Contestaţie la executare. Decizia nr. 237/2014. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 237/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 237/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 237/. publică din data de 16 mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE P. M.

Judecător R. C.

Grefier C. Ș.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de către apelantul DIRECȚIA G. R. A FINANȚELOR P. B. PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. B.-SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC RÂȘNOV, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimatul-contestator B. C. S. având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța își declară competența în soluționarea prezentei pricini conform dispozițiilor art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă coroborate cu cele ale art. 95 pct. 2 și ale art. 466 din același act normativ.

Instanța constată că prin cererea de apel formulată s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, astfel încât sunt incidente în cauză dispozițiile art. 223 alin. 2 Cod procedură civilă.

De asemenea, instanța constată că apelanta are termen în cunoștință conform dispozițiilor art. 229 Cod procedură civilă.

Instanța, din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 650 alin. 3 Cod procedură civilă invocă excepția tardivității formulării apelului și reține cauza spre soluționare cu privire la această excepție.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față, constată că prin sentința civilă nr.893 din 28.06.2013 a Judecătoriei Zărnești s-a dispus următoarele:

Respinge excepția tardivității formulării contestației invocată de intimată.

Ia act de renuntarea contestatoarei la judecarea cererii de suspendare a executarii silite.

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea B. C. S. în contradictoriu cu intimate Administrația Finanțelor P. Râșnov,reprezentată de D.G.F.P. B..

Anulează actele de executare constând în titlul executoriu nr._/01.03.2013 și somația cu nr._ /_/01.03.2013 ambele emise în dosarul de executare nr._/2013.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că potrivit art. 248 Cod proc. civ. instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura (..) care fac inutila ,in tot sau in parte administrarea de probe ori,dupa caz, cercetarea in fond a cauzei".

In speta ,fata de data comunicarii titlului executoriu nr._/01.03.2013 emis de catre intimata la data de 11.03.2013 contestatoarei (f. 45) ,vazand data introducerii contestatiei -26.03.2013 (f. 28) ,instanta va respinge exceptia tardivitatii ca neintemeiata.

Pe fond, instanta a considerat contestatia la executare intemeiata, motiv pentru care o va admite.

Astfel, art. 211 alin. 1 din Legea nr.95/2003 stabilește condițiile pentru ca o persoană, cetățean român cu domiciliul în România, să devină asigurat ,respectiv trebuie să facă „dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi", iar în continuare se menționează că „persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator".

Așadar, textul Legii nr. 95/2006 este foarte clar, stabilind că dobândirea calității de asigurat pentru un cetățean român cu domiciliul în România se face în baza unui contract de asigurare. La baza raportului juridic de asigurare se află contractul. Calitatea de asigurat nu rezultă ope legis așa cum în mod greșit se susține .

Acestei concluzii nu i se poate opune decât art. 208 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 care prevede că „asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar". Acest text de lege este ambiguu în contextul condițiilor stabilite de art. 211, odată ce acesta din urmă reglementează expres condițiile de dobândire a calității de asigurat.

Legiuitorul a înțeles să lege nașterea acestui raport juridic de încheierea unui contract de asigurare, căci altfel art. 211 nu ar avea nici un rost. Existența obligației de plată a acestei contribuții ope legis nu ar putea fi reținută decât în lipsa reglementării necesității încheierii unui contract de asigurare. Așadar, dacă Legea nr. 95/2006 ar fi conținut doar art. 208, fără a fi avut în conținutul său și art. 211 se putea susține caracterul ope legis. Evident că pentru cei ce au încheiat contract de asigurare, plata este obligatorie și în acest sens trebuie interpretat art. 208 alin. 3.

De asemenea, această concluzie este susținută și de alte dispoziții din Legea nr. 95/2006 care nu fac referire la „obligația de plată a contribuției", ci la obligația de a se asigura în condițiile art. 211; în acest sens, spre exemplu art. 213 alin 4 prevede că persoanele ce nu sunt prevăzute la art. 213 alin. 1 și 3 (adică persoanele asigurate fără plată) „au obligația să se asigure în condițiile art. 211", adică să încheie contract.

Totodata,art. 4 alin. 3 din H.G. nr. 972/2006 privind aprobarea Statutului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, precum și art. 222 din Legea nr. 95/2006 reglementează dreptul asiguratului de a fi informat cel puțin o dată pe an prin casele de asigurări asupra serviciilor de care beneficiază, nivelul de contribuție personală și modalitățile de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.

