Revendicare imobiliară. Decizia nr. 769/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 769/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 14868/62/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIA CIVILĂ NR. 769/R
Ședința publică din data de 30 mai 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L. S.
Judecător P. M.
Judecător A. B.
Grefier V. D.
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorii P. I. și P. M. în contradictoriu cu intimatul A. B. Raimar, împotriva deciziei civile numărul 1267/R/2012, pronunțată de Tribunalul B., în dosarul civil nr._, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 22.05.2013, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față constată că prin cererea înregistrată la această instanță la data de 20.12.2012, sub nr._, contestatorii P. M. și P. I. în contradictoriu cu intimații A. I. Raimar și A. B. Raimar au declarat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1267/18.10.2012 pronunțate de Tribunalul B. în dosarul civil numărul_ .
În motivarea acestei cereri, contestatorii P. M. și P. I. au arătat că reclamanții A. I. Raimar și A. B. Raimar au chemat în judecată pe pârâții B. I. și B. E. pentru ca aceștia să fie obligați să lasă în deplină proprietate și posesie un imobil și să fie rectificată cartea funciară a acestui imobil în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților și înscris dreptul de proprietate al reclamanților. De asemenea, contestatorii au arătat că reclamanții au formulat o acțiune în daune și împotriva pârâților P. M. și P. I. solicitând obligarea acestora la plata lipsei de folosință a imobilului.
Arătă că Judecătoria B. a respins acțiunea reclamanților împotriva pârâților B. I. și B. E. cu o motivare sumară și a respins și acțiunea acelorași reclamanți împotriva pârâților P. M. și P. I. cu o motivare inexistentă, iar soluția a fost criticată de reclamanți în sensul că aceștia au socotit că raționamentele primei instanțe referitoare la respingerea acțiunii în revendicare și rectificare de CF sunt ilegale și în sensul că Judecătoria B. nu a motivat deloc respingerea acțiunii în daune.
Totodată, contestatorii au arătat că dezbaterile în scris s-au limitat la criticile aduse hotărârii, respectiv nelegalitatea soluției de respingere a acțiunii în revendicare și rectificare de CF, precum și nemotivarea hotărârii de respingere a acțiunii în daune.
Se apreciază că instanța de recurs a abdicat de la regulile clare de procedură pentru judecata în recurs și a soluționat fondul acțiunii în daune, pentru prima dată, cu încălcarea normelor de competență materială.
Contestatorii au arătat, în continuarea contestației în anulare, că acțiunea în daune formulată de reclamanți împotriva pârâților P. M. și P. I. are un obiect evaluabil în bani, iar acest obiect a fost prețuit inițial de reclamanți la suma de 4000 euro, iar apoi a fost majorat la suma de 24.238 euro, astfel că, și într-un caz și în celălalt, competența materială revenea Judecătoriei B.. Însă, Judecătoria B. a judecat această acțiune în daune și a conchis, fără niciun argument, că este netemeinică. Soluția de respingere a acțiunii în daune nu a fost motivată, hotărârea instanței de fond necuprinzând niciun element obligatoriu dintre cele prevăzute de art. 261 C.proc.civ. În plus, au arată contestatorii, această hotărâre judecătorească nu cuprinde obiectul cererii și nici susținerile părților, nu cuprinde nici motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și nici cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, astfel încât hotărârea este nulă, iar nulitatea a fost invocată în recurs de către reclamanți, care au cerut casarea cu trimitere din cauza nemotivării hotărârii. De altfel, în recursul lor, reclamanții nu au discutat nimic pe fondul pretențiilor lor din acțiunea în daune, nici intimații nu au pus concluzii pe fondul acțiunii în daune și nici instanța de recurs nu a pus în discuție elemente ale acțiunii în daune.
În continuare, contestatorii arată că discuțiile în recurs au vizat exclusiv nemotivarea hotărârii date în acțiunea în daune, iar nu netemeinicia soluției de respingere a acțiunii în daune și, în aceste condiții, soluția de procedură ar fi fost casarea cu reținere spre rejudecare, conform art. 312 alin. 4 C.proc.civ., astfel că abia în acest cadru procesual s-ar fi putut pronunța Tribunalul B., pentru prima dată, asupra fondului acțiunii în daune, cu respectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității și al neutralității judecătorului.
