Validare poprire. Decizia nr. 1038/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1038/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 30361/197/2012
ROMANIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1038/R
Ședința publică din data de 17.09.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE N. F.
JUDECĂTOR D. M.
JUDECATOR M. B.
GREFIER L. P.
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta terț poprit C.E.C. B. S.A., prin reprezentant legal împotriva sentinței civile nr. 3896/06.03.2013 pronunțată în dosarul_ al Judecătoriei B. în contradictoriu cu intimatul creditor D. D. și intimata debitoare S.C. B. I. S.R.L., prin reprezentant legal, având ca obiect „validare poprire”.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 02.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.09.2013, 17.09.2013, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată că:
Prin Sentința civilă nr. 3896, pronunțată la data de 06.03.2013, în dosarul cu numărul de mai sus, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
A admis cererea formulată și precizată de creditorul D. D. în contradictoriu cu debitoarea S.C. B. I. S.R.L. și terțul poprit C. B. S.A. - Sucursala B..
A validat poprirea instituită de B.E.J. M. P. la data de 27.02.2012, în dosarul execuțional nr. 37/2011 asupra conturilor deținute de debitoarea S.C. B. I. S.R.L. la terțul poprit C. B. S.A. - Sucursala B. până la concurența sumei de_ lei.
A obligat terțul poprit să plătească părții creditoare D. D. suma de_ lei.
A respins cererea terțului poprit de obligare a creditorului la plata cheltuielilor de judecată.
A obligat terțul poprit la plata sumei de 10,30 lei cu titlul de cheltuieli de judecată către creditor.
Pentru a se pronunța în acest sens Judecătoria B. a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.12.2013, sub numărul de mai sus, creditorul D. D. a solicitat ca în contradictoriu cu terțul poprit C. B. S.A. - Sucursala B. și debitoarea S.C. B. I. S.R.L. să se dispună, în procedura validării popririi:
1. obligarea terțului poprit la plata către creditor a sumei de_ lei, reprezentând suma de bani pe care acesta o datorează debitoarei S.C. B. I. S.R.L.;
2. cu cheltuieli de judecată.
În expunerea de motive, creditorul a arătat în esență că a început executarea silită împotriva debitoarei în dosarul execuțional nr. 37/2011 al B.E.J. M. P., în temeiul titlului executoriu constând în contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1263/18.04.2008 de N.P. O. U..
În continuare, acesta a precizat că debitoarea a consemnat cu titlul de cauțiune la dispoziția Judecătoriei B. suma de_ lei, dar în urma soluționării contestației la executare s-a dispus restituirea cauțiunii societății, fapt ce rezultă din adresa nr. 1125/15/A eliberată de Judecătoria B. la data de 22.09.2012 și care a fost adus la cunoștința executorului dar și a terțului poprit.
În final, creditorul a arătat că, cu rea-credință, terțul poprit i-a solicitat pentru eliberarea sumei să prezinte sentința prin care s-a dispus restituirea cauțiunii către debitoare, deși însăși instanța a atestat că recipisa se află în posesia debitoarei, iar suma nu este la dispoziția Judecătoriei B..
În drept, art. 456, art. 460 C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Debitoarea a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii cu motivarea că suma în litigiu nu a fost virată societății și că cererea de validare a popririi este formulată tardiv.
Terțul poprit a depus la dosar întâmpinare (f. 16-19) prin care a invocat excepția tardivității formulării cererii de validare și a solicitat respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea poziției procesuale, terțul poprit a învederat că dreptul de dispoziție asupra sumei consemnate cu titlul de cauțiune aparținea Judecătoriei B. la data înființării popririi, comunicate societății la data de 29.02.2012.
În continuare, acesta a subliniat că potrivit art. 452 alin. 2 lit. a C.pr.civ. nu sunt supuse executării prin poprire sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție, iar în aceste condiții nu a putut să dea curs dispoziției executorului judecătoresc.
În final, terțul poprit a arătat că a fost de bună - credință, că suma se află consemnată la C. B., fiind blocată de la data primirii adresei de înființare a popririi și că nu va fi eliberată în lipsa încheierii instanței privind restituirea acesteia către debitoare ori a prezentării originalului recipisei de consemnare, el nedatorând sume de bani debitoarei și nedeținând pentru aceasta sume urmăribile.
