Pretenţii. Decizia nr. 169/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 169/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 10147/197/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 169/R
Ședința publică din data de 7 februarie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I. L. -judecător
JUDECĂTOR: D. O. P.
JUDECĂTOR: C. F.
Grefier: C. N.-D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cererilor de recurs formulate de către recurentul pârât S. V. și de recurenta chemată în garanție ., în contradictoriu cu intimatul reclamant B. V., împotriva sentinței civile nr._ pronunțată de Judecătoria B. la data de 2.11.2011, în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 17.01.2013, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 24.01.2013, apoi, din același motiv, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 31.01.2013, iar apoi, pentru astăzi, 07.02.2013, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că prin sentința civilă nr._/2.11.2011 a Judecătoriei B. a fost admisă cererea formulată de reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâtul S. V., și în consecință a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 17.000 lei, reprezentând prejudiciul material și moral produs prin accidentul rutier din data de 11.09.2008 și la plata sumei de 2576 lei, reprezentând cheltuieli de judecată; a fost respinsă cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată; a fost admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul S. V. în contradictoriu cu garanta S.C. A. A. S.A., și în consecință a fost obligată garanta la plata către pârât a sumei de 14.450, 5 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că, la data de 11.09.2008, pârâtul S. V. conducea autoturismul marca Audi A4, cu nr. de înmatriculare_, pe ., dinspre .. V. iar la intersecția cu . acordat prioritate de dreapta autoturismului marca Mazda cu nr. de înmatriculare BV ZG 252, condus dinspre .. Plevnei de către reclamantul B. V., precum și că martorul C. C., audiat în cauză, a declarat că, la data producerii accidentului, intersecția dintre . Călugăreni, era nedirijată și nu exista nici un indicator rutier pe cele două sensuri de mers pe care se deplasau cei doi conducători auto.
Martorii audiați în cauză au declarat că, în intersecția în care s-a produs accidentul, există un singur indicator rutier, respectiv, indicatorul Stop care este situat pe sensul de mers Vidin-Călugăreni.
În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 57 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, la intersecțiile cu circulație nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să cedeze trecerea vehiculelor care vin din partea dreaptă, în condițiile stabilite prin regulament.
Față de prevederile textului de lege sus-citat, instanța a reținut că obligația de ceda trecerea, în speța de față, aparținea conducătorului autoturismului marca Audi A4, cu nr. de înmatriculare_, respectiv, pârâtului.
A mai reținut că, potrivit biletului de ieșire din spital eliberat la data de 13.09.2008, reclamantul a fost internat pentru perioada 11.09-13.09.2008, în secția neurochirurgie cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral minor grad 1, contuzie toracică.
Potrivit concluziilor raportului de constatare medico-legală nr. 345/E/19.09.2008 reclamantul B. V. prezintă leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure la data de 11.09.2008, posibil în condițiile unui accident de trafic rutier. Necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Potrivit art. 998 și 999 C.civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate și existența vinovăției.
În cauză, instanța a considerat că sunt îndeplinite aceste condiții, întrucât probele administrate au dovedit faptul că, prin fapta sa de a nu ceda trecerea autovehiculului condus de reclamant care circula din partea dreaptă într-o intersecție nesemaforizată, pârâtul a cauzat reclamantului un prejudiciu material în cuantum de 16.000 lei, reprezentând prețul autoturismului avariat în urma accidentului rutier și în cuantum de 1000 lei, reprezentând prejudiciul moral, respectiv, suferința fizică produsă în urma leziunilor traumatice suferite.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, instanța a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 17.000 lei, reprezentând prejudiciul material și moral produs prin accidentul rutier din data de 11.09.2008.
Constatând culpa procesuală a pârâtului în formularea prezentei cereri, în baza art. 274 alin. 1 C.pr.civ., instanța a dispus obligarea acestuia la plata către reclamant a sumei de 2576 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv, taxa de timbru, timbru judiciar și onorariul apărătorului ales.
În legătură cu cererea de chemare în garanție formulată, instanța a reținut dispozițiile art. 24 din Legea nr. 136/1995, conform căruia, în asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească asiguratului, beneficiarului desemnat al asigurării sau altor persoane în drept o despăgubire.
