Contestaţie la executare. Decizia nr. 877/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 877/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 877/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 877/R/2014
Ședința publică de la 30 Octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L. S.
Judecător P. M.
Judecător A. B.
Grefier V. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenții V. M. C. și B. E. J. T. C. O. în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor P. B., împotriva sentinței civile nr._/01.10.2013 pronunțată de Judecătoria B..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 15.10.2014, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 23.10.2014 și apoi pentru imposibilitatea constituirii completului de judecată pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererilor de recurs de față, constată și reține că, prin sentința civilă nr._/01.10.2013, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
Admite contestația formulată de contestatoarea Administrația Finanțelor P. B. în contradictoriu cu intimații V. M. C. și Ț. C. O. și în consecință:
Anulează actul de adjudecare și procesul verbal de adjudecare din data de 17.05.2012 din dosar execuțional nr. 29/2012 al Biroului E. Judecătoresc Ț. C. O..
La adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că, inițial, în cauză s-a pronunțat sentința civilă nr._/2012, casată prin decizia nr. 260/2012 a Tribunalului B. pe motiv că instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția tardivității formulării contestației, întrucât la dosar nu există dovada comunicării actelor atacate.
Contestatoarea, în temeiul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr.38/2011 pentru suma de_ lei a emis procesele verbale de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 2138/2012, 112 și 110/ 2011.
În baza acestora s-a solicitat și admis înscrierea în cf a dreptului de ipotecă pentru suma de_ lei privind imobilele din cf. nr._-C1- U3, B., cota de 1/3 din terenul înscris în cf nr._ și cf. nr._-C1- U2, plus asupra cotei de ½ din teren.
Așa cum s-a reținut și în decizia nr. 260/2012, actele atacate nu au fost comunicate contestatoarei astfel că, potrivit art. 401 lit.a. C.proc. civ., excepția tardivității formulării contestației a fost respinsă.
P. adresele din data de 23.04/2012, contestatoarea a fost încunoștiințată de data când va avea loc licitația, dar fără a-i comunica prețul de pornire, așa cum nu s-au comunicat nici rapoartele de evaluare ale imobilelor .
Instanța apreciază că, atât vreme cât asupra imobilelor de mai sus erau instituite măsuri asigurătorii, fiind înscris și dreptul de ipotecă, existând mai mulți creditori, nu se putea proceda la valorificarea bunurilor sus menționate.
Împotriva sentinței civile nr._/01.10.2013 pronunțată de Judecătoria B., au exercitat calea de atac a recursului intimații V. M. C. și B. E. Judecătoresc Ț. C. – O., ambii reprezentați convențional de avocat Ț. T., solicitând modificarea în totalitate a acesteia, în sensul respingerii contestației la executare.
În motivarea cererilor de exercitare a căii de atac, autorii acestora au susținut că hotărârea judecătorească ce a fost pronunțată de către prima instanță nu cuprinde motivele pe care se sprijină, considerentele acesteia rezumându-se la trei paragrafe în care sunt indicate texte de lege străine de natura cauzei.
Mai mult, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a îndrumărilor instanței de recurs cuprinse în decizia de casare, interpretând în mod trunchiat considerentele acestei hotărâri și ignorând în integralitate argumentele juridice pe care ei le-au formulat pe parcursul judecății.
Instanța de casare a stabilit în sarcina instanței de rejudecare obligația de a administra probe suplimentare pe baza cărora să stabilească data de comunicare a actelor de executare silită contestate.Or, instanța de foind a solicitat recurentului B. E. Judecătoresc Ț. C. – O. să depună la dosar dovada comunicării procesului verbal de licitație și a actului de adjudecare, apreciind în mod greșit că aceasta este unica modalitate de stabilire a datei la care contestatoarea a luat cunoștință de aceste acte.
Deși au arătat că actele de executare contestate nu sunt supuse comunicării potrivit dispozițiilor din materia executării silite, instanța de fond a considerat că necomunicarea acestora se datorează culpei executorului, motiv pentru care a respins excepția de ordine publică ce a fost invocată în cauză.
