Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 9521/2013. Tribunalul BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 9521/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 1589/197/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Decizia civilă nr. 38/. publică de la 05.02.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – V. M.
JUDECĂTOR – A. G.
Grefier – E. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de apelanta petentă A. A. AGRO 2001, împotriva sentinței civile nr. 9521/04.07.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ., PRIN ADMINISTRATO JUDICIAR GENERAL GROUP EXPERT SPRL, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților
Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2013, încheierea acestui tribunal făcând parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr 9521/2012 a Judecătoriei B. s-a respins plângerea formulată de petenta Asociația Agricolă ,, Agro 2001” îmotriva încheierilor de carte funciară nr. 6973/26.01.2011 și nr._/2011, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța astfel prima instanță a reținut că la data de 23.07.2007, între petenta Asociația Agricolă ,, Agro 2001”, în calitate de cumpărătoare și ., în calitate de vânzătoare s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul-teren înscris în înscris în CF nr._ a localității C. cu nr. top 3542/1/256.
Prin sentința civilă nr. 1371/16 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul D., s-a constatat valabilitatea convenției încheiate la data de 23.07.2007 privind terenul înscris în CF nr. 102009a localității C. cu nr. top 3542/1/256 și s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în CF C..
Contrar susținerilor petentei, sentința civilă nr. 1371/16 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul D., nu are un caracter constitutiv în privința dreptului de proprietate al petentei asupra terenului înscris în CF nr. 102009a localității C. cu nr. top 3542/1/256.
Astfel, prin sentința civilă nr. 1371/16 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul D., s-a constatat valabilitatea convenției încheiate la data de 23.07.2007, fără ca respectiva sentință să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În plus, convenția de vânzare-cumpărare nr. 79/23.07.2007 a fost încheiată cu nerespectarea dispozițiilor art.151 alin. (10) din OG nr. 92/2003.
Conform art. 48 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 în cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege.
În consecință, față de prevederile textului de lege sus-citat, deși prin dispozitivul sentinței civile sus-menționate s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al petentei, registratorul de carte funciară are obligația verificării îndeplinirii condițiilor legale privind valabila transmitere a dreptului de proprietate.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel petenta, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii plângerii împotriva încheierii de CF.
In motivare s-a arătat că sentinta este nelegală prin faptul că a fost privat de dreptul de apărare, prin respingerea cererii formulata in temeiul disp art 156 CPCIV. cât și prin faptul că hotărârea a fost pronunțată in lipsa unei părți legal citate, in speta a . administrator judiciar.
A mai arătat că prima instantă s-a raportat la sustinerile registratorului, apreciind greșit incidența disp. art.151 alin 8 și 9 CPFiscală .
Astfel,a precizat că prev art 151 alin 8 și 9 din OG 92/2003 privesc bunuri mobile iar nu imobile și prev art 154 din acelasi cod nu interzic înstrainarea bunurilor imobile ipotecate, sens in care ipoteca legala inscrisa in evidentele de CF nu constituie piedica la intabulare
Apoi, sentinta civila nr 1371/2010 a Tribunalului D. e intrata in puterea lucrului judecat și nu poate fi cenzurata nici macar de OCPI, asttel că invocarea disp art 151 din OG 92/2003 nu poate fi primita pentru ca registratorul nu are legitimitatea de a invoca nelegalitatea, ci doar persoanele interesate, si prin urmare, nulitatea absoluta a actelor care intervin ulterior indisponibilizării, nu opereaza de drept, ci trebuie constatata de o instanta de judecata, registratorul depăsindu-și competenta.
A mentionat totodată, că prin sentinta Tribunalului D. s-a recunoscut valabilitatea conventei de vanzare cumparare .
In drept s-au invocat disp art 282 și urm CPCIV., art 50 alin 3 din L 7/1996.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate și a textelor de lege incidente, tribunalul constată următoarele-
Critica privind incalcarea dreptului la aparare nu poate fi primita atâta timp cât disp art 156 CPCIV nu sunt imperative ci facultative, instanta de judecata apreciind in mod corect ca se impune respingerea acestei cereri, in conditiile in care aceasta nu a fost motivata, iar citatia a fost primita cu peste 3 luni inaintea termenului de judecata, iar pe de alta parte, petenta a putut formula concluzii scrise, fiind amanata pronuntarea in acest sens.
În ceea ce priveste nelegalitatea citarii intimatei, aceasta reprezinta o nulitate relativa, in sensul art 105 alin 2 CPCIV si conform art 108 alin 2 CPCIV nu poate fi invocat decat de partea vatamata, adica de intimata.
Este fondată însă critica privind retinere gresita a disp art 151 alin 8 și 9 din Og 92/2003 de către prima instanță cât si a motivelor vizând titlul ce a stat la baza intabularii.
