Obligaţie de a face. Decizia nr. 1095/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1095/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 1095/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1095/A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.10.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – S. N.
JUDECĂTOR – A. I.
GREFIER - L. P.
Pe rolul Tribunalului se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta reclamantă P. A. împotriva Sentinței civile nr. 2176/20.11.2014 pronunțată de Judecătoria F., în contradictoriu cu intimatul pârât S. V., având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 06.10.2015, conform celor consemnate în Încheierea de ședință din acea zi, când instanța, din lipsă de timp, a amânat pronunțarea pentru data de 13.10.2015, când:
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă 2175/2014 a Judecătoriei F. a fost respinsă cererea reclamantei P. A. formulată în contradictoriu cu pârâta S. V. și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Conform extrasului CF nr._-C1-U2 F. nr. top. 3228/126/3/2 proprietară asupra imobilului . în suprafață de 300 mp este reclamanta P. A., din anul 1987, iar pârâta este proprietară asupra casei cu teren în suprafață de 150 mp înscrisă în CF_ F., nr. top. 3228/126/4/2, situată în . din anul 2007.
Din declarația martorului S. F. G. reiese că în vara anului 2013, fiind în vizită la reclamantă și deplasându-se la grădina din imobilul acesteia, în suprafață de cca. 5 m, a constata că întreaga grădină a acesteia era umbrită de vița de vie a pârâtei. În timpul vizitelor la fam. reclamantei, ce au avut loc în timpul iernii anului 2013, martorul relatează despre zăpada căzută în curtea imobilului reclamantei, atât din spusele soțului reclamantei, cât și urmare a deducției acestuia din faptul că acoperișul casei pârâtei este în pantă și este foarte aproape de gardul ce desparte proprietățile părților.
Martora R. V. audiată în cauză relatează că din discuțiile avute cu pârâta cunoaște că aceasta a realizat modificări la vița de vie pentru a nu fi discuții cu reclamanta, astfel că instanța a înlăturat declarația acestei martore.
Potrivit declarației martorei R. L., vecină cu părțile, discuțiile dintre reclamantă și pârâtă în legătură cu căderea zăpezii de pe acoperișul pârâtei în curtea reclamantei au loc de aproximativ 2 ani de zile, când fam. reclamantei a efectuat și o reclamație în acest sens, iar în urma acestor discuții pârâta și-a montat pe acoperișul din țiglă metalică sisteme de parazăpezi în mai multe rânduri. Mai arată că la începutul iernii 2013-2014, pârâta a montat și o plasă care să stopeze căderea zăpezii în curtea reclamantei. În legătură cu situația viței de vie a pârâtei, care este plantată de peste 20 de ani în curtea pârâtei, a arătat că aceasta este amplasată la o anumită distanță față de gardul ce desparte proprietățile părților, însă nu cunoaște această distanță, și în anul 2013 pârâta și-a adus vița de vie spre interiorul proprietății sale, depășind un pic înălțimea
gardului aflat la limita proprietății cu reclamanta, inițial vița de vie fiind montată pe stâlpi, drept. Apreciază că vița de vie, în poziția actuală, nu poate să umbrească grădina reclamantei, care are o lățime de 6,5 m.
Din declarația martorului C. A., s-a reținut că până la montarea sistemului de parazăpezi pe partea de țiglă metalică din acoperișul casei pârâtei, zăpada cădea de pe această porțiune de acoperiș în curtea casei reclamantei, curțile imobilelor fiind mici, înguste, distanța dintre zidul casei și gardul despărțitor al proprietăților părților în litigiu fiind de aproximativ 1 m. După ce a avut loc montarea sistemului de parazăpezi, compus dintr-unul lung, restul fiind scurte, aproximativ 20-30 cm, cu o înălțime aproximativ 7-8 cm, zăpada de pe porțiunea de acoperiș din țiglă metalică cădea doar când ningea abundent. În legătură cu vița de vie a pârâtei, martorul a arătat că aceasta este plantată de aproximativ 10-15 ani în apropierea gardului despărțitor al proprietăților și aceasta are o înălțime de aproximativ 2,50 m, depășind gardul metalic și ține umbră grădinii reclamantei pe o porțiune de aproximativ 2-4 metri.
