Contestaţie la executare. Decizia nr. 241/2015. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 241/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 241/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.241/R

Ședința publică din data de 30.04.2015

PREȘEDINTE – I. L.

JUDECĂTOR-C. D. P.

JUDECĂTOR- V. M.

GREFIER- D. A.

Pe rol fiind judecarea recursului recursului declarat de recurenta-reclamantă B. Comercială R. SA- prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 1179/20.02.2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ 14, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. V., B. E. Judecătoresc G. G. C.- prin reprezentant legal și P. E. M., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în data de 23.04.2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 30.04.2015, când a decis următoarele:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

P. sentința civilă nr. 1779 din 20.02.2015, pronunțată de Judecătoria B., a fost respinsă cererea de completare a sentinței civile nr._/17.10.2014 pronunțată în dosarul nr._ 14 al Judecătoriei B. formulată de contestatoarea B. Comercială R. SA în contradictoriu cu intimații P. V. și P. E. M. și B. G. G. C..

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria B. a reținut că, potrivit art. 281 ind.2 C. „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”.

P. contestația la executare înregistrată la data de 04.08.2014, sub nr._ 14, contestatoarea B. Comercială R. SA în contradictoriu cu intimații P. V., P. E. M. și B. G. G. C., a solicitat instanței anularea procesului verbal de cheltuieli de executare suplimentare încheiat în data de 16.07. 2014 în dosarul execuțional nr 130/2012 și restituirea taxei de timbru în tem art 45 lit f din OUG 80/2013.

Instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă nr._/17.10.2014, a fost admisă contestația la executare formulată, a fost anulat procesul verbal de cheltuieli de executare suplimentare încheiat la data de 16.07.2014 în dosarul execuțional nr. 130/2012, iar în baza art. 45 lit. f din OUG nr. 80/2013 s-a dispus restituirea către contestatoarea a taxei judiciare de timbru în cuantum de 464 lei.

A reținut, totodată, că în cursul judecății, la termenele de judecată acordate nu a fost prezent reprezentantul contestatoarei și nici nu au fost depuse concluzii scrise. Ca urmare, nu se poate reține că în cauză a fost formulat un petit de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa aferentă xerocopierii dosarului execuțional.

Ca urmare, întrucât instanța nu a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere în sensul art. 281 ind. 2 C., cererea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, contestatoarea BCR România SA, prin care a solicitat modificarea în tot, în sensul acordării cheltuielilor de judecată constând în taxă aferentă xerocopierii dosarului execuțional în sumă de 739,60 lei.

În motivarea recursului, recurenta a arătat, în esență, că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată constând în taxa aferentă xerocopierii dosarului execuțional în sumă de 739,60 lei, deși era îndreptățită.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoz. art. 299 și urm., art. 304 ind 1 C.p.civ.

Cererea de recurs este scutită de plata taxe judiciare de timbru.

În apărare, intimatul nu a depus întâmpinare, aceasta fiind obligatorie, potrivit art. 308 al. 2 C.p.civ.

În cauză, nu au fost solicitate probe noi.

Analizând sentința recurată în raport cu motivele de recurs, cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, tribunalul reține următoarele:

Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, prin contestația la executare ce a făcut obiectul dosarului nr._ 14, recurenta contestatoare BCR România SA a solicitat, printre altele, restituirea taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 45 lit f din OUG 80/2013, petit care a fost admis prin sentința civilă nr._/17.10.2014 a cărei completare se solicită.

Din analiza actelor și lucrărilor aceluiași dosar, se reține că, în niciun moment, recurenta contestatoare nu a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă xerocopiere dosar în valoare de 739,60 lei.

Recurenta contestatoare a depus la dosarul cauzei o notă de ședință (f.511 dosar de fond) prin care a învederat că a achitat această taxă către intimat, atașând în acest sens factura fiscală și dovada efectuării plății-OP nr._/02.09.2014, însă nu a formulat o cerere de obligarea a acestuia la plata acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată.

Tribunalul reține că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, așa încât instanța de judecată nu poate acorda ceea ce nu s-a cerut, conform art.129 al. 6 C.p.civ.

P. urmare, se reține că, și în situația în care recurenta contestatoare a atașat la dosarul cauzei dovada efectuării cheltuielii reprezentând taxă de xerocopiere dosar, în lipsa unei cereri formulate expres în acest sens, în mod corect, instanța de fond nu putea dispune admiterea sa, respectiv admiterea cererii de completare dispozitiv, neomițând a se pronunța asupra sa, nefiind incidente, așadar, dispoz. art. 281 ind.2 C.p.civ.

Raportat la aceste considerente, Tribunalul va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenta reclamantă B. Comercială R. SA împotriva sentinței civile nr. 1179/20.02.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ 14, pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenta reclamantă B. Comercială R. SA împotriva sentinței civile nr. 1179/20.02.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ 14, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,30.04.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

I. L. C. D. P. V. M.

GREFIER

D. A.

Red. IL/Dact.AD/19.05.2015-Ex.2

Jud. fond M. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 241/2015. Tribunalul BRAŞOV