Potrivit art 47 din L 7/1996 actualizata și in vigoare la momentul formulării cererii de reexaminare „ 1) Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; copia legalizată se va păstra în mapa biroului de cadastru și publicitate imobiliară, (2) În cazul hotărârii judecătorești, se va prezenta o copie legalizată, cu mențiunea că este definitivă și irevocabilă.”.
Petenta apelanta a investit instanta de judecata cu o plângere împotriva încheierii de CF nr_/10.06.2011 prin care a fost respinsa cererea de reexaminare .
E de necontestat ca procedura înscrierii în cartea funciara reglementata de Legea nr.7/1996 respectiv Ordinul nr. 633/2006, actualizat, are caracter necontencios, întrucât nu tinde la stabilirea unui drept potrivnic fata de alt subiect de drept, asa cum, de altfel a statuat si instanta suprema prin decizia 72/2007, in care a aratat ca reglementarile cuprinse in Legea 7/1996, se completeaza, sub aspect procesual, cu cele prevazute de art. 331 - 339 cod procedura civila
Astfel, dispozitiile art. 48 si urm. din Legea nr.7/1996 sunt fara echivoc în sensul ca registratorul de carte funciara are obligatia doar de a verifica existenta conditiilor de forma ale titlului. Este adevarat ca si procedura plângerii împotriva încheierii de respingere este tot o procedura necontencioasa.
În speță, registratorul de carte funciară avea abilitatea de a verifica doar dacă inscrisul ce face obiectul înscrierii respectă exigențele legii, neavând competența de a proceda la verificarea pe fond a conventiei de vanzare cumparare nr 79/23,07,2007 sub aspectul legalității privita prin prisma disp art 151 alin 8 și 9 rap la alin 10 din Og 92/2003, atâta timp cât in cauza titlul ce a stat la baza intabularii l-a constituit sentinta civila nr 1371/2010 a Tribunalului D., titlul pe care nici instanta si cu atâta mai mult registratorul, nu il puteau cenzura si nici interpreta, asta intrucât serviciul de Cf nu este un organ jurisdictional, ceea ce face imposibila examinărea fondului dreptului real de proprietate născut in baza acelui contract.
Nulitatea absoluta prin prisma disp art 151 alin 10 din OG 92/2003 retinuta de prima instanta este gresita in conditiile in care aceasta putea fi invocată doar de persoanele interesate in cadrul unei actiuni contencioase,-contestatie la executare- si, deci, nu opereaza de drept, cu atât mai mult cu cât putea fi invocată in cursul litigiului ce a format obiectul dos civ_ al Tribunalului D..
Exprimarea data de judecatorul fondului, ca in dispozitivi s-a constatat doar validitatea conventiei, nu poate fi primitat atâta timp dispozitiviul este partea care se executa și in care s-a precizat expres că se dispune intabularea dreptului in Cf., indicându-se și nr top corespunzător, in speta 3542/1/256.
Pe de alta parte, tribuanlul retine ca textele de lege indicate de registrator cât si de instanta ,respectiv art 20 din L 7/1996, nu erau in vigoare la momentul analizarii cererii de reeexaminare, și nici disp art 63 ind 1 din Ordinul 633/2006, care la acea data aveau urmâtorul continut “ (1) Registratorul cercetează îndeplinirea condițiilor de fond și de formă ale cererii, potrivit art. 20 și 48 din lege, (2) In situații deosebite, se pot convoca părțile, printr-o adresă de comunicare, în care se vor preciza locul, data și ora prezentării în fața registratorului, dacă se apreciază că în acest mod pot fi elucidate impedimentele de care depinde soluționarea legală a cererii”.
Totodata, interdictia de instrainare si grevare se refera doar la debitor iar potrivit art 1746 CCIv, in vigoare la data incheieirii conventiei, dreptul de ipoteca ramane in conitunare inscris in favoarea creditorului.
F. de aceste considerente, tribunalul, in baza art 296 CPCIV, va admite apelul, va schimba in tot sentinta apelata confom dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta ASOCIAȚIA AGRICOLĂ - AGRO 2001- împotriva sentinței civile nr. 9521/2012 a Judecătoriei B., pe care o schimbă în tot, și-n consecință,
Admite plângerea formulată de petenta ASOCIAȚIA AGRICOLĂ AGRO 2001 - împotriva încheierilor de CF nr. 6973/2011 și nr._/2011, și-n consecință,
Dispune intabularea dreptului de proprietate asupra terenului înscris în CF_ C. (provenită din conversia pe hârtie a CF nr._) cu nr. top 3542/7/256.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 5.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
V. M. A. G.
GREFIER,
E. M.
Red. A.G./17.06.2013
Tehnored . E.M/26.06.2013
4 ex.
Judec. fond CE.R.
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Pretenţii. Decizia nr. 1045/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
---|