Contestaţie la executare. Decizia nr. 103/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 103/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 103/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 103/R/2015
Ședința publică de la 25 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I.
Judecător M. I. B.
Judecător C. R.
Grefier N. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul intimat B. E. Judecătoresc G. G. C., prin reprezentant legal în contradictoriu cu intimata contestatoare B. C. R. SA, prin reprezentant legal și intimații M. M. I. și M. D. C., împotriva sentinței civile nr._/19.11.2014, pronunțate de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 10.02.2015, conform celor consemnate în Încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 18.02.2015 și ulterior pentru această dată, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin sentința civilă_/19.11.2014 pronunțată în dosarul civil nr._, Judecătoria B.:
A admis contestația la executare formulată de contestatoarea B. Comercială Română SA București în contradictoriu cu intimații Malinaș D. C. și Malinaș M. I. și B. G. G. C..
A anulat în parte procesul verbal de cheltuieli de executare suplimentare încheiat la data de 10.07.2014 în dosarul execuțional nr. 106/2012 în privința sumei de 3956,4.
A obligat B. G. G. C. să achite contestatoarei suma de 519,66 lei și a dispus restituirea către contestatoarei a sumei de 194 lei achitată cu titlu de taxă de timbru prin OP_/21.08.2014 beneficiar Primăria Sector 3 București.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că între contestatoare și B. G. G. C. s-a încheiat contractul cadru de colaborare nr. 68/25.04.2012, în baza căruia creditoarea a înregistrat pe rol B. G. G. C. mai multe cereri de executare silită.
În anexa la contractul cadru părțile au convenit cu privire la cuantumul sumelor ce urmau a fi plătite de creditoare ca avans pentru fiecare dosar de executare, compuse din onorariu executor și alte cheltuieli de executare, acest avans fiind convenit la suma de 750 lei pentru fiecare debit a cărei executare silită se solicită ( pct i din anexa la contract). Suma cheltuielilor de executare, altele decât onorariul, a fost estimată la 600 lei/debit, (pct. ii) iar cuantumul acestora a fost limitat la valoarea avansului agreat de părți, respectiv 750 lei (pct. xiii din anexă) Onorariul executorului judecătoresc are o reglementare distinctă în contract, fiind determinat de criterii ce țin de cuantumul creanței recuperate, etapa executării, modalitatea de stingere a debitului, etc.
Din interpretarea contractului rezultă că părțile au convenit ca, ținând cont de numărul mare de dosare de executare ce urmau a fi înregistrate de creditoare pe rolul executorului judecătoresc, în fiecare dosar de executare cuantumul cheltuielilor de executare, altele decât onorariul executorului judecătoresc, să fie limitat la suma de 750 lei.
Ca atare, indiferent de modalitatea de avansare a acestor cheltuieli, și în considerarea faptului că ele se vor imputa în final asupra averii debitorului, executorul judecătoresc a convenit cu creditoarea să nu solicite, cu excepția onorariului, alte cheltuieli de executare mai mari de 750 lei.
În acest context contractual B. G. G. C. a preluat dosarul de executare 57/2010 instrumentat de executorul bancar Cotoara C., primul act de executare fiind îndeplinit de B. G. G. C. la 25.05.2012, constând în emiterea unei publicații de vânzare. La 29.04.2013, în cadrul executării silite, a fost adjudecat la licitație un bun imobil al debitorilor. Suma obținută din vânzare a fost distribuită prin procesul verbal din 06.08.2013, proces verbal care stabilește și cheltuieli de executare în cuantum de 600 lei, fără TVA, atribuite executorului judecătoresc, pe lângă onorariul de 4650 lei, fără TVA, întreaga sumă virată în contul executorului judecătoresc fiind de 6510 lei, Restul sumei obținută din vânzare a fost atribuită creditoarei, suma neatingând întreaga creanță executată silit.
Ulterior, în 10.07.2014, executorul judecătoresc întocmește un proces verbal de cheltuieli suplimentare prin care majorează cheltuielile de executare, altele decât onorariul executorului judecătoresc, cu suma de 4106,40 lei.
