Uzucapiune. Decizia nr. 890/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 890/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 890/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 890/R/2014
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I.
Judecător M. I. B.
Judecător C. R.
Grefier N. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra contestației în anulare formulate de contestatoarea reclamantă M. R. în contradictoriu cu intimați pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B. prin reprezentant legal L. V. și ., împotriva Deciziei civile nr. 356/R pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil nr._, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2014, conform celor consemnate în Încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru această dată, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL:
P. contestația în anulare înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, la data de 31.07.2014, formulată de contestatoarea MAMINUȚ RAVEICUȚA împotriva deciziei civile nr. 456/R/03.04.2014 a Tribunalului B. în dos. nr._, în contradictoriu cu intimații S. Român prin M. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B. și ., contestatoarea a solicitat admiterea contestației, cu consecința anulării deciziei civile și menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică.
În motivare s-au invocat prevederile art. 318 alin. 1 Cod proc. civ., arătându-se faptul că, decizia civilă pronunțată de Tribunalul B. reprezintă rezultatul unei erori materiale, argumentându-se următoarele:
-Nu are relevanță faptul că prima înscriere în cartea funciară s-a realizat în anul 1947, importanță prezentând momentul în care a început efectiv posesia de către antecesorii contestatoarei, iar aceasta a început în anul 1946, astfel cum a declarat martora A. E. la instanța de fond.
-Contestatoarea a depus antecontractul de vânzare – cumpărare din anul 1984 pentru a face dovada joncțiunii posesiei asupra imobilului din litigiu, despre care martora a declarat că a fost mereu împrejmuit de gard.
Instanța de recurs nu a înțeles corect ce suprafață de teren a folosit contestatoarea, arătând că avea posesia întregului teren. În realitate a arătat că ceea ce a folosit și ceea ce dorește să uzucapeze a fost porțiunea de aproximativ 1.000 mp din totalul suprafeței de teren ce aparținea antecesorilor.
Conform art. 1854 Cod civil, posesia sub nume de proprietar este presupusă, persoanele interesat urmând a face dovada contrară. În cauză nu s-a făcut proba contrară îndeplinirii acestor condiții, motiv pentru care, soluția instanței de recurs a fost urmarea unei greșeli materiale.
-Imobilul din litigiu aparție domeniului privat al Statului, pentru că partea adversă nu a făcut dovada că acesta ar aparține domeniului public al Statului ori al comunei, deși pârâții au fost citați cu această mențiune, nedepunându-se inventarul întocmit conform Legii nr. 213/1998 care să ateste caracterul inalienabil al imobilului.
În consecință, imobilul face parte din domeniul privat al Statului, fiind supus prescripției achizitive ca sancțiune împotriva proprietarului nediligent.
De altfel, adeverințele emise de Primăria Dumbrăvița atestă faptul că imobilul se află în intravilanul localității și nu a făcut obiectul legilor fondului funciar, însă instanța de recurs nu a făcut nicio referire la această împrejurare.
În consecință, contestatoarea apreciază că instanța de recurs a interpretat în mod greșit faptul că imobilul din litigiu face parte din domeniul public al Statului.
P. întâmpinarea depusă la fila nr. 16 a dosarului, intimatul pârât S. Român reprezentat prin M.F.P. prin D.G.F.P. B., a solicitat respingerea contestației în anulare, susținând că motivele invocate de contestatoare nu se circumscriu „erorii materiale” în sensul dispozițiilor art. 318 alin. 1 Cod proc. civ., contestatoarea solicitând reexaminarea fondului și reaprecierea probelor administrate în cauză.
Intimata pârâtă . P. nu a depus întâmpinare.
În cauză nu s-au administrat probe noi.
Contestația în anulare este legal timbrată.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
P. decizia civilă nr. 356/R/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dos. nr._, s-a respins cererea de recurs formulată de recurentul pârât S. Român, reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B., împotriva încheierii de ședință din data de 27.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., s-a admis cererea de recurs formulată de același recurent în contradictoriu cu recurenta reclamantă Maminuț Reveicuța și intimata pârâtă . prin primar, împotriva sentinței civile nr._/20.06.2013 a Judecătoriei B., pronunțată în același dosar, care a fost modificată în tot, în sensul respingerii acțiunii astfel cum a fost precizată.
De asemenea, s-a respins cererea de recurs formulată de recurenta reclamantă Maminuț Reveicuța, reprezentată de av. C. L., împotriva încheierii de ședință din data de 9.10.2013 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr._ .