Judecătorul fondului a indicat în mod generic art. 401 din Codul de procedură civilă, fără a arăta care este momentul de la care curge termenul de 15 zile pentru formularea contestației de către partea intimată – contestatoare.
În cea ce privește soluția pe care Judecătoria B. a pronunțat-o pe fondul cauzei, recurenții au arătat în motivarea cererilor de exercitare a căii de atac că și acesteia îi lipsesc motivele care au stat la baza formării convingerii instanței și care sunt obligatorii pentru orice hotărâre judecătorească.
Din succintele considerente ale sentinței atacate, rezultă că aspectele menționate ca și argumente pentru pronunțarea soluției de admitere a contestației la executare sunt străine de natura pricinii, nu expun raționamentul juridic al instanței și nu au în vedere apărările pe care ei le-au formulat.
Astfel, Judecătoria B. a indicat art. 399 și art. 563 alin. 1 din codul de procedură civilă pentru a justifica soluția pe care a pronunțat-o, însă primul text de lege este unul generic, nefiind precizată care dispoziție referitoare la executarea silită nu a fost respectată, iar cel de al doilea articol este străin de natura pricinii, contestatoarea neînțelegând vreodată să conteste modul de distribuire a sumelor de bani obținute din executare, ci doar așa numita imposibilitate de a participa la această procedură.
Cu ocazia desfășurării procedurii execuționale au fost respectate toate cerințele instituite de lege, prețul imobilelor scoase la licitație fiind stabilit de către executorul judecătoresc în temeiul art. 500 alin. 2 raportat la art. 411 alin. 3 din Codul de procedură civilă, nefiind întocmite rapoarte de evaluare.
De asemenea, în aplicarea textului de lege mai sus indicat, ulterior stabilirii prețului imobilului, executorul judecătoresc a întocmit și a afișat publicația de vânzare a acestuia la sediul organului de executare, la locul în care se află imobilul urmărit, la sediul primăriei în a cărei rază teritorială este situat imobilul, publicație cea cuprins, potrivit art. 504 alin. 1 pct. 7 din Codul de procedură civilă, și prețul la care imobilul a fost evaluat.
Mai mult decât atât, executorul judecătoresc a comunicat contestatoarei, care nu este parte a procedurii execuționale, și înștiințări cu privire la data, ora și locul vânzării, cu toate că acestea se impuneau a fi comunicate numai debitoarei, potrivit art. 504 alin. 5 din actul normativ menționat.
Nicio dispoziție legală nu instituie în sarcina organului de executare obligația de a comunica contestatoarei prețul de vânzare a imobilului scos la licitație, acesta fiind adus la cunoștința publicului și a părților implicate în dosarul execuțional prin publicația de vânzare.
P. urmare, data la care trebuie să se considere că partea intimată a luat cunoștință de actele de executare contestate este data de 27.02.2014, care reprezintă data afișării publicației de vânzare, însă aceasta nu a înțeles să uzeze de dispozițiile art. 504 alin. 1 pct. 10 din Codul de procedură civilă, rămânând în pasivitate.
Nu există niciun text de lege care să instituie în sarcina executorului judecătoresc obligația de a comunica părții intimate actul de adjudecare și procesele – verbale de adjudecare, semnificative în acest sens fiind prevederile art. 517 din Codul de procedură civilă.
Așa fiind, trebuie să se constate că sunt greșite reținerile primei instanței cu privire la existența mai multor creditori, întrucât, așa cum s-a arătat, partea intimată nu a comunicat organului de executare în termenele și în condițiile instituite de lege că înțelege să invoce un drept propriu asupra imobilului supus vânzării.
Apoi, trebuie să se constate că nu existat vreo distribuire a sumelor rezultate din vânzarea la licitație publică, întrucât imobilul vândut a fost adjudecat de către creditoarea ipotecară, P. M. R., în contul creanței sale, care și în ipoteza realizării vreunei distribuiri a acestor sume, ar fi avut prioritate.