Cu ocazia cercetării la fața locului instanța a constatat că, așa cum rezultă și din fotografi, pe porțiunea acoperișului pârâtei confecționat din țiglă metalică există montate 10 sisteme de parazăpezi, din care unul este montat pe toată lungimea acoperișului din țiglă metalică. În dreptul acestei porțiuni de acoperiș, la o distanță de aproximativ 10 cm de gard, pe 2 stâlpi metalici este montată o placă metalică, la înălțimea streașinii, dimensiunile acesteia fiind de 1 m lățime pe 3 m lungime. Viță de vie există plantată lângă gardul ce desparte proprietățile părților, atât de către reclamantă, la înălțimea gardului (2 fire) și acestea sunt înclinate către proprietatea sa, cât și de către pârâtă (4 fire) care, la înălțimea gardului, pe o distanță de aproximativ 1,5 m, este direcționată pe orizontală spre interiorul proprietății pârâtei, apoi se ridică pe verticală cu aproximativ 30 de cm și din nou este direcționată pe orizontală peste grădina pârâtei.
În legătură cu cererea reclamantei având ca obiect montarea unui sistem corespunzător care să împiedice căderea zăpezii în curtea imobilului proprietatea reclamantei, instanța a apreciat că această cerere este nedovedită, pentru constatarea unei asemenea calități tehnice a sistemului de dirijare al zăpezii prin opritoare de zăpadă trebuind să fie administrată proba cu expertiză tehnică, probă pe care reclamanta nu a înțeles să o solicite. Din declarația martorului C. A. reiese că această cădere a zăpezii în curtea reclamantei, după montarea opritoarelor de zăpadă pe acoperișul pârâtei avea loc când ningea abundent, astfel că nu s-a reținut drept cauză a căderii zăpezii ineficiența sistemului de dirijare al zăpezii prin opritoare de zăpadă, în acest sens putându-se pronunța doar un expert tehnic.
În ceea ce privește cererea reclamantei de mutare a viței de vie plantată la distanța legală și necesară pentru a permite razelor solare să pătrundă în curtea imobilului său, instanța a apreciat că această cerere este neîntemeiată.
În drept, în conformitate cu dispozițiile art. 59 din legea de punere în aplicare a codului civil, dispozițiile art. 602-625 cod civil, invocate în speță de reclamantă, nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia. Față de momentul efectuării plantației de viță de vie, 10-20 ani, conform declarațiilor martorilor, sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod civil.
În conformitate cu prevederile art. 607 cod civil vechi nu e permis a se sădi arbori care cresc înalți decât în depărtarea hotărâtă de regulamentele particulare sau de obiceiurile constatate și recunoscute și în lipsă de reglemente și de obiceiuri, în depărtare de doi metri, de la linia despărțitoare a celor două proprietăți pentru arborii înalți și de o jumătate de metru pentru celelalte plantații și garduri vii. În consecință, distanța la care trebuia plantată vița de vie față de gard este de o jumătate de metru. Instanța reține însă că aceste dispoziții referitoare la interdicția de a sădi arbori sau alte plantații la distanță mică de hotarul vecin nu se aplică atunci când, printr-o convenție expresă sau tacită s-a achiesat la aceasta, deoarece printr-o astfel de acceptare titularul terenului vecin, adică reclamanta, a consimțit, în mod implicit, să suporte
inconvenientele ce ar putea să rezulte din nerespectarea distanței. Această achiesare a reclamantei rezultă din neopunerea sa, precum și din atitudinea sa pasivă îndelungată, 10-20 ani de la plantarea viței de vie.
