Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 09/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 09/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 659/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 659/. publică din data de 04.11.2014
Complet constituit din:
PREȘEDINTE –D. M. - JUDECĂTOR
JUDECĂTOR –M. B.
GREFIER –C. Ș.
Pe rol este judecarea apelului civil declarat de apelanții reclamanți S. M., Z. E. și K. S. împotriva sentinței civile nr._/09.07.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți V. A. M. succesor a pârâtei F. R., Comună S. prin P. - prin reprezentant legal, ..- P. reprezentant legal, V. I., D. L. succesor a pârâtei F. R., S. Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. B. - prin reprezentant legal, având ca obiect constatare nulitate act juridic.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.10.2014 și din data de 20.10.2014 și din 28.10.2014, acestea fiind consemnate în încheierile de ședința de la data respectivă, ce fac parte integrantă din prezența, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera conform dispozițiilor 396 Cod Procedură Civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a pronunțat următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de fată, constată că:
P. Sentința civilă nr._, pronunțată la data de 09.07.2013, în dosarul nr._, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ..
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului V. I..
A admis excepția prescripței dreptului la acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr._/1997.
A respins, astfel cum a fost precizată, acțiunea formulată de reclamanții S. M., Z. E. și K. SIGRID toți în calitate moștenitori ai defunctului S. Hans, în contradictoriu cu pârâți V. A. M., D. L., ambii în calitate de moștenitori ai defunctei F. R., .. și V. I., COMUNĂ S., prin P., și S. ROMÂN, prin M.F.P., prin D.G.F.P.
Pentru a pronunța această hotărâre Judecătoria B. a constatat următoarele:
P. cererea înregistrata la această instanța sub nr. de mai sus, reclamanții S. M., Z. E. și K. SIGRID în calitate de moștenitori ai defunctului S. Hans, a chemat în judecată pârâții V. A. M., D. L., ambii în calitate de moștenitori ai defunctei F. R., .., V. I., COMUNĂ S., prin P., S. ROMÂN, prin M.F.P., prin D.G.F.P., solicitând să se constate nulitatea absolută a titlului de preluare în proprietatea STATULUI ROMÂN a imobilului înscris în C.F. nr. 6188 S., sub nr. top inițial 411/1, 412/1 și 413/1, la A+1, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr._/1997, să se constate nulitatea absolută a actului de comasare a parcelelor cu nr. top. Inițial 411/1, 412/1 și 413/1 într-un singur corp funciar la A+2 în C.F. nr. 6188 S., să se constate nulitatea absolută a actului de dezmembrare a imobilului de la A+2 din C.F. nr. 6188 S. și a dispoziției de instituire a dreptului de servitute, să se dispună restabilirea situației anterioare prin radierea dreptului pârâților STATULUI ROMÂN și .. înscris în C.F. nr. 6188 S., asupra imobilului înscris la A+2 sub nr. top inițial 411/1, 412/1 și 413/1 și de la A+3 sub nr. top (411/1, 412/1 și 413/1)/I lotul I constituit din casă de piatră, anexe gospodărești și curte de 462,50 m.p., evacuarea pârâtei F. R. din imobil pentru lipsă de titlu.
În motivare se arăta că, urmarea a plecării antecesorului reclamanților în Germania, imobilul proprietatea acestuia a trecut ilegal în proprietatea STATULUI ROMÂN, fiind vândut ulterior pârâților F. și V..
În probațiune, la dosar s-au depus: extras CF, adresele nr. 4262/2008 și nr. 6280/2010 ale Primăriei S., alte înscrisuri, s-a administrat proba cu interogatoriu, s-au audiat martorii S. M., V. G. D..
În drept, s-au invocat dispozițiile Legea nr. 112/1995, C.civ.
Examinând materialul probator Judecătoria a constatat următoarele:
Inițial, în cauză s-a pronunțat Sentința civilă nr. 4519/2010 a Judecătoriei B. casată cu trimitere spre rejudecare prin Decizia civilă nr. 41/2011 a Tribunalului B. cu motivarea că, deși prima instanță a respins excepția prescripției constatării nulității contractului de vânzare - cumpărare, prima instanță nu a analizat pe fond acest capăt de cerere, motivare ce a fost menținută și de decizia civilă nr. 140/2011 a Curții de Apel B..
Imobilul în litigiu aparținând defunctului S. Hans a fost înscris inițial în CF nr. 4854 S., nr. top. 759, 760, 761, iar ca urmare a părăsiri ilegale a țării de către acesta, a fost trecut prin decizia nr. 72/1989 (f. 121, dosar) în proprietatea statului și a făcut obiectul unor operațiuni de dezmembrare și comasare.
