Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 628/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 628/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 628/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Decizia civilă nr. 628/. publică din data de 28.10.2014
Complet constituit din:
PREȘEDINTE –D. M. - JUDECĂTOR
JUDECĂTOR –M. B.
GREFIER –C. Ș.
Pe rol este judecarea apelului civil declarat de apelantul petent C. S. G. S. B. B., prin reprezentant legal, împotriva încheierii de ședință din data de 21.05.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect rectificare carte funciară.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.10.2014 și din data de 20.10.2014, acestea fiind consemnate în încheierile de ședința de la data respectiva, ce fac parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera conform dispozițiilor 396 Cod Procedură Civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 28.10.2014, când a pronunțat următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată că,
Prin Încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 21.05.2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria B. a respins cererea formulată de petentul C. S. „G. S. B.” B., prin președinte S. G., privind înscrierea în Registrul special al Judecătoriei B. a modificărilor aduse actelor constitutive prin procesul verbal al Adunării Generale din data de 26.02.2014, modificări preluate în duplicatul actului adițional la actul constitutiv autentificat sub nr. 290 la data de 04.04.2014 de B.I.N. Ficard C. N..
Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria B. a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 15.05.2014 sub nr._, petentul C. S. „G. S. B.” B., prin președinte S. G., a solicitat înscrierea în Registrul special al asociațiilor și fundațiilor ținut la Judecătoria B., a modificărilor aduse actelor constitutive ale asociației, conform procesului verbal al Adunării Generale din data de 26.02.2014, modificări preluate în duplicatul actului adițional la actul constitutiv autentificat sub nr.290 la data de 04.04.2014 de B.I.N. Ficard C. N..
Cererea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei.
La dosarul cauzei s-au depus înscrisuri constând în procesul verbal al Adunării Generale din data de 26.02.2014, duplicatul actului adițional la actul constitutiv autentificat sub nr. 290 la data de 04.04.2014 de B.I.N. Ficard C. N., extrasul CF nr._ B. (fila 9), contractul de comodat purtând încheierea de legalizare a semnăturii nr. 27 din 30.04.2014 de B.I.N. Ficard C. - N. (fila 10); contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.1814 din 11.11.2008 de B.N.P. S. V. (filele 11-12); actul de constituire autentificat sub nr. 354 la data de 04.04.1997 de B.N.P. C. D., statutul asociației autentificat sub nr. 355 la data de 04.04.1997 de B.N.P. C. D., încheierea nr. 68 din 14.05.1997 pronunțată de Tribunalul B. - secția civilă în dosarul nr. 2238/1997, certificatul de identitate sportivă, act adițional autentificat sub nr. 1022 la data de 24.09.2001 de B.N.P. C. D., încheierea ședinței camerei de consiliu din 02.10.2001 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/2001, certificatul de înregistrare fiscală. Din oficiu, a fost atașată dosarul civil nr._/197/2014 al Judecătoriei B..
Examinând actele și lucrările dosarului, Judecătoria B. a reținut că:
Petentul C. S. „G. S. B.” B. a dobândit personalitate juridică prin încheierea nr. 68 din 14.05.1997 pronunțată de Tribunalul B. - secția civilă în dosarul nr. 2238/1997 și figurează înregistrată în registrul asociațiilor și fundațiilor al Tribunalului B., ținut la Judecătoria B., la poziția nr. 98/1997.
De la data dobândirii personalității juridice, actele constitutive ale asociației au fost modificate cu o singură împrejurare, context în care la dosar a fost depusă încheierea pronunțată de instanță la data de 02.10.2001 (fila 28).
Prin procesul verbal din data de 26.02.2014, Adunarea Generală a asociației a hotărât revocarea din funcția de președinte a numitului Sfinteș N. și alegerea unui nou președinte în persoana lui Sfinteș G., revocarea din funcția de vicepreședinte a lui Sfinteș Aidu și numirea în funcția de vicepreședinte a numitului Sfinteș N. și schimbarea sediului clubului în B., ., ., ., modificări preluate și în duplicatul actului adițional la actul constitutiv autentificat sub nr. 290 la data de 04.04.2014 de B.I.N. Ficard C. N..
Instanța a acordat în cauză un termen de judecată prin care a dat posibilitatea petentei să depună hotărârea prin care s-a luat act de modificările aduse asupra Consiliului Director în ceea ce privește alegerea în calitate de președinte a numitului Sfinteș N., însă aceasta nu s-a conformat acestor cerințe.
Această obligație pusă în sarcina petentei rezultă și din faptul că la dosar nu există nicio dovadă că de la data constituirii asociației a operat vreo modificare cu privire la componența membrilor acesteia formată din președinte - Sinteș G., vicepreședinte - P. F. C., secretar - C. O., membru - S. I., membru - M. O., astfel încât să se poată aprecia că prezenta cererea este întemeiată.