La termenul din 25.02.2013, instanța a respins excepția tardivității formulării cererii de validare a popririi invocată de debitoare și terțul poprit.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, prima instanță a reținut, în fapt, că prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 17.03.2011 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ (f. 37) a fost încuviințată la cererea creditorului executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contract de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr. 1263 din 18.04.2008 de NP O. U. împotriva debitoarei S.C. B. I. S.R.L.
Din coroborarea cererii de executare silită adresată B.E.J. M. P. I. în dosarul de executare nr. 37/2011 (f.29), cu contractul arătat (f. 30 - 31), instanța reține că executarea silită a fost solicitată pentru echivalentul în lei al sumei de 105.000 euro și cheltuielile de executare aferente.
Debitoarea a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea executării silite începute în dosarul execuțional nr. 37/2011 și suspendarea executării silite până al soluționarea contestației (f. 53), înregistrată sub nr._/197/2011 pe rolul Judecătoriei B..(f. 55 verso).
Prin Sentința civilă nr. 9504 din 05.08.2011 (f. 61 - 62), Judecătoria B. a respins cererea de suspendare a executării silite formulată de debitoare cu privire la care debitoarea a consemnat suma de_ lei cu titlul de cauțiune conform recipisei_/1 din 04.08.2011(f. 66).
Actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 37/2011 al B.E.J. M. P. I. au fost menținute prin Decizia civilă irevocabilă nr. 58/24.01.2012 a Tribunalului B. (f. 67 verso).
La data de 27.02.2012, executorul judecătoresc a înființat poprirea asupra sumelor prezente și viitoare datorate de terțul poprit C. B. S.A. debitoarei S.C. B. I. S.R.L. până la concurența sumei echivalente a 105.000 euro (f. 72).
Terțul poprit a recunoscut prin întâmpinare primirea adresei de înființare a popririi la data de 29.02.2012, deși conform dovezii atașate la fila 75 dosar, confirmarea de primire poartă data de 28.02.2012.
Prin adresa_ din 22.08.2012, terțul poprit a comunicat executorului faptul că debitoarea figurează cu sume consemnate în evidențele sale și că acestea vor putea fi executate silit numai în cazul în care dreptul de dispoziție asupra acestora va reveni debitoarei urmărite (f. 104 verso).
La data de 22.09.2012, terțul poprit a înregistrat sub nr. BV_ certificatul nr. 1125/15/A din 21.12.2012 emis de Judecătoria B., conform căruia, rezultă că recipisa de consemnare a cauțiunii de_ lei, a fost restituită debitoarei la data de 22.05.2012, astfel că de la data arătată suma nu se mai află la dispoziția instanței (f. 105).
Prin adresa BV_/08.10.2012 (f. 101), terțul poprit a solicitat executorului ca pentru eliberarea sumei de_ lei, consemnate pe recipisa nr._/1 să fie prezentată băncii încheierea instanței prin care s-a dispus restituirea sumei către debitoare și eventual recipisa de consemnare.
Până la data prezentă, suma în discuție nu a fost eliberată creditorului iar în cauză nu s-a dovedit că ar fi înființată o poprire concurentă asupra sumelor deținute de terțul poprit pentru debitoare de către Administrația Finanțelor Publice, astfel cum se susține prin întâmpinare.
In drept, instanța reține că potrivit art. 460 alin. 2 C.p.civ, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului iar în caz contrar va hotărî desființarea popririi.
In cauză, nu s-a probat de către debitoare ori terțul poprit faptul că întinderea creanței creditorului rezultată din cererea de executare silită ar fi suferit modificări, sens în care instanța de executare va avea în vedere cuantumul acestei creanțe astfel cum rezultă din cererea de executare silită și menținerea actelor de executare din dosarul de executare nr. 37/2011 prin Decizia civilă irevocabilă nr. 58/24.01.2012 a Tribunalului B. (f. 67 verso).
Orice alte apărări legate de conținutul titlului executoriu, astfel cum au fost formulate de debitoare în cadrul concluziilor pe fond nu au relevanță în procedura de față întrucât instanța nu a fost investită cu examinarea valabilității acestui titlu.
Având în vedere prevederile art. 452 C.pr.civ., prin sume datorate de terțul poprit trebuie înțelese nu numai sumele exigibile în momentul înființării popririi ci și acelea care vor fi datorate în viitor, ceea ce demonstrează caracterul mixt al popririi de procedură de urmărire silită dar și de act de conservare.
Prin art. 460 alin. 2 C.pr.civ, validarea popririi este condiționată de dovedirea existenței datoriei terțului poprit către debitorul urmărit de creditor.
