Contestaţie la executare. Decizia nr. 401/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 401/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 401/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 401/R/2015
Ședința publică de la 07 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. R.
Judecător A. I.
Judecător M. I. B.
Grefier N. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta contestatoare . I. SRL, prin administrator special C. A., prin administrator judiciar Consulting Insolvecy SPRL în contradictoriu cu intimatul contestator A. C. și intimata ., împotriva sentinței civile nr. 9476/06.08.2014, pronunțate de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 22.09.2015, conform celor consemnate în Încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 30.09.2015 și, ulterior pentru această dată, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL:
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin sentința civilă nr. 9479/06.08.2014 pronunțată în dosarul civil nr._, Judecătoria B.:
A respins excepția tardivității.
A respins contestația la executare formulată, astfel cum a fost completată, de contestatorii . I. SRL și A. C. în contradictoriu cu intimata . București.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, prin încheierea de ședință din data de 28 03 2012 a Judecătoriei B. s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu constituit din sentința civilă nr.1797/C/13 12 2011 a Tribunalului B., la cererea creditoarei – intimate . împotriva contestatoarei debitoare . I. SRL.
La data de 3 04 2012 a fost emis actul de executare prin care a început executarea silită constând în somația emisă în temeiul art. 411 C.pr.civ. privind plata sumei de_,47 lei, reprezentând creanță și cheltuieli de executare.
P. cererea formulată de creditoare la data de 31 01 2013, aceasta a solicitat continuarea executării silite ca urmare a pronunțării deciziei civile nr.89/R/29 01 2013 a Tribunalului B., prin care s-a menținut executarea silită.
La data de 17 04 2013 au fost emise somațiile în temeiul art. 500 C.pr.civ. prin care s-a adus la cunoștința debitorului . I. SRL că în cazul în care nu plătește creanța se va proceda la vânzarea prin licitație publică, iar din procesul-verbal încheiat la data de 3 06 2013 reiese că atât creditoarea cât și debitoarea au fost convocate la biroul executorului judecătoresc pentru a se stabili prețul de vânzare pentru bunurile supuse urmăririi silite, iar debitoarea a refuzat să se prezinte.
P. același procesul-verbal încheiat la data de 3 06 2013 s-a constat că până la aceea dată prin executarea silită s-a realizat suma de_,24 lei( prin care s-a acoperit suma de_ lei, cheltuieli de judecată,suma de 2480 lei, avans de onorariu, suma de_,30 lei debit și_,94 lei, cheltuieli de executare până la data de 22 03 2013) și a rămas o sumă restanță de recuperat de_,80 lei, și a fost numit expertul pentru efectuarea lucrării de evaluare pentru stabilirea prețului de licitație, care ulterior a fost înlocuit conform procesul-verbal din data de 23 01 2014.
Cu privire la titlul executoriu din speță s-a reținut că prin decizia civilă nr. 21/. a Curții de Apel B., rămasă irevocabilă la data de 6 11 2013 prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat că s-a stabilit valoarea creanței la_,71 lei, actualizată cu rata inflație la data plății efective plus cheltuielile de judecată de_ lei .
La data de 19 12 2013, executorul judecătoresc a emis noi somații în temeiul art. 500 C.pr.civ. privind executarea silită imobiliară, iar la data de 13 01 2014 a convocat din nou părțile pentru a se proceda la evaluarea imobilelor prin acordul acestora pentru data de 27 01 2014.
La data de 27 02 2014, executorul judecătoresc a întocmit procesul - verbal prin care a constatat că s-au nota somațiile în cartea funciară pentru imobilele supuse executării, proprietatea debitoarei urmărite . I. SRL și pentru care prețul de licitație va fi stabilit prin expertiză, respectiv pentru:
- cota de ½ parte din imobilul — teren în suprafață de 221 mp, înscris în CF nr._, nr.top.6363, 6344, situat în B., ..30;
- nuda proprietate a terenului în suprafață de 475 mp, înscris în CF nr._, nr. cadastral_ - CI, din B., ..39N ;
- cota de ¼ parte din imobilul compus din teren de 558 mp + construcție reprezentată de spațiul comercial cu restaurant, terasă, antreu, grupuri sanitare, centrală termică, două holuri, 5 dependințe, 3 magazii, 2 camere frigorifice, bucătărie, birou, bar, învelitoare aferentă, situat în B., ., înscris în CF nr._, provenită din conversia de hârtie a C.F. nr._, nr.top.7490/l/l/l/l/I/l/l/l/l/l/l/3/l;
- cota de 1/1 din teren în suprafață de 134 mp și cota de 2/3 aferentă spațiului comercial situat în B., ., . CF nr._ sub nr.top.9l03/4/b/l/3/8;
- cota de ¼ parte a imobilului - teren în suprafață de 148 mp, din B., ..l00, jud.B., înscris în CF nr.l07530 sub nr.top.6738/5/1;
- cota de 1/5 din terenul de 12.500 mp, situat în Ghimbav_, Zona Metro, înscris în CF nr._ sub nr. top. 1969/2;
La data de s-a finalizat lucrarea de expertiză pentru stabilirea prețului de licitație, întocmit de expert O. T., prin care acest preț a fost stabilit potrivit metodei comparației directe prin abordarea prin piață.
