Contestaţie la executare. Decizia nr. 117/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 117/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 117/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 117/R/2015
Ședința publică de la 05 Martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE P. M.
Judecător A. B.
Judecător L. S.
Grefier V. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul pârât B. E. J. G. G. C. în contradictoriu cu intimata reclamantă B. C. R. SA, prin reprezentant legal, și intimații pârâți G. E., P. A., C. C., împotriva sentinței civile nr._/2014 pronunțată de Judecătoria B., având ca obiect contestație la executare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 25.02.2015, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la pentru astăzi, când:
Tribunalul
Constată că prin sentința civilă nr._/19.11.2014 pronunțată în dosarul nr._ judecătoria B. a admis contestația la executare formulată de B. Comercială R. SA în contradictoriu cu B. G. G. C., G. E., P. A. și C. C.;
A anulat proces verbal de cheltuieli suplimentare din 18.07.2014 emis de B. G. G. C. în dosar executare 154/2012 în privința sumei de 879,08 lei;
A obligat B. G. G. C. să achite contestatoarei 274,04 ei cheltuieli de judecată;
A dispus restituirea către contestatoare a sumei de 81,16 lei achitată cu titlu de taxă de timbru prin OP_/19.08.2014, beneficiar Primăria Sector 3 București.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele considerente:
Pe rolul judecătoriei a fost înregistrată contestația la executare formulata de B. Comercială R. SA in contradictoriu cu G. E., P. A., C. C. și B. G. G. C., prin care solicită anularea procesului verbal de cheltuieli suplimentare încheiat în 22.07.2014 în dosarul de executare 154/2012 al B. G. G. C..
În motivarea contestației petenta arată că în dosarul de executare amintit procesul verbal de stabilire a unor cheltuieli de executare suplimentare este netemeinic, întrucât contravine contractului cadru încheiat între contestatoare, în calitate de creditoare, și B. G. G. C., contract prin care cheltuielile de executare, altele decât onorariul executorului judecătoresc, au fost limitate în toate dosarele de executare înregistrate de contestatoare pe rolul B. G. G. C. la suma de 750 lei. Ca atare, majorarea acestora contravine înțelegerii dintre părți, cu consecința diminuării sumei care urmează a se distribui creditoarei din executarea silită.
B. G. G. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației motivat de faptul că prin contractul cadru amintit s-a limitat la suma de 750 lei numai avansul care urma a fi înaintat de creditoare, nu și cheltuielile de executare, care oricum sunt suportate de debitoare.
Intimatul apreciază că stabilirea de cheltuieli suplimentare în dosarul amintit nu încalcă nicio prevedere legală, iar natura acestor cheltuieli este reglementată de art. 39 din Legea 188/2000.
În probațiune au fost depuse înscrisuri, contract cadru de colaborare nr. 68/25.04.2012, notificare de reziliere a contractului cadru înregistrată la contestatoare sub nr._/17.07.2014 iar la dosar a fost transmisa copia dosarului de executare.
Contestația la executare este supusă reglementării vechiului cod de procedură civilă, executarea silită fiind pornită în perioada aplicării acestui cod.
Analizând actele dosarului de executare, instanța a constatat că între contestatoare și B. G. G. C. s-a încheiat contractul cadru de colaborare nr. 68/25.04.2012, în baza căruia creditoarea a înregistrat pe rolul B. G. G. C. mai multe cereri de executare silită.
În anexa la contractul - cadru părțile au convenit cu privire la cuantumul sumelor ce urmau a fi plătite de creditoare ca avans pentru fiecare dosar de executare, compuse din onorariu executor și alte cheltuieli de executare, acest avans fiind convenit la suma de 750 lei pentru fiecare debit a cărei executare silită se solicită ( pct. i din anexa la contract). Suma cheltuielilor de executare, altele decât onorariul, a fost estimată la 600 lei/debit, ( pct. ii), iar cuantumul acestora a fost limitat la valoarea avansului agreat de părți, respectiv 750 lei ( pct. xiii din anexă). Onorariul executorului judecătoresc are o reglementare distinctă în contract, fiind determinat de criterii ce țin de cuantumul creanței recuperate, etapa executării, modalitatea de stingere a debitului, etc.