Această condiționare nu poate opri însă validarea popririi în cazul în care debitorul poprit nu deține, la un moment dat, disponibil bănesc în contul deschis la terțul poprit, cât timp executarea popririi poate să aibă loc pe măsura completării contului cu noi sume de bani, iar raportul de mandat bancar încheiat între terțul poprit și debitorul urmărit nu încetează ca efect al epuizării disponibilului din cont, mai ales că prin viitoare operațiuni financiare acest cont poate fi alimentat în continuare.
Este însă evident că într-o atare situație, validarea popririi nu poate avea ca efect obligarea băncii terț poprit să efectueze plăți din fondurile proprii către creditor.
In cauză, terțul poprit a recunoscut însă că a blocat suma de_ lei de la data primirii adresei de înființare a popririi, fiind deținută în contul debitoarei deschis la bancă, singura problemă care se pune în speță fiind aceea a existenței dreptului de dispoziție al debitoarei asupra acestei sume.
Conform art. 452 alin. 2 lit. a C.pr.civ., nu sunt supuse executării silite prin poprire sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție.
Suma de 43.470 lei a fost consemnată pe numele debitoarei, cu titlul de cauțiune la dispoziția Judecătoriei B., fiind indisponibilizată până la dispoziția instanței asupra ei, conform art. 723 ind. 1 alin. 1 C.pr.civ.
Alineatul 3 al aceluiași articol reglementează însă eliberarea cauțiunii celui care a depus-o dacă asupra sumei cel îndreptățit nu a formulat cerere de plată a despăgubirii cuvenite.
În interpretarea acestui text, practica judiciară în mod constant a reținut faptul că respingerea cererii de suspendare a executării silite conduce la restituirea cauțiunii către deponent întrucât creditorul nu este prejudiciat în vreun fel de vreme ce executarea silită nu a fost suspendată și nu are astfel temei pentru a formula o cerere de plată a unei despăgubiri, în sensul art. 723 ind. 1 alin. 3 C.pr.civ.
În cauză, debitoarei i s-a restituit față de soluția de respingere a cererii de suspendare a executării silite recipisa în original aspect ce rezultă din certificatul nr. 1125/15/A din 21.12.2012 emis de Judecătoria B..
În consecință, creditorul se află într-o imposibilitate obiectivă de a prezenta terțului poprit recipisa de consemnare a cauțiunii, în original întrucât aceasta a fost eliberată debitoarei.
Totodată, eliberarea recipisei în original debitoarei conduce la îndreptățirea legitimă a deponentei cauțiunii la ridicarea acesteia de la depozitar, afară de cazul în care a fost înființată poprirea asupra sumelor de bani existente ori viitoare în contul debitoarei deschis la bancă.
Poprirea are un efect de indisponibilizarea tuturor sumelor de bani existente ori care vor alimenta contul debitoarei deschis la bancă, inclusiv suma de bani depusă în acest cont cu titlul de cauțiune și asupra căreia instanța de judecată nu mai are vreun drept de dispoziție de la data la care a dispus restituirea recipisei deponentului.
De la această dată, suma respectivă și-a pierdut afectațiunea specială dar ea nu poate fi eliberată debitoarei întrucât ca efect al popririi face obiectul unei măsuri de executare silită.
În consecință, reținând că suma consemnată cu titlul de cauțiune nu mai are afectațiunea specială prevăzută de art. 723 ind. 1 alin. 1 C.pr.civ., că aceasta este blocată de terțul poprit în contul debitoarei deschis la bancă, că în virtutea raportului de mandat bancar terțul poprit are obligația să o elibereze debitoarei atât timp cât nu face obiectul unei alte indisponibilizări și că poprirea asupra conturilor deținute de debitoare la terțul poprit nu a fost desființată, instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile impuse de art. 460 alin. 2 C.pr.civ. și în consecință a dispus validarea popririi.
În ceea ce privește normele interne ale terțului poprit referitoare la consemnările cu caracter judiciar, acestea nu se pot opune aplicării dispozițiilor Codului de procedură civilă în materia executării silite întrucât nu au același obiect de reglementare.
În final, instanța a admis cererea formulată de creditor și a dispus obligarea terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată, raportat la dispozitiile art. 274 C.pr.civ. și culpa sa procesuală manifestată prin nesocotirea fără temei, de la data la care i-a fost adusă la cunoștință certificatul emis de Judecătoria B. a dispozițiilor legale și ale executorului judecătoresc, respingând ca neîntemeiată cererea terțului poprit de obligare a creditorului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs terțul poprit C. B. S.A., solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de validare a popririi, în principal ca tardiv introdusă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
Cu cheltuieli de judecată.