La data de 6 03 2014 a fost emisă publicația de vânzare pentru data de 30 04 2014, pentru cota de 1/1 din teren în suprafață de 134 mp și cota de 2/3 aferentă spațiului comercial situat în B., ., . CF nr._ sub nr.top.9l03/4/b/l/3/8; pentru prețul de pornire a licitației de 95.300 Euro, iar la data de 7 03 2014 au fost emise publicațiile de vânzare pentru data de 30 04 2014, pentru celelalte imobile, respectiv:
- cota de ½ parte din imobilul — teren în suprafață de 221 mp, înscris în CF nr._, nr.top.6363, 6344, situat în B., ..30, pentru prețul de pornire a licitației de 26.500 Euro;
- nuda proprietate a terenului în suprafață de 475 mp, înscris în CF nr._, nr. cadastral_ - CI, din B., ..39N, pentru prețul de pornire a licitației de 47.500 Euro;
- cota de ¼ parte din imobilul compus din teren de 558 mp + construcție reprezentată de spațiul comercial cu restaurant, terasă, antreu, grupuri sanitare, centrală termică, două holuri, 5 dependințe, 3 magazii, 2 camere frigorifice, bucătărie, birou, bar, învelitoare aferentă, situat în B., ., înscris în CF nr._, provenită din conversia de hârtie a C.F. nr._, nr.top.7490/l/l/l/l/I/l/l/l/l/l/l/3/l, pentru prețul de pornire a licitației de 104.750 Euro;
- cota de ¼ parte a imobilului - teren în suprafață de 148 mp, din B., ..l00, înscris în CF nr.l07530 sub nr.top.6738/5/1, pentru prețul de pornire a licitației de 9.750 Euro;
- cota de 1/5 din terenul de 12.500 mp, situat în Ghimbav_, Zona Metro, înscris în CF nr._ sub nr. top. 1969/2, pentru prețul de pornire a licitației de 62.500 Euro;
Acest procesul - verbal de licitație a fost comunicat debitoarei contestatoare la data de 10 03 2014. Ulterior, la data de 12 05 2014, au fost emise noi publicații de vânzare pentru aceleași imobile, cu termen de executare la data de 9 07 2014.
La aceeași dată s-a întocmit și procesul - verbal de stabilire cheltuieli de executare din care rezultă că onorariul de executor a fost stabilit la_,20 lei(_ lei+TVA), iar celelalte cheltuieli la suma de 9675,69 lei.
La data de 9 07 2014, executorul judecătoresc a încheiat procesul - verbal de licitație prin care s-a constatat pentru realizarea creanței de_,67 lei și cheltuieli de executare conform procesul - verbal de stabilire a cheltuielilor de executare au fost scoase la vânzare imobilele descrise prin publicații de vânzare, și că la data arătată debitoarea a solicitat eșalonarea de plată pentru o perioadă de un an, cerere cu care creditoarea nu a fost de acord.
Din același proces - verbal reiese că alți licitatori au lipsit și că intimata creditoare a fost declarată adjudecatar provizoriu pentru: - cota de ¼ parte a imobilului - teren în suprafață de 148 mp, din B., ..l00, înscris în CF nr.l07530 sub nr.top.6738/5/1; cota de ½ parte din imobilul — teren în suprafață de 221 mp, înscris în CF nr._, nr.top.6363, 6344, situat în B., ..30; cota de ¼ parte din imobilul compus din teren de 558 mp + construcție reprezentată de spațiul comercial cu restaurant, terasă, antreu, grupuri sanitare, centrală termică, două holuri, 5 dependințe, 3 magazii, 2 camere frigorifice, bucătărie, birou, bar, învelitoare aferentă, situat în B., ., înscris în CF nr._, provenită din conversia de hârtie a C.F. nr._, nr.top.7490/l/l/l/l/I/l/l/l/l/l/l/3/l și cota de 1/5 din terenul de 12.500 mp, situat în Ghimbav_, Zona Metro, înscris în CF nr._ sub nr. top. 1969/2.