Prin urmare, contestatoarea apreciază că instanța de recurs, în loc să procedeze după regulile care guvernează judecata recursului, a judecat în prima instanță o acțiune de competența Judecătoriei B. deoarece Tribunalul B. nu a fost sesizat cu netemeinicia hotărârii date în acțiunea în daune ci cu „nemotivarea” acestei hotărâri, care îi păgubește atât pe reclamanți, cât și pe pârâți.
Totodată, contestatorii arată că instanța de recurs nu a analizat motivul de casare privind casarea cu trimitere spre rejudecare și nici nu a constatat că cererea de casare cu trimitere a cauzei a fost făcută de reclamanți doar cu privire la soluția dată acțiunii în daune, iar nu și cu privire la soluția dată acțiunii în revendicare, din cuprinsul motivelor de recurs rezultând că este nemotivată în fapt și în drept soluția dată cu privire la acțiunea formulată împotriva pârâților P. I. și P. M..
În concluzie, contestatorii arată că instanța de recurs nu a analizat un motiv de casare, și anume cel legat de nemotivarea hotărârii în privința soluției dată acțiunii în daune.
În drept au fost invocate dispozițiile art.317 pct. 2 și art. 318 Cod procedură civilă.
Intimatul A. B. Raimar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, cu cheltuieli de judecată, arătând că motivele invocate sunt nefondate și nu sunt în măsură să conducă la anularea deciziei contestate.
Analizând cererea dedusă judecății raportat la motivele invocate, la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale incidente în speță, tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1267/R/18.10.2012, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil nr._ a fost admisă cererea de recurs formulată de recurenții A. I. Raimar și A. B. Raimar, ambii reprezentați convențional de avocat O. D., în contradictoriu cu intimații B. I., B. E., P. I. și P. M., toți reprezentați convențional de avocat D. I., împotriva sentinței civile nr._/09.11.2011 pronunțată de Judecătoria B., și în consecință:
A fost admisă în parte, astfel cum a fost ulterior completată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. I. Raimar și A. B. Raimar în contradictoriu cu pârâții B. I., B. E., P. I. și P. M..
Au fost obligați pârâții B. I., B. E. să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Municipiul B., B- dul 15 Noiembrie, nr. 22, . cartea funciară nr. 5754 B., sub nr. top. 6368-6369/1/1totul/1totul/2.
Au fost obligați pârâții P. I. și P. M. să achite reclamanților suma de 24.238 Euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume la data efectuării plății, cu titlu de daune.
A fost menținută din sentința recurată dispoziția referitoare la respingerea restului pretențiilor formulate de reclamanți .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele considerente:
Cu prioritate, instanța de recurs a reținut că, prin cererea de recurs pe care au promovat-o, recurenții au solicitat instanței ca, în subsidiar, în cazul în care va reține că sentința civilă nr._/09.11.2011 pronunțată de Judecătoria B. nu este motivată, să caseze această hotărâre judecătorească și să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe.
Solicitarea pe care părțile recurente au formulat-o în sensul celor mai sus expuse nu a putut fi primită, întrucât, chiar dacă considerentele sentinței recurate nu au fost redactate într-o formă elaborată și sunt sumare, din cuprinsul acestora se poate determina raționamentul juridic pe care judecătorul fondului a fundamentat soluția pe care a pronunțat-o, raționament juridic care se circumscrie considerării ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată față de situația existentă în evidențele de publicitate imobiliară cu privire la bunul imobil din litigiu, situație care, în opinia instanței de fond, este de natură a lipsi de efecte juridice titlul pe care recurenții l-au invocat în susținerea cererii lor.