Așadar, aceste drepturi sunt stabilite doar pentru cei ce au calitate de asigurați, iar aceștia nu sunt potrivit art. 211 decât cei ce au încheiat un contract de asigurare. De altfel, chiar și în art. 4 alin. 4 din H.G. 972/2006 pentru aprobarea Statutului Casei Nationale de Asigurari de Sanatate se prevede obligativitatea încheierii contractului de asigurare cu casele de asigurări direct sau prin angajator. Legiuitorul a stabilit anumite drepturi pentru persoanele asigurate, astfel că a admite că există și persoane neasigurate (adică fără respectarea art. 211) care ar datora aceste contribuții, înseamnă a recunoaște implicit și că aceste persoane nu au dreptul la informare. Cum legiuitorul a stabilit expres ce drepturi au persoanele asigurate, adică cele ce au încheiat un contract, implicit a stabilit că celelalte persoane nu sunt asigurate și nu au acest drept.

Dacă Legea nr. 95/2006 ar fi stabilit un sistem obligatoriu de plată al acestor contribuții nu ar fi trebuit să condiționeze plata acestora de prestarea serviciilor medicale.

Dacă ar fi fost obligatorii, implicit mecanismul de funcționare ar fi trebuit să fie independent de faptul plății, adică persoanele care nu a încheiat contract de asigurare să fi putut beneficia de serviciile medicale chiar dacă nu au contract (odată ce ar fi fost ope legis), iar aceasta să fie un simplu debitor ce urma să achite de bunăvoie sau să fie executat silit. Or, dimpotrivă art. 211 alin. 11 stabilește categoric că „asigurații au dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de la data începerii plății contribuției la fond". Din altă perspectivă ,această modalitate de reglementare este corectă, suprapunându-se noțiunii de contribuție, căci numai impozitul este o plată bănească obligatorie, generală și fără obligația statului de a presta plătitorului un echivalent direct și imediat (art. 7 pct. 10 din Codul fiscal).

Art. 220 din Legea nr. 95/2006 reglementează tipul de servicii de care beneficiază persoanele care nu fac dovada calității de asigurat. Deci, legiuitorul prin această dispoziție recunoaște că există categorii de persoane care nu fac dovada calității de asigurat și care totuși beneficiază de anumite servicii.

S-ar putea susține că în această categorie ar intra persoanele ce nu realizează venituri, însă acest argument nu este susținut de modul de redactare a acestui text și nici de condițiile din art. 211 ce stabilește modul de dobândire a calității de asigurat. Art. 220 privește generic persoanele ce nu fac dovada calității de asigurat. Dacă s-ar fi vizat strict categoria persoanelor ce nu realizează venituri trebuia să menționeze expres că „persoanele ce nu realizează venituri beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgențelor...". Concluzia ce se desprinde este că pot fi și persoane care nu sunt asigurate, unele beneficiind de servicii medicale în virtutea legii, dar și altele care neîncadrându-se în enumerarea legală nu beneficiază de servicii medicale pentru că nu au calitatea de asigurat nici legal, nici convențional.

Art. 259 alin. 4 din Legea nr. 95/2006 stabilește că persoanele care nu sunt salariate au obligația să comunice direct casei de asigurări alese veniturile pe baza contractului de asigurare. Fără îndoială textul stabilește că raportul juridic are o natură contractuală ce are la bază voința persoanei, odată ce face trimitere la casa de asigurări aleasă și obligația este pe baza contractului de asigurări.

Astfel ,cum in speta între contestatoare și CASJ Brasov nu există încheiat un contract de asigurare și aceasta nu a încheiat un astfel de contract nici cu o altă casă de asigurări de sănătate și cum măsurile de executare silită se fac în baza unui titlu de creanță care devine titlu executoriu potrivit art. 141 C. pr. fiscală ,executarea silita initiata impotriva contestatoarei este nelegala.Chiar dacă contestatoarea este obligata să își asigure sănătatea potrivit art. 259 alin. 4 din Legea nr. 95/2006 ,în prevederile acestei legi nu se specifică faptul că urmărirea silită ar putea fi executată fără existența unui titlu de creanța și care să fi devenit scadent pentru a fi executor.