Aceste cheltuieli de executare, cum sunt descrise în procesul verbal de cheltuieli suplimentare din 10.07.2014, nu contravin legii, sub aspectul naturii lor, Legea 188/2000 enumerându-le la art. 37 alin 5. Procesul verbal de stabilire a acestor cheltuieli constituie act de executare și titlu executoriu ( art. 3717 alin 4 cod procedură civilă din 1865).
Însă majorarea cheltuielilor de executare, altele decât onorariul executorului judecătoresc, peste suma de 750 lei, contravine contractului încheiat între părți.
Împotriva oricărui act de executare cei interesați sau vătămați prin executare pot face contestație la executare ( art. 39 alin 1 cod procedură civilă din 1865).
În consecință contestatoarea, care are interes a diminua cheltuielile de executare pentru a-și asigura îndestularea creanței din averea debitorului, ce s-ar diminua cu cheltuieli de executare prea oneroase și nedatorate, poate solicita pe calea contestației la executare cenzurarea acestor cheltuieli de executare.
Pe fond cererea creditoarei este întemeiată, întrucât, așa cum am arătat anterior, executorul judecătoresc s-a angajat contractual față de aceasta, angajament care profită și debitorului față de care se desfășoară executarea silită, să efectueze executarea silită în condițiile limitării cheltuielilor de executare pretinse pentru executarea silită, altele decât onorariul, la suma de 750 lei.
Cum între părți contractul este lege, art. 1166, 1270 și următoarele cod civil, instanța, luând act de conținutul contractului cadru de colaborare nr. 68/25.04.2012, va admite cererea contestatoarei și va anula procesul verbal de cheltuieli suplimentare din 10.07.2014 emis de B. G. G. C. în dosar executare 106/2012, cu privire la suma care excede totalul de 750 lei alocat de părți cheltuielilor de executare, altele decât onorariul executorului judecătoresc. Cum prin procesul verbal de distribuire din 06.08.2013 a fost deja stabilită suma de 600 lei cheltuieli de executare, rămâne ca procesul verbal de cheltuieli suplimentare din 10.07.2014 să fie păstrat numai pentru suma de 150 lei fiind anulat pentru diferența de 3956,4 lei.
Având in vedere soluția de admitere a contestației intimatul B. G. G. C. urmează sa fie obligat la plata cheltuielilor de judecata către contestatoare, respectiv contravaloare copie dosar de executare – 519,66 lei.
În temeiul art. 45 lit. f din OUG 80/2013 contestatoarei i se va restitui taxa de timbru de 194 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul B. E. Judecătoresc ,,G. G. C.” considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că onorariile executorilor judecătorești și cheltuielile de executare silită sunt reglementate de art. 371 ind. 7 cod procedură civilă și art. 39 din Legea 188/2000, precum și de anexa 1 din Statutul Executorilor Judecătorești și Anexa Ordinului Ministrului Justiției 2550/2006, așa cum a fost modificat prin Ordinul 2561/2012.
Ținând seama de actele normative care prevăd cheltuielile de executare și modalitatea de stabilire a acestora, în contractul cadru de colaborare încheiat cu contestatoarea s-a stabilit o modalitate de lucru care plafona sumele de bani pe care creditoarea contestatoare le avansa cu titlu de cheltuieli de executare, inclusiv onorariu.
Plafonarea și stabilirea sumelor din Contractul de Colaborare se referă exclusiv la pretențiile pe care recurentul le poate avea față de creditoare.
De comun acord au stabilit plafonarea sumelor avansate de către creditor și nu plafonarea cheltuielilor de executare ocazionate de activitatea pe care recurentul o desfășura.
Actele normative menționate anterior sunt dispoziții legale imperative în funcție de care s-au stabilit și se stabilesc onorariul precum și celelalte cheltuieli ocazionate de actul de executare silită în sine, așa cum reiese și din cuprinsul copiei dosarului execuțional.
Chiar și în contractul de colaborare se recunoaște de către creditoare, în mod expres, faptul că onorariul executorului va fi stabilit în raport de limita maximă prevăzută de lege.
Contractul de colaborare limitează dreptul recurentului de a solicita creditoarei avansarea altor sume în afară de cea deja achitată, însă nu produce nici un fel de consecințe juridice în raporturile cu debitorii.