Din interpretarea contractului rezultă că părțile au convenit ca, ținând cont de numărul mare de dosare de executare ce urmau a fi înregistrate de creditoare pe rolul executorului judecătoresc, în fiecare dosar de executare cuantumul cheltuielilor de executare, altele decât onorariul executorului judecătoresc, să fie limitat la suma de 750 lei, fără a se distinge cu privire la numărul și valoarea operațiunilor materiale efectuate de executorul judecătoresc.
Ca atare, indiferent de modalitatea de avansare a acestor cheltuieli, și în considerarea faptului că ele se vor imputa în final asupra averii debitorului, executorul judecătoresc a convenit cu creditoarea să nu solicite, cu excepția onorariului, alte cheltuieli de executare mai mari de 750 lei.
La dosar s-a depus o notificare de denunțare unilaterală a contractului cadru de colaborare 68/25.04.2012 emisă de B. G. G. C. în condițiile art. 10 din contract, înregistrată la contestatoare la 17.07.2014. Instanța nu a fost învestită cu analiza temeiniciei notificării de rezoluțiune a contractului așa încât, în contract fiind inserat un pact comisoriu de ultim grad, a luat act de rezoluțiunea contractului de colaborare încheiat între părți.
În acest context extracontractual, B. G. G. C. în cadrul dosarului de executare 154/2012, în 18.07.2014, întocmește un proces verbal de cheltuieli suplimentare prin care majorează cheltuielile de executare, altele decât onorariul executorului judecătoresc, cu suma de 1088 lei.
Aceste cheltuieli de executare, cum sunt descrise în procesul verbal de cheltuieli suplimentare din 18.07.2014, nu contravin legii, sub aspectul naturii lor, Legea 188/2000 enumerându-le la art. 37 alin 5. Procesul verbal de stabilire a acestor cheltuieli constituie act de executare și titlu executoriu ( art. 3717 alin 4 cod procedură civilă din 1865).
Majorarea cheltuielilor de executare, altele decât onorariul executorului judecătoresc, peste suma de 750 lei, convenită prin contractul cadru de colaborare 68/25.04.2012 încheiat între părți, la 18.07.2014 era posibilă, câtă vreme contractul părților a fost rezolvit în 17.07.2014 în temeiul pactului comisoriu cuprins în art. 10 contract.
Însă procesul verbal de stabilire a cheltuielilor suplimentare de executare privește acte de executare efectuate anterior rezoluțiunii contractului de colaborare (conform notei de ședință depusă de executorul judecătoresc), astfel că regimul de taxare al acestora este supus legii contractuale convenită de părți, în vigoare la data efectuării actelor de executare.
Împotriva oricărui act de executare cei interesați sau vătămați prin executare pot face contestație la executare ( art. 39 alin 1 cod procedură civilă din 1865).
În consecință contestatoarea, care are interes a diminua cheltuielile de executare pentru a-și asigura îndestularea creanței din averea debitorului, ce s-ar diminua cu cheltuieli de executare prea oneroase și nedatorate, poate solicita pe calea contestației la executare cenzurarea acestor cheltuieli de executare.
Pe fond cererea creditoarei este întemeiată, din prisma motivelor invocate, întrucât executorul judecătoresc s-a angajat contractual față de aceasta, angajament care profită și debitorului față de care se desfășoară executarea silită, să efectueze executarea silită în condițiile limitării cheltuielilor de executare pretinse pentru executarea silită, altele decât onorariul, la suma de 750 lei.