Conform acestui proces - verbal, valoarea totală a imobilelor adjudecate a fost de_ euro fără TVA, reprezentând 75% din prețul de evaluare pentru fiecare imobil, iar creanța deținută de creditoare fiind în echivalent de_,17 euro, astfel încât i s-a acordat un termen de 30 de zile pentru plata diferenței de preț de 7145,83 euro, TVA-ul aferent ți cheltuielile de executare de 1932 lei.
Contestatoarea, împotriva actelor de executare constând în procesul - verbal de vânzare la licitație emise la data de 6 03 2014, 7 03 2014, 12 05 2014 și 9 07 2014, a formulat prezenta contestație.
Intimata a considerat că în ceea ce privește actele de executare din executare care au fost comunicate contestatoarei la data de 10 03 2014, contestația a fost formulată tardiv.
Instanța verificând legala sesizare față de excepția invocată în acest sens de către intimată, în considerarea art. 101 al.1 și art. 3401 al.1 lit.a C.pr.civ., a reținut că prezenta contestație astfel cum a fost completată a fost formulată în termenul legal de 15 zile, având în vedere că data la care cererea de chemare în judecată a fost depusă la serviciul poștal, conform datei de pe ștampila poștei a fost data de 26 03 2014, reprezentând ultima zi a termenului de formulare a contestației, astfel încât excepția invocată în acest sens a fost respinsă.
Relativ la prețul de pornire a licitației s-a constatat că susținerile contestatoarei – debitoare sunt neîntemeiate, reținându-se că în cauză prețul pentru fiecare imobil a fost stabilit cu respectarea art. 500 C.pr.civ.
În speță, s-a procedat în conformitate cu art.500 al.1 raportat la art. 411 al.3 C.pr. civ., respectiv cum debitoarea nu a răspuns somației de plată în termen de 15 zile și invitația pentru la evaluarea de comun acord s-a întocmit expertiza prin care s-a stabilit valoarea de circulație bunurilor scoase la vânzare, de la momentul executării .
Verificând lucrarea de evaluare pentru fiecare imobil sub aspectul părții de proprietate deținută de către debitoare se constată că expertul a efectuat o analiză tehnică minuțioasă prin care a evidențiat și modalitatea de evaluare prin metoda comparației directe reprezentând abordarea prin piață, prin care s-a obținut o evaluare la nivelul pieții imobiliare actuale.
S-a observat că deși prin contestație contestatoarea a formulat critici față de această evaluare nu a administrat probe prin care să dovedească o altă metodă de evaluare prin care să aducă indicii cu privire la o evaluare care să fie realizată printr-o altă metodă prin care să se dovedească că valorile din expertiza dispusă în procedura executării sunt incorecte raportate la valorile reale de piață pentru ceea ce a făcut obiectul vânzării prin publicitate.
Contestatoarea a formulat critici și cu privire la procesul - verbal de stabilire a cheltuielilor de executare întocmite la data de 7 93 2014 și 12 05 2014, care s-a constatat, de asemenea, că sunt neîntemeiate.
Relativ la onorariul executorului s-a reținut că a fost stabilit corect potrivit regulilor instituite prin Ordinul nr. 2550/2006- anexa 1 – pct.3, respectiv că la o valoare de peste_ lei se calculează un onorariu constituit din 6300 lei +1% din diferența rezultată din scăderea a_ lei din valoarea creanței, iar la valoarea obținută se datorează și TVA.
În ceea ce privește actualizarea creanței cu indicele de inflație s-a reținut că în cauză nu s-a prezentat de către contestatoare un alt calcul din care să rezulte că executorul judecătoresc nu a calculat corect această valoare .
De asemenea s-a constatat că prin adresa din data de 30 06 2014, executorul judecătoresc a arătat în concret în ce au constat celelalte cheltuieli care au fost incluse în cheltuielile de executare, care au constat în costurile pentru emiterea și comunicarea actelor de executare către părți și coproprietari ai bunurilor scoase la vânzare,inclusiv organizarea licitațiilor și totodată și onorariul pentru expertul evaluator.
Contestatoarea a solicitat și anularea procesul - verbal de licitație din data 9 07 2014, prin care intimata creditoarea a fost declarată adjudecatară provizorie pentru bunurile arătate mai sus, considerând că este un act subsecvent procesul - verbal de vânzare la licitație contestate, iar pe de altă parte apreciind că prin plățile pe care le efectuat a stins creanța prin plată.
Nici aceste susțineri nu au fost reținute având în vedere că procesele - verbale de vânzare la licitație care au fost contestate numai prin prisma prețului de pornire a licitației, fiind reținute ca acte de executare legale, care au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor art. 500 C.pr.civ, inclusiv a prețului de strigare, astfel încât fiind acte care nu au fost desființate, principiul anulării actelor subsecvente nu poate fi aplicat procesului - verbal de licitație din data 9 07 2014.