Pe de altă parte, pe lângă această achiesare a reclamantei, instanța a reținut și faptul că, așa cum s-a constatat cu ocazia cercetării la fața locului, vița de vie a pârâtei a fost direcționată pe orizontală spre interiorul proprietății pârâtei, la înălțimea gardului, pe o distanță de aproximativ 1,5 m, deci peste distanța legală de o jumătate de metru, astfel că, în opinia instanței, au fost înlăturate inconvenientele ce ar fi putut rezulta din nerespectarea distanței legale.
În temeiul art. 453 cod procedură civilă, a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o sub următoarele aspecte:
Problemele legate de căderea zăpezii de pe acoperișul pârâtei în curtea apelantei reclamantă au apărut în urmă cu 2 ani, în anul 2012, când pârâta a înțeles să schimbe parte din acoperișul casei sale, situat spre imobilul apelantei. Astfel cum rezultă din răspunsul său la interogatoriu, din declarațiile martorilor și din planșele foto, a înlocuit o parte din acoperișul inițial cu țigle ceramice, cu țigle de metal, iar în fiecare iarnă, de atunci, zăpada cade pe imobilul apelantei. Inconvenientul este cu atât mai mare cu cât, datorită configurației nefericite a celor două case ale părților, care sunt așezate foarte aproape una de cealaltă, zăpada care cade de pe acoperișul pârâtei ajunge în fața ușii casei apelantei și pe calea de acces la casă.
Apelanta a comunicat pârâtei nemulțumirea sa, înainte de a formula acțiune în justiție. Aceasta a luat măsuri, cum a crezut de cuviință, însă zăpada cade în continuare în curtea apelantei, așa cum au declarat martorii. Ceea ce o interesează pe apelantă este ca acest inconvenient să înceteze. Apelanta și soțul său sunt persoane în vârstă și o eventuală cădere de zăpadă mai consistentă poate avea consecințe grave.
Motivarea instanței, care consideră că cererea reclamantei este nedovedită, întrucât nu a solicitat efectuarea unei expertize tehnice, nu este justă. Mai întâi, era obligația pârâtei să dovedească că sistemul de parazăpezi pe care l-a montat este eficient. Astfel, pârâta trebuia să solicite ea o probă, iar în cazul în care refuza, instanța avea un reper în analiza probelor în ansamblul lor.
Apoi, prin proba cu martori s-a dovedit că, deși există acest sistem de parazăpezi, zăpada cade în continuare în curtea apelantei.
Instanța de judecată putea dispune ca pârâta să ia orice măsură crede de cuviință, în așa fel încât zăpada de pe acoperișul său să nu mai ajungă în curtea imobilului vecin.
Pe de altă parte, instanța putea impune părților, dacă considera proba cu expertiză tehnică de neevitat, ca această probă să fie administrată din oficiu.
Pentru că există probe suficiente din care rezultă că zăpada cade în continuare în curtea apelantei, chiar și după montarea unor parazăpezi, apelanta reclamantă consideră că și-a dovedit acțiunea, astfel încât instanța de judecată putea să oblige pe pârâtă să își monteze un astfel de sistem de parazăpezi care să oprească căderea zăpezii în curtea apelantei.
Vița de vie din curtea din spatele casei pârâtei, în sezonul călduros, îi creează neajunsuri apelantei prin aceea că frunzele generează umbră, care se extinde și în curtea apelantei. În acest mod, apelanta susține că este lipsită de accesul la razele soarelui, nu are lumină, iar plantele din curtea sa nu mai cresc.
Această problemă nu ar fi existat dacă pârâta nu ar fi supraînălțat sistemul de susținere a viței de vie la o înălțime mult mai mare decât toți vecinii. Vița de vie este o plantă agățătoare a cărei tulpină se deplasează cu ușurință acolo unde este dirijată. Planta, în sezonul de vegetație, are multe frunze care, datorită formei lor, sunt apte a crea umbră.
Dacă pârâte se simte confortabil când această viță de vie este cât mai sus postată, pentru apelantă acest lucru constituie un inconvenient, în împrejurarea în care această poziționare creează umbră.