Tribunalul a observat că acest raționament juridic este greșit, el fiind rezultatul stabilirii în mod eronat a situației de fapt și a prevederilor legale ce sunt incidente în speță, conform celor ce succed:
Prin cererea de chemare în judecată, recurenții au solicitat instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință, prin care să îi oblige pe intimații B. I. și B. E. să le lase în deplină proprietate și posesiei imobilul situat în Municipiul B., ..22, apt.2, înscris în cartea funciară nr. 5754 B., sub nr. top. 6368-6369/1/1 totul/2, și prin care să îi oblige pe intimații P. I. și P. M. să le achite echivalentul în lei al sumei de 4.000 Euro, cu titlu de daune, reprezentând lipsa de folosință a imobilului mai sus identificat în perioada 01.07._09.
În motivarea cererii de chemare în judecată pe care au formulat-o, recurenții au arătat că intimații P. au fost obligați în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 455/21.06.2007 pronunțată de Tribunalul B. să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul descris în petitele cererii.
Aceste părți nu au îndeplinit obligația astfel stabilită, motiv pentru care au fost nevoiți să declanșeze procedura executării silite, procedură în cadrul căreia au aflat că intimații P. au perfectat cu intimații B. un contract de dare în plată a acestui imobil, cu toate că nu mai aveau calitatea de proprietari ai acestuia.
În aceste condiții, s-a impus a se compara titlurile pe care recurenții și intimații B. le au asupra bunului imobil din litigiu, pe calea unei acțiuni în revendicare, cu consecința obligării intimaților menționați la predarea acestui imobil recurenților.
În ceea ce îi privește pe intimații P., recurenții au susținut în motivarea cererii de chemare în judecată pe care au formulat-o că fapta acestora îmbracă forma delictului civil, astfel că s-a impus a fi obligați la plata de despăgubiri.
În drept, recurenții au fundamentat cererea de chemare în judecată pe care au formulat-o pe dispozițiile cuprinse în art. 480 și în art. 998 din Codul civil.
Pentru termenul de judecată din data de 24 iunie 2009, recurenții au înregistrat la dosarul cauzei o precizare a cererii introductivă de instanță, prin care au solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se rectifice cartea funciară nr. 5754 B., nr. top. 6368-6369/1/1 totul /1 totul/2, în sensul radierii dreptului de proprietate al defunctului B. I. P., înscris la poziția B22, cu titlu de cumpărare în temeiul legii nr. 112/1995, în sensul radierii dreptului de proprietate la intimaților B. I. și B. E., înscris cu titlu de dare în plată și în sensul înscrierii dreptului de proprietate al recurenților cu titlu de succesiune și reconstituire în temeiul Legii nr. 10/2001, fundamentând în drept precizarea cererii de chemare în judecată astfel formulată pe dispozițiile cuprinse în art. 35 alin. 4 din legea nr. 7/1996.
În apărare, intimații – pârâți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ce a fost promovată de către recurentul – reclamant, pentru același argumente ca și cele pe care le-au exprimat în susținerea poziției procesuale formulată cu privire la cererea de recurs, argumente pe care le-am redat anterior.
Din cele mai sus expuse, tribunalul a observat că recurenții – reclamanți au învestit instanța de judecată cu o acțiune în revendicare imobiliară, bazată pe compararea titlurilor, pe care au promovat-o în contradictoriu cu intimații B. I. și B. E., și cu o acțiune în acordarea de despăgubiri rezultată din răspunderea civilă delictuală, pe care au formulat-o în contradictoriu cu intimații P. I. și P. M..
În ceea ce privește acțiunea în revendicare imobiliară, ce a fost promovată de către părțile recurente în sensul celor mai sus expuse, instanța de recurs a reținut că, prin decizia civilă nr. 455/21.06.2007 pronunțată de Tribunalul B., s-au dispus următoarele:
A admis recursul declarat de către recurenții reclamanți A. I. Raimar și A. B. Raimar împotriva sentinței civile nr. 3137/2006 a Judecătoriei B., pe care o modifică în parte în sensul că:
A admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată, completată și precizată de către reclamanții A. I. Raimar și A. B. Raimar în contradictoriu cu pârâții P. I. și P. M. și în consecință:
A dispus rectificarea CF 5754 B., cu privire la imobilul de sub nr. top. 6368-6369/1/1 totul/1 totul/2 în sensul radierii înscrierii de sub B+23, B+ 24 a dreptului de proprietate al pârâților asupra acestui imobil cu titlu de moștenire;
A obligat pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie apartamentul cu nr. 2 situat în imobilul din B., .. 22 ,înscris în cartea funciară mai sus indicată.