În ceea ce privește plățile ce au fost efectuate de către contestatoarea – debitoare, instanța a reținut în raport de datele la care au fost făcute, respectiv la data de 11 07 2014 și 22 07 2014, că aceste plăți au intervenit ulterior actelor de executare contestate în cauză, inclusiv după emiterea actului prin care intimata creditoare a fost declarată adjudecatar provizoriu, astfel încât nu sunt de natură să atragă nelegalitatea acestor acte de executare.
Relativ la aceste plăți, contestatoarea a mai solicitat ca instanța să constate că debitul a fost achitat, că a încetat executarea silită și, pe cale de consecință, să se dispună și radierea notărilor privind somațiile de executare silită înscrise.
De asemenea, instanța a reținut ca neîntemeiate și aceste cereri.
În acest sens s-a reținut că, în speță, procesul - verbal întocmit la data de 9 07 2014 este procesul - verbal de licitație la care face referire art. 511 C.pr.civ. . Astfel, potrivit acestui text de lege, „după închiderea licitației executorul judecătoresc va întocmi un proces-verbal despre desfășurarea și rezultatul acesteia, care va fi semnat de executor, creditor, debitor, precum și de adjudecatar.
Executorul judecătoresc va elibera, sub semnătura sa, fiecărui adjudecatar în parte o dovadă care va cuprinde data și locul licitației, numele adjudecatarului, indicarea bunului adjudecat și, după caz, a prețului plătit sau care urmează să fie plătit.
Dovada eliberată fiecărui adjudecatar constituie titlu de proprietate asupra bunurilor vândute; în cazul titlurilor de credit nominative, adjudecatarul va putea obține transferul acestora pe numele său, în temeiul unei copii legalizate de pe acest proces-verbal.
În toate cazurile, predarea bunului se va face după achitarea integrală a prețului; până la predare adjudecatarul suportă riscul pieirii bunului adjudecat.”
P. urmare, s-a reținut că într-o asemenea situație executarea silită se încheie prin încheierea acestui procesul - verbal, urmând ca în situația de față potrivit art. 512 C.pr.civ., cum chiar creditorul a adjudecat bunuri care au fost la vânzare în contul creanței sale, iar valoarea acesteia a fost mai mică decât valoarea acestor bunuri, acesta să achite diferența de preț în termenul legal de 30 de zile ,termen care în speță nu era împlinit până la data pronunțării prezentei hotărâri.
Totodată, potrivit art. 513 C.pr.civ., în cazul în care acest preț nu este achitat în integralitate bunul adjudecat provizoriu este scos din nou la licitație, altfel conform art. 516 C.pr.civ. se procedează la întocmirea actului de adjudecare.
În consecință, văzând și art.523 și art. 428 C.pr.civ. desființarea măsurilor de executare sau încetarea executării s-ar fi putut obține de către debitor numai dacă întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare ar fi fost consemnată la dispoziția creditoarei în tot cursul executării silite, anterior închiderii licitației și încheierii procesul - verbal de licitație și adjudecare provizorie.
P. urmare, plata efectuată după închiderea licitației și încheierii procesului - verbal de adjudecare nu mai este de natură să atragă încetarea executării prin această plată deoarece executarea a încetat deja anterior prin realizarea creanței prin adjudecarea bunurilor scoase la licitație.
În considerarea acelorași motive, s-a apreciat că este neîntemeiată cererea ca instanța să constate că debitoarea a stins creanța prin plată în condițiile în care creanța a fost realizată prin executare silită anterior efectuării plății afirmate.
În ceea ce privește radierea din cartea funciară a somațiilor notate intră sub incidența dispozițiile art 518 C.pr.civ., care prevede o anumită procedură de urmat și în strictă legătură cu actul de adjudecare care se eliberează adjudecatarului, care este noul proprietar al bunurilor adjudecate.
Cu privire la contestația la executarea silită formulată de contestatorul A. C., potrivit situațiilor de carte funciară cu privire la imobilele supuse urmării silite prin actele de executare silită contestate în cauză de către contestatorul, se constată că acesta deține potrivit CF nr.l07530( provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._), asupra imobilului de sub nr. nr.top.6738/5/1, un drept de proprietate asupra cotei de ¼ din construcție și un drept de superficie asupra cotei de ¼ din teren, iar potrivit CF nr._( provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._), asupra imobilului de sub nr. nr. cadastral_ - CI, un drept de proprietate asupra cotei de 1/2 din construcție și un drept de superficie asupra cotei de 1/2 din teren.
