Contestaţie la executare. Decizia nr. 1100/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1100/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 1100/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1100/A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.10.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – S. N.
JUDECĂTOR – A. I.
GREFIER - L. P.
Pe rolul Tribunalului se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta intimată C.N.A.D.R. S.A. prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE D. ȘI P. B., prin reprezentant legal împotriva Sentinței civile nr. 2997/23.03.2015 pronunțată de Judecătoria B., în contradictoriu cu intimații O. M., intimat B.E.J. V. A. G., având ca obiect „contestație la executare”.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 06.10.2015, conform celor consemnate în Încheierea de ședință din acea zi, când instanța, din lipsă de timp, a amânat pronunțarea pentru data de 13.10.2015, când:
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă nr. 2997/23.03.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ s-a admis acțiunea având ca obiect „contestație la executare”, formulată de contestatorul O. M., în contradictoriu cu intimații B.E.J. V. A. G. și Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România S.A. – prin Direcția Regională de D. și P. B., și a anulat executarea silită efectuată în dosarul execuțional nr. 1202/2014 al B.E.J. V. A. G., obligând intimata Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România S.A. să achite contestatorului suma de 53,86 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
P. procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/ 22.02.2012, . nr._/21.03.2012, contestatorul O. M. a fost sancționat contravențional de către intimata Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România, prin Direcția Regională de D. și P. B., cu amendă contravențională, reținându-se în sarcina acestuia săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002.
S-a reținut prin procesele verbale că, în data de 09.09.2011, respectiv în data de 29.09.2011, contestatorul a fost surprins în trafic pe DN 1 localitatea Românești jud. Prahova, circulând fără a deține rovinietă valabilă. Pe lângă amenda contravențională aplicată, contravenientul a fost obligat să achite și contravaloarea tarifului de utilizare a rețelei naționale în cuantum de 56 euro. Procesele verbale au fost întocmite și comunicate contestatorului prin scrisoare recomandată, la dosarul cauzei fiind atașate avizele de primire semnate de către contestator (fl. 30, 32).
Față de prevederile art. 37 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora, procesul verbal neatacat cu plângere în termen de 15 zile de la comunicare, constituie titlu executoriu, fără nicio altă formalitate, intimata s-a adresat B.E.J. V. A. G., în vederea executării silite,
fiind format dosarul exec. nr. 1202/2014, în cadrul căruia a fost încuviințată executarea silită a debitorului O. M. prin încheierea de ședință din data de 17.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/197/2014 ( fl. 41).
Subsecvent au fost efectuate formele de executare silită, fiind emise la data de 07.11.2014 încheierea privind cuantumul cheltuielilor execuționale ( fl. 8), iar la data de 10.11.2014 notificarea și somația prin care contestatorului i s-a pus în vedere ca în termen de o zi de la comunicare să achite suma de 56 euro reprezentând tarif despăgubire și suma de 424,66 lei cu titlu de cheltuieli de executare silită. Actele de executare au fost comunicate contestatorului la data de 19.11.2015, pentru ca la data de 21.11.2015, în termen legal, aceasta să promoveze prezenta cerere prin care invocă neregularitatea executării silite.
În soluționarea cererii, instanța a avut în vedere prevederile art. 711 C.pr.civ., conform cărora împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, precum și dispozițiile art. 712 alin. 2 N.C.pr.civ., care statuează că în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”.
Analizând apărările formulate de contestator, instanța a reținut din examinarea înscrisurilor aflate la dosar, că procedura execuțională este afectată de nulitate, întrucât nu au fost respectate dispozițiile imperative consacrate de art. 15 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
Instanța observă că în speță obiectul executării silite îl constituie o despăgubire stabilită prin procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, care are natura unei sancțiuni contravenționale complementare, fiind prevăzută de lege sub formă de tarif fix, indiferent de perioada în care petentul a încălcat obligația de a achita contravaloarea rovinietei, circulând cu autovehicule pe drumurile naționale fără a o avea achitată.