Potrivit art. 9 din O.G. nr. 26/2000 republicată, în cazul în care cerințele legale pentru constituirea asociației nu sunt îndeplinite, judecătorul, la expirarea termenului de 3 zile de la depunerea cererii, prevăzut la art. 8 alin. (2), îl va cita, în camera de consiliu, pe reprezentantul asociației, punându-i în vedere, în scris, să remedieze neregularitățile constatate.
Conform art. 10 alin. 2, în cazul în care neregularitățile nu au fost înlăturate sau, deși legal citat, reprezentantul asociației lipsește în mod nejustificat, judecătorul va respinge cererea de înscriere prin încheiere motivată.
Față de aceste împrejurări, în temeiul art. 10 alin. 2 din O.G. nr. 26/2000 republicată, instanța a respins ca fiind neîntemeiată cererea petentului C. S. „G. S. B.” B., prin președinte S. G., privind înscrierea în registrul special ținut la Judecătoria B. a modificărilor aduse actelor constitutive prin procesul verbal al Adunării Generale din data de 26.02.2014, modificări preluate în duplicatul actului adițional la actul constitutiv autentificat sub nr. 290 la data de 04.04.2014 de B.I.N. Ficard C. N..
Împotriva acestei încheieri a declarat apel petenta C. S. „G. S. B.” B., prin reprezentantul legal, solicitând schimbarea hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii formulate.
În expunerea de motive apelanta a arătat că la data de 21.05.2014, a depus la dosar înscrisurile solicitate de către instanță, astfel încât în mod greșit prima instanță a respins cererea formulată.
Cererea de apel nu a fost motivată în drept.
Prin cererea de apel apelanta nu a solicitat administrarea de probe oi în apel.
Cererea de apel a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru de 50 lei.
Examinând sentința apelată raportat la motivele de apel invocate de apelantă, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța constată că cererea de apel formulată de apelantă este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Prin Încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 22.04.2014, instanța i-a pus în vedere apelantei, prin reprezentantul său, S. Gigu, să depună la dosar procesul - verbal din 26.02.204 purtând semnăturile membrilor participanți la ședință, extras C.F. cu situația actualizată în aprilie 2014 și contract de comodat, dovada numărului membrilor Adunării Generale și al Consiliului Director la data de 26.02.2014, cu nominalizarea acestora.
Constatând neîndeplinirea acestor obligații prin hotărârea apelată, instanța a respins cererea apelantei privind înscrierea modificărilor aduse actelor constitutive, potrivit procesului verbal al adunării Generale din data de 26.02.2014.
După pronunțarea hotărârii apelate, respectiv la data de 29.05.2014, apelanta, prin reprezentantul său, a depus la dosar originalul procesului verbal al Adunării Generale a CLUBULUI S. „G. S. B.” B., din data de 26.04.2014, contractul de comodat cu privire la imobilul situat în mun. B., ., ., și extrasul C.F. cu privire la imobilul folosit ca sediu, în baza contractului de comodat.
Conform procesului verbal al Adunării Generale a CLUBULUI S. „G. S. B.” B., din data de 26.04.2014, Adunarea Generală a clubului a hotărât: revocarea vechiului președinte, S. N., și numirea noului președinte, S. G., și stabilirea noului sediu al clubului prin luarea în comodat a imobilului care reprezintă noul sediu.
Procesul verbal al Adunării Generale din data de 26.04.2014, este semnat de președinte, vicepreședinte, secretar și membrii, hotărârile adoptate fiind adoptate conform Statului.
Având în vedere considerentele expuse, dispozițiile art. 33 din O.G. 26/2000 și art. 480 alin. 2 C.pr.civ., cererea de apel formulată de apelantul C. S. „G. S. B.” B., prin președinte S. G., împotriva Încheierii ședinței camerei de consiliu din data de 21.05.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, urmează a fi admisă, iar pe cale de consecință hotărârea apelată va fi schimbată în tot, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de apel formulată de apelantul - petent C. S. ”G. S. B.” împotriva încheierii pronunțate la data de 21.05.2014 în dosarul civil nr._ /2013 al Judecătoriei B., pe care o schimbă în tot, în sensul că:
Admite cererea formulată de petent C. S. ”G. S. B.”.
Dispune înscrierea în Registrul Special al Asociațiilor și Fundațiilor al Judecătoriei B., a modificărilor aduse componenței Consiliului Director prin Hotărârea Adunării Generale din data de 26.02.2014, și respectiv a mențiunii privind schimbarea sediului, conform Procesului - Verbal al Adunării Generale încheiat la data de 26.02.2014.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 octombrie 2014.
Președinte, Judecător,
DanielMoldovan M. B.
Aflată în concediul de odihnă, semnează
Președintele instanței, judecător A. N. M.
Grefier,
C. Ș.
Aflată în CO, semnează înlocuitor grefier șef
Secția I Civilă, D. A.
Red. D.M./01.07.2015
Tehnored. M.D../01.07.2015
Judecător de Fond- R. L.
3 ex.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1095/2015. Tribunalul BRAŞOV | Uzucapiune. Decizia nr. 890/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|