La data producerii accidentului din data de 11.09.2008, autoturismul pârâtului, Audi A4, era asigurat RCA, având polița de asigurare încheiată la ..
Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică nr._/2011, autoturismul Mazda 323, cu nr. de înmatriculare BB-ZG 2008 avea, înainte de avarierea în accident, valoarea reală de 3150 Euro. Valoarea estimată a reparației în urma avarierii în evenimentul rutier din data de 11.09.2009 este de 7178 Euro. Comparând costul reparației cu valoarea reală a autoturismului rezultă că valoarea reparației este de cca. 2,3 ori mai mare decât valoarea reală a autoturismului la data evenimentului rutier din data de 11.09.2008.
În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 50 alin. 12 lit. b din Ordinul nr. 8/2008, despăgubirile nu pot depăși cuantumul despăgubirii, diferența dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului și valoarea rămasă și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situația în care păgubitul nu face dovada reparării vehiculului, și în cazul daunelor parțiale.
Potrivit art. 50 alin 13 din Ordinul nr. 8/2008 dauna totală se definește ca fiind situația în care cuantumul daunei, așa cum a fost definit la alin. 3, depășește 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului.
Față de concluziile raportului de expertiză administrat în cauză, instanța a constatat că dauna produsă autoturismului Mazda 323, cu nr de înmatriculare BB-ZG 2008 a fost una totală.
Având în vedere că valoarea vehiculului avariat la data producerii accidentului a fost de 3150 euro, conform concluziilor raportului de expertiză, instanța a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul S. V. în contradictoriu cu garanta S.C. A. A. S.A. și a obligat garanta la plata către pârât a sumei de 14.450, 5 lei (13.450,5 lei, reprezentând valoarea în lei a autoturismului + 1000 lei, prejudiciul moral produs prin accidentul de circulație).
Instanța a considerat că nu poate dispune obligarea chematei în garanție la plata către reclamant a acestor sume având în vedere lipsa unui raport juridic procesual între cele două părți.
În legătură cu apărările formulate de chemata în garanție în cuprinsul notelor de ședință depuse la fila 98 a dosarului, instanța a reținut că dovada dreptului de proprietate asupra autoturismului Mazda 323, cu nr. de înmatriculare BB-ZG 2008 rezultă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 7.08.2008, depus la dosar, nefiind necesară dovada transmiterilor succesive ale dreptului de proprietate asupra autoturismului.
A mai reținut că accidentul rutier s-a produs într-o intersecție nesemaforizată, conform declarațiilor martorilor audiați în cauză, iar viteza cu care reclamantul circula în momentul anterior producerii accidentului nu a fost determinată prin probele administrate în cauză, pentru a putea fi reținută culpa acestuia în producerea evenimentului rutier.
Avariile suferite de autoturismul condus de reclamant și cuantumul pagubei produse din culpa asiguratului rezultă din cuprinsul expertizei tehnice administrate în cauză.
Scăderea procentului de 25% nu se impune în prezenta cauză în condițiile în care concluziile raportului de expertiză au fost în sensul că valoarea reparației este de cca. 2,3 ori mai mare decât valoarea reală a autoturismului la data evenimentului rutier din data de 11.09.2008.
În fine, s-a reținut că în cauză nu s-a constatat existența unor părți din vehicul rămase neavariate, demontabile și valorificabile care să se încadreze în noțiunea de „valoare rămasă” la care face referire art. 50 alin. 2 din Ordinul nr. 8/2008 și față de care să se aplice art. art. 50 alin. 12 lit. b din Ordinul nr. 8/2008.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul și chemata în garanție.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit că cel care avea obligația cedării trecerii era acesta, întrucât martorii au declarat că în intersecția respectivă exista un singur indicator rutier care este amplasat pe sensul de mers Vidin – Călugăreni, în condițiile în care, din ansamblul probatoriu administrat în cauză, rezultă că cel care se face vinovat de producerea accidentului este reclamantul, care nu a respectat semnificația indicatorului „Stop” și nu a acordat prioritate pârâtului, care venea de pe un drum cu prioritate.