În expunerea de motive recurenta a arătat următoarele:
Chestiune prealabilă - calificarea căii de atac.
În ceea ce privește calea de atac ce se impune a fi formulată în prezenta cauza, consideră că aceasta este apelul, în lumina dispozițiilor art. 282, 282/1 C.pr.civ., și nu recursul, așa cum s-a menționat in conținutul hotărârii atacate.
Subliniază că, potrivit art. 282/1 C.pr.civ., nu sunt exceptate de la calea de atac a apelului hotărârile judecătorești date în prima instanța in litigii având ca obiect validare poprire.
Având în vedere faptul că validarea popririi este o instituție de sine stătătoare pentru care legiuitorul nu a prevăzut în mod expres calea de atac, este evident că în această materie se aplica dreptul comun, așa încât, față de prevederile art. 282, 282/1 C.pr.civ., calea de atac ce se impune a fi formulată împotriva Sentinței nr. 3896/06.03.2013 pronunțata în dos. nr._ al Judecătoriei B. este apelul.
Aceasta este si opinia Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei si conflicte de munca, conform Minutei încheiate cu ocazia întâlnirii de lucru din data de 09.06.2010 la sediul CSM.
În cazul în care instanța va decide ca apelul este calea de atac în prezenta cauză, arată că petitele lor se referă la apel și solicită admiterea apelului, cu cheltuieli de judecata, și cu solicitarea că toate motivele pe care le invocă să fie considerate ca motive de apel.
Consideră că hotărârea atacata este netemeinică și nelegală.
În primul rând, consideră nelegală încheierea din data de 25.02.2013, prin care instanța a respins excepția tardivității formulării cererii de validare a popririi, considerând ca termenul de prevăzut de art. 460 alin. 1 C.pr.civ. este un termen de recomandare si nu de decădere.
Această soluție este total eronata având în vedere faptul că prevederile art. 460 alin. 1 C.pr.civ. sunt imperative și stabilesc termenul maxim în care se poate formula o asemenea cerere.
În plus, această problemă a fost tranșată prin Decizia nr. 7/15.04.2013 pronunțata în dos. nr._ de către Înalta Curte de Casație si de Justiție care a dispus „Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință:
În interpretarea și aplicarea art. 460 alin. 1 din codul de procedură civilă stabilește că termenul de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, în care creditorul, debitorul sau organul de executare poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi, este un termen imperativ (peremptoriu), legal, fix și absolut, a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii.
Obligatorie.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2013.”
Așa cum a mai arătat, în conformitate cu dispozițiile art. 460 alin. 1 C.pr.civ., creditorul putea sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi, în termen de trei luni de la data când terțul poprit trebuia sa consemneze sau să plătească suma urmăribilă.
Potrivit art. 456 alin. 1 C.pr.civ. terțul poprit are obligația de a consemna sau plăti suma.
Prin urmare, în cazul de față, înființarea popririi din data de 27.02.2012 a fost comunicata băncii la data de 29.02.2012 iar la data de 16.03.2012 a expirat termenul de 15 zile, in care terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, așa încât
la data de 16.06.2012 a expirat termenul de 3 luni în care creditoarea putea formula cererea de validare a popririi.
În condițiile în care cererea de validare a popririi a fost înregistrată la Judecătoria B. la data de 07.12.2012, este evident ca creditorul este decăzut din dreptul de a introduce acțiunea.
În consecința, având in vedere dispozițiile art. 460 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 103 alin. 1 C.pr.civ, se impunea admiterea excepției tardivității introducerii cererii de validare a popririi si respingerea acțiunii ca tardiv introdusa.
De aceea, solicită admiterea recursului si respingerea cererii de validare a popririi ca tardiv introdusă.
În al doilea rând consideră că Sentința nr. 3896/06.03.2013 pronunțata in dos. nr._ al Judecătoriei B. este netemeinică si nelegală.
Prima instanță a admis cererea de validare a popririi și a obligat terțul poprit C. B. S.A. să plătească creditorului D. D. suma de 43.470 lei si cheltuieli de judecata de 10,30 lei, apreciind în mod greșit ca terțul poprit C. B. S.A. a nesocotit certificatul emis de Judecătoria B., din care rezultă că s-a restituit debitoarei recipisa în original, ceea ce ar demonstra că suma consemnată și-a pierdut afectațiunea specială.