S-a constatat totodată că, în cauză, contestatorul A. C. nu are calitate în raportul juridic execuțional, împotriva acestuia nefiind efectuate acte de executare, iar acesta nu a probat în conformitate cu art. 1169 C.Civ., că prin procesele – verbale constând în procesele - verbale de vânzare la licitație și de adjudecare provizorie, precum și cele de stabilire a cheltuielilor de executare contestate i s-ar fi produs vreo vătămare asupra vreunuia dintre drepturile reale pe care le deține asupra imobilelor anterior menționate și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea acestor acte de executare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta contestatoare . I. SRL, societate în insolvență, considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului recurenta contestatoare arată că prima instanță nu a soluționat în mod legal petitele cu care a fost completată contestația la executare.
Arată recurenta că întreaga sumă de bani datorată intimatei ., de 640.614,67 lei, a fost achitată în mâinile executorului judecătoresc în datele de 11.07.2014, respectiv, în 22.07.2014, motiv pentru care a solicitat primei instanțe, la termenul de judecată din 30.07.2014 să facă aplicarea dispozițiilor art.371 ind.5 C.proc.civ., și să constate încetarea executării silite ca urmare a realizării integrale a obligației prevăzute în titlul executoriu, a achitării cheltuielilor de executare și a altor sume datorate potrivit legii. Ca o consecință a încetării executării silite, a solicitat instanței de fond și radierea din CF a somațiilor înscrise de executorul judecătoresc cu ocazia notării urmăririi silite imobiliare în cărțile funciare aferente celor 6 imobile urmărite.
Prima instanță a respins aceste solicitări reținând că plata integrală a sumei de bani datorată de debitoarea contestatoare a fost achitată creditoarei, prin intermediul executorului judecătoresc, după închiderea licitației, închidere ce s-a produs odată cu încheierea procesului – verbal din data de 09.07.2014, în care s-au consemnat rezultatele licitației. În acest sens au fost invocate dispozițiile art.511 C.proc.civ.
Prima instanță a mai apreciat că, în cauză, potrivit art. 512 C.pr.civ., cum chiar creditorul a adjudecat bunuri care au fost la vânzare în contul creanței sale, iar valoarea acesteia a fost mai mică decât valoarea acestor bunuri, acesta are posibilitatea să achite diferența de preț în termenul legal de 30 de zile, termen care nu era împlinit la data pronunțării prezentei hotărâri.
În aceste condiții recurenta contestatoare arată că a ajuns în situația în care, deși a achitat în integralitate suma de bani datorată creditoarei, s-a văzut deposedată și de bunurile care au făcut obiectul executării silite imobiliare. La această situație s-a ajuns datorită interpretării greșite a textelor legale incidente în cauza dedusă judecății.
Recurenta contestatoare arată că prima instanță a analizat numai incidența în cauză a dispozițiilor legale anterior arătate, care se referă la momentul închiderii licitației, fără a se raporta și la dispozițiile art.371 ind.5 C.proc.civ. care reglementează încetarea executării silite.
Astfel, una din cauzele de încetare a executării silite o reprezintă plata integrală a prețului de către debitoare, care poate fi efectuată pe tot timpul executării silite, înainte de transferul proprietății bunurilor urmărite din patrimoniul debitorului în cel al creditorului. Acest transfer operează numai după întocmirea actului de adjudecare a acestor bunuri, act care se întocmește în condițiile prevăzute de art.516 C.proc.civ.
Recurenta contestatoare arată că intimata creditoare nu a plătit prețul integral al bunului în termenul de 30 de zile stabilit în procesul – verbal de licitație și, chiar dacă l-a achitat în acest termen, el a fost plătit după ce debitoarea a consemnat în mâinile executorului judecătoresc întreaga sumă de bani datorată creditoarei. Cum debitorul a consemnat suma datorată în condițiile anterior arătate, scopul executării silite s-a realizat, astfel că aceasta a încetat în condițiile prevăzute de art.371 ind.5 lit.a C.proc.civ.
Pe cale de consecință se impune modificarea sentinței recurate în sensul admiterii petitelor anterior precizate.
Recurenta contestatoare aduce critici și soluției de respingere a contestației la executare prin care a solicitat anularea publicațiilor de vânzare precizate în cuprinsul cererii formulate.
Consideră recurenta că prima instanță a respins în mod greșit această solicitare reținând că, în cauză, contestatoarea nu a indicat o altă metodă de calcul al prețului de vânzare stabilit prin expertiza tehnică.
P. motivele dezvoltate în cuprinsul contestației, contestatoarea a arătat că, în majoritatea cazurilor, la stabilirea prețului licitației, trebuia să se aibă în vedere valoarea dreptului de superficie constituit în favoarea proprietarilor imobilelor, care trebuia scăzută din valoarea întregului imobil (construcție și teren), iar pe de altă parte, obiect al vânzării – cumpărării putea fi numai nuda proprietate, nu și dreptul de superficie constituit în favoarea terților.