A menținut din sentința recurată dispoziția privind respingerea cererii reclamanților de înscriere în cartea funciară a dreptului lor de proprietate cu titlu de drept de restituire și succesiune.
Cu toate că la data de 21.06.2007, instanțele judecătorești au dispus în mod irevocabil radierea din evidențele de carte funciară a dreptului de proprietate ce a fost întabulat în favoarea intimaților – pârâți P., cu privire la bunul imobil din litigiu, identificat potrivit celor anterior expuse, și în sensul instituirii în sarcina acestora a obligației de a lăsa recurenților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Municipiul B., ..22, . cartea funciară arătată, aceste părți au refuzat să aducă la îndeplinire aceste obligații și, mai mult decât atât, la data de 29.09.2009, în calitate de proprietari ai imobilului din litigiu, au perfectat cu intimații B. contractul de dare în plată, autentificat sub nr. 3559, de către Notarul Public I. D. F., în vederea stingerii unei datorii în cuantum de 50.000 de Euro.
Recurenții – reclamanți au luat cunoștință de existența acestui act juridic în cadrul procedurii execuționale pe care au declanșat-o în vederea aducerii la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse în decizia civilă nr.455/21.06.2007 pronunțată de Tribunalul B..
Așa cum am arătat, aceste părți nu au solicitat a fi constată nulitatea absolută a acestui act juridic, recunoscând validitatea lui, ci au învestit instanța cu o acțiune în revendicare, în cadrul căreia au solicitat să se procedeze la compararea gardului de caracterizare a celor două titluri existente în prezent asupra bunului imobil din litigiu, anume al titlului lor și al titlului intimaților B..
Sub acest aspect, tribunalul a observat că invocarea pentru prima dată a chestiunii de drept referitoare la nulitatea absolută a contractului de dare în plată în cadrul căii de atac a recursului, de către părțile recurente, contravine prevederilor cuprinse în art. 294 din Codul de procedură civilă, aplicabil, conform dispozițiilor cuprinse în art. 316 din același act normativ, și în calea de atac a recursului, astfel că ea nu a putut fi luată în considerare.
Apoi, instanța de recurs a reținut că acesta este și în contradicție cu restul considerentelor pe care a fost fundamentată cererea de exercitare a căii de atac, în cuprinsul cărora se face referire la instituția juridică a revendicării imobiliare întemeiată pe compararea titlurilor, astfel că a analizat cererea de chemare în judecată pe care părțile recurente au promovat-o în limitele învestirii instanței.
În cadrul unei acțiuni în revendicare imobiliară în care fiecare dintre părțile litigante deține un titlu cu privire la bunul imobil în litigiu, ce provin de la autori diferiți, situație ce se regăsește în cauza de față, instanța este obligată să le cerceteze și să pronunțe hotărârea în favoarea acelei părți care a dobândit bunul de la autorul al cărui drept este preferabil.
Tribunalul a reținut, așa cum a subliniat, că titlul intimaților B. I. și B. E. provine la persoane care la data perfectării acestui titlu nu aveau calitatea de proprietari ai imobilului ce a constituit obiectul material al acestui act juridic, respectiv de la intimații P. I. și P. M., astfel cum s-a statuat cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 455/21.06.2007 a Tribunalului B..
În schimb, titlul pe care recurenții îl dețin cu privire la bunul imobil în litigiu a provenit de la adevăratul proprietar al bunului, astfel cum s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin hotărârea judecătorească mai sus indicată.
În raport de considerentele ce au precedat, din care se desprinde calitatea recurenților de adevărați proprietari ai imobilului din litigiu, s-a impus admiterea acțiunii în revendicare pe care aceste părți au promovat-o împotriva intimaților Poza I. și P. M., conform prevederilor cuprinse în art. 480 din Codul civil, în vigoare la data sesizării instanței.