Aceste considerente ale instanței sunt neîntemeiate întrucât certificatul judiciar nr. 1125/15/A nu face dovada ca dreptul de dispoziție asupra sumei de bani a revenit debitoarei urmărite întrucât din cuprinsul acestuia nu rezultă faptul că suma de bani a revenit ori că trebuia restituită de către C. B. S.A. creditoarei S.C. B. I. S.R.L.
Suma putea reveni Și părții potrivnice din dosarul în care s-a consemnat cauțiunea.
Din certificatul menționat prezentat la Bancă abia în septembrie 2012, rezultă doar că recipisa de consemnare a fost restituita către S.C. B. I. S.R.L.
Pentru a se dovedi că suma consemnată a revenit debitoarei urmărite, era necesar să se prezinte fie încheierea prin care Judecătoria B. a dispus ca suma revine și se eliberează S.C. B. I. S.R.L., fie recipisa de consemnare in original, care sa conțină dispoziția instanței în sensul că suma revine si se eliberează societății debitoare, S.C. B. I. S.R.L.
Prin urmare, nefiind prezentat un document din care să rezulte dispoziția instanței cu privire la această cauțiune, terțul poprit nu putea cunoaște cui a revenit dreptul de dispoziție asupra sumei consemnate.
Din documentele existente la nivelul băncii nu rezulta decât că suma de bani asupra căreia s-a înființat poprirea era consemnată la dispoziția instanței, respectiv Judecătoria B..
Potrivit art. 252 alin. 2 lit. a C.pr.civ., nu sunt supuse executării silite prin poprire, sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție.
Așadar, la momentul înființării popririi și ulterior, suma sus menționata avea destinație specială, iar debitoarea era lipsită de dreptul de dispoziție asupra acesteia, astfel încât banca nu putea să dea curs dispoziției executorului judecătoresc.
Nu se poate susține că C. B. S.A. nu a fost de buna - credință din moment ce a blocat suma de bani în urma primirii adresei executorului judecătoresc si din moment ce a comunicat toate aceste aspecte executorului judecătoresc.
Astfel, la data primirii adresei de înființare a popririi, C. B. S.A. a blocat suma de bani, așa încât să dea curs ordinului executorului judecătoresc la momentul la care banii ar fi revenit debitoarei urmărite.
Apoi, C. B. S.A. a comunicat executorului judecătoresc situația sumei consemnate cu titlu de cauțiune, faptul că are afectațiune specială și faptul ca aceasta poate face obiectul popririi în condițiile în care instanța dispune ca suma revine debitorului urmărit.
Numai în luna septembrie 2012 creditorul a obținut certificatul judiciar nr. 1125/15/A, însă acest certificat nu face dovada că dreptul de dispoziție asupra sumei de bani a revenit debitoarei.
Este cunoscut faptul că, în cazul unor astfel de cauțiuni, există și "ipoteza în care suma consemnata poate reveni și părții potrivnice din dosarul în care s-a depus cauțiunea, pentru repararea prejudiciilor cauzate acesteia.
De aceea, banca trebuie sa aibă cunoștință de dispozițiile instanței cu privire la persoana/partea căreia îi revine dreptul de dispoziție asupra sumei consemnate cu titlu de cauțiune.
Banca poate popri suma consemnată cu titlu de cauțiune, numai în condițiile în care debitoarea dobândește dreptul de dispoziție asupra sumei, potrivit dispozițiilor exprese ale instanței.
În acest fel, banca asigura integritatea sumelor consemnate la dispoziția instanțelor, iar dacă s-ar proceda la eliberarea sumelor în alte condiții s-ar periclita regimul juridic acestor depuneri.
Din moment ce prin actul de voință al deponentului dreptul de dispoziție asupra sumei consemnate revine instanței, este ușor de înțeles că numai instanța poate decide ca acest drept de dispoziție să revină uneia din părțile dosarului, conform art. 723 alin. 3 C.pr.civ.
În concluzie, banca poate popri suma reprezentând cauțiune la dispoziția instanței numai în cazul în care i se fac cunoscute dispozițiile instanței, privind faptul că dreptul de dispoziție asupra sumei consemnate revine debitorului urmărit.
Din cele menționate rezultă că creditorul nu a făcut dovada că suma consemnată a devenit disponibilul debitoarei urmărite, așa încât banca sa aibă cunoștință că datorează debitoarei suma consemnata și să poată da curs adresei de înființare a popririi in virării acestei sume către executor.
Prin urmare, în cazul de față nu își găsesc aplicarea prevederile art. 460 C.pr.civ.