A mai arătat că, potrivit adresei nr._/7.06.2011 emisă de Primăria B., la intersecția străzii Vidin cu . de 11.09.2008, erau instalate indicatoare rutiere cu semnificația „Oprire”, pe fiecare sens de mers, precum și că, chiar dacă s-ar avea în vedere afirmația reclamantului, în sensul că indicatorul „Oprire” lipsea de pe sensul de deplasare al acestuia, intersecția rămâne una dirijată, existând indicatorul rutier de pe celălalt sens de mers, iar regulile priorității de dreapta nu sunt aplicabile.
Recurentul-pârât a arătat de asemenea că, potrivit declarației martorului, reclamantul se deplasa cu viteză foarte mare, iar în momentul în care acesta a pătruns în intersecție, pârâtul era deja trecut de jumătatea acesteia, dinamica producerii accidentului nefiind stabilită prin expertiză, pentru a se stabili vinovăția sa.
În continuare, pârâtul a arătat că, în aceste condiții, instanța nu poate stabili cu certitudine vinovăția sa, sens în care era necesară întocmirea unui raport de expertiză cu privire la dinamica producerii accidentului, probă pe care reclamantul nu a propus-o, deși sarcina probei îi revenea.
A mai arătat că în mod greșit instanța de fond l-a obligat la plata daunelor morale către reclamant, având în vedere că acesta nu a propus probe în vederea determinării valorii acestui prejudiciu, nefiind suficientă libera apreciere a instanței.
În același sens, a arătat că este necesară dovedirea prejudiciului moral cauzat unei persoane, întrucât simplul fapt al lovirii acesteia nu este de natură a conduce la concluzia producerii de vătămări psihice, iar în cazul în care acestea s-au produs, ele diferă în funcție de elementele ce țin de statutul personal și moral al fiecărei persoane.
A arătat de asemenea că, la stabilirea daunelor morale, instanța trebuie să țină seama de elemente cum sunt consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, fiind necesar ca cel care se pretinde lezat să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură i-au fost afectate drepturile personal-nepatrimoniale.
În ceea ce privește cuantumul sumei pe care a fost obligat să îl plătească reclamantului, pârâtul a arătat că acesta este de 16.000 lei, reprezentând valoarea autoturismului distrus, în timp ce chemata în garanție a fost obligată la plata sumei de 13.450,5 lei, reprezentând, de asemenea, valoarea vehiculului avariat, în condițiile în care această din urmă sumă a fost stabilită prin expertiză, fiind incidente prevederile art. 24, 49 și 50 din Legea nr. 136/1995, pe care pârâtul le-a citat.
A mai arătat că asigurătorul este obligat la plata în totalitate a despăgubirilor datorate de asigurat către terțe persoane prin avarierea sau distrugerea de bunuri, precum și a cheltuielilor de judecată, instanța de fond dispunând obligarea sa la plata altei sume decât aceea care a fost stabilită cu titlul de contravaloare a prejudiciului material, valoare din care ar fi urmat să fie diminuată cu valoarea epavei aflată în posesia reclamantului, în caz contrar ajungându-se la îmbogățirea fără justă cauză.
Recurentul-pârât a arătat de asemenea că instanța de fond a reținut în mod greșit că asigurătorul nu poate fi obligat direct față de persoana păgubită, ceea ce este contrar prevederilor art. 55 din Legea nr. 136/1995, prin derogare de la regulile procedurale aplicabile chemării în garanție, în același sens fiind și opiniile doctrinare.
În dezvoltarea motivelor recursului declarat, chemata în garanție a arătat că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere că, potrivit prevederilor art. 54 din Legea nr. 136/1995, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, cu citarea obligatorie a persoanei răspunzătoare de producerea accidentului, în calitate de intervenient forțat, ori prejudiciul a cărui reparare se solicită este cauzat de pârât, care deține o poliță de asigurare de răspundere civilă, iar reclamantul nu a formulat acțiunea în contradictoriu cu asiguratul de răspundere civilă, ocolind astfel prevederile legii speciale.
A mai arătat că s-a încercat astfel schimbarea naturii litigiului dintr-un litigiu comercial într-un litigiu civil, cu încălcarea obligației de îndeplinire a procedurii prealabile a concilierii directe.