P. urmare, publicațiile de vânzare identificate la pct.1-6 din contestația la executare, au fost emise cu nerespectarea evidentă a prevederilor legale referitoare la obiectul licitației, precum și la prețul acesteia. În aceste condiții toate publicațiile de vânzare, precum și procesul – verbal de licitație întocmit la data de 09.07.2014, precum și celelalte acte de executare, sunt nule.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației la executare așa cum a fost formulată și completată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.7 și 9, art.304 ind.1, art.371 ind.5 C.proc.civ.
Intimata . București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
În întâmpinare intimata arată, în esență, că, pentru a fi incidente dispozițiile art.371 ind.5 lit.a C.proc.civ., recurenta debitoare ar fi trebuit să achite creanța și cheltuielile de executare până la data valorificării bunurilor prin licitație publică sau chiar în ziua licitației, lucru care nu s-a întâmplat. În acest sens are relevanță procesul – verbal de licitație prin care se consemnează că reprezentantul legal al debitoarei a solicitat eșalonarea debitului pe o perioadă de 1 an, propunere cu care societatea creditoare nu a fost de acord. Intimata apreciază că debitoarea a fost de rea credință deoarece, la data licitației (09.07.2014) a arătat că poate achita debitul în termen de 1 an pentru ca, după valorificarea bunurilor la licitație, să găsească resurse financiare într-un termen foarte scurt pentru achitarea debitului. În aceste condiții, în speță, devin incidente prevederile art.523 și 428 C.proc.civ.
Intimata susține că afirmația recurentei debitoare în sensul că nu ar fi achitat diferența de preț în termenul de 30 de zile prevăzut de art.512 C.proc.civ. este nefondată, acesta fiind achitat în 17.076.2014, respectiv în 07.08.2014.
Se mai arată că publicațiile de vânzare emise de B. T. C. T. sunt întocmite cu respectarea dispozițiilor art.504 alin.1-6 C.proc.civ., astfel că nu există motive pentru anularea lor. Evaluarea imobilelor vândute la licitație s-a făcut în condițiile prevăzute de art.500 alin.1 coroborat cu art.411 alin.3 C.proc.civ., recurenta debitoare, deși a fost convocată la biroul executorului judecătoresc în vederea stabilirii valorii de evaluare, a refuzat să se prezinte la data convocării.
Pentru toate aceste motive solicită respingerea recursului, ca nefondat.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentința civilă recurată în raport cu motivele invocate, cu actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:
Recurenta contestatoare susține că prima instanță trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art.371 ind.5 C.proc.civ., și să constate încetarea executării silite ca urmare a realizării integrale a obligației prevăzute în titlul executoriu, a achitării cheltuielilor de executare și a altor sume datorate potrivit legii, debitul fiind achitat în mâinile executorului judecătoresc în datele de 11.07.2014, respectiv, în 22.07.2014.
Tribunalul constată că plățile care au stins debitul au fost efectuate după ținerea licitației din data de 09.07.2014, ocazie cu care intimata creditoare a fost declarată adjudecatară provizorie pentru bunurile imobile vândute la licitația publică din acea zi, descrise în publicațiile de vânzare, și după ce executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal despre desfășurarea licitației și rezultatul acesteia
Potrivit dispozițiilor art.3715 C.proc.civ., „executarea silită încetează dacă:
a) s-a realizat integral obligația prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum și alte sume datorate potrivit legii; în acest caz, executorul va preda debitorului titlul executoriu, menționând pe acesta stingerea totală a obligațiilor”.
Vânzarea bunurilor imobile și adjudecarea lor la licitație publică este reglementată astfel de Codul de procedură civilă:
„ART. 510
Executorul va declara adjudecatar persoana care, la termenul de licitație, a oferit prețul de vânzare potrivit dispozițiilor art. 509. La preț egal va fi preferat cel care are un drept de preemțiune asupra bunului urmărit.
În toate cazurile, creditorii urmăritori sau intervenienți nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preț mai mic de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat.
ART. 511
Executorul va întocmi un proces-verbal despre desfășurarea și rezultatul fiecărei licitații.
În procesul-verbal vor fi menționați toți cei care au participat la licitație, sumele oferite de fiecare participant, precum și adjudecatarul imobilului. Procesul-verbal va fi semnat de executor, creditor, debitor și de adjudecatar.
ART. 512
Adjudecatarul imobilului va depune prețul la dispoziția executorului judecătoresc în termen de cel mult 30 de zile de la data vânzării, ținându-se seama de cauțiunea depusă în contul prețului.