De aceea, solicită admiterea recursului și respingerea cererii de validare a popririi ca netemeinică și nelegală.
Menționează ca după pronunțarea Sentinței nr. 3896/06.03.2013 în dos. nr._ al Judecătoriei B., debitoarea S.C. B. I. S.R.L. s-a prezentat la Banca cu recipisa de consemnare în original, din care rezultă că i-a revenit suma consemnata prin dispoziția instanței, și a solicitat viramentul sumei consemnate către executorul judecătoresc, așa încât banca a virat suma de_ lei, către executorul judecătoresc.
Prin urmare, deși între timp banca a dat curs solicitării executorului judecătoresc de înființare a popririi fiind prezentată recipisa de consemnare de către debitoare și având la dispoziție mențiunea instanței referitoare la faptul că suma revine debitoarei, consideră că prezentul recurs trebuie dezlege cauza, așa încât să nu se formeze o practică greșită în situații similare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 si urm., art. 304 pct. 9, art. 282, art. 282/1, art. 296 C.pr.civ.
În probațiune, recurenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, anexând copia recipisei de consemnare prezentata la Banca, la data de 14.03.2013, de către debitoarea S.C. B. I. S.R.L., cu dispoziția Judecătoriei B. referitoare la faptul ca suma revine debitoarei.
Cererea de recurs a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru de 5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
În recurs, intimatul D. D. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În cuprinsul întâmpinării intimatul a arătat următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea terțului poprit la plata către subsemnatul a sumei de 43.470 lei reprezentând suma de bani pe care acesta o datorează debitoarei S.C. B. I. S.R.L.
Terțul poprit s-a apărat învederând că dreptul de dispoziție asupra sumei consemnate cu titlul de cauțiune aparținea Judecătoriei B. la data înființării popririi.
Instanța de judecată a admis cererea sa, arătând că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 460 al. (2) C.pr.civ., din moment ce de la data la care a fost comunicat către terțul poprit certificatul nr. 1125/15/A emis de Judecătoria B. suma consemnată cu titlul de cauțiune nu mai are afectațiunea specială prevăzută de art. 723 ind. 1 alin. (1) C.pr.civ.
Hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor ce reglementează instituția validării popririi cuprinse în Codul de procedură civilă.
Cu privire la primul aspect adus în discuție de către recurentă, și anume calificarea căii de atac aplicabile, consideră că hotărârea pronunțată în cauză este supusă recursului. Această concluzie se desprinde coroborând dispozițiile art. 460 alin. (4) cu cele ale art. 376, 377 C.pr.civ. conform cărora hotărârea de validare constituie titlu executoriu împotriva terțului poprit, fiind asimilată unei hotărâri definitive, atacabilă doar cu recurs.
Altfel spus, raportul de creanță născut prin hotărârea de validare are un caracter particular, căci el nu a precedat raportul execuțional, ci a luat naștere în cadrul procedurii de urmărire silită.
În ceea ce privește cea de-a doua chestiune invocată de către recurentă, și anume reiterarea excepției tardivității formulării cererii de validare a popririi, aceasta trebuie respinsă pentru următoarele motive:
Titlul executoriu în baza căruia a formulat cerere de executare silită este reprezentat de contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1263/18.04.2008 la BNPA O. U. - B. R. O..
Totodată a informat executorul judecătoresc despre existența unei sume de bani pe care debitoarea S.C. B. I. S.R.L. o are depusă la terțul poprit cu titlu de cauțiune la dispoziția Judecătoriei B., informând despre aceasta și terțul poprit prin adresa de înființare a popririi din data de 27.02.2012.
Ulterior a adus la cunoștința terțului poprit despre faptul că procesul pentru care debitoarea a consemnat suma de bani cu titlu de cauțiune s-a finalizat iar această sumă nu se mai află la dispoziția Judecătoriei B., aspect ce rezultă din certificatul nr. 1125/15/A eliberat de către această instanță și primit de către terțul poprit la data de 22.09.2012.
Consideră că termenul legal de 3 luni prevăzut de norma legală pentru formularea cererii de validare a popririi curge de la această dată, respectiv 22.09.2012, aceasta fiind data când terțul poprit trebuia să plătească suma urmăribilă.
În ceea ce privește Decizia nr. 7/15.04.2013 a înaltei Curți de Casație și Justiție, precizează faptul că data la care aceasta a fost pronunțată este ulterioară datei pronunțării hotărârii atacate în cadrul prezentei proceduri.