Contractul de colaborare este un act juridic civil încheiat între recurent și creditoare și nu reprezintă o normă legală care să reprezinte activitatea și actele de executare silită pe care le efectuează.
Activitatea execuțională desfășurată se circumscrie dispozițiilor codului de procedură civilă și actelor normative menționate, și s-a realizat cu respectarea întocmai a acestora.
Contractul de colaborare nu este opozabil debitorilor urmăriți și nu produce nici un efect juridic în ceea ce privește raporturile recurentului cu aceștia.
Cheltuielile de executare cad în sarcina debitorilor iar raporturile juridice născute între el și recurent, în ceea ce privește cheltuielile de executare sunt reglementate de către normele legale.
P. contractul de colaborare nu s-au reglementat relații juridice între recurent și debitori.
Nu există o încălcare a dispozițiilor legale.
Procesul verbal de stabilire a cheltuielilor suplimentare nu încalcă nici o dispoziție legală, nici un texte de lege imperativ care să atragă nulitatea sau anulabilitatea acestuia.
Valorile prevăzute și justificate de altfel ca și cheltuieli de executare sunt stabilite în limitele maximale prevăzute de lege și au fost cuprinse într-un act procedural de asemenea legal, un proces verbal încheiat ca și act de executare.
În acest context se poate observa că prezenta contestație este îndreptată împotriva unui act de executare încheiat în condițiile legii, aducându-se critici străine de noțiunea de nelegalitate a actelor de executare.
Ori, contestația la executare, modalitate procedurală pusă la dispoziția participanților la executarea silită, are ca scop anularea actelor de executare nelegale, adică încheiate în disprețul unui text legal imperativ.
Atâta vreme cât nu există un text legal imperativ încălcat, nu se poate aprecia decât că criticile sunt nefondate.
Recurentul nu a stabilit și nu a solicitat sume de bani cu titlu de onorariu, ci doar cheltuieli de executare generate de activitatea prestată.
Nu s-a solicitat creditoarei vreo sumă de bani suplimentară celor deja încasate și facturate.
Nu s-a emis vreo factură către creditoare pentru cheltuielile de executare suplimentare.
Aceste cheltuieli au fost stabilite în aceeași manieră în care au fost stabilite și cheltuielile de executare inițiale și au la bază activitatea efectiv desfășurată de către executorul judecătoresc în cadrul dosarului execuțional.
Actele de executare au fost efectuate și sunt justificate.
A afirma că este nelegală stabilirea de cheltuieli suplimentare de executare este echivalentul afirmației că și efectuarea de acte de executare suplimentare este nelegală și lipsită de necesitate, având în vedere că aceste cheltuieli pe de o parte există, iar pe de altă parte executorul judecătoresc are dreptul de a le percepe.
Instanța de fond nu a analizat și a interpretat greșit natura actului juridic dedus judecății precum și efectele sale.
Nu s-au solicitat creditoarei sume suplimentare celor deja avansate; cheltuielile de executare au fost stabilite potrivit dispozițiilor legale; contractul de colaborare nu limitează dreptul recurentului la perceperea unui onorariu stabilit în limitele legii, precum și la recuperarea cheltuielilor efectuate, ci limitează doar posibilitatea de a solicita avansarea acestora de către creditoare; contractul de colaborare este în mod eronat interpretat și invocat, recunoscându-se în mod expres dreptul recurentului la perceperea onorariului maximal în limitele legii; contractul de colaborare nu este opozabil debitorilor urmăriți și nu produce nici un efect juridic în ceea ce privește raporturile recurentului cu aceștia; cheltuielile de executare sunt în sarcina debitorilor, iar raporturile dintre recurent și debitor sunt reglementate de normele legale; prin contractul de colaborare nu s-au reglementat relații juridice între executor și debitor; procesul verbal a fost încheiat în conformitate cu dispozițiile legii și este legal; nu este încălcată nicio normă legală imperativă; contestația la executare este nefondată, nefiind criticată legalitatea încheierii actului de executare.
Cererea de recurs a fost legal timbrată.
Intimata contestatoare BCR SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
În motivare, s-a învederat că suma limitativă de 750 lei nu a fost impusă în niciun fel executorului judecătoresc care a semnat contractul de colaborare în perfectă cunoștință de cauză iar câtă vreme acest contract nu contravine dispozițiilor L. nr.188/2000 și nici Codului de procedură civilă, această convenție reprezintă legea părților, în raport de prevederile art.1270 Cod civil.