Cum între părți contractul este lege, în temeiul art. 1166, 1270 și următoarele cod civil, instanța, luând act de conținutul contractului cadru de colaborare nr. 68/25.04.2012, judecătoria a admis cererea contestatoarei și a anulat procesul verbal de cheltuieli suplimentare din 18.07.2014 emis de B. G. G. C. în dosar executare 154/2012, cu privire la suma care excede totalul de 750 lei alocat de părți cheltuielilor de executare, altele decât onorariul executorului judecătoresc. Cum prin procesul verbal din 17.08.2013 a fost deja stabilită suma de 541,08 lei cheltuieli de executare, procesul verbal de cheltuieli suplimentare din 18.07.2014 a fost păstrat numai pentru suma de 208,92 lei, fiind anulat pentru diferența de 879,08 lei.
Având in vedere soluția de admitere a contestației intimatul B. G. G. C. a fost obligat la plata cheltuielilor de judecata către contestatoare, respectiv contravaloare copie dosar de executare – 274,04 lei.
În temeiul art. 45 lit. f din OUG 80/2013 s-a dispus restituire către contestatoare a taxei de timbru de 81,16 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat calea de atac a recursului intimatul B. E. Judecătoresc G. G. C. B. G. G. C., care a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii contestației de executare.
În motivarea cererii de recurs autorul acesteia a arătat că, astfel cum a precizat și în întâmpinarea depusă la dosarul judecătoriei, contestația la executare este nefondată atât sub aspectul inexistenței unui act de executare nelegal întocmi, cât și sub aspectul interpretării greșite a dreptului său de a percepe onorarii în conformitate cu dispozițiile legale, raportat la activitatea desfășurată.
Onorariile executorilor judecătorești și cheltuielile de executare silită sunt reglementate de art. 371 ind. 7 cod procedură civilă și art. 39 din Legea 188/2000, precum și de anexa 1 din Statutul Executorilor Judecătorești și Anexa Ordinului Ministrului Justiției 2550/2006, așa cum a fost modificat prin Ordinul 2561/2012.
Ținând seama de actele normative care prevăd cheltuielile de executare și modalitatea de stabilire a acestora, în contractul cadru de colaborare încheiat cu contestatoarea s-a stabilit o modalitate de lucru care plafona sumele de bani pe care creditoarea contestatoare le avansa cu titlu de cheltuieli de executare, inclusiv onorariu.
Plafonarea și stabilirea sumelor din Contractul de Colaborare se referă exclusiv la pretențiile pe care recurentul le poate avea față de creditoare.
De comun acord au stabilit plafonarea sumelor avansate de către creditor și nu plafonarea cheltuielilor de executare ocazionate de activitatea pe care recurentul o desfășura.
Actele normative menționate anterior sunt dispoziții legale imperative în funcție de care s-au stabilit și se stabilesc onorariul precum și celelalte cheltuieli ocazionate de actul de executare silită în sine, așa cum reiese și din cuprinsul copiei dosarului execuțional.
Chiar și în contractul de colaborare se recunoaște de către creditoare, în mod expres, faptul că onorariul executorului va fi stabilit în raport de limita maximă prevăzută de lege.
Contractul de colaborare limitează dreptul recurentului de a solicita creditoarei avansarea altor sume în afară de cea deja achitată, însă nu produce nici un fel de consecințe juridice în raporturile cu debitorii. Recurentul mai arată că acest contract este un act juridic civil încheiat între recurent și creditoare și nu reprezintă o normă legală care să reprezinte activitatea și actele de executare silită pe care le efectuează.
Activitatea execuțională desfășurată se circumscrie dispozițiilor codului de procedură civilă și actelor normative menționate și s-a realizat cu respectarea întocmai a acestora.
Recurentul susține că actul juridic invocat nu este opozabil debitorilor urmăriți și nu produce niciun efect juridic în ceea ce privește raporturile recurentului cu aceștia. Cheltuielile de executare cad în sarcina debitorilor iar raporturile juridice născute între aceștia și recurent în ceea ce privește cheltuielile de executare sunt reglementate de către normele legale.
P. contractul de colaborare nu s-au reglementat relații juridice între recurent și debitori, neexistând o încălcare a dispozițiilor legale.
Procesul verbal de stabilire a cheltuielilor suplimentare nu încalcă nicio dispoziție legală, nici un texte de lege imperative care să atragă nulitatea sau anulabilitatea acestuia.
