Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1030/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1030/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 1030/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 1030/R/2014
Ședința publică de la 17 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător L. S.
Judecător P. M.
Grefier V. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți T. I., T. A., în contradictoriu cu intimații pârâți C. C., C. C. O., N. C. D., B. E., S. R. reprezentat legal de M. Finanțelor P., împotriva sentinței civile numărul 1102/5.02.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 10.12.2013, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată că, prin sentința civilă nr. 1102/5.02.2014, Judecătoria B. a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții T. I. și T. în contradictoriu cu pârâții S. R., reprezentat legal de M. Finanțelor P., C. C., C. M. și B. E. și a instituit în sarcina reclamanților obligația de a achita, în solidar, pârâtei C. M. suma de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
La adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 234/8 aprilie 1985 S. R. a preluat de la pârâta B. E. imobilul compus din casă, dependințe, anexe gospodărești, teren în suprafață de 250 mp, situat în Prejmer, ., jud. B., înscris în CF nr. 8067 a localității Prejmer, nr. top 1351 și nr. top 1352.
La data înscrierii în cartea funciară a Deciziei nr. 234/8 aprilie 1985 pârâta B. E. dobândise prin moștenire dreptul de proprietate asupra nr. top 1352 și asupra cotei de 2/3 din nr. top 1351 ( pentru cota de 1/3 fiind înscrisă Teutsch Rosa, conform înscrierii de la B5).
Conform mențiunilor cărții funciare depuse la dosar imobilul înscris în CF nr. 8067, nr. topografic 1351 figurează cu descrierea: grădină intravilan în suprafață de 2152,80 mp iar imobilul înscris în CF nr. 8067, nr. topografic 1352 figurează cu descrierea casă de piatră și curte în suprafață de 1292,40 mp.
În consecință, îndreptarea erorii materiale, notate la C14, s-a realizat în concordanță cu situația juridică a imobilului înscris în CF nr. 8067 a localității Prejmer, întrucât, în temeiul Deciziei nr. 234/8 aprilie 1985, S. R. nu a dobândit dreptul de proprietate asupra întregului teren înscris la nr. top 1351 și nr. top 1352, ci numai asupra suprafeței de 250 mp.
La data de 24 ianuarie 2006 între pârâta B. E., în calitate de vânzătoare, și pârâții C. M. și C. C., în calitate de cumpărători, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 123 având ca obiect nr. top 1352-casă de piatră și curte de 1292,40 mp și cota de 2/3 din nr. top 1351-grădină intravilan de 2152,80 mp din imobilul situat în comuna Prejmer, ., înscris în CF 8067 a localității Prejmer ( mai puțin asupra casei, dependințelor și a terenului în suprafață de 250 mp).
P. contractul de vânzare-cumpărare nr. 5449/2008 reclamanții T. I. și T. A. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului-casă de locuit, situat în Prejmer, jud. B., ., înscris în CF nr. 8067, nr. top 1352.
Conform art. 1 alin. (3) și (5) din Legea nr. 7/1996 cartea funciară cuprinde descrierea imobilelor și înscrierile referitoare la drepturile reale imobiliare, la drepturile personale, la actele, faptele sau la raporturile juridice care au legătură cu imobilele. P. imobil, în sensul prezentei legi, se înțelege terenul, cu sau fără construcții, de pe teritoriul unei unități administrativ-teritoriale, aparținând unuia sau mai multor proprietari, care se identifică printr-un număr cadastral unic.
Întrucât reclamanții nu au dobândit un drept de proprietate asupra terenului, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra construcției, obiect al contractului de vânzare-cumpărare nr. 5449/08.07.2008, nu poate fi realizată.
Având în vedere că, în urma emiterii Deciziei nr. 234/8 aprilie 1985, pârâta B. E. nu a pierdut întregul drept de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 8067 a localității Prejmer, nr. top 1351 și nr. top 1352, instanța nu poate reține lipsa obiectului vânzării, invocată drept motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 123/24.01.2006.
La dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte că prețul contractului de vânzare-cumpărare atacat este un preț derizoriu. Sancțiunea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare intervine numai în situația în care prețul acestuia este unul fictiv ( nedatorat) sau neserios ( atât de disproporționat în raport de valoarea lucrului vândut încât se poate aprecia că nu există preț). Dacă prețul este sincer și serios contractul de vânzare-cumpărare este, în principiu valabil, chiar dacă prețul este mult inferior valorii reale a lucrului vândut.
Conform art. 968 C.civ cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.
Cauza contractului de vânzare-cumpărare care face obiectul cauzei nu poate fi apreciată ca fiind una ilicită în condițiile în care nu există o dispoziție legală încălcată prin încheierea lui.
Împotriva sentinței civile nr. 1102/5.02.2014 pronunțată de Judecătoria B., reclamanții T. I. și T. A., prin reprezentant convențional avocat I. V. R., au exercitat calea de atac a recursului, solicitând modificarea în totalitate a acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată pe care au promovat-o.
În motivarea cererii de exercitare a căii de atac, autorii acesteia au susținut că instanța de fond a avut în vedere numai o parte dintre prevederile deciziei nr. 234/08.04.1985, dând o interpretare proprie acestor prevederi.
Astfel, în mod eronat, instanța a apreciat că intimata B. E. a rămas proprietara imobilului din litigiu, ignorând și neaplicând dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii deciziei, cât și ulterior, potrivit cărora această parte a pierdut în întregime dreptul de proprietate, în acest sens fiind semnificative Statului fostei CAP, legea nr. 18/1991, legea nr. 112/1995 și legea nr. 1/2009.
Au mai susținut recurenții în motivarea cererii de exercitare a căii de atac că prima instanță nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului, ignorând faptul că intimata B. E. a fost despăgubită pentru imobilul în litigiu cu suma de 35.000 de lei, conform deciziei mai sus indicată.
Hotărârea recurată conține motive contradictorii, întrucât, pe de o parte, instanța afirmă că imobilul cu destinația de construcție se află în proprietatea intimatei B. E., iar, pe de altă parte, că acesta se afală în patrimoniul recurenților și, fără nicio legătură cu vreo împrejurare, motivează că întabularea nu a fost posibilă din cauza faptului că recurenții nu au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului cu destinația de teren, deși în contractul de vânzare – cumpărare pe care aceștia l-au invocat se precizează care este regimul juridic al teren și în condițiile în care instanța a disjuns un petit care se referea la teren.
În mod eronat, instanța de fond a reținut că la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte caracterul derizoriu la prețului menționat în contractul de vânzare- cumpărare pe care părțile intimate l-au perfectat, întrucât instanța nu a observat că la dosar au fost depuse, în aplicarea prevederilor art. 112 alin. 3 din Codul de procedură civilă, note cu privire la valoarea de circulație a imobilului, astfel că judecătorul fondului trebuia să dea dovadă de rol activ.
De asemenea, instanța de fond a reținut, în mod greșit, că la momentul la care a fost perfectat contractul de vânzare- cumpărare din litigiu nu a fost încălcată nicio lege.
Recurenții au fundamentat în drept cererea de exercitare a căii de atac pe care au promovat-o pe dispozițiile cuprinse în art. 299, art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 indice 1 din Codul de procedură civilă.
Intimatul S. R., reprezentat legal de M. Finnațelor P., reprezentat convențional de Direcția Generală Regională a Finanțelor P. B., a formulat întâmpinare, prin care a arătat că sentința civilă nr. 1102/5.02.2014 pronunțată de Judecătoria B. este legală și că urmează ca instanța de control judiciar să aprecieze asupra cererii de recurs ce a fost exercitată împotriva acesteia.
La rândul lor, intimații C. C., în nume propriu, N. C. D. și C. C. – O., în calitate de succesori în drepturi ai pârâtei C. M., ce a decedat la data de 5 mai 2014, prin reprezentat convențional avocat M. Ș., au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de recurs ce constituie obiectul prezentului dosar și instituirea în sarcina părților recurente a obligației de plată a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În actul de procedură astfel formulat autorii săi au arătat că între data pronunțării sentinței civile mai sus indicate și data exercitării căii de atac a recursului împotriva acesteia a intervenit decesul pârâtei C. M., astfel că succesorii în drepturi ai acesteia, anterior arătați, urmează a prelua calitatea procesuală a acesteia.
