Contestaţie la executare. Decizia nr. 210/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 210/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 210/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 210/R/2015
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. R.
Judecător A. I.
Judecător M. I. B.
Grefier N. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul B. E. Judecătoresc G. G. C., prin reprezentant legal în contradictoriu cu intimata contestatoare B. Comercială Română SA, prin reprezentant legal și intimații P. E. M. Și P. V., împotriva sentinței civile nr._/20.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 07.04.2015, conform celor consemnate în Încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 15.04.2015 și, ulterior pentru această dată, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr._/20.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._, s-a admis contestația la executare formulată de creditoarea B. Comercială Română în contradictoriu cu intimații P. V., P. E. M. și B. G. G. C. și, pe cale de consecință, s-a anulat procesul verbal de cheltuieli de executare suplimentare încheiat în data de 16.07.2014, în dosar execuțional nr. 151/2012 B. G. G. C. și s-a dispus restituirea taxei de timbru în valoare de 44 lei către contestatoare
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele;
Între contestatoare și B. G. G. C. s-a încheiat Contractul Cadru de Colaborare nr. 68/25.04.2012, având ca obiect punerea în executare a dispozițiilor cuprinse în titlurile executorii, în vederea recuperării creanțelor datorate de debitorii urmăriți, prin procedura executării silite.
În data de 09.05.2012 creditoarea BCR SA a înaintat B. G. G. C. cerere de executare silită îndreptată împotriva debitorilor P. V. și P. E. M., formându-se dosar execuțional nr. 151/2012.
Conform art. 1 lit. i) din Anexa 1- creditorul va pune la dispoziția E., pentru fiecare debit, o sumă în valoare de 750 lei, cu titlu de avans onorariu și cheltuieli de executare.
Potrivit art. 371 indice 7 C pr. civilă, partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Cheltuielile ocazionate de efectuarea executări silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel (art. 371 indice 7 al 2 indice 1).
Potrivit Anexei 1 al. 1 pct. iv – executorul va beneficia de un Onorariu egal cu limita maximă prevăzută în Legea 188/2000, dacă suma tuturor plăților referitoare la debit, după deducerea și distribuirea tuturor cheltuielilor, costurilor, taxelor și onorarilor, de orice natură, rezultând direct din procesul de executare, este mai mare decât și/sau egală cu 100% din întregul debit.
La art. 1 pct. ii au fost enumerate cheltuielile de executare (incluse în avansul acordat de Creditor). Ba mai mult, părțile au convenit potrivit contractului încheiat asupra faptului că-cuantumul cheltuielilor de executare silită, așa cum sunt enumerate în prezenta Anexa 1 sunt limitate la valoarea avansului agreat conform prezentului contract ( xiii).
S-a observat faptul că, în data de 17.07.2014 creditoarea a primit din partea B. G. G. C. Notificare, prin care denunța unilateral Contractul Cadru de Colaborare nr. 68, notificare emisă în data de 15.07.2014. Procesul verbal de cheltuieli suplimentare este emis în data de 16.07.2014, deci ulterior denunțării unilaterale a contractului încheiat cu creditoarea.
Instanța apreciază faptul că, din analiza Contractului Cadru de Colaborare nr. 68/25 04 2012 rezultă faptul că părțile au înțeles să plafoneze cuantumul cheltuielilor de executare silită la suma de 750 lei, fapt ce rezultă în mod explicit din prevederile art. 1 pct. i, ii și xiii din Anexa 1 la Contract.
Deși intimata B. G. G. C. a susținut faptul că Contractul încheiat cu creditoarea este un act juridic, însă nu reprezintă o normă legală care să reglementeze activitatea și actele de executare silită, potrivit art. 1270 al 1 NCC- contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Este adevărat faptul că Contractul Cadru de Colaborare nr. 68/25 04 2012 a fost încheiat între creditoare și B. G. G. C., debitorii creditoarei nefiind parte în contract, însă clauzele contractuale sunt clar stabilite și nu lasă loc interpretărilor, așa cum a făcut intimata B. G. G. C..
Ba mai mult, instanța a apreciat faptul că tocmai datorită clauzelor contractuale mai sus amintite B. G. G. C. a denunțat unilateral contractul de colaborare, pentru a putea solicita cheltuieli de executare suplimentare, deoarece contractul încheiat cu creditoarea plafona aceste cheltuieli la suma de 750 lei.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat ca fiind întemeiată contestația la executare formulată de creditoarea B. Comercială Română și pe cale de consecință a admis-o, dispunând anularea procesului verbal de cheltuieli de executare suplimentare încheiat în data de 16.07.2014, în dosar execuțional nr. 151/2012 B. G. G. C..
În temeiul art. 45 lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013 s-a dispus restituirea taxei de timbru în valoare de 44 lei către contestatoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul B. E. Judecătoresc ,,G. G. C.” considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că onorariile executorilor judecătorești și cheltuielile de executare silită sunt reglementate de art. 371 ind. 7 cod procedură civilă și art. 39 din Legea 188/2000, precum și de anexa 1 din Statutul Executorilor Judecătorești și Anexa Ordinului Ministrului Justiției 2550/2006, așa cum a fost modificat prin Ordinul 2561/2012.