Valorile prevăzute și justificate de altfel ca și cheltuieli de executare sunt stabilite în limitele maximale prevăzute de lege și au fost cuprinse într-un act procedural de asemenea legal, un proces verbal încheiat ca și act de executare.
Recurentul apreciază că acțiunea este îndreptată împotriva unui act de executare încheiat în condițiile legii, aducându-se critici străine de noțiunea de nelegalitate a actelor de executare. Ori, contestația la executare, modalitate procedurală pusă la dispoziția participanților la executarea silită, are ca scop anularea actelor de executare nelegale, adică încheiate în disprețul unui text legal imperativ. Atâta vreme cât nu există un text legal imperativ încălcat, nu se poate aprecia decât că criticile sunt nefondate.
Recurentul susține că nu a stabilit și nu a solicitat sume de bani cu titlu de onorariu, ci doar cheltuieli de executare generate de activitatea prestată. Nu s-a solicitat creditoarei vreo sumă de bani suplimentară celor deja încasate și facturate și nu s-a emis vreo factură către creditoare pentru cheltuielile de executare suplimentare.
Aceste cheltuieli au fost stabilite în aceeași manieră în care au fost stabilite și cheltuielile de executare inițiale și au la bază activitatea efectiv desfășurată de către executorul judecătoresc în cadrul dosarului execuțional. Actele de executare au fost efectuate și sunt justificate.
A afirma că este nelegală stabilirea de cheltuieli suplimentare de executare este echivalentul afirmației că și efectuarea de acte de executare suplimentare este nelegală și lipsită de necesitate, având în vedere că aceste cheltuieli pe de o parte există, iar pe de altă parte executorul judecătoresc are dreptul de a le percepe.
Recurentul mai arată că instanța de fond nu a analizat și a interpretat greșit natura actului juridic dedus judecății precum și efectele sale, respectiv faptul că nu s-a solicitat creditoarei sume suplimentare celor deja avansate; cheltuielile de executare au fost stabilite potrivit dispozițiilor legale; contractul de colaborare nu limitează dreptul recurentului la perceperea unui onorariu stabilit în limitele legii, precum și la recuperarea cheltuielilor efectuate, ci limitează doar posibilitatea de a solicita avansarea acestora de către creditoare; contractul de colaborare este în mod eronat interpretat și invocat, recunoscându-se în mod expres dreptul recurentului la perceperea onorariului maximal în limitele legii; contractul de colaborare nu este opozabil debitorilor urmăriți și nu produce nici un efect juridic în ceea ce privește raporturile recurentului cu aceștia; cheltuielile de executare sunt în sarcina debitorilor, iar raporturile dintre recurent și debitor sunt reglementate de normele legale; prin contractul de colaborare nu s-au reglementat relații juridice între executor și debitor; procesul verbal a fost încheiat în conformitate cu dispozițiile legii și este legal; nu este încălcată nicio normă legală imperativă; contestația la executare este nefondată, nefiind criticată legalitatea încheierii actului de executare.
Recurentul nu a indicat temeiurile de drept ale cererii promovate.
Cererea de recurs este timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 41 lei.
Intimata contestatoare B. Comercială R. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs.
În motivarea acestei poziții procesuale, s-a învederat că suma limitativă de 750 lei nu a fost impusă în niciun fel executorului judecătoresc care a semnat contractul de colaborare în perfectă cunoștință de cauză, iar câtă vreme acest contract nu contravine dispozițiilor Legii nr.188/2000 și nici Codului de procedură civilă, această convenție reprezintă legea părților, în raport de prevederile art.1270 Cod civil.
P. urmare, în virtutea principiului forței obligatorii a contractelor, părțile contractante aveau obligația de a-ți îndeplini obligațiile contractuale întocmai cum au fost ele stipulate, neputând deroga sub nici o formă de la acestea.