În ceea ce privește fondul cauzei, intimații au arătat în întâmpinare că cererea de recurs supusă judecății este redactată într-un mod confuz și incoerent, astfel că înțeleg să reia apărările pe care le-au formulat cu ocazia judecării în primă instanță a cauzei, apărări pe care Judecătoria B. le-a reținut.
Astfel, trebuie să se constate că evidențele de carte funciară atestă, în privința imobilului în litigiu, situația ce a fost reținut prin sentința ce constituie obiectul cererii de recurs, așa că, contrar celor susținute prin cererea introductivă de instanță, obiectul material al contractului de vânzare – cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat a fi constatată este reprezentat de imobilul înscris în cartea funciară nr. 8067 Prejmer, sub nr. top. 1352 și cota de 2/3 parte din imobilul înscris sub nr. top. 1351.
Faptul că, cu ocazia deposedării, intimata B. E. a primit o sumă de bani cu titlu de despăgubire nu are nicio semnificație juridică în cauza de față.
De asemenea, recurenții, deși au făcut referire la Statului fostei CAP, la legea nr. 18/1991, la legea nr. 112/1995 și la legea nr. 1/2009, nu au indicat care este incidența acestor acte normative în cauza de față.
În continuarea motivării poziției lor procesuale, intimații menționați au arătat că părțile recurente nu au făcut dovada existenței în speță a vreuneia dintre situațiile reglementate de dispozițiile art. 988 din Codul civil ( 1864) ori a caracterului derizoriu al prețului indicat în actul de vânzare- cumpărare.
De asemenea, aceste părți au indicat în cuprinsul actului de procedură pe care l-au formulat că, în mod corect, prima instanță a stabilit că cererea părților recurente de întabulare a dreptului lor de proprietate asupra imobilului cu destinația de construcție nu poate fi primită în condițiile în care aceste părți nu dețin vreun drept asupra terenului pe care această construcție este amplasată.
La termenul de judecată din data de 10.12.2014, recurenții, prin reprezentantul lor convențional, au invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei B. E., motivat de faptul că s-ar putea ca această parte să nu mai fie în viață, excepție pe care instanța a respins-o pentru motivele de fapt și de drept indicate în cuprinsul încheierii termenului de judecată menționat.
De asemenea, la termenul de judecată indicat, părțile intimate, prin reprezentantul lor convențional, au invocat excepția lipsei de interes a recurenților – reclamanți în promovarea cererii de chemare în judecată, în privința căreia instanța de recurs, în baza considerentelor arătate în încheierea acestui termen de judecată, a aplicat prevederile art. 137 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
În procedura de judecare a recursului nu au fost administrate probe.
Analizând sentința recurată în raport cu motivele de recurs, cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că cererea de recurs dedusă judecății este nefondată, pentru considerentele ce succed:
P. cererea de chemare în judecată pe care au promovat-o, recurenții – reclamanți au solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 123/24.01.2006 la BNP Ghimbasan M., pentru cauză ilicită, preț derizoriu și lipsa obiectului, privind imobilul situat în comuna Prejmer, ., înscris în CF nr. 8067 loc. Prejmer, nr. top 1351 și 1352, să dispună radierea din cartea funciară a înscrierilor de la B14, B15 și B16, să dispună înscrierea în cartea funciară a terenului rezultat prin atribuire în proprietatea reclamanților, prin ordinul prefectului, să constate valabilitatea înscrierilor din CF nr. 8067 a localității Prejmer și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii astfel formulate, părțile menționate au învederat că intimata B. E. a pierdut proprietatea asupra imobilelor casă și teren odată cu trecerea acestora în proprietatea statului în temeiul Decretului 223/1974 și a primirii de despăgubiri, motiv pentru care nu putea vinde ceea ce nu deținea în proprietate.
La data de 29.05.2013, recurenții au depus la dosarul cauzei completare de acțiune, prin care au solicitat citarea în cauză, în calitate de pârâta, a Comunei Prejmer, prin Primar, și ca instanța, în baza probelor administrate în cauză, să dispună obligarea acesteia la întocmirea și înaintarea documentației terenului ce urmează regimul juridic prevăzut de art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.