Se susține că, acest ultim act este lovit de nulitate absolută, opinie cu care instanța nu este de acord deoarece Decretul nr. 223/1974 viza tocmai această categorie de persoane.
P. urmare, nu se poate susține că, aplicarea acestui decret s-a realizat în mod nelegal, abuziv și deci, preluarea s-a realizat prin titlu valabil, astfel cum se menționează și în dispozițiile. Art. 1 și 2 din H.G. nr. 20/1996, dispoziție reluată și de H.G. nr. 11/1997.
Pe de altă parte, se susține că pârâta inițială, defuncta F. R., ca și pârâtul V. I. ar fi fost de rea - credință, ei și Țiind la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare nr._/1997 că nu statul este proprietar.
Astfel, în acel moment statul era trecut în CF ca și proprietar, iar, cei doi mai sus menționați nu au fost notificați, neexistând niciun indiciu că imobilul ar fi fost revendicat.
De altfel, aceasta rezultă și din adresele nr. 4262/2008 și nr. 6280/2010 ale Primăriei S. (f. 92 și 209) și, odată cu apariția Legii nr. 10/2001 (care primează față de dreptul comun), reclamantul nu a înțeles să folosească procedurile ei.
P. urmare, la momentul încheierii contractului, ambele părți au fost de bună -credință și deci nu se poate pune problema nulității din această cauză.
Pe de altă parte, art. 45 al. 5 din L. nr. 10/2001 a impus un termen de un an în care se poate invoca nulitatea absolută, indiferent de cauza ei.
În consecință, față de cele mai sus expuse, instanța a respins acțiunea așa cum a fost precizată.
Referitor la excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului .. și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului V. I., ele vor fi respinse pentru că aceștia sunt pârâți în contractul de vânzare - cumpărare nr._/1997.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții S. M., Z. E. și K. SIGRID, solicitând admiterea cererii de apel și schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În expunerea de motive apelanții au arătat următoarele:
Instanța de fond a respins integral cererea de chemare în judecata formulată de antecesorul recurentelor reclamante, admițând excepția prescripției dreptului la acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr._/1997.
Potrivit deciziei civile nr. 1407/R/2011 a Curții de Apel B., pronunțată în dosarul nr._ cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de fond.
În considerentele acestei decizii se arăta că se impune rejudecarea pentru adoptarea unei soluții unitare și juste în concordanță cu dispozițiile deciziei nr. 33/2009 pronunțată de I.C.C.J. și practica CEDO.
S-a apreciat de instanța de recurs că instanța de apel a adoptat o soluție contradictorie, constatând că este lovit de nulitate actul de preluare al imobilului, însă pe de altă parte a dat eficiență actului de comasare și dezmembrare încheiat ulterior de S. ROMÂN.
În mod corect reține instanța de apel că instanța de fond a soluționat eronat și s-a motivat în mod ambiguu capătul de cerere privind nulitatea contractului de vânzare - cumpărare încheiat de .. cu parații V. I. și V. R..
Instanța de fond se pronunță în sensul respingerii integrale a acțiunii fără să analizeze aceste aspecte sub nici o formă. Mai mult, deși, atât Tribunalul B. cât și Curtea de Apel B. au arătat că în cauză nu se pune problema incidenței prescripției dreptului la acțiunea în constatare, prezenta sentința constată acest lucru.
Instanța de fond trebuia să admită integral acțiunea, astfel formulată și precizată, constatând nulitatea titlului de preluare în proprietate a întregului imobil, să dispună anularea tuturor operațiunilor de CF, și să constate nulitatea contractului de vânzare - cumpărare încheiat între S. ROMÂN cu V. I. și F. R.
În privința porțiunii de imobil înscris în CF nr. 6188 S. sub nr. top. Inițial 411/1, 412/1, 413/1, totul/ÎI, lotul nr. ÎI - teren de 617,5 mp, soluția de admitere a cererii este evidentă, terenul fiind liber.
Acțiunea nu aduce atingere vreunui alt drept de proprietate legal dobândit. Soluția este în concordanță cu dispozițiile deciziei I.C.C.J. nr. 33/2008, a deciziilor CEDO precum și a dispozițiilor legale în vigoare (art. 2 din Legea nr. 10/2001 care califică abuzive toate preluările de imobile realizate de către stat în perioada 6.03._99).
