată și în arhiva electronica.

Consideră că societatea a făcut dovada calității de creditoare atât prin contractul de cesiune de creanțe, cât și prin avizul de înscriere al creanței în Arhiva Electronică, că a îndeplinit toate condițiile cerute de Legea nr. 99/1999 și a făcut publicitatea cesiunii astfel cum este prevăzut de Lege.

În ceea ce privește perioada contractuală stabilită prin contractul de credit nr._/16.10.2008, menționează că aceasta era valabilă numai cu condiția ca graficul de rambursare să fie respectat de către debitor, respectiv debitorul trebuia să achite în fiecare lună rata aferentă lunii în curs, la data agreată în contractul de credit, așa cum s-a obligat în momentul semnării contractului și a Condițiilor Generale de Creditare - Anexa la contractul de credit bancar nr._/16.10.2008.

Având în vedere că debitoarea ATCAN ORTANSA nu și-a respectat obligațiile în acest sens, în conformitate cu prevederile contractuale, creditul acordat debitorului a devenit scadent anticipat, rezultând astfel o creanță certă, lichidă si exigibilă.

În baza art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, contractul de credit constituie titlu executoriu.

Potrivit art. 374 ind. l Cod procedura civilă, înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără învestire cu formulă executorie.

Având în vedere motivarea instanței de fond conform căreia creanța nu este certă, lichidă si exigibilă învederează faptul că debitul provine ca urmare a neachitării unui contract bancar, contract ce este învestit cu formulă executorie de către Lege, mai mult toate sumele solicitate de către societate prin intermediul executării silite sunt înscrise în contractul semnat între părți.

În ceea ce privește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței instanța de fond nu a luat în considerare extrasul din anexa la contractul de cesiune de creanță depus la dosar împreună cu celelalte înscrisuri, în care apare individualizată creanța debitorului așa cum a fost transmisă către societate de către cedentul B.R.D. - Groupe Societe Generale S.A., act care reprezintă precizarea clară a cuantumului creanței în ceea ce privește cedentul B.R.D. - Groupe Societe Generale S.A., la care se adaugă dobânzile și penalitățile prevăzute în contractul de credit încheiat de debitor cu B.R.D. - Groupe Societe Generale S.A.

Referitor la constatarea nulității absolute de către instanța de fond a contractului de cesiune de creanță, recurenta a invocat prevederile art. 1566 și urm., 1650 și urm. din Codul civil, potrivit cărora, „pot cumpăra sau vinde toți cei cărora nu le este interzis prin lege”, contractul de cesiune de creanțe reprezentând convenția prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanță împotriva unui terț.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299, 304 alin 9, 3041 si următoarele Cod procedură civilă.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Analizând încheierea recurată, în raport cu motivele de recurs invocate, cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că cererea de recurs suspusă judecății este fondată, astfel că o va admite, pentru considerentele ce succed:

Recurenta S. Sarl este creditoarea intimatei - debitoare ATCAN ORTANSA, în baza contractului de credit nr._/16.10.2008, încheiat de aceasta din urmă cu BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A., a contractului de cesiune de creanțe nr. 8 din 02.12.2011, încheiat între BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A., în calitate de cedent, și S.C. KRUK INTERNAȚIONAL S.R.L., în calitate de cesionar, și a contractului de cesiune de creanțe din data de 15.12.2011, încheiat între S.C. KRUK INTERNAȚIONAL S.R.L., în calitate de cedent, și S. S.a.R.L., în calitate de cesionar (f. 12 – 25 dos. fond).

Intimata - debitoare ATCAN ORTANSA nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind plata ratelor lunare ale creditului obținut prin contractul de credit anterior evocat, conform graficului de eșalonare, astfel încât recurenta, în calitate de creditoare cesionară a procedat la declararea scadenței anticipate a creditului, în conformitate cu prevederile paragrafului 7.1 din contractul de credit nr._/16.10.2008 - condiții generale (f. 29, dos. fond).

Pornirea procedurii de executare silită pentru toată suma rămasă neachitată, rezultată din contractul de credit, reprezintă o manifestare de voință din partea creditoarei cesionare, în sensul declarării scadenței anticipate, astfel încât în mod eronat prima instanță a reținut că nu există un înscris din care să rezulte data la are a fost declarată scadența anticipată.

Prin urmare, în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 379 alin. 1 C.pr.civ. referitoare la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.

Potrivit art. 120 din O.U.G. 99/2006, contractul de credit bancar constituie titlu executoriu, iar art. 3741 C.pr.civ. stabilește că înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără învestirea cu formulă executorie.

Din graficul de rambursare depus la fila nr. 32 a dosarului de fond nu rezultă cele susținute de instanța de fond. Acest grafic a fost emis la data de16.10.2008, data încheierii contractului de credit și cuprinde modul de derulare a contractului sub aspectul cuantumului ratelor în ipoteza respectării datelor de efectuare a plății lor.

În ceea ce privește considerentele relative la constatarea nulității absolute de către instanța de fond a contractului de cesiune de creanță, instanța de recurs apreciază că aceste aspecte exced verificărilor necesare a se face de către instanța de executare. Verificarea de către prima instanță a fondului actului juridic ce se cere a fi investit sau a contractului de cesiune de creanțe, excede acestei proceduri necontencioase, întrucât pe calea acestei proceduri instanța nu are decât a verifica îndeplinirea condițiilor formale de validitate a actului juridic ce se cere a fi investit, fiind inadmisibilă invocarea unor motive de fond, iar excepțiile, apărările ori viciile titlului pot fi invocate doar pe calea contestației la executare, astfel cum este ea reglementată de art. 399 Cod procedura civilă.

Având în vedere considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9, 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., Încheierea Ședinței Camerei de Consiliu, pronunțată de Judecătoria Zărnești la data de 04.02.2013, în dosarul civil nr._, urmează a fi modificată în tot, în sensul admiterii cererii recurentei creditoare și încuviințării executării silite solicitate de către aceasta, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta creditoare S. SARL, prin reprezentant legal S.C. KRUK ROMANIA S.R.L., cu sediul în București, Calea Moșilor nr. 51, ., împotriva Încheierii Ședinței Camerei de Consiliu nr. 83/CC, pronunțată de Judecătoria Zărnești la data de 04.02.2013 în dosarul civil nr._, pe care o modifică în tot, după cum urmează:

Admite cererea formulată de creditoarea S. SARL, prin reprezentant legal S.C. KRUK ROMANIA SRL (fostă ..R.L.), prin intermediul B.E.J. D. D. – G. și, în consecință:

Încuviințează executarea silită a titlului executoriu reprezentând Contract de credit nr._ din data de 16.10.2008, încheiat între BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A și debitoarea ATCAN ORTANSA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. R. A. I. M. I. I.

Aflată în concediu de odihnă Aflată în concediu de odihnă

Semnează președintele instanței Semnează președintele instanței

Judecător A. N. M. Judecător A. N. M.

GREFIER

V. P.

Red.I.M.I./31.07.2013

Tehnored. I.T./31.07.2013

- 2 ex -

Jud. fond B. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 86/2013. Tribunalul BRAŞOV