Pe fondul cauzei, opinează în sensul că susținerile recurentei nu pot fi primite, întrucât de la data de 22.09.2012, data la care terțul poprit a înregistrat certificatul nr. 1125/15/A din 21.12.2012 emis de către Judecătoria B., suma datorată cu titlul de cauțiune și-a pierdut afectațiunea specială prevăzută de art. 723 ind. 1 alin. (1) C.pr.civ., născându-se dreptul de dispoziție a debitorului asupra sumei consemnate.
Astfel, de la această dată terțul poprit avea obligația să elibereze debitoarei respectiva sumă atâta timp cât nu făcea obiectul unei alte indisponibilizări. Apărările recurentei în sensul că suma putea reveni și părții potrivnice din dosarul în care s-a consemnat cauțiunea sunt nefondate. Alineatul (3) al art. 723 ind. 1 C.pr.civ. reglementează eliberarea cauțiunii celui care a depus-o dacă asupra sumei cel îndreptățit nu a formulat cerere de plată a despăgubirii cuvenite. Respingerea cererii de suspendare a executării silite conduce la restituirea cauțiunii către deponent, întrucât creditorul nu este prejudiciat în vreun fel de vreme ce executarea silită nu a fost suspendată și nu are astfel temei pentru a formula o cerere de plată a unei despăgubiri, în sensul art. 723 ind. 1 alin. (3) C.pr.civ.
In concluzie, prin comunicarea către terțul poprit a certificatului nr. 1125/15/A din 21.12.2012 emis de către Judecătoria B. banca nu mai poate invoca necunoașterea dispozițiilor instanței și nici necunoașterea existenței dreptului de dispoziție a debitorului asupra sumei consemnate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. art. 308, art. 452-461, art. 723 ind. 1 din Codul de procedură civilă.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
La termenul de judecată de la data de 02.09.2013, instanța a pus în discuție natura juridică a căii de atac incidentă în cauză, pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la acel termen, stabilind că aceasta este recursul.
Examinând sentința recurată în raport cu motivele de recurs invocate de recurentă, actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea de recurs este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Prin adresa emisă la data de 27.02.2012 de către executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 37/2011 al B.E.J. M. - P. I., s-a dispus înființarea popririi asupra sumelor prezente și viitoare deținute de debitoarea S.C. B. I. S.R.L. la recurenta - terț poprit C. B. S.A., până la concurența sumei de 105.000,00 euro și respectiv 13.534,98 lei, reprezentând creanța certă, lichidă și exigibilă a intimatului - creditor D. D..
Printr-o altă adresă comunicată la data de 06.08.2012, același executor judecătoresc a atras atenția recurentei - terț poprit C. B. S.A., asupra faptului că nu și-a îndeplinit obligația impusă prin adresa de înființare a popririi din 27.02.2012, urmând să procedeze în conformitate cu dispozițiile art. 460 alin. 1 C.pr.civ.
La această din urmă adresă, recurenta - terț poprit C. B. S.A., prin înscrisul cu nr._ din 27.08.2012, i-a răspuns executorului judecătoresc, învederându-i că debitoarea S.C. B. I. S.R.L. figurează în evidențele C. B. S.A. cu sume consemnate, sume care vor putea fi executate silit prin poprire numai în situația în care dreptul de dispoziție asupra acestor sume va reveni debitoarei.
La data de 07.12.2012, intimatul - creditor D. D. a sesizat Judecătoria B. cu cererea de validare a popririi, solicitând obligarea recurentei - terț poprit C. B. S.A., la plata către el a sumei de 43.470 lei, cerere care a format obiectul prezentei cauze.
Prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe recurenta - terț poprit C. B. S.A. a invocat tardivitatea depunerii cererii de validare a popririi.
Judecătoria B., prin Încheierea ședinței publice din data de 25.02.2013 a respins excepția tardivității cererii de validare a popririi, considerând că termenul de 3 luni pentru validarea popririi, prevăzut de art. 460 alin. 1 C.pr.civ., este un termen de recomandare, prevăzut în favoarea creditorului, iar nu unul imperativ, care să atragă sancțiunea decăderi.
Prin cererea de recurs formulată de recurenta - terț poprit C. B. S.A., soluția respingerii excepției tardivității formulării cererii de validare a popririi, constituie prima critică.
Relativ la această critică tribunalul constată că în conformitate cu dispozițiile art. 460 alin. 1 C.pr.civ. "Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi".