Ținând seama de actele normative care prevăd cheltuielile de executare și modalitatea de stabilire a acestora, în contractul cadru de colaborare încheiat cu contestatoarea s-a stabilit o modalitate de lucru care plafona sumele de bani pe care creditoarea contestatoare le avansa cu titlu de cheltuieli de executare, inclusiv onorariu.
Plafonarea și stabilirea sumelor din Contractul de Colaborare se referă exclusiv la pretențiile pe care recurentul le poate avea față de creditoare.
De comun acord au stabilit plafonarea sumelor avansate de către creditor și nu plafonarea cheltuielilor de executare ocazionate de activitatea pe care recurentul o desfășura.
Actele normative menționate anterior sunt dispoziții legale imperative în funcție de care s-au stabilit și se stabilesc onorariul precum și celelalte cheltuieli ocazionate de actul de executare silită în sine, așa cum reiese și din cuprinsul copiei dosarului execuțional.
Chiar și în contractul de colaborare se recunoaște de către creditoare, în mod expres, faptul că onorariul executorului va fi stabilit în raport de limita maximă prevăzută de lege.
Contractul de colaborare limitează dreptul recurentului de a solicita creditoarei avansarea altor sume în afară de cea deja achitată, însă nu produce nici un fel de consecințe juridice în raporturile cu debitorii.
Contractul de colaborare este un act juridic civil încheiat între recurent și creditoare și nu reprezintă o normă legală care să reprezinte activitatea și actele de executare silită pe care le efectuează.
Activitatea execuțională desfășurată se circumscrie dispozițiilor codului de procedură civilă și actelor normative menționate, și s-a realizat cu respectarea întocmai a acestora.
Contractul de colaborare nu este opozabil debitorilor urmăriți și nu produce nici un efect juridic în ceea ce privește raporturile recurentului cu aceștia.
Cheltuielile de executare cad în sarcina debitorilor iar raporturile juridice născute între el și recurent, în ceea ce privește cheltuielile de executare sunt reglementate de către normele legale.
P. contractul de colaborare nu s-au reglementat relații juridice între recurent și debitori.
Nu există o încălcare a dispozițiilor legale.
Procesul verbal de stabilire a cheltuielilor suplimentare nu încalcă nici o dispoziție legală, nici un texte de lege imperativ care să atragă nulitatea sau anulabilitatea acestuia.
Valorile prevăzute și justificate de altfel ca și cheltuieli de executare sunt stabilite în limitele maximale prevăzute de lege și au fost cuprinse într-un act procedural de asemenea legal, un proces verbal încheiat ca și act de executare.
În acest context se poate observa că prezenta contestație este îndreptată împotriva unui act de executare încheiat în condițiile legii, aducându-se critici străine de noțiunea de nelegalitate a actelor de executare.
Or, contestația la executare, modalitate procedurală pusă la dispoziția participanților la executarea silită, are ca scop anularea actelor de executare nelegale, adică încheiate în disprețul unui text legal imperativ.
Atâta vreme cât nu există un text legal imperativ încălcat, nu se poate aprecia decât că criticile sunt nefondate.
Recurentul nu a stabilit și nu a solicitat sume de bani cu titlu de onorariu, ci doar cheltuieli de executare generate de activitatea prestată.
Nu s-a solicitat creditoarei vreo sumă de bani suplimentară celor deja încasate și facturate.
Nu s-a emis vreo factură către creditoare pentru cheltuielile de executare suplimentare.
Aceste cheltuieli au fost stabilite în aceeași manieră în care au fost stabilite și cheltuielile de executare inițiale și au la bază activitatea efectiv desfășurată de către executorul judecătoresc în cadrul dosarului execuțional.
Actele de executare au fost efectuate și sunt justificate.
A afirma că este nelegală stabilirea de cheltuieli suplimentare de executare este echivalentul afirmației că și efectuarea de acte de executare suplimentare este nelegală și lipsită de necesitate, având în vedere că aceste cheltuieli pe de o parte există, iar pe de altă parte executorul judecătoresc are dreptul de a le percepe.
Instanța de fond nu a analizat și a interpretat greșit natura actului juridic dedus judecății precum și efectele sale.
Nu s-au solicitat creditoarei sume suplimentare celor deja avansate; cheltuielile de executare au fost stabilite potrivit dispozițiilor legale; contractul de colaborare nu limitează dreptul recurentului la perceperea unui onorariu stabilit în limitele legii, precum și la recuperarea cheltuielilor efectuate, ci limitează doar posibilitatea de a solicita avansarea acestora de către creditoare; contractul de colaborare este în mod eronat interpretat și invocat, recunoscându-se în mod expres dreptul recurentului la perceperea onorariului maximal în limitele legii; contractul de colaborare nu este opozabil debitorilor urmăriți și nu produce nici un efect juridic în ceea ce privește raporturile recurentului cu aceștia; cheltuielile de executare sunt în sarcina debitorilor, iar raporturile dintre recurent și debitor sunt reglementate de normele legale; prin contractul de colaborare nu s-au reglementat relații juridice între executor și debitor; procesul verbal a fost încheiat în conformitate cu dispozițiile legii și este legal; nu este încălcată nicio normă legală imperativă; contestația la executare este nefondată, nefiind criticată legalitatea încheierii actului de executare.