Recurenții au fundamentat în drept cererile de exercitare a căii de atac pe care le-au promovat pe dispozițiile art. 304 indice 1, art. 304 pct. 7, 8 și 9, art. 371 și următoarele din Codul de procedură civilă.
În apărare, intimata – contestatoare Administrația Județeană a Finanțelor P. B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat a fi respinse cererile de recurs ce au fost exercitate împotriva sentinței civile nr._/01.10.2014 pronunțată de Judecătoria B., arătând în esență în motivarea poziției sale procesuale că aceasta este temeinică și legală.
Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că nu i-au fost comunicate actele de executare silită pe care le-a atacat, ea luând cunoștință de existența acestora la data la care au fost efectuate formalitățile de înregistrare fiscală a actului de adjudecare.
În ceea ce privește fondul cauzei, în mod corect prima instanță a stabilit că, în situația în care există mai mulți creditori ai debitorului urmărit, prețul de vânzare a imobilului scos la licitație nu putea fi stabilit pe baza acordului debitorului și creditorului din dosarul execuțional în care au fost emise actele de executare atacate.
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe.
La termenul de judecată din data de 15.10.2014, instanța, din oficiu, pentru considerentele expuse în încheierea acestui termen de judecată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în cadrul contestației introductivă de instanță a intimatului B. E. Judecătoresc Ț. C. O..
În conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, text de lege ce este aplicabil și în procedura de soluționare a căii de atac a recursului, conform dispozițiilor art. 298 și art. 316 din Codul de procedură civilă, tribunalul va soluția cu prioritate această excepție, iar în acest sens observă că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc este învestit să îndeplinească un serviciu public, iar potrivit prevederilor art. 7 alin.1, lit a din același act normativ executorul judecătoresc are obligația de a pune în executare dispozițiile cu caracter civil din titlurile executorii.
De asemenea, dispozițiile art. 57 și art. 58 din legea nr. 188/200 statuează că actele executorilor judecătorești sunt supuse, în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente, cei interesați sau vătămați prin actele de executare putând formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
În acest context, având în vedere că rolul executorului judecătoresc este acela de a îndeplini un serviciu de interes public, acesta nu poate fi parte într-o acțiune în fața instanței judecătorești cu privire la actele de executare îndeplinite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, calitate procesuală activă și pasivă în cadrul unei contestații la executare având doar părțile interesate sau vătămate prin actul de executare întocmit în cadrul dosarului execuțional.
Calitatea procesuală pasivă a executorului judecătoresc nu este determinată nici măcar de opozabilitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu privire la actul de executare efectuat de către acesta, în măsura în care actele acestuia sunt supuse controlului instanțelor de judecată, întrucât, în calitatea sa de asigurator al unui serviciu de interes public, este obligat să respecte o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Așa fiind, tribunalul, pentru motivele de fapt și de drept mai sus indicate, va admite excepția de ordine publică pe care a invocat-o din oficiu.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul, analizând sentința recurată în raport cu motivele de recurs, cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, constată că sunt nefondate criticile pe care părțile recurente le-au formulat, pentru considerentele ce succed:
Cu prioritate, instanța de recurs reține că nu poate fi validată susținerea pe care părțile recurente au făcut-o în cererile de exercitare a căilor de atac pe care le-au promovată în sensul că sentința ce constituie obiectul acestora nu respectă cerințele instituite de prevederile art. 261 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, întrucât chiar dacă considerentele acestei sentințe nu sunt ample, ele sunt de natură să ateste raționamentul juridic al instanței, raționament juridic ce se întemeiază pe aprecierea că partea intimată- contestatoare trebuia să fie citată cu ocazia efectuării vânzării la licitație publică a bunului imobil urmărit, în virtutea calității acesteia de titular al sechestrului asigurător ce grevează acest bun, astfel că în privința acestei hotărâi judecătorești nu poate opera sancțiunea nulității.