Când adjudecatar este un creditor, el poate depune creanța sa în contul prețului, fiind obligat, dacă este cazul, să depună diferența de preț. Dacă există alți creditori care au un drept de preferință în condițiile art. 563 și 564, el va depune până la concurența prețului de adjudecare și suma necesară pentru plata creanțelor lor, în măsura în care acestea nu sunt acoperite prin diferența de preț.
ART. 516
După plata integrală a prețului sau a avansului prevăzut la art. 515 și după expirarea termenului de 15 zile prevăzut la art. 401 alin. 1 lit. a), executorul, pe baza procesului-verbal de licitație, va întocmi actul de adjudecare, care va cuprinde următoarele mențiuni:
1. denumirea și sediul organului de executare;
2. numele și calitatea executorului;
3. numărul și data procesului-verbal de licitație;
4. numele și domiciliul sau, după caz, denumirea și sediul debitorului și adjudecatarului;
5. prețul la care s-a vândut și modalitatea de achitare în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata în rate;
6. mențiunea, dacă este cazul, că imobilul s-a vândut grevat de drepturile de uzufruct, uz, abitație sau servitute, ori, după caz, liber de aceste drepturi, în condițiile prevăzute de art. 509 alin. 3 și 4;
7. datele de identificare a imobilului;
8. mențiunea că actul de adjudecare este titlu de proprietate și că poate fi înscris în cartea funciară, precum și a faptului că, pentru adjudecatar, constituie titlu executoriu împotriva debitorului, dacă imobilul se află în posesiunea acestuia din urmă, sau împotriva oricărei persoane care are în posesiune ori deține în fapt, fără niciun titlu, imobilul adjudecat;
9. mențiunea că, pentru creditor, actul de adjudecare constituie titlu executoriu împotriva cumpărătorului care nu plătește diferența de preț, în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata prețului în rate;
10. semnătura și ștampila executorului, precum și semnătura adjudecatarului.
ART. 517
Un exemplar de pe actul de adjudecare se va preda dobânditorului spre a-i servi ca titlu de proprietate și pentru a fi înscris în cartea funciară.
În cazul în care imobilul a fost vândut cu plata prețului în rate, executorul va înainta un exemplar al actului de adjudecare biroului de carte funciară pentru a înscrie în cartea funciară interdicția de înstrăinare și grevare a imobilului până la plata integrală a prețului și a dobânzii corespunzătoare.
Executorul va preda, totodată, un exemplar al actului de adjudecare creditorului urmăritor, care îi va servi ca titlu executoriu împotriva cumpărătorului, dacă acesta nu plătește diferența de preț.
ART. 518
P. actul de adjudecare proprietatea imobilului sau, după caz, un alt drept real care a făcut obiectul urmăririi silite se transmite de la debitor la adjudecatar. De la această dată adjudecatarul are dreptul la fructe și venituri, datorează dobânzile până la plata integrală a prețului și suportă toate sarcinile imobilului.
P. intabulare, adjudecatarul dobândește dreptul de a dispune de imobilul cumpărat, potrivit regulilor de carte funciară.”
Din analiza și interpretarea dispozițiilor legale precitate rezultă că, odată cu întocmirea de către executorul judecătoresc a procesului – verbal reglementat de dispozițiile art.511 C.proc.civ., executarea silită se finalizează, acest proces – verbal fiind actul care face dovada legalității vânzării la licitație. Mai mult, este actul în baza căruia se întocmește actul de adjudecare, după plata integrală a prețului de către adjudecatarul menționat în procesul – verbal al licitației.
Dacă actul de adjudecare este actul juridic translativ al dreptului de proprietate, procesul – verbal întocmit de executorul judecătoresc în care este nominalizat adjudecatarul imobilului, este actul juridic care materializează vânzarea bunurilor imobile la licitație publică și marchează momentul încetării executării silite, termenul de 30 de zile instituit de legiuitor pentru plata integrală a prețului fiind un termen stabilit strict în favoarea adjudecatarului pentru ca acesta să-și îndeplinească obligația de plată respectivă și să i se elibereze titlul în baza căruia să-și înscrie dreptul de proprietate în evidențele funciare, pentru a putea avea și dreptul de dispoziție asupra bunul adjudecat, conform propriei voințe.
Astfel, dacă debitorul dorește să împiedice vânzarea bunului său la licitație publică o poate face strict până la momentul în care executorul judecătoresc întocmește procesul – verbal reglementat de art.511 C.proc.civ. După această dată, până la împlinirea termenului de 30 de zile anterior arătat, numai adjudecatarul bunului cumpărat la licitație publică mai poate face acte juridice în legătură cu bunul imobil adjudecat. Dacă s-ar interpreta altfel dispozițiile legale precitate s-ar ajunge la situația în care realizarea dreptului adjudecatarului să deveniă dependentă exclusiv de bunul plac al debitorului, ceea ce ar afecta esențial securitatea circuitului civil.