Tribunalul a înlăturat apărările pe care intimații le-au formulat în cauză, apărări ce se circumscriu împrejurării referitoare la neînscrierea în evidențele de publicitate imobiliară a dreptului de proprietate al recurenților asupra imobilului în litigiu, bunei credințe a intimaților menționați la data perfectării contractului de dare în plată și erorii comune în care acești intimați s-au aflat, întrucât, așa cum s-a subliniat, instanțele judecătorești au fost învestite cu soluționarea unei acțiuni în revendicare imobiliară în care părțile au invocat titluri provenite de la autori diferiți, titluri care nu au fost evidențiate în cartea funciară, astfel că regulile juridice aplicabile sunt cele pe care le-a redat și le-a analizat anterior.
În ceea ce privește buna – credință a subdobânditorului la data perfectării actului translativ de proprietate și eroarea comună în care acesta s-a aflat, instanța de recurs a reținut că acestea sunt împrejurări de natură să facă inoperantă sancțiunea nulității absolute a titlului, astfel că ele sunt irelevante în cauza de față, deoarece instanțele judecătorești nu au fost învestite cu o astfel de cerere.
În legătură cu cererea pe care recurenții au promovat-o în contradictoriu cu intimații P., tribunalul a reținut că aceasta a fost întemeiată în drept pe dispozițiile cuprinse în art. 998- 999 din Codul civil în vigoare la data sesizării instanței, dispoziții ce reglementează răspunderea civilă delictuală.
Instanța de recurs a observat că în speța de față sunt îndeplinite cerințele instituite de textele legale anterior menționate, cerințe ce se circumscriu existenței unei fapte ilicite, a unui prejudiciu și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Astfel, refuzul nejustificat al intimaților P. de a se conforma obligațiilor ce au fost stabilite în sarcina lor printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezentată de decizia civilă nr. 455/21.06.2007 a Tribunalului B., urmat de efectuarea unor acte de dispoziție juridică cu privire la bunul imobil din litigiu în contradicție cu cele statuate prin această hotărâre judecătorească, reprezintă un delict civil.
Faptele pe care intimații P. le-au săvârșit, potrivit celor arătate, au fost de natură să facă imposibilă exercitarea de către recurenți a dreptului de proprietate pe care instanțele judecătorești l-au stabilit în mod definitiv și irevocabil în favoarea acestora, ceea ce a fost de natură să le creeze un prejudiciu material, concretizat în valoarea fructelor civile ale imobilului, pe care în virtutea dreptului pe care îl au, putea să le perceapă, valoare ce a fost stabilită prin raportul de expertiză administrat ca probă cu ocazia judecării în primă instanță a cauzei.
Și sub acest aspect, instanța de recurs a înlăturat apărările pe care intimații le-au formulat, apărări ce sunt întemeiate pe inexistența în hotărârea judecătorească menționată a unei dispoziții referitoare la înscrierea în evidențele de carte funciară a dreptului de proprietate ce a fost stabilit în favoarea părților recurente, întrucât intimații față de care a fost formulată pretenția analizată au avut calitatea de părți în litigiul soluționat prin decizia civilă nr. 455/2007 a Tribunalului B., astfel că au cunoscut care sunt dispozițiile acesteia și obligațiile ce le incumbă, acțiunile lor întreprinse în senul celor redate anterior fiind circumscrise relei – credințe.
Pentru motivele pe care instanța le-a expus anterior, în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 998-999 din Codul civil în vigoare la data sesizării instanței, cererea de chemare în judecată pe care recurenții au formulat-o în contradictoriu cu intimații P. I. și P. M. a fost admisă.