În privința porțiunii de imobil care face obiectul vânzării către V. I. și F. R., instanța de judecata trebuie să verifice dacă dreptul acestora este legal dobândit, în caz contrar, justiția neputând să le asigure o protecție în baza dispozițiilor Deciziei nr. 33/2008 a I.C.C.J. Instanța trebuia să cerceteze valabilitatea acestui contract conform normelor de drept comun, în speță să analizeze dacă vânzătorul și cei doi cumpărători au fost de bună sau rea - credința.
În acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând recursul în interesul legii, s-a pronunțat în dosarul 60/2007 „în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială (Legea nr. 10/2001) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate.
Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice"
Este vorba de un drept de proprietate legal dobândit, întrucât nu pot presupune că legea protejează un drept de proprietate dobândit în frauda legii.
În speță, din chiar răspunsul la interogatoriu al paratului V. LOAN rezulta reaua - credința a acestuia la cumpărarea imobilului. Acesta declară că a cunoscut despre cererea de restituire în natura depusă de S. Hans la Primăria loc S. în anul 1996. Și martorul audiat în cauză are cunoștință despre faptul că cei doi cumpărători cunoșteau despre situația imobilului și faptul că proprietarul tabular a cerut restituirea în natură.
Menționează că la Primăria S., fostul proprietar tabular a depus o cerere de restituire în natură (595/29.07.1996), nesoluționată.
Înscrisurile depuse la dosar de pârâta COMUNĂ S. se referă la alt imobil și la o altă cerere făcută printr-un mandatar în anul 2005.
P. urmare, există la dosar dovezi care să ateste reaua - credință atât a vânzătorului (cererea depusă de reclamant la Primăria S.) cât și a cumpărătorilor astfel încât, potrivit normelor de drept comun instanța trebuia să constate nulitatea contractului de vânzare - cumpărare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și urm C.pr. civ.
P. cererea e apel formulată, apelanta nu a solicitat administrarea de probe noi în apel.
Cererea de apel este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru, conform art. 15 din Legea nr. 146/1997.
În apel a depus întâmpinare intimatul S. ROMÂN, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., în baza mandatului de reprezentare emis de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând respingerea apelului ca nefondat și păstrarea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.
În cuprinsul întâmpinării intimatul a arătat următoarele:
Față de aspectele de fapt și temeiurile de drept astfel cum rezultă din considerentele sentinței civile, atacată în cauză, instanța de fond în mod întemeiat a dispus în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr._/1997.
Imobilul în litigiu a intrat în proprietatea STATULUI ROMÂN în baza unor titluri emise în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel în cauză devin incidente prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998 potrivit cărora:
"Fac parte din domeniul public său privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
În condițiile, „Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării imobilului către stat”, Decretul nr. 223/1974 reprezintă titlu translativ de proprietate, astfel preluarea imobilului de către stat s-a făcut în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea legilor în vigoare la data respectivă.
Conform probatoriului cauzei, preluarea imobilului în proprietatea STATULUI ROMÂN s-a făcut în baza Deciziei nr. 72/25.01.1989 emisă de Consiliul Popular al Județului B., astfel titlul statului conform Decretului nr. 223/1974 a fost valabil constituit.
Astfel, urmează a se reține că o eventuală nulitate a deciziei de preluare a imobilului în proprietatea statului putea fi invocata de autorul reclamantului în situația în care nu s-ar fi aplicat corect prevederile decretului, iar actele autorităților administrative s-ar fi emis cu încălcarea unor condiții esențiale de validitate.
P. urmare, titlul în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea statului a fost valabil în raport cu dreptul intern din perioada respectivă și convențiile internaționale încheiate de România la acea dată.
Pe cale de consecința, instanța de fond în mod întemeiat a reținut că nu se poate susține că, aplicarea acestui decret s-a realizat în mod nelegal, abuziv și deci, preluarea s-a realizat prin titlu valabil, astfel cum se menționează și în dispozițiile art. 1 și 2 din H.G. nr. 20/1996, dispoziție reluată și de H.G. nr. 11/1997.
În ceea ce privește susținerea ca pârâta inițială, defuncta F. R., ca și paratul V. I. ar fi fost de rea - credința, ei știind la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare nr._/1997 că nu statul este proprietar, instanța în mod întemeiat a reținut, raportat la probatoriul cauzei că, în acel moment statul este trecut în C.F. ca și proprietar, iar, cei doi de mai sus menționați nu au fost notificați, neexistând niciun indiciu că imobilul ar fi fost revendicat, aspect ce rezultă de altfel și din adresele nr. 4262/2008 și nr. 6280/2010 ale Primăriei S., respectiv faptul că odată cu apariția Legii nr. 10/2001 (care primează fata de dreptul comun) reclamantul nu a înțeles să se folosească de procedurile lui.