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut în ceea ce privește fondul cauzei (care interesează sub aspectul prezentei contestații în anulare) următoarele:
„Astfel cum rezultă din foaia de proprietate a cărții funciare nr. 4774 a comunei Dumbrăvița (fila 122 verso din dosarul primei instanțe), imobilul obiect al prezentei cauze a fost proprietatea numiților D. C. și A. S., dreptul acestora de proprietate cu titlu de drept cumpărare fiind înscris în evidențele de carte funciară la data de 28.01.1947. La data de 16.02.1984, la poz. 3 a foii de proprietate a cărții funciare, se înscrie dreptul de proprietate a Statului Român, conform Decretelor nr.218/1960 și nr. 712/1966 și dreptul de administrare operativă a Consiliului Popular al .> După dezmembrarea terenului la data de 12.03.1984 în trei loturi, nr. top. 7174/1, 7174/2, 7174/3, la 16.04.1984 s-a înscris asupra terenului cu nr. top. 7174/1, proprietatea Statului Român, s-a înregistrat casa de locuit ce constituie proprietatea prin construire a soților P. T. și P. Reveicuța.
Ca urmare, terenul pentru care reclamanta a emis pretenții se află în proprietatea Statului Român, în temeiul celor două acte normative menționate.
Potrivit art. 3 alin.1 din Decretul nr.218/1960, dreptul la orice acțiuni având ca obiect restituirea, în natură sau prin echivalent, a unui bun intrat, înainte de data publicării decretului de față, în posesiunea statului, în aceea a unei organizații cooperatiste sau a oricărei altei organizații obștești, fie fără nici un titlu, fie în cadrul procedurii prevăzute de decretul nr. 111/1951, se prescrie prin doi ani socotiți de la data când a avut loc .>
Conform articolului unic al Decretului nr.712/1966, bunurile ce se încadrează în prevederile articolului III din Decretul nr. 218 din 1 iulie 1960 pentru modificarea Decretului nr. 167 din 21 aprilie 1958 privitor la prescripția extinctivă și se află în posesia unei organizații socialiste, sunt considerate proprietate de stat de la data intrării lor în posesia statului sau a oricărei organizații socialiste.
Imobilul în litigiu a fost naționalizat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001 (6 martie 1945 – 22 decembrie 1989), astfel încât face obiectul legii menționate. Legea reglementează inclusiv situația juridică a imobilelor care nu se restituie persoanelor îndreptățite, art. 42 prevăzând că acestea rămân în administrarea deținătorilor actuali.
Reprezentând un bun preluat de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 si prezumându-se ca a fost preluat cu titlu valabil atâta timp cit acest fapt nu a fost contestat, imobilul teren si construcție fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, potrivit art. 6 alin.1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.
P. cererea introductivă de instanță, reclamanta a indicat ca moment al începerii posesiei anul 1946, în condițiile în care prima înscriere în cartea funciară a imobilului a fost datată 28.01.1947, dată ulterioară celei invocate de reclamantă în cererea introductivă de instanță. Față de aceste constatări se impune concluzia că situația imobilului la data începerii posesiei, potrivit susținerilor reclamantei, nu este clarificată, critică pe care recurentul o invocă și pe care instanța o apreciază ca fiind pe deplin fondată.
Declarația martorei A. E., care a arătat că părinții săi ar fi cumpărat în anul 1946 terenul de la persoane neidentificate, nu poate fi luată în considerare, întrucât prima înscriere din cartea funciară din anul 1947 contrazice susținerile sale. Martora menționată a vândut imobilul reclamantei în anul 1984, prin actul sub semnătură privată depus în copie la fila 15 din dosarul primei instanțe, astfel încât are tot interesul să clarifice situația acestuia, iar reclamanta să obțină câștig de cauză. În consecință, instanța apreciază că declarația martorei cu privire la data începerii posesiei nu este relevantă, în dezacord cu reținerile judecătorului fondului.
Instanța mai reține că reclamanta a susținut începerea posesiei înainte ca imobilul să fie dezmembrat astfel cum s-a arătat mai sus, iar după realizarea acestei operațiuni a obținut, în urma eliberării de către titularul dreptului de administrare a unei autorizații de folosință definitivă, înscrierea dreptului de proprietate asupra construcției edificate în timpul căsătoriei cu P. T. pe unul dintre loturile rezultate în urma dezmembrării. Rezultă, deci, că reclamanta și soțul său, care nu figurează în proces și referitor la care s-a pretins că nu ar exista o înțelegere cu privire la construcția realizată, înțelegere de altfel neprobată, au avut acordul titularului dreptului de administrare pentru a edifica o construcție pe teren. La data respectivă, în principiu, nu se putea construi de către o persoană fizică pe un teren proprietate de stat, întrucât conform constituției dreptul de proprietate de stat era inalienabil, insesizabil și imprescriptibil. Reclamanta însă a probat că, în anul 1984 i s-ar fi atribuit, alături de soțul său, în folosință, o parte din terenul în discuție, în condițiile în care, potrivit propriilor susțineri, avea posesia întregului teren. Posesia este o stare de fapt ce constă în exercitarea asupra unui imobil a unei puteri și stăpâniri materiale, ce se manifestă prin acte de folosință, de conservare, dar este esențial, pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, ca aceste activități să fi fost exercitate de cel ce invocă uzucapiunea pentru sine, iar nu cu acordul proprietarului, cum s-a petrecut în cazul în speță.