P. urmare, tribunalul apreciază că prima instanță a reținut în mod corect că, „într-o asemenea situație, executarea silită se încheie prin încheierea acestui procesul - verbal, urmând ca în situația de față potrivit art. 512 C.pr.civ., cum chiar creditorul a adjudecat bunuri care au fost la vânzare în contul creanței sale, iar valoarea acesteia a fost mai mică decât valoarea acestor bunuri, acesta să achite diferența de preț în termenul legal de 30 de zile ,termen care în speță nu era împlinit” până la data pronunțării sentinței civile recurate.
Nici criticile recurentei contestatoare aduse soluției primei instanțe de respingere a cererii de anulare a publicațiilor de vânzare nu sunt întemeiate.
Așa cum a reținut și instanța de fond, executorul judecătoresc, înainte de întocmirea publicațiilor de vânzare, a convocat părțile în vederea stabilirii valorii imobilelor ce urmau a fi vândute la licitație publică, procedând în acord cu prevederile art. art. 500 C.proc.civ., respectiv:
„Dacă în termen de 15 zile de la primirea somației debitorul nu plătește datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare.
Executorul va stabili de îndată prețul imobilului, iar în cazul în care consideră necesar va cere părerea unui expert. Dispozițiile art. 411 alin. 3 sunt aplicabile.
Totodată, executorul va cere biroului de carte funciară să-i comunice drepturile reale și alte sarcini care grevează imobilul urmărit. Titularii acestor drepturi vor fi înștiințați despre executare și vor fi citați la termenele fixate pentru vânzarea imobilului.
Separat de prețul imobilului se va determina prin expertiză și valoarea drepturilor de uzufruct, uz, abitație sau servitute, dacă aceste drepturi au fost intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci; în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară se va avea în vedere valoarea acestor drepturi menționată în cartea funciară, iar dacă nu este înscrisă, ea se va stabili, când este cazul, prin expertiză.”
Recurenta contestatoare nu a răspuns convocării și nici nu a indicat nici executorului judecătoresc, nici expertului desemnat în vederea evaluării imobilelor în cauză, nici primei instanțe, o altă modalitate de stabilire a valorii imobilelor vândute la licitație publică care să conducă la concluzia că valoarea acestora, stabilită prin expertiza efectuată în cauză, ar fi incorectă și nelegală. Expertul desemnat în vederea stabilirii valorii imobilelor urmărite silit a procedat conform dispozițiilor legale precitate, stabilind valoarea de piață a acestora prin metoda comparației directe. Astfel, recurenta contestatoare nu este îndrituită să-și invoce propria culpă pentru a solicita concursul forței coercitive a statului în vederea apărării unui pretins drept încălcat.
Pentru toate cele expuse anterior, tribunalul apreciază că, în speță, prima instanță a concluzionat în mod corect că actele de executare criticate de contestatoare au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor legale care le cârmuiesc, astfel că soluția de respingere a contestației la executare formulate este una temeinică și legală.
Având în vedere considerentele ce preced, tribunalul, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul declarat de recurenta contestatoare . I. SRL, societate în insolvență, prin administrator judiciar Judiciar Consulting Insolvency SPRL B. și administrator special C. A., ca nefondat, și va menține hotărârea primei instanțe constatând că a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii.
În temeiul art.274 C.proc. civ., întrucât recurenta contestatoare este în culpă procesuală, tribunalul va respinge cererea acesteia de acordare a cheltuielilor de judecată și va lua act de declarația reprezentantului convențional în instanță al intimatei potrivit căreia se vor solicita cheltuielile de judecată efectuate în prezentul recurs pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta contestatoare . I. SRL, societate în insolvență, prin administrator judiciar Judiciar Consulting Insolvency SPRL B. și administrator special C. A. împotriva sentinței civile nr.9479/06.08.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, pe care o menține.
Respinge cererea recurentei contestatoare de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs și ia act de declarația reprezentantului convențional în instanță al intimatei potrivit căreia se vor solicita cheltuielile de judecată efectuate în prezentul recurs pe cale separată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.10.2015.
Președinte, C. M. R. | Judecător, A. I. | Judecător, M. I. B. |
Grefier, N. C. |
Redactat jud. MIB/26.02.2016
Tehnored. NC/26.02.2016
Jud. fond DIM
2 ex.
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 515/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1054/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|