La data de 26.06.2013, recurenții au depus la dosarul cauzei completare de acțiune, prin care au solicitat citarea în cauză, în calitate de pârât a Statului R., prin M. Finanțelor P..
Aceleași părți au formulat precizare de acțiune, prin care au arătat că petitul 5 al cererii introductive de instanță vizează radierea înscrierilor din CF nr. 8067 a localității Prejmer de la B7, și înscrierea pe numele lor a imobilului-casă de locuit, dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5449/2008.
La termenul de judecată din data de 26.06.2013, a fost disjunsă completarea de acțiune și petitul privind înscrierea în cartea funciară a terenului rezultat în urma atribuirii, formulat prin cererea principală, fiind format un nou dosar, având ca obiect fond funciar, care a fost repartizat unui complet specializat.
Cu prioritate, instanța de control judiciar reține că, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 129 alin. 5 indice și 6 din Codul de procedură civilă( 1865), părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii, și că în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedusă judecății.
Așa fiind, tribunalul constată că, în conformitate cu dispozițiile legale menționate, părțile reclamante nu pot invoca în susținerea cererii de exercitare a căii de atac pe care au promovat-o împrejurarea că instanța de fond nu a administrat, din oficiu, probe de natură să ateste temeinicia susținerilor pe care le-au făcut prin cererea de chemare în judecată pe care au formulat-o.
De asemenea, în raport cu aceste prevederi legale, instanța de control judiciar va verifica modalitatea în care judecătorul fondului a analizat fiecare dintre pretențiile ce au fost formulate prin cererea de chemare în judecată, respectiv fiecare dintre motivele pentru care părțile recurente – reclamante au solicitat a se constat nulitatea contractului de vânzare- cumpărare.
Astfel, așa cum am arătat, părțile menționate au solicitat ca instanța să constate nulitatea absolută a actului juridic mai sus identificat pentru cauză ilicită, preț derizoriu și lipsa obiectului.
Cauza unui act juridic este o condiție de fond, esențială și generală a actului juridic civil care desemnează obiectivul urmărit la data perfectării acestuia.
În structura cauzei actului juridic intră două elemente, anume scopul imediat și scopul mediat.
Scopul imediat ( causa proxima), numit și scopul obligației, este stabilit pe principalele categorii de acte juridice civile, care, în cazul contractelor sinalagmatice, cum este contractul de vânzare - cumpărare supus analizei, constă în reprezentarea sau prefigurarea mentală, de către fiecare parte, a contrapestației( o parte se obligă știind că și cealaltă parte se obligă).
Scopul imediat se caracterizează prin aceea că, în cadrul unei anumite categorii de acte juridice civile, este un element abstact( deoarece este rezultatul unui proces de generalizare) și invariabil( întrucât este același, este comun).
Scopul mediat ( causa remota), numit și scopul actului juridic civil, constă în motivul determinant al încheierii actului juridic și se referă fie la însușirile unei prestații, fie la calitățile unei persoane.
Scopul mediat se caracterizează prin aceea că este concret și variabil de la o categorie la alta de acte juridice civile și chiar în cadrul aceleași categorii de acte juridice civile.
Pentru a fi valabilă, cauza actului juridic civil trebuie să îndeplinească următoarele cerințe, cumulativ: să existe, să fie reală, să fie licită și morală.
Cerința referitoare la caracterul licit al cauzei unui act juridic este prevăzută de art. 966 din Codul civil ( 1864), care stipulează că,, obligația… nelicită nu poate avea niciun efect”, iar conținutul ei este precizat de art. 968 din actul normativ menționat, potrivit căruia,,cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice”.
Este de subliniat că, în cazul actelor juridice numite, cum este și actul juridic supus analizei, numai scopul mediat poate fi ilicit.
În cauza de față, nu există nicio probă care să ateste că părțile intimate au perfectat actul juridic a cărui nulitate s-a solicitat a fi constatată cu un alt scop decât acela al dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului ce constituie obiectul său material, în schimbul obținerii sumei de bani stabilită cu titlu de preț, așa cum în mod corect a reținut prima instanță.