P. actul de executare contestat, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli suplimentare, în plus față de plafonul prevăzut în contractul părților, fără a face vreo mențiune referitoare la natura acestor cheltuieli sau împrejurările ce au determinat generarea acestor cheltuieli suplimentare.
În drept, au fost invocate prevederile art.308 alin.2 coroborat cu art.115 Cod pr. civ.
În recurs nu au fost administrate alte probe noi.
Analizând sentința atacată în raport de motivele de recurs invocate, de apărările formulate prin întâmpinare, actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată următoarele:
Prima instanță a reținut în mod corect că prin contractul cadru de colaborare încheiat între părțile în litigiu, acestea au înțeles să plafoneze cuantumul cheltuielilor de executare silită la suma de 600 lei, ceea ce rezultă în mod explicit din prevederile art.1 pct.i), ii) și xiii) din Anexa 1 la același contract.
În contract se face referire la cheltuielile de executare, nu la cheltuielile ce pot fi solicitate creditorului, ceea ce duce la concluzia că părțile semnatare ale contractului de colaborare au convenit asupra tuturor cheltuielilor de executare.
Această convenție este obligatorie între părți, conform art. 1270 Cod civil, care dispune: “contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”.
Chiar dacă debitorii creditoarei BCR SA nu au fost parte în acest contract, totuși prin convenția încheiată între recurent și creditoare s-a stabilit de comun acord limitarea cheltuielilor de executare, cu excepția onorariului executorului judecătoresc, la suma menționată anterior, ținând cont și de numărul mare de dosare execuționale ce urmau a fi înregistrate pe rolul executorului judecătoresc.
Este adevărat că potrivit art.371 ind.7 Cod pr. civ., cheltuielile privind executare silită sunt suportate în principal de către debitori, iar executorul judecătoresc nu a solicitat ca plata acestor cheltuieli de executare suplimentare să se facă de către creditoare, însă, potrivit art.563 alin.1 lit. a Cod pr. civ., în situația distribuirii sumelor recuperate în urma executării silite, creanțele reprezentând contravaloarea cheltuielilor de executare au prioritate în raport de celelalte creanțe. Contestatoarea are interes în limitarea cheltuielilor de executare pentru a-și asigura îndestularea creanței din averea debitorului urmărit silit, avere care s-ar diminua cu cheltuielile de executare prea oneroase, mai ales că potrivit art. 563 alin. 1 C.pr.civ. cheltuielile de executare se distribuie primele, astfel încât justifică interesul în promovarea contestației la executare.
Legea nr.188/2000 și Ordinul Ministerului Justiției nr.2550/2006 stabilesc cuantumul cheltuielilor ce pot fi solicitate pentru actele de executare efectuate de către executorul judecătoresc, însă aceste prevederi legale nu au un caracter imperativ, astfel că executorul judecătoresc poate renunța la dreptul de a percepe contravaloarea serviciilor prestate printr-o convenție încheiată în acest sens cu creditorul.
P. urmare, chiar dacă actul de executare contestat nu încalcă prevederile Codului de procedură civilă sau ale Legii nr.188/2000, totuși acesta a fost întocmit cu nerespectarea convenției încheiate de executorul judecătoresc cu creditorul, contract care constituie legea părților, conform art.1270 Cod civil.
P. contractul de colaborare încheiat între creditor și executor nu s-au stabilit obligații în sarcina debitorului, astfel că susținerea în sensul că acest contract nu este opozabil debitorului nu este relevantă în cauză.
În consecință, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, față de prevederile art.312 alin.1 C.proc.civ., se impune respingerea recursului declarat de către recurentul intimat și menținerea sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de recurs formulată de recurentul B. E. Judecătoresc G. G. C., reprezentat de av. Pernicek C., în contradictoriu cu intimații B. Comercială R. SA, G. E., P. A. și C. C. împotriva sentinței civile nr._/19.11.2014 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. M. A. B. L. S.
Grefier,
V. D.
Redactat/A.B./18.05.2015
Tehnoredactat/V.D./2.06.2015/2 ex
Jud. fond C. G.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 103/2015. Tribunalul BRAŞOV | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