Așa cum am arătat, atât în critica pe care părțile recurente au formulat-o cu privire la modul în care prima instanță a soluționat excepția de tardivitate a promovării contestației la executare, cât și în critica adusă modului de soluționare pe fond a cauzei de către această instanță, aceste părți au susținut că executorul judecătoresc nu trebuia să procedeze la citarea și comunicarea actelor de executare silită reprezentate de actul de adjudecare și de procesul - verbal de adjudecare din data de 17.05.2012 părții intimate – contestatoare, întrucât acesta nu are calitatea de parte în cadrul procedurii execuționale ce constituie obiectul dosarului execuțional nr. 29/2012.
Acest raționament juridic pe care au fost fundamentate cererile de exercitare a căilor de atac supuse analizei este greșit, el fiind în contradicție cu dispozițiile imperative ale art. 500 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Textul de lege menționați stipulează că,, executorul va cere biroului de carte funciară să-i comunice drepturile reale și alte sarcini care grevează imobilul urmărit. Titularii acestor drepturi vor fi înștiințați despre executare și vor fi citați la termenele fixate pentru vânzarea imobilului’’.
Așa fiind instanța de recurs constată că executorul judecătoresc avea obligația de a proceda la citarea părții intimate – contestatoare pentru termenul pe care l-a fixat în vederea vânzării la licitație a imobilului ce constituie obiectul material al procedurii executării silite ce se urmează în dosarul execuțional mai sus identificat, în calitatea acesteia de titular al sechestrului asigurator ce grevează acest imobil, obligație pe care nu a îndeplinit-o.
Formalitățile de publicitate despre care părțile recurente au făcut vorbire în cererile de exercitare a căii de atac se circumscriu doar obligației de înștiințare a părții intimate – contestatoare despre existența procedurii execuționale, obligație care este distinctă de obligația de citare a acesteia la termenul ce a fost stabilit pentru efectuarea vânzării la licitație a bunului imobil supus urmăririi, astfel cum rezultă din prevederile legale precitate.
Având obligația legală de a proceda la citarea părții – intimate contestatoare în condițiile despre care am făcut vorbire anterior, executorul judecătoresc avea și obligația de a proceda la comunicarea actelor de executare pe care l-a întocmit cu ocazia realizării vânzării la licitație a imobilului ce constituie obiectul material al procedurii execuționale, obligație pe care, de asemenea, nu a îndeplinit-o.
Or, în această situație, termenul instituit de lege pentru exercitarea căii de atac a contestației la executare începe să curgă de la data la care autorul acesteia a luat cunoștință de actele de executare contestate, dată ce este reprezentată de data la care câștigătorul licitației, care în speța de față este chiar creditorul la cererea căruia a fost deschis dosarul execuțional nr. 29/2012, a efectuat formalitățile de înregistrare în evidențele fiscale a actului de adjudecare, așa cum în mod corect a reținut prima instanță.
Această dată este sigura dată cu caracter cert la care instanțele judecătorești se pot raporta pentru a stabili dacă contestația la executare dedusă lor spre soluționare a fost promovată în termenul imperativ instituit de lege, orice altă dată având un caracter incert, bazându-se pe simple supoziții și, prin urmare, nu poate fi luată în considerare.
În ceea ce privește legalitatea modului în care executorul judecătoresc a stabilit prețul de vânzare la licitație publică a imobilului supus urmăririi, ce a fost contestat de către partea intimată prin contestația la executare pe care a promovat-o pe considerentul că este de natură să facă imposibil de valorificat dreptul de creanță pe care îl are împotriva debitoarei din procedura execuțională analizată, care este recurenta V. M. C., instanța de recurs constată că acesta a fost stabilit pe baza acordului existent între debitorul și creditorul din procedura executării silite ce constituie obiectul dosarului execuțional nr. 29/2012 al Biroului E. Judecătoresc Ț. C. O., preț care se circumscrie creanței pentru recuperarea căreia a fost declanșată această procedură.
