Pretenţii. Decizia nr. 1300/2013. Tribunalul BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 1300/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 12538/197/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 1300/R/2013
Ședința publică de la 30.10.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE P. M.
JUDECĂTOR A. B.
JUDECĂTOR L. S.
Grefier V. D.
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurentul reclamant C. G. I. în contradictoriu cu intimata-pârâtă Alexuța M., împotriva Sentinței civile nr.528/15.01.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul reclamant Covașan G. I., lipsă fiind intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Recurentul reclamant C. G. I. depune o notă de ședință la care a atașat taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei pentru cererea de repunere pe rol, care instanța o anulează.
Instanța constată că recurentul a timbrat cererea de recurs cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și acestea se află la fila 8 din dosar motiv pentru care revine asupra rezoluției aflate la fila 17 din dosar și constată că recurentul reclamant și-a achitat obligațiile stabilite în sarcina sa privitoare la timbraj.
Prezentul termen de judecată a fost stabilită ca urmare a cererii de repunere pe rol formulată de recurentul reclamant Covașan G. I. având în vedere că instanța de judecată a dispus suspendarea judecării cererii de recurs la data de 22.05.2013 având în vedere dispozițiile cuprinse în art.242 alin1 punct 2 Cod procedură civilă.
Instanța acordă cuvântul asupra cererii de repunere pe rol.
Recurentul reclamant C. G. I. solicită admiterea cererii .
În baza dispozițiilor art.245 pct.1 din Codul de procedură civilă, instanța dispune repunerea pe rol a cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra cererii de recurs formulată în cauză.
Recurentul reclamant C. G. I. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față constată că prin sentința civilă nr.528/15.01.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ /2011 a fost anulată ca netimbrată acțiunea civilă formulată de reclamantul C. G. I. în contradictoriu cu pârâta Alexuța M..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În lumina de dispozițiilor art.13 din Legea nr.146/1997 modificată privind taxele judiciare de timbru, și dispozițiile art.3 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar, instanța a pus în vedere reclamantului sa completeze timbrajul cererii de chemare în judecată cu taxa de timbru în cuantum de 292 lei si 3 lei timbru judiciar.
Deși, obligația de plată a taxei de timbru a fost adusă la cunoștința acestuia, prin citația emisă pentru primul termen de judecata, nu s-a conformat dispoziției instanței, împrejurare față de care, la data de 08.01.2013, după ce a fost pusă în discuția părților, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției insuficientei timbrări a acțiunii. În soluționarea acestei excepții instanța a avut în vedere că potrivit dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și respectiv art.35 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi“ neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii”.
Prin urmare, având în vedere că reclamantul nu s-a conformat dispoziției instanței de a timbra cererea de chemare în judecată conform sumelor de mai sus, taxe calculate conform art.13 din Legea 146/1997 și art.3 din OG nr.32/1995, cuantumul taxelor de timbru, precum și sancțiunea neexecutării obligației fiind aduse la cunoștința acesteia, văzând art.137 C.pr.civ. raportat la art.20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, instanța a admis excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării acesteia ca netimbrată.
Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs reclamantul C. G. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul reclamant a arătat că deși a solicitat instanței de fond acordarea ajutorului public judiciar, aceasta i-a anulat acțiunea.
Invocă motive personale, de ordin material pentru care nu a achitat taxa judiciară de timbru, taxă ce solicită a-i fi comunicată prin citație.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Intimata – pârâtă nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând cererea dedusă judecății, raportat la motivele invocate, la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale incidente în speță, tribunalul a reținut următoarele:
În fața instanței de fond, recurentul – reclamant nu a formulat, nici oral, nici în scris vreo cerere de acordare a ajutorului public judiciar și, cu toate că prin citația afișată pe ușa principală a locuinței acestuia la data de 07.06.2012 i s-a pus în vedere să achite o taxă judiciară de timbru de 292,6 lei și un timbru judiciar de 3 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, partea nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Mai mult decât atât, reținem că potrivit art. 20 alin.1 și 2 din Legea 146/1997, în vigoare la data pronunțării cererii de chemare în judecată, taxa judiciară de timbru se plătește anticipat. Dacă taxa de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, lucru care s-a întâmplat și în speță.
Nu are relevanță în această etapă procesuală susținerile recurentului – reclamant referitoare la situația sa materială, din moment ce nu a uzat calea prevăzută de OUG nr.51/2008 privind acordarea ajutorului public judiciar.
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant C. G. I. în contradictoriu cu intimata – pârâtă Alexuța M. împotriva sentinței civile nr.528/15.01.1013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. M. A. B. L. S.
GREFIER,
V. D.
Redactat/P.M./5.12.2013
Tehnoredactat/16.12.2013; 2 ex
Judecător fond L. M.
← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 65/2013. Tribunalul BRAŞOV | Succesiune. Decizia nr. 727/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
---|