Totodata,stabilirea contribuției calculate precum și a obligațiilor accesorii stabilite în sarcina reclamantei nu sunt rezultatul verificării bazelor de impunere a existenței obligației de plată în raport cu perioada impusă ,contestatoarea obtinand pana in luna mai a anului 2011 venituri din cedarea folosintei bunurilor ,insa ,in acelasi timp, a avut si calitatea de angajata a . SRL ,incepand cu 01.10.2008 ,respectiv a . in perioada 15.08._12 ,astfel ca ,in temeiul art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii nu datoreaza aceste contributii, fiind angajata si inregistrand venituri din salarii.

Totodata, potrivit art 141 cod procedura fiscala :“(1) executarea silita a creantelor fiscale se efectueaza in temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de catre organul de executare competent in a carui raza teritoriala isi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

(1^1) In titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevazut la alin. (1) se inscriu toate creantele fiscale neachitate la scadenta, reprezentand impozite, taxe, contributii si alte venituri ale bugetului general consolidat, precum si accesoriile aferente acestora, stabilite in conditiile legii.

(2) Titlul de creanta devine titlu executoriu la data la care creanta fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de organul competent ori in alt mod prevazut de lege.”

Potrivit art 111 cod procedura fiscala “(1) Creantele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevazute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementeaza.

(2) Pentru diferentele de obligatii fiscale principale si pentru obligatiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plata se stabileste in functie de data comunicarii acestora, astfel:

a) daca data comunicarii este cuprinsa in intervalul 1 - 15 din luna, termenul de plata este pana la data de 5 a lunii urmatoare;

b) daca data comunicarii este cuprinsa in intervalul 16 - 31 din luna, termenul de plata este pana la data de 20 a lunii urmatoare.”

In speta ,se constata ca termenele de plata pentru sumele datorate (20 si 27 iule 2012) sunt anterioare datei emiterii deciziei de impunere (18 .12.2012) –fila 18-comunicata contestoarei in 12.02.2013(fila 22 verso) ,astfel ca si sub aspectul exigibilitatii creantei,executarea silita este viciata.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel intimata Direcția R. a Finanțelor P. B., pentru Administrația Județeană a Finanțelor P. B. - Serviciul Fiscal Orășenesc Râșnov solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Intimata contestatoare a formulat întâmpinare (f.10-13) prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

La termenul de față, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității introducerii cererii de apel în raport de dovada de comunicare a acesteia către apelanta intimata.

Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării cererii de apel, potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:

Sentința civilă împotriva căreia s-a formulat calea de atac a apelului a fost comunicată apelantei în data de 08.01.2014, conform dovezii de comunicare aflată la f.86 din dosarul de fond.

Termenul de exercitare a căii de atac a apelului în cazul unei contestații la executare este de 10 zile de la comunicare, conform art. 650 alin.3 Cod procedură civilă iar cererea de apel a fost trimisă prin poștă la data de 06.02.2014, conform mențiunii de pe plicul aflat la dosar (f.5 dosar apel).

De asemenea, nu s-a formulat nici o cerere de repunere în termenul de exercitare a căii de atac în condițiile art.186 Cod pr. civ. și prin urmare, instanța va admite, în baza art. 185 coroborat cu 650 alin.3 Cod procedură civilă, excepția tardivității formulării cererii de apel, respingând ca atare această cale de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția tardivității formulării apelului invocată de instanță din oficiu, și în consecință:

Respinge apelul declarat de apelanta intimată Administrația Județeană a Finanțelor P. B.- Serviciul Fiscal Râșnov, prin Direcția G. R. a Finanțelor P. B., cod de înregistrare fiscală_, cu sediul în Râșnov, Piața Unirii, nr. 20, jud. B. în contradictoriu cu intimata contestatoare B. C. S., cu domiciliul procesual ales în B., .. 2, etaj 1, jud. B., CNP_, împotriva sentinței civile nr. 893 din data de 28.06.2013 a Judecătoriei Zărnești, ca tardiv introdus.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 16.05.2014.

PREȘEDINTEJUDECĂTOR

P. MoșRobert C.

GREFIER

C. Ș.

Red. R.C./05.06.2014

Tehnored. C.S./16.06.2014

Judecător de Fond-E. I.

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 237/2014. Tribunalul BRAŞOV