În ceea ce privește capătul de cerere cuprins în precizarea cererii introductivă de instanță, ce vizează rectificarea evidențelor de carte funciară, instanța de recurs a reținut că acesta este nefondat, astfel că l-a respins, pentru considerentele ce succed:
Părțile recurente au formulat și în cadrul litigiului ce a constituit obiectul dosarului civil nr._ o pretenție de rectificare a evidențelor de carte funciară, pe care instanța învestită cu soluționarea acelui litigiu a respinsă, reținând la adoptarea acestei soluții următoarele considerente:
Recurenții nu au solicitat radierea din cartea funciara a dreptului de proprietate înscris în favoarea numitului B. I. P. respectiv anterior în favoarea Statului Român și revenirea la situația anterioară efectuării acestor înscrieri și anume la înscrierea dreptului de proprietate în favoarea antecesorilor lor, I. Roll jun. și Gerda Roll după care să se înscrie succesiv toți moștenitorii care au dobândit la un moment dat proprietatea imobilului din litigiu.
Astfel cum a fost formulată cererea recurenților nu poate fi admisă deoarece încalcă prevederile art.22 din Legea nr.7/1996 si art.47 din Ordinul nr.633/2006 emis de către A.N.C.P.I. fiind îndreptată practic împotriva ultimului proprietar înscris în cartea funciară adică a defunctului B. I. P. împotriva căruia recurenții nu pot opune niciun titlu translativ ori constitutiv de drepturi. Această împrejurare constituie o piedică de carte funciară cunoscut fiind ca înscrierile în acest sistem de publicitate imobiliară nu se pot realiza omisso medio, ci într-un mod coerent și logic, de la proprietar la proprietar, în ordinea transmisiunilor succesive. Cel ce solicită înscrierea trebuie să prezinte un titlu opozabil ultimului proprietar înscris în C.F., titlu care să ateste transmiterea dreptului de la acesta ori constituirea dreptului care să-i fie opozabilă.
Recurenții nu au dobândit dreptul a cărui înscriere au solicitat de la numitul B. I. P., ultimul proprietar înscris în cartea funciară în urma radierii dreptului de proprietate al intimaților P. ca urmare a admiterii primului petit al acțiunii și nici prin constituirea sa direct în patrimoniul lor. L-au dobândit prin moștenire de la persoane care în prezent nu sunt proprietare de carte funciară, dreptul lor de proprietate fiind stins conform evidențelor de carte funciară prin transmitere succesivă către Statul Român după care către ultimul înscris, numitul B. I.-P..
Deși instanța care a pronunțat hotărârea judecătorească menționată a arătat în ce modalitate pot fi rectificate înscrierile efectuate în evidențele de carte funciară, respectiv numai în condițiile în care se cere radierea tuturor mențiunilor relative la titularul dreptului de proprietate efectuate după data preluării imobilului de către stat de la antecesorul lor, mențiuni care, în mod evident, îl vizează și pe titularul actului de preluare, părțile recurente nu au formulat o solicitare care să respectă cerințele instituite de prevederile cuprinse textele legale anterior indicate.
Practic, solicitarea pe care părțile menționate au formulat-o în cadrul prezentului proces, sub aspectul analizat, este aceeași pe care au formulat-o și în cadrul procesului anterior, cu privire la care există o statuare irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat, ce se bucură de forța probantă a unei prezumții legale absolute, conform prevederilor cuprinse în art. 1200 pct. 4 din Codul civil în vigoare la data sesizării instanței, la care a fost adăugată solicitarea de radierea a dreptului înscris în favoarea intimaților B., care, în raport de cele arătate anterior, nu poate fi primită.
Așa fiind, tribunalul, pentru considerentele ce preced, în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 312 alin. 1 coroborat cu cele din art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă, a admis cererea de recurs supusă judecății, cu consecința modificării sentinței recurate, conform dispozitivului deciziei.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.
Astfel, conform art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, invocat de contestatori, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivul că hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Prin urmare acest motiv privește încălcarea normelor de competență absolută, deci a competenței generale, a competenței materiale și a competenței teritoriale exclusive, așa cum sunt prevăzute în art. 159 alin. 1 Cod procedură civilă. În speță însă nu s-a invocat încălcarea unei astfel de competențe, ci s-a arătat în esență că instanța de recurs a nesocotit prevederile art. 312 alin. 4 Cod procedură civilă, pronunțându-se pe fond fără ca înainte să caseze hotărârea atacată și să rețină cauza spre rejudecare.