P. urmare, în virtutea principiului forței obligatorii a contractelor, părțile contractante aveau obligația de a-ți îndeplini obligațiile contractuale întocmai cum au fost ele stipulate, neputând deroga sub nici o formă de la acestea.
P. actul de executare contestat, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli suplimentare, în plus față de plafonul prevăzut în contractul părților, fără a face vreo mențiune referitoare la natura acestor cheltuieli sau împrejurările ce au determinat generarea acestor cheltuieli suplimentare.
În drept, au fost invocate prevederile art.308 alin.2 coroborat cu art.115 Cod pr. civ.
În recurs, nu s-au administrat probe noi.
Analizând sentința civilă recurată prin prisma probelor administrate în fața primei instanțe și a motivelor de recurs invocate de către recurent, tribunalul constată că cererea este nefondată.
Astfel, prima instanță a reținut în mod corect că prin contractul cadru de colaborare încheiat între părțile în litigiu, acestea au înțeles să plafoneze cuantumul cheltuielilor de executare silită la suma de 750 lei, ceea ce rezultă în mod explicit din prevederile art.1 pct.i), ii) și xiii) din Anexa 1 la același contract.
În contract se face referire la cheltuielile de executare, nu la cheltuielile ce pot fi solicitate creditorului, ceea ce duce la concluzia că părțile semnatare ale contractului de colaborare au convenit asupra tuturor cheltuielilor de executare.
Chiar dacă debitorii creditoarei BCR SA nu au fost parte în acest contract, totuși prin convenția încheiată între recurent și creditoare s-a stabilit de comun acord limitarea cheltuielilor de executare, cu excepția onorariului executorului judecătoresc, la suma menționată anterior, ținând cont și de numărul mare de dosare execuționale ce urmau a fi înregistrate pe rolul executorului judecătoresc.
Este adevărat că potrivit art.371 ind.7 Cod pr. civ., cheltuielile privind executare silită sunt suportate în principal de către debitori iar executorul judecătoresc nu a solicitat ca plata acestor cheltuieli de executare suplimentare să se facă de către creditoare însă potrivit art.563 alin.1 lit. a Cod pr. civ., în situația distribuirii sumelor recuperate în urma executării silite, creanțele reprezentând contravaloarea cheltuielilor de executare au prioritate în raport de celelalte creanțe.
Așadar, se poate ajunge la situația în care cheltuielile de executare sunt suportate tot din patrimoniul creditoarei, diminuându-se în acest fel creanța ce urmează a fi recuperată de către creditoare.
L. nr.188/2000 și Ordinul Ministerului Justiției nr.2550/2006 stabilesc cuantumul cheltuielilor ce pot fi solicitate pentru actele de executare efectuate de către executorul judecătoresc însă aceste prevederi legale nu au un caracter imperativ astfel că executorul judecătoresc poate renunța la dreptul de a percepe contravaloarea serviciilor prestate printr-o convenție încheiată în acest sens cu creditorul.
P. urmare, chiar dacă actul de executare contestat nu încalcă prevederile Codului de procedură civilă sau ale Legii nr.188/2000, totuși acesta a fost întocmit cu nerespectarea convenției încheiate de executorul judecătoresc cu creditorul, convenție care constituie legea părților, conform art.1270 Cod civil.
P. contractul de colaborare încheiat între creditor și executor nu s-au stabilit obligații în sarcina debitorului, astfel că susținerea în sensul că acest contract nu este opozabil debitorului nu este relevantă în cauză.
În consecință, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, față de prevederile art.312 alin.1 C.proc.civ., se impune respingerea recursului declarat de către recurentul intimat și menținerea sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul B. E. Judecătoresc „G. G. C.” împotriva sentinței civile nr._/19.11.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil_ pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 25 februarie 2015.
Președinte, A. I. | Judecător, M. I. B. | Judecător, C. R. |
Grefier, N. C. |
Redactat jud. AI/26.05.2015
Tehnored. NC/27.05.2015
Jud. fond CG
2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 132/2015. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 117/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