Acest termen de 3 luni este unul imperativ, nerespectarea sa atrăgând decăderea creditorului, debitorului sau organului de executare din dreptul de a solicita instanței de executare validarea popririi, deoarece din interpretarea prevederilor art. 460 din C.pr.civ., prin raportare și la dispozițiile art. 456 din același cod, rezultă că terțul poprit trebuie să își îndeplinească obligația în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar creditorul poate, dacă terțul poprit nu își îndeplinește această obligație, să ceară, în termen de 3 luni de la data când acesta trebuia să își execute obligația, validarea popririi.
Este adevărat că art. 460 alin. 1 C.pr.civ conferă creditorului posibilitatea de a solicita validarea popririi în situația în care terțul poprit nu își îndeplinește obligația impusă de executorul judecătoresc, recunoscând-i practic creditorului un drept de opțiune între a solicita validarea popririi și a nu formula o astfel de cerere, însă legea îl obligă pe creditor ca alegerea între cele două posibilități de acțiune, să o facă în termenul defipt, respectiv în cele 3 luni, prevăzute de aceeași reglementare, sub sancțiunea pierderii uneia dintre opțiunii, adică a aceleia de a solicita validarea popririi.
În conformitate cu dispozițiile art. 103 C.pr.civ., și față de împrejurarea că cererea de validare reprezintă un act de procedură, în situația în care această opțiune nu este realizată în termenul de 3 luni prevăzut de lege în favoarea celui îndreptățit să ceară validarea - termen al cărui punct de plecare este clar delimitat de lege, anume expirarea celor 15 zile de la data când terțul a primit înștiințarea de efectuare a popririi - față de acesta, operează decăderea, ca sancțiune de drept procesual civil pentru neefectuarea în termen a actelor de procedură.
Prin urmare, terțul poprit nu are la dispoziție un termen de 3 luni pentru îndeplinirea obligației, ci acest termen este pentru creditor și numai înlăuntrul acestuia el poate formula cererea de validare a popririi, după expirarea acestui termen cererea fiind tardivă, astfel încât acest termen nu este unul prohibitiv, ci unul imperativ din punctul de vedere al caracterului său.
În acest sens s-a pronunțat, în interesul legii, și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 7 din 15.04.2013.
Față de considerentele expuse, instanța de recurs constată că prima instanță a respins în mod greșit excepția tardivității cererii de validare a popririi formulată de intimatul - creditor D. D., în realitate această cerere fiind formulată cu mult timp după împlinirea termenului legal imperativ de 3 luni prevăzut de art. 460 alin. 1 C.pr.civ.
Având în vedere considerentele expuse, văzând și art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., excepția tardivității cererii de validare a popririi va fi admisă, cererea de recurs formulată de recurenta C. B. - SUCURSALA B., împotriva Încheierii ședinței publice din data de 25.02.2013, pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus, și a Sentinței civile nr. 3896, pronunțată de Judecătoria B. în același dosar, va fi admisă, iar pe cale de consecință hotărârile recurate vor fi modificate, conform dispozitivului deciziei.
Ca urmare a admiterii excepției tardivității și modificării sentinței recurate, analiza celui de al doilea motiv de recurs a devenit superfluă, astfel încât tribunalul nu va mai avea în vedere criticile circumscrise acestui motiv de recurs.
Reținând culpa procesuală a intimatului - creditor D. D., acesta va fi obligat să îi plătească recurentei - terț poprit C. B. - SUCURSALA B. suma de 5,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de recurs formulată de recurenta C. B. - SUCURSALA B., cu sediul în mun. B., ., împotriva Încheierii ședinței publice din data de 25.02.2013, pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus, și a sentinței civile nr. 3896, pronunțată de Judecătoria B. în același dosar, pe care le modifică în parte, după cum urmează:
Admite excepția tardivității cererii de validare a popririi.
Respinge cererea de validare a popririi formulată de creditorul D. D., în contradictoriu cu debitoarea S.C. B. I. S.R.L. și terțul poprit C. B. - SUCURSALA B..
Menține dispoziția privind respingerea cererii terțului poprit privind obligarea creditorului la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă intimatul - creditor D. D. să plătească recurentei C. B. - SUCURSALA B. suma de 5,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
N. F. D. M. M. B.
GREFIER
L. P.
RED. D.M./31.03.2014
dact. L.P./02.04.2014
jud. fond C. S./Judecătoria B.
2 exemplare
| ← Succesiune. Decizia nr. 727/2013. Tribunalul BRAŞOV | Uzucapiune. Decizia nr. 57/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