Practic se invocă o greșeală de judecată, iar nu încălcarea unei norme de competență. Tribunalul era competent să soluționeze recursul dedus judecății, potrivit art. 2 pct. 3 coroborat cu art. 299 alin. 2 Cod procedură civilă, așa cum a constatat prin încheierea de ședință din 11.04.2012, în temeiul dispozițiilor art. 159 indice 1 alin. 4 Cod procedură civilă. Conform prevederilor art. 312 alin. 1 și 2 din același cod, instanța de recurs putea admite, respinge, anula sau constata perimat recursul, iar în caz de admitere a recursului, hotărârea atacată putea fi modificată sau casată. Faptul că instanța de recurs a adoptat una sau alta dintre soluțiile legale menționate mai sus nu poate constitui o încălcare a unor norme de competență materială, așa cum au susținut contestatorii.
Cu privire la celălalt motiv de contestație în anulare invocat, instanța constată că potrivit art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
În speță, contestatorii nu au invocat greșeli materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecății, iar invocarea împrejurării că instanța nu s-a pronunțat asupra unui motiv de recurs nu este admisibilă prin raportare la dispozițiile legale menționate mai sus. Aceasta deoarece o condiție de admisibilitate a contestației în anulare speciale prevăzute în teza a doua a art. 318 Cod procedură civilă este ca recursul să fi fost respins sau admis în parte. Or, în cauză recursul a fost admis în totalitate.
Mai mult decât atât, apreciem că este lipsită de interes invocarea de către contestatori a neanalizării unui motiv de recurs pe care nu l-au invocat ei, ci adversarii acestora. Spunem aceasta deoarece o condiție a interesului este aceea de a fi personal, adică de a viza pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.
Chiar dacă am trece peste toate argumentele analizate mai sus, examinând hotărârea atacată, instanța constată că toate motivele de recurs invocate de intimații A. B. Raimar și A. I. Raimar, ultimul decedat pe parcursul desfășurării procesului, în cererea aflată la filele 2-7 din dosarul de recurs au fost analizate pe larg de către instanța de control judiciar.
Nu este adevărată susținerea contestatorilor în sensul că în recurs nu a fost analizat motivul de casare cu trimitere spre rejudecare legat de nemotivarea hotărârii primei instanțe în privința soluției date acțiunii în daune, deoarece chiar în primele două aliniate ale considerentelor instanței de recurs s-a arătat că numai în subsidiar s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare și s-au indicat argumentele pentru care s-a apreciat că hotărârea primei instanțe este totuși motivată. De altfel, chiar contestatorii au solicitat prin întâmpinarea depusă în recurs, respingerea cererii ca nefondată, excluzând astfel posibilitatea unei trimiteri a cauzei spre rejudecare. ( filele 21-24)
Prin urmare, apreciem că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.308 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, care privesc nepronunțarea asupra unui motiv de casare sau modificare. Menționăm în acest context și faptul că neexaminarea tuturor argumentelor folosite pentru susținerea unui motiv de recurs nu poate fi invocată în calea extraordinară de atac. Aceasta deoarece nu pot fi confundate argumentele și probele invocate în sprijinul motivelor de recurs cu motivele de recurs.
Contestatorii tind prin calea extraordinară de atac ca instanța să procedeze la o reexaminare și reapreciere a cererilor și probelor formulate și administrate în fața instanței de fond și în fața instanței de recurs. A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele și și-a fundamentat raționamentul juridic, ar însemna să se deschidă părților dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce este inadmisibil.
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, tribunalul urmează a respinge contestația în anulare dedusă judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii P. M. și P. I. în contradictoriu cu intimatul A. B. Raimar împotriva deciziei civile nr.1267/18.10.2012, pronunțată de Tribunalul B. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 30.05.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. StroiaPetrina M. A. B.
Grefier,
V. D.
Aflată în concediu de odihnă
Semnează grefier șef de secție
I. M.
Red. P.M./02.08.2013
Tehnored. I.T./02.08.2013 ; 2 ex.
Jud. recurs: L.S., P.M., A.B.
Jud. fond: L. M.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 919/2013. Tribunalul BRAŞOV | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1311/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