În justificarea adoptării acestei modalități de stabilire a prețului de vânzare la licitație publică a bunului imobil supus urmării au fost invocate de către părțile intimate dispozițiile art. 500 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, care statuează că, în situația în care debitorul nu achită datoria în termen de 15 zile de la primirea somației, executorul va declanșa procedura de vânzare, în cadrul căreia va stabili de îndată prețul imobilului, iar în cazul în care consideră necesar va cerere părerea unui expert. Dispozițiile art. 411 alin. 3 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile.
Acest din urmă text de lege prevede că executorul judecătoresc este obligat să identifice și să evalueze cu acordul părților bunurile sechestrate, iar în caz contrar va solicita efectuarea unei expertize. Bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de piață. O copie de pe raportul de expertiză se comunică și debitorului.
P. urmare, dispozițiile legale precitate instituie reguli stricte în ceea ce privește modul de stabilire a prețului de vânzare la licitație publică a unui imobil grevat de un sechestru asigurator, reguli care, alături de cele instituite de art. 500 alin. 3 din Codul de procedură civilă, pe care le-am analizat anterior, sunt de natră să apere și să protejate drepturile deținute de beneficiarul sechestrului asigurător.
Astfel, într-un astfel de caz, beneficiarul acestei măsuri asigurătorii are aceleași drepturi și obligații ca și părțile procedurii execuționale, el trebuind să fie înștiințat despre existența acestei proceduri și citat cu ocazia efectuării actelor de executare silită în cadrul procedurii de vânzare la licitație a bunului, din categoria cărora face parte și evaluarea acestui bun, evaluare care trebuie să se circumscrie valorii de piață a acestuia.
Or, în cauza de față aceste reguli imperative de evaluare a bunului imobil supus urmăririi nu au fost respectate, neexistând nicio dovadă că suma de bani cu care creditorului la cererea căruia a fost declanșată procedura executării silite a achiziționat acest bun la un preț care reprezintă exact valoarea creanței sale, preț pe care l-a stabilit împreună cu debitorul, reprezintă valoarea de piață a imobilului, acesta și în condițiile în care executorul judecătoresc a nesocotit dispozițiile art. 500 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Față de considerentele ce preced, tribunalul constată că este legală soluția de anulare a actelor de executare silită atacate pe calea contestației la executare ce a fost promovată de către partea intimată, întrucât acestea au fost efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale mai sus indicate și analizate, astfel că ele intră sub incidența prevederilor art. 399 alin. 2 din Codul de procedură civilă, sub acest aspect soluția pronunță de către prima instanță urmând a fi menținută.
Ca urmare a admiterii excepției de ordine publică pe care instanța de recurs a invocat-o din oficiu potrivit celor mai sus arătate, se impune ca sentința recurată să fie modificată în parte, în sensul respingerii contestației la executare promovată în contradictoriu cu intimatul B. E. Judecătoresc Ț. C. O. și cum această finalitate nu poate fi atinsă decât prin admiterea cererilor de recurs, tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va admite aceste cereri, și va decide în sensul celor indicate în dispozitivul prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. E. Judecătoresc Ț. C. O., actuala SCPEJ "Ț. C. O. și B. O. M.", pe carea invocat-o din oficiu, și în consecință:
Admite cererile de recurs formulate de recurenții SCPEJ "Ț. C. O. și B. O. M." și V. C., prin reprezentant convențional T. Ț., împotriva sentinței civile nr._/01.10.2013 pronunțată de Judecătoria B..
Modifică în parte sentința civilă mai sus indicată, în sensul că:
Respinge contestația la executare promovată de Administrația Finanțelor P. B., în contradictoriu cu B. E. Judecătoresc Ț. C. O. actuala SCPEJ "Ț. C. O. și B. O. M.", ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de30.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. S. A. B.
Redactat/L.S./13.01.2015
Tehnoredactat/V.D./14.01.2015/2 ex
Jud. fond L. M.
Cu opinia separată parțială a judecătorului P. M. în sensul modificării în totalitate a sentinței atacate și respingerii în tot a contestației la executare formulate.
Judecător,
P. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 876/2014. Tribunalul BRAŞOV | Uzucapiune. Decizia nr. 874/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