Apelanta a mai susținut că nu a cerut și nu cere ca vița de vie să fie mutată pe alt amplasament, în sensul de a fi dezrădăcinată. Nu este necesar acest lucru, pentru că este o plantă mlădioasă și pentru că disconfortul este creat de partea superioară a acesteia. Date fiind caracteristicile plantei, este suficient ca pârâta să dirijeze planta în așa fel încât aceasta să nu creeze umbră în curtea apelantei.
Nu se poate pune problema achiesării apelantei la situația distanței plantației de viță de vie față de linia de hotar comună, întrucât nu s-a solicitat mutarea viței de vie pe alt amplasament, ci doar dirijarea tulpinii astfel încât vița de vie să nu mai umbrească proprietatea.
Constatările instanței de judecată, efectuate cu ocazia cercetării locale, nu pot ajuta la soluționarea acestei cereri deoarece constatarea s-a efectuat când vița de vie nu era înfrunzită și soțul pârâtei a coborât tulpinile de viță de vie cu o zi înainte de data cercetării locale și a readus-o la vechiul amplasament în săptămâna următoare.
S-a mai susținut că elementele montate pe acoperișul pârâtei nu constituie un sistem de parazăpezi. S-au montat 10 plăcuțe de tablă, sudate de acoperiș, prin care pârâta a încercat să oprească zăpada. D. fiind faptul că nu au configurația necesară, nu opresc zăpada, astfel că pârâta trebuie să monteze alte plăcuțe, mai înalte și cu o formă care să frâneze zăpada.
Prin cererea de apel s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, însă acestea nu au fost depuse la dosar odată cu memoriul de apel, iar la termenul la care s-a discutat probațiunea nu s-a solicitat administrarea de noi probe.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, susținând că apelanta, cu rea credință, invocă faptul că, datorită apropierii imobilelor, zăpada de pe acoperișul casei intimatei cade în curtea apelantei, în fața intrării.
Din probele administrate rezultă că pe acoperișul intimatei se află un sistem de parazăpezi, ce au rolul de a nu permite alunecarea zăpezii în . și o reține până la topire.
Acest sistem a fost executat de o firmă de specialitate, fiind conform din punct de vedere tehnic.
Vița de vie menționată de apelantă nu se află plantată pe linia de graniță dintre cele două imobile și nu a fost plantată de intimată. În ambele curți s-a plantat viță de vie și nu s-a dovedit că cea din curtea intimatei umbrește curtea apelantei.
Prin întâmpinare nu s-au solicitat probe noi în apel.
Analizând sentința apelată raportat la criticile formulate, instanța reține că apelul nu este întemeiat.
Cu privire la căderea zăpezii de pe acoperișul case intimatei în curtea apelantei reținem că intimata a montat pe acoperiș un sistem de parazăpezi, așa cum rezultă din fotografiile depuse la dosar și din constatările instanței de fond efectuate cu ocazia cercetării locale.
Această lucrare a fost efectuată de o firmă specializată, respectiv de către . SRL, nu de soțul intimatei, așa cum a susținut apelanta în răspunsul la întâmpinare depus în dosarul de fond.
Ineficiența acestui sistem, invocată de apelantă atât în fața primei instanțe cât și în fața instanței de apel, trebuia dovedită, sarcina probei revenind reclamantei, conform prevederilor art. 249 Cod procedură civilă, în care se stipulează că cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.
Situația apelantei reclamante nu se încadrează în vreunul din cazurile pentru care legea să pună în sarcina pârâtei sarcina probei, astfel că sarcina probei revine reclamantei, care însă s-a opus administrării probei cu expertiză de specialitate.
Instanța, din oficiu, putea impune părților administrarea acestei probe, însă omisiunea de a ordona din oficiu probe pe care părțile nu le-au propus și administrat în condițiile legii, nu poate constitui motiv de apel în conformitate cu prevederile art. 254 alin. 6 Cod procedură civilă.