În acest sens, recurenta a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată, cu motivarea că reclamantul a încălcat prevederile art. 720 ind. 1 C.pr.civ., potrivit cu care era obligatorie îndeplinirea procedurii prealabile de conciliere directă.
În ceea ce privește fondul cauzei, a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtului, din ansamblul probator rezultând că nu există o faptă ilicită a pârâtului și că acesta nu a încălcat nici o prevedere legală cu privire la circulația pe drumurile publice, intersecția în cauză fiind semnalizată prin indicatorul „Stop” amplasat pe .> A mai arătat că, în aceste condiții, intersecția era una dirijată, însă instanța a luat în considerare numai declarația martorului C. C., potrivit căreia, la momentul producerii accidentului, intersecția era nedirijată și nu exista nici un indicator pe sensurile pe care se deplasau cei doi conducători auto.
În același sens, a arăta că faptul că indicatorul de prioritate este amplasat doar pe un sens de mers nu este de natură a transforma intersecția din dirijată în nedirijată, precum și că, în aceste condiții, nu sunt aplicabile prevederile art. 57 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, ci cele ale art. 56, 57 alin. 2 și 59 alin. 3 din actul normativ, regula priorității de dreapta aplicându-se numai în cazul în care fiecare dintre cele două vehicule care urmează să se întâlnească intră de pe un drum semnalizat cu un indicator având aceeași semnificație de prioritate sau de pierdere a priorității.
Recurenta a arătat de asemenea că, astfel fiind, pârâtul nu avea obligația de a acorda prioritate de trecere autovehiculului condus de reclamant, astfel că fapta ilicită a pârâtului nu există, precum și că instanța de fond nu a luat în considerare declarațiile martorilor în ceea ce privește viteza cu care circulau cele două autovehicule, aspect deosebit de important în ceea ce privește stabilirea culpei în producerea accidentului, ținând seama că din declarațiile martorilor rezultă că reclamantul a pătruns în intersecție cu viteză foarte mare, în timp ce pârâtul mergea cu circa 20-30 km/h.
În continuare, chemata în garanție a arătat că sentința este nelegală și în ceea ce privește soluția dată cu privire la cererea de chemare în garanție, în sensul că din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că, la data producerii accidentului, valoarea autovehiculului proprietatea reclamantului era de 3150 euro, iar în lucrare sunt identificate și piesele și subansamblele avariate, astfel că rezultă că toate celelalte piese și subansamble nu au fost avariate în accident.
A mai arătat că instanța a reținut în mod greșit că nu mai există părți din autovehicul rămase neavariate, demontabile și valorificabile care să se încadreze în noțiunea de „valoare rămasă” și că nu se impune scăderea procentului de 25%, negând astfel existența epavei autovehiculului.
A arătat de asemenea că instanța de fond a încălcat principiul reparației integrale a prejudiciului, determinând îmbogățirea fără justă cauză a reclamantului.
În fine, chemata în garanție a criticat sentința recurată și în ceea ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, arătând că acesta nu era îndreptățit la recuperarea sumei de bani achitate cu titlul de onorariu de avocat, întrucât persoana care l-a reprezentat nu are calitatea de avocat.
Recursurile au fost legal timbrate.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, instanța constatând, la termenul de judecată din 17.01.2013, că acest act de procedură a fost întocmit de o persoană care nu are calitatea de avocat, deși a pretins acest lucru.
Analizând sentința Judecătoriei B. în raport cu probele dosarului și cu motivele celor două recursuri declarate în cauză, Tribunalul constată că acestea sunt întemeiate, în sensul celor ce se vor expune în continuare.
Instanța de fond a interpretat în mod greșit probele administrate în cauză, stabilind o stare de fapt eronată, ceea ce a condus și la o greșită aplicare a legii, cu consecința stabilirii răspunderii civile în sarcina pârâtului.