Instanța a constatat incidența art.12 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 (“dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ”), astfel cum a fost analizat prin Decizia Curții Constituționale nr. 228/2007, potrivit căreia aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
În esență, raționamentul Curții a fost în sensul că „efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută. O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.” Or, în speța de față, tariful de despăgubire este, în esență, o sancțiune complementară amenzii contravenționale aplicate.
În acest context, instanța a apreciat că abrogarea la data de 24.07.2012, prin Legea nr. 144/2012, a dispozițiilor care au reglementat plata tarifului de despăgubire (art. 8 alin. 3 și alin.3 ind.1 din Legea nr. 15/2002), pe fondul caracterului obligatoriu al Deciziei Curții Constituționale mai sus indicate echivalează cu un impediment legal la executare, toate actele de executare efectuate în cauză fiind nule de drept, potrivit art. 703 din C.proc.civ.
Astfel, raportat la dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României, abrogarea tarifului lipsește de suport juridic partea de sancțiune neexecutată la momentul intrării în vigoare a normei de dezincriminare.
Într-un atare context, instanța a admis contestația la executare formulată în cauză, astfel cum a fost precizată, cu consecința anulării tuturor actelor de executare întocmite în dosar execuțional nr. 1202/2014 al B.E.J. V. A. G..
În ceea ce privește celelalte motive invocate în susținerea contestației, instanța nu le-a putut reține, având în vedere că procesele verbale de constatare a contravenției în temeiul cărora s-a încuviințat executarea silită, i-au fost comunicate acestuia prin scrisoare recomandată, la adresa de domiciliu, astfel cum rezultă din avizele de primire remise la filele 30 și 32 dosar, iar împrejurările invocate presupun verificări de fond ce nu pot fi făcute în faza executării silite, ci pe calea unei acțiuni în justiție, plângere contravențională, de verificare a legalității și temeiniciei procesului verbal, cu respectarea condițiilor generale privind desfășurarea procesului civil, pe baza administrării de probe, astfel cum prevede în mod imperativ art. 712 alin. 2 N.C.pr.civ. evocat mai sus.
Față de soluția pronunțată pe fondul cauzei, instanța a obligat pe intimata Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România S.A., ca parte căzută în pretenții să achite contestatorului suma de 53,86 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru.
Împotriva acestei soluții a declarat apel intimata de la fondul cauzei Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România prin Direcția Regională de D. și P. B., prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul menținerii sancțiunilor prevăzute în procesele verbale de constatare a contravenției și obligarea contravenientului la plata debitelor înscrise în cererea de executare nr. 86/a/7916/2014.10.12.
În motivarea apelului se arată că referitor la susținerea contestatoarei că procesele verbale de contravenție nu ar fi fost comunicate și astfel ar fi intervenit prescripția executării sancțiunii contravenționale, la data de 08.03.2012 și 04.04.2012, un agent delegat al apelantei s-a deplasata la domiciliul debitorului și a afișat înscrisul în condițiile legii, în prezența unui martor, întocmind despre aceasta un proces verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare, aplicând așadar prevederile art. 27 din OG 2/2001, astfel că în speță, nu operează excepția prescripției prev de art. 14 din OG 2/2001.
Conform art. 37 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor „ procesul verbal neatacat în termenul prevăzut de art. 3 [ …[ constituie titlu executoriu fără vreo altă formalitate”.
În ceea ce privește dispozițiile Legii 144/2012 privind modificarea OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, - art. II „ tarifele de despăgubire prevăzute de OG 15/2002, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”, această normă face referirea deloc ambiguă la anularea proceselor verbale aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii 144/2012, ori contestatorul nu a contestat în instanță procesul verbal de constatare a contravenției.
Referitor la principiul neretroactivității, art. 15 alin. 2 din Constituția României ce prevede că „ legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile”, în cazul de față, contravenția săvârșită de contestator nu intră în sfera penalului, astfel că nu poate fi adus în discuție acest principiu cu atât mai mult cu cât reglementările legii noi sunt exprese.