Potrivit deciziei pronunțata în interesul legii nr. 33 din 9 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 108 din 23 februarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, după . Legii nr. 10/2001, cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În considerarea acestei decizii s-a reținut că instanța europeană a stabilit că exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1 și principiul securității raporturilor juridice trebuie respectate atât în cazul fostului proprietar, cât și cel al cumpărătorului de bună - credință.
Instanța supremă a mai statuat că în cazul în care sunt sesizate neconcordante intre legea specială și Convenția europeană a dreptului omului, aceasta din urmă are prioritate. Aceasta prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiunii în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Astfel, în ceea ce privește noțiunea de „bun” Curtea europeană a decis că poate cuprinde atât bunurile „existente” cât și valori patrimoniale, respectiv creanțe, cu privire la care reclamantul poate pretinde că are cel puțin o „speranța legitima” de a la vedea concretizate.
Conform principiilor ce se degaja din jurisprudența CEDO, bunul actual presupune existența unei decizii administrative sau judecătorești definitive, prin care să se recunoască direct sau indirect dreptul de proprietate (cauza S. și alții împotriva României, Cauza A. Marshall împotriva României).
În schimb Curtea Europeană a statuat că nu pot fi considerate „bunuri” în sensul articolului menționat speranța de a redobândi un drept de proprietate care s-a stins de mult timp.
În condițiile în care, reclamantul nu au obținut nici o hotărâre favorabilă în toate demersurile pe care le-a întreprins în vederea revendicării imobilului în litigiu, iar de la data preluării imobilului nu au mai beneficiat de nici un drept cu privire la imobilul respectiv, este evident că nu s-a creat acestuia nici o speranța legitima de a obține folosința efectivă a unui drept de proprietate.
Instanța de fond în mod întemeiat a reținut și faptul că, art. 45 al. 5 din Legea nr. 10/2001 a impus un termen de un an în care se poate invoca nulitatea absolută, indiferent de cauza ei.
Precizează că, potrivit Deciziei nr. 372 din 5 iulie 2005 și Deciziei nr. 373/2006 ale Curții Constituționale a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 50 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
P. întâmpinarea depusă intimata nu a solicitat administrarea de probe noi în apel.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Examinând sentința apelată în raport cu motivele de apel invocate de apelanți, actele și lucrările dosarului, apărările intimatului, precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța constată că cererea de apel este nefondată, având în vedere următoarele considerente:
În anul 1985, S. Hans, antecesorul apelanților a dobândit dreptul de proprietate - cu titlu de moștenire (conform Certificatului de moștenitor nr. 230/05.03.1995 eliberat de fostul notariat de Stat Județean B.), asupra unei porțiuni din imobilului înscris în C.F. 6188 S., sub nr. top. 411/1, 412/1, 413/1, respectiv asupra construcțiilor existente și asupra unei porțiuni de teren de 250 m.p., conform celor menționate în cartea funciară la B 3. Restul terenului a fost preluat de fostul C.A.P. S..
Ca urmare a plecării din țară a antecesorului apelanților, în baza Deciziei nr. 72 din 25.01.1989, imobilul înscris în C.F. 6188 S., sub nr. top. 411/1, 412/1, 413/1, construcții și teren de 250 m.p., a trecut în proprietatea Statului Român, conform prevederilor Decretului 223/1974.
Cu ocazia preluării imobilului de la antecesorul apelanților, acestuia i s-a achitat suma de 35.000 lei, sumă care la vremea respectivă avea o valoare mare, apropiindu-se de valoarea de piață a unei locuințe rurale corespunzătoare acelei perioade.
Dreptul de proprietate al Statului Român a fost înscris în C.F. 6188 S., la B 4.
După apariția Legii nr. 112/1995, respectiv la data de 29.07.1996, sub nr. 595, antecesorul apelanților a înregistrat la Primăria Comunei S., o cerere de restituire în natură a imobilului mai sus identificat, trecut în proprietatea Statului Român, conform prevederilor Decretului 223/1974 (fila 84).
Cererea antecesorului apelanților a fost înaintată Comisiei Județene pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995 din C. Consilului Județean B., cu mențiunea că nu îndeplinește condițiile pentru restituirea în natură a imobilului sau pentru acordare de despăgubiri (fila 92).