Astfel, din probele dosarului rezultă cu claritate faptul că intersecția străzilor Vidin și Călugăreni este una dirijată, în cuprinsul procesului-verbal de cercetare la fața locului încheiat de agentul de poliție (filele 28-31 din dosarul Judecătoriei B.) fiind menționat faptul că în zonă existau indicatoare rutiere, respectiv indicator „Stop” la intersecția .. Călugăreni, pe sensul de mers spre .> Acest indicator este figurat și pe schița întocmită de organul constatator (fila 32) și apare și în fotografiile făcute de agentul de poliție la fața locului (filele 33-34).
Acest aspect este confirmat și de declarația martorului M.-C. I. F., care a arătat că în intersecția în care s-a produs accidentul există un singur indicator rutier, respectiv indicatorul „Stop”, care este situat pe sensul de mers Vidin – Călugăreni, iar în luna august 2008 pe . indicatoare „Stop”, atât în dreapta cât și în stânga străzii.
Aceste probe se coroborează cu conținutul adresei nr._/2011/VIII-A emisă de Primăria Municipiului B., din care rezultă că la intersecția străzii Vidin cu . de 11.09.2008, erau și sunt instalate indicatoarele rutiere cu semnificația „Oprire”, pe partea dreaptă a străzii Vidin, intersecție cu . sens de mers.
În aceste condiții, instanța de fond a concluzionat în mod greșit că intersecția în cauză era una nedirijată și, în consecință, era aplicabilă regula priorității de dreapta
Chiar și în ipoteza în care unul dintre indicatoarele rutiere ar fi lipsit (cel de pe sensul de mers pe care se deplasa reclamantul), așa cum susține acesta și cum arată martorul C. C., ipoteză care nu este exclusă, această împrejurare nu conferă intersecție respective caracterul unei intersecții nedirijate, aceasta continuând să rămână una dirijată, situație în care prioritatea de trecere se acordă conform semnificației indicatoarelor.
În drept, potrivit prevederilor art. 57 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, la intersecțiile cu circulație nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să cedeze trecerea vehiculelor care vin din partea dreaptă, în condițiile stabilite prin regulament, iar conform alin. 2 al textului de lege, la intersecțiile cu circulație dirijată, conducătorul de vehicul este obligat să respecte semnificația indicatoarelor, culoarea semaforului sau indicațiile ori semnalele polițistului rutier.
Așa fiind, în intersecția în care a avut loc accidentul era aplicabilă regula menționată la alin. 2 al dispoziției legale de mai sus, iar eventuala lipsă a unui indicator rutier nu are efect exonerator de răspundere, ci putea da posibilitatea persoanei prejudiciate prin lipsa acestuia să cheme în garanție autoritatea responsabilă cu amplasarea și paza juridică a indicatoarelor rutiere.
În raport cu cele ce preced, se constată că pârâtul nu a încălcat vreo regulă de circulație ci, dimpotrivă, reclamantul este acela care a pătruns în intersecția dirijată cu ignorarea semnificației indicatorului rutier „Oprire”, care îl obliga să oprească autovehiculul și să acorde prioritate vehiculelor care circulau pe drumul cu prioritate.
În consecință, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului, lipsind fapta ilicită și automat vinovăția acestuia în producerea prejudiciului.
Față de cele reținute anterior, instanța constată că este inutilă analizarea celorlalte motive de recurs, întrucât acestea au caracter subsidiar față de critica principală, referitoare la neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, neputând fi analizate în condițiile în care răspunderea pârâtului nu este antrenată.
Astfel, pentru considerentul arătat, nu pot fi luate în discuție motivele de recurs referitoare la acordarea daunelor morale și la cuantumul sumei acordate cu titlul de daune materiale, în raport cu suma pe care chemata în garanție a fost obligată să o plătească pârâtului, prin efectul asigurării de răspundere civilă.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la obligarea chematei în garanție la plata despăgubirii către pârât, iar nu către reclamant în mod direct, în calitate de persoană păgubită, instanța constată că acesta a rămas fără interes ca urmare a soluției asupra cererii principale, soarta juridică a cererii de chemare în garanție depinzând de modalitatea de soluționare a acțiunii principale.
Referitor la recursul declarat de chemata în garanție S.C. Asigurare Reasigurare A. S.A., Tribunalul reține, în principal, că modul de soluționare a acestei categorii de cereri incidentale este supus principiului dependenței procesuale, depinzând de modalitatea de soluționare a raportului litigios legat între părțile inițiale ale procesului.