Martorul C. A. a declarat că după ce pârâta a montat sistemul de parazăpezi pe acoperișul său, în curtea reclamantei a căzut doar zăpada ce depășește înălțimea parazăpezilor, respectiv când ninge abundent mai multe zile, iar martorul S. F. G. nu a observat sistemul de parazăpezi de pe acoperișul casei reclamantei.
Cu ocazia cercetării locale, instanța de judecată a constatat că în curtea pârâtei, la 10 cm de gard, în dreptul acoperișului de tablă este montată o tablă pe doi stâlpi de metal, la înălțimea streșinii, placă ce are dimensiunea de 3m/1m.
Martorii audiați nu au făcut referire la această tablă, fiind probabil montată ulterior vizitelor acestora la imobilul apelantei.
Apelanta reclamantă nu a dovedit că după montarea sistemului de parazăpezi în curtea sa cade zăpadă de pe acoperișul pârâtei, în condițiile unor precipitații normale pentru zona în care sunt situate imobilele și că sistemul de parazăpezi montat de pârâtă este ineficient, astfel că motivele de apel, formulate cu privire la respingerea primului petit al cererii de chemare în judecată, nu sunt întemeiate.
Prin al doilea petit al acțiunii, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să mute vița de vie plantată pe hotarul dintre imobile.
Prin memoriul de apel, apelanta reclamantă susține că nu a cerut și nu cere ca vița de vie să fie mutată pe alt amplasament, ci doar să fie dirijată în așa fel încât să nu producă umbră în curtea sa.
Din probatoriu administrat rezultă că vița de vie nu este sădită pe linia de hotar dintre imobile, că în ambele curți, atât în cea a reclamantei cât și în cea a pârâtei, de-a lungul aceluiași gard, este plantată viță de vie, în ambele cazuri orientată spre curtea fiecăreia.
Orientarea tulpinii viței de vie către curte are loc la înălțimea gardului, aspect ce rezultă din fotografiile existente la dosar, efectuate în lunile iunie – iulie 2014 și din procesul verbal de cercetare locală.
Aceste probe duc la concluzia că umbra care constituie inconvenient pentru apelantă nu provine de la vița de vie de pe proprietatea intimatei, ci de la gardul, înalt de 2 m și vița de vie din propria curte.
Nu se impune înlăturarea din materialul probator a cercetării locale deoarece argumentele apelantei în acest sens nu sunt întemeiate. Proba a fost administrată la data de 3.10 2014, iar la începutul lunii octombrie vița de vie nu este desfrunzită. Totodată, modul în care cade umbra poate fi observat și determinat și față de modul de orientare al tulpinii, iar instanța a efectuat constatări în acest sens.
În favoarea afirmațiilor apelantei, conform cărora soțul pârâtei a coborât tulpinile de viță de vie cu o zi înainte de cercetarea locală și a readus-o la vechiul amplasament în săptămâna următoare, nu s-a adus nici o probă, proba fiind în sarcina apelantei, astfel că cercetarea locală, a căror constatări au fost cuprinse în procesul verbal din data 3.10.2014, constituie o probă necesară și utilă soluționări cauzei și în mode corect a fost apreciată de prima instanță.
În consecință, față de considerentele de fapt și de drept expuse și raportat la prevederile art. 480 Cod procedură civilă, instanța va respinge apelul și va păstra soluția primei instanțe.
În conformitate cu prevederile art. 4532 Cod procedură civilă, apelanta va fi obligată să plătească intimatei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta P. A., CNP_, domiciliată în F., . jud. B., împotriva sentinței civile 2175/2014 a Judecătoriei F., pe care o păstrează.
Obligă pe apelantă să plătească intimatei S. V. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
S. N. I. A.
GREFIER,
P. L.
RED. A.I./13.10.2015
dact. L.P./13.10.2015
…..exemplare….comunicări efectuate către toate părțile din citativ
Jud. fond D. A./Judecătoria F.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1100/2015. Tribunalul... | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
|---|