În drept, apelanta a invocat dispozițiile art. 466 și 665 alin. 6 C.pr.civ.
Intimatul contestator la fondul cauzei, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat și menținerea sentinței civile atacate, ca fiind legală și temeinică.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Examinând actele și lucrările dosarului, din prisma motivelor de apel invocate, Tribunalul apreciază calea de atac declarată ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 479 alin. 1 C.pr.civ. instanța de apel nu poate discuta decât punctele deduse judecății prin petiția de apel, întrucât, orice alte puncte neaduse în apel rămân definitiv judecate între părți și nu mai pot fi puse din nou în discuție fără a știrbi un drept definitiv câștigat de celălalt litigant.
Prima critică a apelantei se raportează la soluția instanței de fond prin care aceasta a constatat incidența în cauză a art. 14 din OG 2/2001, respectiv a faptului că procesul verbal de contravenție nu a fost comunicat cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege – comunicarea prin afișare a acestuia fiind subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire -, astfel operând prescripția executării sancțiunilor contravenționale.
Însă, după cum ușor se poate observa, după lecturarea cu atenție a considerentelor sentinței civile atacate, nu acesta a fost motivul pentru care contestația la executare a fost admisă, din contră, motivele de contestație referitoare la necomunicarea legală a proceselor verbale de contravenție fiind înlăturate, cu aprecierea legalei comunicări ale acestora. De fapt, apelanta formulează apel folosind un formular, fără a adapta motivele în funcție de soluția concretă pronunțată de instanță la fondul cauzei.
Raportat la celelalte motive de apel:
În drept:
P. Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, a fost abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru obligarea contravenientului la plata despăgubirilor de 28 de euro, creanță a cărei executare se solicită a fi încuviințată.
Potrivit art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Astfel, instanța de fond, în mod corect a apreciat că Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care a abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravențiilor săvârșite de debitor, chiar dacă aceste fapte au fost săvârșite înainte de . legii menționate.
În aceste condiții, dând eficiență principiului cu valoare constituțională al retroactivității legii contravenționale, instanța de fond în mod corect a reținut că intimatul contestator O. M. nu mai poate fi tras la răspundere contravențională sau la o altă răspundere juridică derivată din săvârșirea contravenției respective, obligația acestuia de a plăti suma de 28 de euro nemaiavând nici un suport legal în prezent.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
De asemenea, alineatul 2 al art. 20 din Constituția României prevede expres că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În cauza D. P. contra României din 26.04.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevede că "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.";
În aceste condiții, instanța de apel, pe lângă considerentele corect reținute de instanța de fond, a apreciat și că art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care distinge intervenția anulării obligațiilor de plată a despăgubirilor în funcție contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor-verbale până la . respectivei legi, introduce un tratament diferit în situații comparabile bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor verbal într-un anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în niciun fel de motive obiective.
Astfel, în acord cu jurisprudența CEDO menționată, care constituie izvor de drept, și având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, constatând o aplicare discriminatorie a principiului retroactivități legii contravenționale mai favorabile, instanța de fond, în mod corect a înlăturat de la aplicarea în cauză a prevederilor art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, întrucât aceste dispoziții sunt incompatibile cu Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Având in vedere toate aceste argumente, instanța apreciază ca prima instanță a pronunțat o soluție întemeiată pe probele administrate în cauză, pronunțând o soluție legală și temeinică, astfel încât în temeiul art. 480 C.pr.civ. va respinge apelul declarat de apelant ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI D. NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – DIRECȚIA REGIONALĂ DE D. ȘI P. B. împotriva sentinței civile nr. 2997/23.03.2015 de Judecătoria B. în dosarul civil_ pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 13 octombrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
S. N. I. A.
GREFIER,
P. L.
RED. A.I./13.10.2015
dact. L.P./13.10.2015
…..exemplare….comunicări efectuate către toate părțile din citativ
Jud. fond ileana R. D./Judecătoria B.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1095/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