Cauza pe care este fondat contractul de vânzare- cumpărare din litigiu nu este, prin urmare, ilicită, ea nefiind prohibită de legi, contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
În ceea ce privește lipsa obiectului actului juridic a cărui nulitate absolută s-a solicitat a fi constatată, tribunalul reține că prin obiect al actului juridic se înțelege conduita părților stabilită prin acel act juridic, adică acțiunile și inacțiunile la care sunt îndreptățite ori de care sunt ținute părțile.
P. raportare la situația de fapt pe care părțile recurente - reclamante au invocat-o în susținerea cererii de chemare în judecată pe care au promovat-o, instanța de recurs constată că aceste părți au invocat în susținerea acestui motiv de nulitate a actului juridic împrejurarea că, la data la care a fost perfectat actul juridic în litigiu, în patrimoniul vânzătoarei, respectiv al intimatei B. E., nu se afla dreptul de proprietate asupra imobilului situat în comuna Prejmer, ., înscris în CF nr. 8067 loc. Prejmer, nr. top 1351 și 1352,acesta aflându-se, la data menționată, în patrimoniul intimatului S. R..
Sub acest aspect, instanța de control judiciar reține că, potrivit situației de carte funciară, anterior datei la care a fost perfectat contractul de vânzare – cumpărare supus analizei, imobilul înscris în cartea funciară nr. 8067 Prejmer, sub nr. top. 1351, având destinația de grădină în suprafață de 2152, 80 mp, și imobilul înscris sub nr. top. 1352, având destinația de casă de piatră și curte în suprafață de 1292, 40 mp constituiau obiectul dreptului de coproprietate al intimatei B. E., care deține în proprietate imobilul identificat prin numărul topografic 1352 și cota de 2/3 parte din imobilul identificat prin nr. top. 1351, mai puțin casa, dependințele și terenul în suprafață de 250 mp., al intimatului S. R., care, în temeiul Decretului nr. 223/1974, a dobândit, cu titlu de naționalizare, imobilul cu destinația de casă, dependințe și teren în suprafață de 250 mp, din imobilele identificate prin numerele topografice 1351, 1352, și al numiților C. M. și C. C., care dețineau cota de 1/3 parte din imobilul identificat prin nr. top. 1351.
Anterior aplicării prevederilor Decretului nr. 223/1974, intimata B. E. a deținut în proprietate imobilul înscris sub nr. top. 1352 și cota de 2/3 parte din imobilul înscris sub nr. top. 1351.
În Decizia nr. 234/1985, ce a fost emisă de către fostul Consiliu Popular al județului B. în aplicarea dispozițiilor actului normativ menționat, se arătat în mod expres că trec în proprietatea satului din proprietatea intimatei B. E. casa și teren în suprafață de 250 mp.
Întrucât, din eroare, după întabularea dreptului de proprietate pe care intimatul S. R. l-a dobândit în condițiile mai sus indicate, în evidențele de publicitate imobiliară nu a mai fost întabulat dreptul de proprietate al intimatei B. E. asupra părții din imobil ce a rămas în patrimoniul acesteia, s-a solicitat și s-a obținut îndreptarea erorii materiale astfel săvârșită, iar după efectuarea acestei operațiuni juridice, s-a procedat la perfectarea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 123/201.2006, de către Biroul Notarului Public G. M..
Față de considerentele ce preced, instanța de recurs observă, la fel ca și instanța de fond, că este lipsit de temei și acest motiv pentru care s-a solicitat a fi desființat actul juridic mai sus identificat.
Sub acest aspect, tribunal reține, de asemenea, că sunt lipsite de fundament susținerile pe care părțile recurente le-au făcut în sensul că Judecătoria B. a interpretat în mod trunghiat prevederile deciziei de preluare ce a fost emisă în temeiul Decretului nr. 223/1974 și că, în realitate, în proprietatea statului a trecut întregul imobile asupra căruia intimata B. E. a deținut dreptul de proprietate.
De asemenea, instanța de recurs observă că actele normative la care părțile menționate au făcut referire în cererea de exercitare a căii de atac, respectiv Statutul fostei CAP din anul 1977, legea nr. 18/1991, legea nr. 112/1995 și legea nr. 1/2006 nu au incidență în cauză, astfel că nu pot constitui temei al demersului juridic al părților recurente.