Conform celor arătate de către COMUNĂ S., prin întâmpinarea depusă cu ocazia judecății în primă instanță în primul ciclu procesual, cererea lui S. Hans ar fi fost respinsă, pentru că nu îndeplinea condițiile legale pentru restituire în natură, fără a se depune la dosar înscrisuri doveditoare în acest sens.
Ulterior, construcția cu destinația de locuință amplasată pe imobilul cu nr. top. 411/1, 412/1, 413/1, a fost vândută de către S. ROMÂN, prin .., intimatului V. I. și soției acestuia V. R., (devenită F. R., în urma divorțului) conform contractului de vânzare - cumpărare nr._/17.11.1997, încheiat în condițiile Legii nr. 112/1995.
În anul 1999, în baza unei documentații întocmite de Primăria Comunei S., imobilul înscris în C.F. nr. 6188 S., sub nr. top. Imobilul cu nr. top. 411/1, 412/1, 413/1, a fost comasat, iar ulterior dezmembrat în două loturi: 411/1, 412/1, 413/1/I - casă de piatră, anexe gospodărești și curte de 462 m.p., și 411/1, 412/1, 413/1/ÎI - grădină de 617,50 m.p. conform celor de la B 5 și 6 (fila 128=
Succesiv acestor operațiuni, asupra nr. top. 411/1, 412/1, 413/1/I - casă de piatră, anexe gospodărești și curte de 462 m.p., a fost înscris dreptul de proprietate al intimatului V. I. și soției acestuia V. R., cu titlu de drept de cumpărare asupra construcției și atribuire conform Legii nr. 18/1991, asupra terenului.
În urma divorțului și partajului de bunuri dintre intimatul V. I. și V. R. (devenită F. R.) imobilul a fost atribuit acesteia din urmă.
După apariția Legii nr. 247/2005, antecesorul apelanților a formulat o nouă cerere de restituire în natură a imobilului, înregistrată la Primăria Comunei S., sub nr. 3142 din 22.09.2005, care i-a răspuns petentului că cererea să nu poate fi soluționată, deoarece nu a depus notificare în termenul impus de Legea nr. 10.
P. cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria B. la data de 09.11.2007, sub nr._, S. Hans a solicitat instanței constatarea nulității titlului STATULUI ROMÂN, relativ la dobândirea imobilului situat în ., jud. B., înscris în C.F. 6188 S., sub nr. top. 411/1, 412/1, 413/1; nulitatea contractului de vânzare - cumpărare nr._/17.11.1997; nulitatea actelor de comasare și dezmembrare; restabilirea situației anterioare de carte funciară și evacuarea pârâtei F. R. din imobil ocupat fără titlu.
P. Sentința civilă nr. 4519 pronunțată de Judecătoria B. la data de 09.04.2010, în dosarul nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ..; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului V. I.; a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr._/1997; a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul S. Hans în contradictoriu cu pârâții COMUNĂ S., prin P., .., S. ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice, prin mandatar Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B., V. I. și F. R.; s-a constatat nulitatea titlului de preluare în proprietatea Statului Român a imobilului înscris în C.F. nr. 6188 S. sub nr. top inițial 411/1, 412/1 și 413/1, la A+1; s-a dispus radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea STATULUI ROMÂN și a dreptului de administrare operativă înscris în favoarea .. în C.F. nr. 6188 S. asupra imobilului înscris la A+4 sub nr. top. (411/1, 412/1 și 413/1)/ÎI - lotul ÎI constituit din grădină de 617,50 m.p.; s-a dispus reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului în C.F. nr. 6188 S. asupra imobilului înscris la A+4 sub nr. top. (411/1, 412/1 și 413/1)/ÎI - lotul ÎI constituit din grădină de 617,50 m.p.; au fost respinse cererile privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr._/1997, a actului de comasare și de dezmembrare a imobilului înscris în C.F. nr. 6188 S. sub nr. top inițial 411/1, 412/1 și 413/1, la A+1, a dispoziției de instituire a dreptului de servitute în favoarea imobilului înscris la A+4 și de restabilire a situației anterioare prin radierea dreptului pârâților STATULUI ROMÂN și .. înscris în C.F. nr. 6188 S. asupra imobilului înscris la A+2 sub nr. top inițial 411/1, 412/1 și 413/1 și de la A+3 sub nr. top (411/1, 412/1 și 413/1) /I - lotul I constituit din casă de piatră, anexe gospodărești și curte de 462,50 m.p. - proprietatea pârâtei F. R. și cea de evacuare a pârâtei F. R.; a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei F. R. suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de apel S. ROMÂN, prin M.F.P., prin D.G.F.P. B., și reclamantul S. Hans, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
P. Decizia civilă nr. 171/. B. la data de 16.06.2011, în același dosar, a fost respins apelul declarat de S. ROMÂN prin M.F.P., prin D.G.F.P. B., și a fost admis apelul declarat de apelantul reclamant S. Hans, împotriva Sentinței civile nr. 4519 pronunțată de Judecătoria B. la data de 09.04.2010, a pe care a desființat-o în parte, în ceea ce privește soluția adoptată în petitele privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr._/17.11.1997, constatarea nulității actului de comasare și a actului de dezmembrare a parcelelor, constatare a nulității absolute a dispoziției de instituire a dreptului de servitute, restabilirea situației anterioare de carte funciară și evacuare; a păstrat dispozițiile din sentința apelată cu privire la respingerea excepțiilor constatarea nulității titlului de preluare în proprietatea Statului Român a imobilului înscris în C.F. nr. 6188 S. sub nr. top. 411/1, 412/1 și 413/1 la A+1, radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea STATULUI ROMÂN și a dreptului de administrare operativă în favoarea .. în aceiași carte funciară, asupra imobilului înscris la A+1 și reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului asupra respectivului imobil.
Cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe în limita desființării.
P. Decizia civilă nr. 1407/R pronunțată de Curtea de Apel B. la data de 21.10.2011, a admis recursurile declarate de recurenții S. ROMÂN prin M.F.P., prin D.G.F.P. B. și D. L. și V. A. M., împotriva Deciziei civile nr. 171/. B. la data de 16.06.2011, pe care a modificat-o în tot în sensul că, a admis apelurile declarate de apelanții S. ROMÂN prin M.F.P., prin D.G.F.P. B., și S. Hans, împotriva Sentinței civile nr. 4519/9.04.2010 a Judecătoriei B., pe care a desființat-o în tot și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a dispune în acest sens instanța de recurs a reținut că: imobilul înscris în C.F. 6188 S., sub nr. top. 411/1, 412/1 și 413/1, a fost supus în timp mai multor operațiuni de carte funciară; antecesorului apelanților S. Hans i-a fost atribuită numai o suprafață de 250 mp, restul intrând în patrimoniul fostului CAP; instanța de apel a adoptat o soluție contradictorie între soluțiile date petitelor privind nulitatea actului de preluare, respectiv nulitatea contractului de vânzare - cumpărare; instanța de apel, a soluționat apelurile în mod inconsecvent, dezlegând parțial și în mod contradictoriu problema dedusă judecății; impunându-se adoptarea unei soluții unitare și juste, în concordanță cu dispozițiile Deciziei nr. 33/2009 pronunțată de ÎCCJ, și practica recentă a CEDO.
Cu ocazia rejudecării prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasiv a pârâților .. și V. I., a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește petitul privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr._/17.11.1997, iar pe cale de consecință a respins cererea de chemare în judecată.
Critică apelanților cu privire la faptul că în cauză nu avea incidență dispoziția inserată în art. 45 alin. 5 din Legea 10/2001, referitoare la prescripția dreptului material la acțiune, este neîntemeiată.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 45 alin. 5 din Legea 10/2001, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezenței legi. Termenul de un an a fost prelungit succesiv de două ori cu câte 3 luni, prin O.U.G. nr. 109/2001 și respectiv O.U.G. 145/2001.
Termenul special de prescripție a dreptului material la acțiune, impus prin această reglementare, nu este contrar art. 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului și nici art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a Drepturilor Omului, atât prin Convenția cât și prin bogată jurisprudență a C.E.D.O. recunoscând-se statelor ca în virtutea dreptului lor la suveranitate, să adopte reglementării pe care le consideră necesare, în vederea exercitării drepturilor relative la bunuri, ori pentru respectarea principiilor securității raporturilor juridice, inclusiv prin limitării sau restricționări implicite, statele dispunând în această materie de o anumită marja de apreciere, cu condiția ca autoritățile să reacționeze în timp util, într-o manieră corectă și cu cea mai mare coerență.
Or, relativ la acest aspect, există o jurisprudență constantă și îndelungată, în sensul considerării ca fiind prescrise, cererile de desființare a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în condițiile Legii nr. 112/1995, înregistrate la instanțele judecătorești după împlinirea termenului de prescripție prevăzut de art. 45 alin. 5 din Legea 10/2001, astfel după cum a fost prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001 și respectiv O.U.G. 145/2001, astfel încât cerințele reglementărilor și jurisprudenței europene, anterior evocate, sunt pe deplin realizate.