Cererea de recurs a fost legal timbrată.
Intimata contestatoare BCR SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului (f. 12).
În motivare, s-a învederat că suma limitativă de 750 lei nu a fost impusă în niciun fel executorului judecătoresc care a semnat contractul de colaborare în perfectă cunoștință de cauză iar câtă vreme acest contract nu contravine dispozițiilor L. nr.188/2000 și nici Codului de procedură civilă, această convenție reprezintă legea părților, în raport de prevederile art.1270 Cod civil.
P. urmare, în virtutea principiului forței obligatorii a contractelor, părțile contractante aveau obligația de a-ți îndeplini obligațiile contractuale întocmai cum au fost ele stipulate, neputând deroga sub nici o formă de la acestea.
P. actul de executare contestat, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli suplimentare, în plus față de plafonul prevăzut în contractul părților, fără a face vreo mențiune referitoare la natura acestor cheltuieli sau împrejurările ce au determinat generarea acestor cheltuieli suplimentare.
În drept, au fost invocate prevederile art. 308 alin.2 coroborat cu art.115 Cod pr. civ.
În recurs, nu s-au administrat probe noi.
Analizând sentința civilă recurată prin prisma probelor administrate în fața primei instanțe și a motivelor de recurs invocate de către recurent, tribunalul constată că cererea este nefondată.
Astfel, prima instanță a reținut în mod corect că prin contractul cadru de colaborare încheiat între părțile în litigiu, acestea au înțeles să plafoneze cuantumul cheltuielilor de executare silită la suma de 750 lei, ceea ce rezultă în mod explicit din prevederile art.1 pct.i), ii) și xiii) din Anexa 1 la același contract.
În contract se face referire la cheltuielile de executare, nu la cheltuielile ce pot fi solicitate creditorului, ceea ce duce la concluzia că părțile semnatare ale contractului de colaborare au convenit asupra tuturor cheltuielilor de executare.
Chiar dacă debitorii creditoarei BCR SA nu au fost parte în acest contract, totuși prin convenția încheiată între recurent și creditoare s-a stabilit de comun acord limitarea cheltuielilor de executare, cu excepția onorariului executorului judecătoresc, la suma menționată anterior, ținând cont și de numărul mare de dosare execuționale ce urmau a fi înregistrate pe rolul executorului judecătoresc.
Este adevărat că, potrivit art. 371 ind. 7 Cod pr. civ., cheltuielile privind executare silită sunt suportate în principal de către debitori iar executorul judecătoresc nu a solicitat ca plata acestor cheltuieli de executare suplimentare să se facă de către creditoare însă potrivit art. 563 alin. 1 lit. a Cod pr. civ., în situația distribuirii sumelor recuperate în urma executării silite, creanțele reprezentând contravaloarea cheltuielilor de executare au prioritate în raport de celelalte creanțe.
Așadar, se poate ajunge la situația în care cheltuielile de executare sunt suportate tot din patrimoniul creditoarei, diminuându-se în acest fel creanța ce urmează a fi recuperată de către creditoare.
Legea nr. 188/2000 și Ordinul Ministerului Justiției nr. 2550/2006 stabilesc cuantumul cheltuielilor ce pot fi solicitate pentru actele de executare efectuate de către executorul judecătoresc însă aceste prevederi legale nu au un caracter imperativ astfel că executorul judecătoresc poate renunța la dreptul de a percepe contravaloarea serviciilor prestate printr-o convenție încheiată în acest sens cu creditorul.
P. urmare, chiar dacă actul de executare contestat nu încalcă prevederile Codului de procedură civilă sau ale Legii nr. 188/2000, totuși acesta a fost întocmit cu nerespectarea convenției încheiate de executorul judecătoresc cu creditorul, convenție care constituie legea părților, conform art. 1270 Cod civil.
P. contractul de colaborare încheiat între creditor și executor nu s-au stabilit obligații în sarcina debitorului, astfel că susținerea în sensul că acest contract nu este opozabil debitorului nu este relevantă în cauză.
În consecință, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, sub acest aspect, motiv pentru care se impune menținerea sentinței atacate cu privire la soluția de anulare a procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare suplimentare.
În consecință, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, față de prevederile art. 312 alin. 1 C.proc.civ., se impune respingerea recursului declarat de către recurentul intimat și menținerea sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul B. E. Judecătoresc „G. G. C.” împotriva sentinței civile nr._/20.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.04.2015.
Respinge recursul declarat de recurentul B. E. Judecătoresc „G. G. C.” împotriva sentinței civile nr._/20.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.04.2015.
Președinte, C. M. R. | Judecător, A. I. | Judecător, M. I. B. |
Grefier, N. C. |
Redactat jud. CR/16.09.2015
Tehnored. NC/30.09.2015
Jud. fond
2 ex
| ← Fond funciar. Decizia nr. 219/2015. Tribunalul BRAŞOV | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 515/2015.... → |
|---|