În ceea ce privește caracterul derizoriu al sumei de bani ce a fost indicată cu titlu de preț în cuprinsul actului juridic mai sus menționat, tribunalul constată că, în mod legal și temeinic, Judecătoria B. a reținut că părțile recurente nu au fost în măsură să producă probe care să ateste temeinicia acestui motiv pentru care s-a solicitat a fi constatată nulitatea acestui act juridic.
De asemenea, în mod legal și temeinic, judecătorul fondului a reținut că noțiunea de preț real de vânzare nu trebuie să fie confundată cu noțiunea de valoare de circulație a imobilului ce a constitui obiectul material al actului juridic translativ de proprietate și nici cu noțiunea de valoare a obiectului cererii de chemare în judecată la care se referă prevederile art. 112 alin. 1 lit c din Codul de procedură civilă( 1865).
În legătură cu critica pe care părțile recurente au adus-o sentinței ce a fost pronunțată de prima instanță sub aspectul modului de soluționare a capătului de cerere referitor la întabularea dreptului de proprietate pe care l-au dobândit cu titlu de cumpărare asupra imobilului ce are destinația de casă, instanța de control judiciar reține că aceasta este, la rândul ei, nefondată, întrucât, așa cum în mod corect s- a reținut prin sentința ce constituie obiectul căii de atac, imobilul cu destinația de construcție este un accesoriu al imobilului cu destinația de teren pe care este amplasat, astfel că înscrierea în evidențele de carte funciară a dreptului pe care părțile menționate l-au invocat nu se poate realiza decât atunci când părțile recurente vor obține constituirea în favoarea lor a unui drept real asupra imobilului cu destinația de teren pe care se află amplasată casa de locuit pe care au dobândit-o cu titlu de cumpărare în temeiul legii nr. 112/1995.
Față de considerentele ce preced, tribunalul constată că Judecătoria B. a stabilit în mod corect situația de fapt și a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale incidente, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge cererea de recurs suspusă judecății.
În ceea ce privește excepția de ordine publică ce a fost invocată de către părțile intimate în sensul celor mai sus expuse, instanța de recurs constată că aceasta este, la rândul ei, nefondată, întrucât nu se poate admite că prin promovarea cererii de chemare în judecată părțile recurente – reclamante nu au urmărit obținerea unui folos practic pentru ele.
Acest folos se circumscrie obținerii unei hotărâri judecătorești prin care să se statueze cu privire la întinderea operațiunii juridice ce a fost efectuată în conformitate cu prevederile Decretului nr. 223/1974 pentru bunul imobil în litigiu, statuare de natură a influența întinderea dreptului pe care aceste părți îl puteau obține în baza unor acte juridice perfectat cu statul.
Așa fiind, instanța de recurs reține că, în cauza de față, este îndeplinită cerința existenței interesului părților recurente- reclamante pentru promovarea cererii de chemare în judecată, care nu trebuie confundată cu temeinicia pretenției formulată prin această cerere, astfel că, pentru considerentele ce preced, va respinge această excepție.
Fiind părțile aflate în culpă procesuală, recurenții vor fi obligați, în conformitate cu prevederile art. 274 din codul de procedură civilă coroborat cu cele ale art. 298 și art. 316 din același act normativ, să achite intimaților C. C., N. C. D. și C. C. – O. suma de 2.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată, ce a fost invocată de intimații N. C. D., C. C. și C. C. O., prin reprezentantul lor convențional.
Respinge cererea de recurs formulată de recurenții T. I. și T. A., prin reprezentant convențional avocat I. V. R., în contradictoriu cu intimații N. C. D., C. C. și C. C. O., reprezentați convențional de avocat M. Ș., și B. E., împotriva sentinței civile nr. 1102/5.02.2014 pronunțată de Judecătoria B., pe care o menține.
Obligă recurenții să achite intimaților N. C. D., C. C. și C. C. O. suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. B. L. S. P. M.
GREFIER,
V. D.
Redactat/L.S./1.04.2015
Tehnoredactat/V.D./2.04.2015/2 ex
Jud. fond C. E. R.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 431/2014. Tribunalul BRAŞOV | Pretenţii. Decizia nr. 1019/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