La data introducerii cererii de chemare în judecată, de către antecesorul apelanților, respectiv 09.11.2007, termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru desființarea contractului de vânzare - cumpărare nr._/17.11.1997, încheiat între S. ROMÂN, prin .., pe de o parte, și intimatul V. I. și fosta soție, defuncta V. R., pe de altă parte - era demult împlinit - astfel încât, în mod corect prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune relativ la acest petit.
Art. 13 și art. 16 din Decretul nr. 167/1958 reglementează în mod expres și limitativ cauzele de suspendare și întrerupere ale termenului de prescripției.
În speță apelanții nu au probat subzistența vreunei cauze de suspendare a cursului prescripției dreptului material la acțiune, notificările remise de autorul apelanților neavând efecte suspensive sau întreruptive relativ la termenul de prescripție stabilit de art. 45 alin. 5 din Legea 10/2001.
P. urmare, în mod legal și temeinic prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, referitor la petitul privind constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare nr._/17.11.1997.
Totodată, faptul că apelanții și-au întemeiat cererea de desființare a contractului de vânzare - cumpărare pe dispozițiile vechiului Cod civil, referitoare la condițiile generale de valabilitate ale unei convenții și în particular ale convenției de vânzare - cumpărare, nu exclude raportarea la reglementarea sub imperiul căreia s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare contestat - Legea 112/1995 - și respectiv incidența art. 45 alin. 5 din Legea 10/2001, care stabilește exclusiv termenul special de prescripție a dreptului material la acțiune având ca obiect nulitatea contractului încheiat în condițiile Legii nr. 112/1995, instanța nefiind ținută de temeiurile de drept invocate de antecesorul apelanților.
Mai mult, cercetarea aspectelor privind prescripția dreptului material la acțiune, reprezintă o cerință a priori în demersul jurisdicțional relativ la fond, chestiunile privind valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare fiind subsecvente, cercetarea lor impunându-se numai și în funcție de modul de rezolvarea prescripției invocate.
Ca o consecință a împlinirii termenului de prescripție a dreptului material la acțiune și admiterii excepției corespunzătoare, bună sau reaua - credință a intimatului V. I. și a fostei soți, defuncta F. R., cu ocazia încheierii contractului de vânzare - cumpărare a cărui nulitate s-a invocat, este lipsită de semnificație, analiza acestui aspect fiind în mod evident inutilă.
În ceea ce privește pretenția apelanților relativ la imobilul teren înscris în C.F. 6188 S., la A+4, nr. top. (411/1, 412/1 și 413/1)/ÎI - lotul ÎI constituit din grădină de 617,50 m.p., instanța constată că, din vechile nr. top. 411/1, 412/1 și 413/1, antecesorul apelanților a dobândit prin moștenire, în anul 1985, împreună cu construcțiile, numai 250 mp., restul fiind preluat de fosta CAP S., în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974.
P. urmare, obiectul preluării de către S. ROMÂN, în condițiile art. 223/1974, l-a constituit imobilul compus din construcții și teren de 250 mp.
Urmare a existenței în patrimoniul STATULUI ROMÂN a imobilului compus din construcții și teren de 250 mp, odată cu . Legii nr. 18/1991, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. 3 din respectiva reglementare, S. ROMÂN a dobândit ex lege și terenul aferent (diferența de teren de peste 250 mp. Corespunzătoare vechilor nr. top. 411/1, 412/1 și 413/1, care în anul 1985 a fost preluat de fosta CAP S.).
În calitate de titular al dreptului de proprietate asupra întregului imobil înscris în C.F. 6188 S., sub nr. top. 411/1, 412/1 și 413/1, S. ROMÂN, a realizat comasarea celor trei nr. top. Într-un singur lot, procedând succesiv și la dezmembrarea imobilului în două loturi, corespunzător înscrierilor din C.F. 6188 S. de la B 5 și 6, și stabilirea unei servituți între cele două imobile.
Ca urmare a înstrăinării către V. I. și a fosta soție, defuncta F. R. a lotului I, reprezentând nr. top. (411/1, 412/1, 413/1)/I - casă de piatră, anexe gospodărești și curte de 462 m.p., în prezent, S. ROMÂN apare înscris în C.F. 6188 S. ca și proprietar numai asupra celui de al doilea lot rezultat din dezmembrare, respectiv cel de sub nr. top. (411/1, 412/1 și 413/1)/ÎI, constituit din grădină de 617,50 m.p.