Astfel, în condițiile în care pârâtul este cel care a formulat cererea de chemare în garanție, iar acțiunea formulată împotriva acestuia urmează a fi respinsă, pentru motivele arătate mai sus, rezultă că nu se va mai da efect obligației convenționale de garanție, întrucât chemata în garanție nu este ținută a răspunde atâta vreme cât pârâtul nu se află în culpă.
Prin urmare, obligația de garanție a recurentei nu există, iar soluția dată cererii de chemare în garanție urmează a fi modificată ca efect al modificării soluției date cererii principale.
În aceste condiții, este întemeiat motivul de recurs privitor la lipsa vinovăției și a caracterului ilicit al faptei pârâtului, pentru aceleași motive ca și cele expuse anterior.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, instanța reține că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că textul de lege pe care recurenta își întemeiază această excepție nu are conținutul reprodus și înțelesul relevat de recurentă.
Art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 prevede că despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în acest capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.
Art. 43 la care acest text de lege face trimitere este abrogate, iar art. 49 prevede că asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu:
a) legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare;
b) legislația românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, dacă nu există birou național pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul.
Astfel, dispoziția legală vizează o cu totul altă ipoteză decât cea avută în vedere în cauza de față, textul de lege invocat de recurentă fiind străin de natura pricinii deduse judecății.
În ceea ce privește excepția prematurității cererii de chemare în judecată, pentru motivul neîndeplinirii procedurii prealabile de conciliere, instanța constată că aceasta este de asemenea neîntemeiată, având în vedere că instanța nu poate schimba natura cauzei deduse judecății, fiind aplicabil principiul disponibilității.
Pe de altă parte, cererea de chemare în garanție are caracter incidental, astfel încât cauza se soluționează după regulile și procedura aplicabile cererii principale, care este de natură civilă, acțiunea fiind concepută ca o cerere în răspundere civilă delictuală.
Instanța mai reține că soluția asupra cererii de chemare în garanție, criticată de recurentă, urmează a fi modificată pentru considerentele arătate mai sus, iar dispoziția instanței de fond referitoare la obligarea părților la plata cheltuielilor de judecată urmează de asemenea a fi modificată în raport cu culpa procesuală a părții căzute în pretenții, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 1 C.pr.civ.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul urmează a admite recursurile declarate de pârâtul S. V. și de chemata în garanție S.C. Asigurare Reasigurare A. S.A. împotriva sentinței civile nr._/2.11.2011 a Judecătoriei B., care va fi schimbată în totul, în sensul respingerii acțiunii civile formulate de reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâtul S. V., precum și al respingerii cererii de chemare în garanție formulate de pârât în contradictoriu cu chemata în garanție.
În baza art. 274 alin. 1 C.pr.civ., instanța va obliga reclamantul să plătească pârâtului suma de suma de 1190 lei reprezentând cheltuieli de judecată pentru fondul cauzei, constând în onorariu de avocat, dovedit cu chitanța depusă la dosarul cauzei, și suma de 570,2 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, constând în taxă de timbru și timbru judiciar.
În baza aceluiași text de lege, instanța va obliga intimatul-reclamant să plătească recurentei-chemate în garanție suma de 494 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, constând în taxă de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâtul S. V. și de chemata în garanție S.C. ASIGURARE REASIGURARE A. S.A. împotriva sentinței civile nr._/2.11.2011 a Judecătoriei B., pe care o schimbă în totul, în sensul că:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâtul S. V..
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul S. V. în contradictoriu cu chemata în garanție S.C. ASIGURARE REASIGURARE A. S.A.
Obligă reclamantul să plătească pârâtului suma de suma de 1190 lei reprezentând cheltuieli de judecată pentru fondul cauzei și suma de 570,2 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Obligă intimatul-reclamant să plătească recurentei-chemate în garanție suma de 494 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. L. D. O. P. C. F.
Grefier,
C. N.-D.
Red. CF /26.02.2013
Tehnored. CND/28.02.2013
Ex. 2
Jud fond – C. E. R.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1448/2013. Tribunalul... | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 4/2013. Tribunalul... → |
|---|