(…)
Față de această soluție, este inutilă analizarea criticilor aduse de recurenta reclamantă încheierii de ședință din data de 9.10.2013 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr._, de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale, Tribunalul urmând să respingă cererea de recurs promovată împotriva acestei hotărâri, ca o consecință a soluției adoptate cu privire la fondul cauzei.”
Împotriva acestei decizii reclamanta Maminuț Reveicuța a formulat prezenta contestație în anulare, invocând prevederile art. 318 alin. 1 Cod proc. civ. și solicitând anularea deciziei civile și, în rejudecare, respingerea recursului, apreciind că dezlegarea dată prin decizia instanței de recurs este rezultatul unei „greșeli materiale”, susceptibilă a se îndrepta pe calea contestației în anulare.
Într-adevăr, potrivit art. 318 alin. 1, teza 1, Cod proc. civ., „Hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale (…)”.
Textul de lege are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau reaprecierea probelor. Greșeala materială trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății. Ea a fost săvârșită ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite.
Greșeala materială nu trebuie să fie rezultatul interpretării unui text de lege sau interpretării unor probe administrate în cauză, pentru că practic, s-ar ajunge la judecată din nou a aceluiași recurs.
Cu alte cuvinte, textul amintit vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată. A da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a fost soluționată pricina și s-au stabilit raporturile litigioase dintre părți, ar însemna să se deschidă acestora dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac, lucru care nu poate fi acceptat în actualul sistem al procedurii civile, în care această cale extraordinară de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege, care se constituie practic, în elemente noi ce imprimă o nouă perspectivă speței analizate, motiv pentru care această cale de atac este una de retractare. Reanalizarea situației de fapt și de drept pe baza acelorași argumente prezentate în recurs sau a unor noi argumente interpretative este inadmisibilă și excede finalității acestei căi extraordinare de atac.
Or, contestatoarea a criticat, în susținerea contestației în anulare, modalitatea în care instanța de recurs a apreciat asupra înscrierilor din cartea funciară, asupra consecințelor juridice ale acestor înscrieri și asupra regimului juridic al bunului imobil, obiect al litigiului, precum și asupra declarației testimoniale și a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei. A invocat de asemenea faptul că pârâții nu au răsturnat prezumția că posesia sa asupra imobilului s-a făcut sub nume de proprietar, arătând în final că instanța de recurs a apreciat eronat faptul că imobilul pe care l-a uzucapat aparține domeniului public al Statului.
Instanța de recurs a realizat o amplă argumentație juridică asupra soluției pronunțate, a descris starea de fapt și a indicat textele legale incidente în speță, fără a realiza nicio confuzie asupra elementelor materiale care să conducă la o altă soluție. De altfel, contestatoare nici nu a indicat faptul că instanța de recurs ar fi confundat date materiale ale dosarului, ci a apreciat că, înseși argumentele juridice ale instanței de recurs, care îi sunt defavorabile, reprezintă greșeli materiale, fapt care excede prevederilor art. 318 alin. 1 Cod proc. civ.
În procedura de judecată a contestației în anulare, instanța nu mai poate reevalua probatoriul administrat în recurs și argumentele juridice pe care s-a întemeiat decizia instanței de recurs. În contestația în anulare nu se poate realiza un control asupra legalității și temeiniciei deciziei irevocabile pronunțate de instanța de recurs, astfel cum solicită contestatoarea.
În consecință, Tribunalul reține că motivele invocate de contestatoare nu se circumscriu noțiunii de greșeală materială la care se referă textul de lege mai sus citat ci vizează interpretarea dată de instanța de recurs prevederilor legale și coroborarea probelor administrate în cauză, aspecte ce nu pot face obiectul analizei în contestația în anulare.
Pentru aceste considerente, constatând că motivele invocate de contestatoare nu se subsumează celor prevăzute de art. 318 alin. 1 Cod proc. civ., Tribunalul urmează să respingă contestația în anulare promovată de contestatoarea MAMINUȚ REVEICUȚA.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea reclamantă MAMINUȚ REVEICUȚA în contradictoriu cu intimatul pârât S. ROMÂN, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.R.F.P. B., împotriva deciziei civile nr. 356/R/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dos. nr. 3832 /197/2011.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.11.2014.
Președinte, A. I. | Judecător, M. I. B. | Judecător, C. R. |
Grefier, N. C. |
Redactat jud. CR/10.03.2015
Tehnored. NC/10.03.2015
Jud. Decizie PM, AB, LS
2 ex.
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... | Fond funciar. Decizia nr. 662/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