În speța dedusă judecății, antecesorul apelanților nu a învestit instanța cu o cerere de revendicare a imobilului teren înscris în C.F. 6188 S. sub nr. top. (411/1, 412/1 și 413/1)/ÎI, reprezentând grădină de 617,50 m.p. - nici în cererea de chemare în judecată și nici în cererea precizatoare de la fila 97, vol. 1, nefiind inserat un astfel de petit.
De asemenea, nici temeiurile de drept menționate în cele două acte de procedură ale părții reclamante, nu sunt corespunzătoare unei cererii de revendicare a imobilului.
P. cererea de chemare în judecată, antecesorul apelanților a solicitat doar evacuarea pârâtei F. R., între timp decedată.
De asemenea, instanța constată că antecesorul apelanților nu a fost niciodată proprietarul unei suprafețe de teren mai mari decât cei 250 de mp. Aferenți aferenții construcției și anexelor dobândite în anul 1985 cu titlu de moștenire, astfel încât apelanții în calitate de succesori în drepturi ai fostului proprietar nu pot pretinde mai multe drepturi decât însuși autorul lor deținut anterior preluării de către S. ROMÂN în condițiile art. 223/1974.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât titlul de preluare de către fosta CAP S., a terenului ce excede suprafeței de 250 mp., nu a fost contestat, iar această diferență suprafață de teren formează obiectul de reglementare al Legii nr. 18/1991.
Având în vedere că cererea de constatare a nulității contractului de vânzare - cumpărare este prescrisă, precum și celelalte considerente anterior expuse, cercetarea aspectelor legate de valabilitatea titlului STATULUI ROMÂN, legalitatea actelor de comasare, dezmembrare și instituire a dreptului de servitute, precum și a cererea referitoare la restabilirea situației anterioare de carte funciară, apar fie ca lipsite finalitate - apelanții neavând nici un folos practic în urma constatării nevalabilității acestui titlu - fie ca neîntemeiate - actele de comasare, dezmembrare și instituire a dreptului de servitute fiind efectuate de proprietar în exercitarea atributelor dreptului de proprietate - astfel încât în mod întemeiat prima instanță le-a respins.
În ceea ce privește pretenția de evacuare, instanța constată în primul că fosta pârâtă, F. R., a decedat, fiind succedată de intimații V. A. M. și D. L., iar în al doilea rând succesorii fostei pârâte dețin un titlu valabil de proprietatea asupra imobilului înscris în C.F. 6188 S., sub nr. (411/1, 412/1, 413/1)/I - casă de piatră, anexe gospodărești și curte de 462 m.p., iar între autorul apelanților, ori aceștia, și pârâta decedată, ori succesorii acesteia, nu au existat niciodată raporturi locative.
Față de toate considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 296 C.pr. civ., cererea de apel formulată de apelanții S. M., Z. E. și K. SIGRID împotriva Sentinței civile nr._, pronunțată de Judecătoria B., la data de 09.07.2013, în dosarul nr._, urmează a fi respinsă, iar pe cale de consecință hotărârea apelată va fi păstrată conform dispozitivului.
Reținând culpa procesuală a apelanților, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 1 C.pr. civ. Aceștia vor fi obligați să îi plătească intimatei V. A. M. cheltuielile de judecată efectuate de către această în apel, reprezentând onorariul de avocat, dovedit conform chitanței depuse la dosar fila 36.
În ceea ce privește cererea intimatului D. L. privind obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că acesta nu a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli în apel, astfel încât cererea sa sub acest aspect va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de apel formulată de apelanții S. M., Z. ELKE, K. SIGRID, toți cu cu domiciliul procesual în mun. B., .. 53, ., jud. B., la Cabinetul de avocat I. M., împotriva Sentinței civile nr._, pronunțată de Judecătoria B. la data de 09.07.2013, în dosarul nr._ 2013*.
Păstrează sentința apelată.
Obligă apelanții S. M., Z. ELKE, K. SIGRID, în solidar, să plătească intimatei V. A. M. suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge cererea intimatului D. L., privind obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 noiembrie 2014.
Președinte, Judecător,
DanielMoldovan M. B.
Fiind în CO semnează
președintele instanței
Judecător A. N. M.
Grefier,
C. Ș.
Red. D.M./28.07.2015
Tehnored. /C.C. 28.07.2015
12 ex
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 11-11-2014, Tribunalul... | Legea 10/2001. Sentința nr. 197/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
