Contestaţie la executare. Decizia nr. 607/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 607/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 607/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 607/. publică din data de 16 octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – D. N. - judecător
JUDECĂTOR – D. O. P.
GREFIER – C. N.-D.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către apelanta Administrația Județeană a Finanțelor P. B., pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor P. B., în contradictoriu cu intimata contestatoare CN R. SA – F. . Sentinței civile nr. 7183/06.06.2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 02.10.2014, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 16.10.2014, când, în aceeași compunere, a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului declarat în cauză constată că prin sentința civilă nr. 7183/06.06.2012, Judecătoria B. a admis acțiunea având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatoarea .>, în contradictoriu cu intimata M. Finanțelor P. - Agenția Națională de A. Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor P. –AJFP B., și în consecință a dispus anularea somației nr. 589-8/_ /_ emisă de intimata, iar în temeiul art. 45 alin 1 lit. f din OUG nr. 80/2013 a dispus restituirea taxei de timbru în sumă de 1000 lei către contestatoare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Pentru a se pronunța în acest sens, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prima instanța a reținut următoarele:
La data de 03.02.2014 s-a emis către contestatoare de către intimată somația nr. nr.589-8/_ /_, prin care aceasta a fost somată să achite suma de 243.487 lei.
Împotriva acestui act de executare a fost formulată, în termenul legal, prezenta contestație la executare, pe care prima instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată.
P. Ordinul nr. 183 din 14 aprilie 2005, în temeiul Legii nr. 137 din 2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizării, s-a instituit procedura administrării speciale și supravegherii financiare, începând cu data publicării actului și pe întreaga perioadă a procesului de privatizare.
În ce privește încetarea procedurii de administrare specială, în cuprinsul ordinului amintit, art. 3, se prevede ca aceasta se va produce la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor în situația privatizării societății comerciale sau la data stabilita prin ordin al ministrului economiei si finanțelor.
Așa cum rezultă din cuprinsul adresei emise de M. Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri nr. 201.152 din data de 30.10.2012, și depusă de contestatoare la dosar la fila 10 se menționează că CN R. SA F. . beneficiază de prevederile Ordinului nr. 183 din 2005.
În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. 5, lit. c din Legea nr. 137 din 2002, creditorii bugetari vor suspenda până la transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor, aplicarea oricăror măsuri de executare silită începute asupra societății și nu vor face nici un demers pentru instituirea unor astfel de măsuri. Prima instanța a reținut faptul că intimata nu a contestat prin întâmpinare faptul că reclamanta contestatoare s-ar mai afla în procedura de administrare specială.
Instanța reține că pe perioada suspendării procedurii execuționale creditorul nu are dreptul de a cere și de proceda la executare silită a debitorului, iar actele de executare efectuate în perioada în care executarea silită este suspendată sunt nule de drept.
Pe cale de consecință, având în vedere ca, în conformitate cu dispozițiile 16 alin. 5 lit. b si c din Legea nr. 137 din 2002 în perioada administrării speciale creditorii bugetari vor suspenda orice măsuri de executare silită pornite împotriva societăților aflate în administrare specială, prima instanța, constatând cererea contestatoarei ca fiind întemeiata, a admis-o, dispunând anularea somației nr. 589-8/_ /_.
În temeiul art. 45 alin 1 lit. f din OUG nr. 80/2013 instanța a dispus restituirea taxei de timbru în sumă de 1000 lei către contestatoare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta Administrația Județeană a Finanțelor P. B., pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor P. B., solicitând admiterea acestuia și pe cale de consecință, anularea sentinței apelante în sensul respingerii contestației formulate.
În motivarea apelului apelanta a arătat, în esență, următoarele:
Somația nr. 589-8/_ /_ ca prim act de executare a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, iar potrivit adresei nr. 8842M/24.03.2014 emisă de Colectarea Contribuanbililor Mijlocii B., pe perioada administrării speciale nu au fost întreprinse alte forme de executare silită constând în popriri bancare, popriri la terți
Din analiza normei legale a prevederilor Legii nr. 137/2002 și Ordinului MEC nr. 183/2005, rezultă că prin aceasta au fost instituite măsuri excepționale aplicabile societăților comerciale aflate în procedura de administrare specială, succeptibile de a implica elemente de ajutor de stat.
Pentru a-i fi aplicabile cele două măsuri execepționale, . să facă dovada respectării OUG nr. 117/2006, iar Consiliul Concurenței a precizat faptul că suspendarea executării trebuie analizată de la caz la caz.
Intimata nu a probat îndeplinirea obligației prevăzute de art. 2 alin. 2 lit. b din Ordinul nr. 183/2005, iar prin emiterea somației s-a urmărit evitarea prescrierii sumelor datorate bugetului consolidat al statului.
În drept apelul este întemeiat pe dispozițiile OG nr. 92/2003.
Intimata CN R. SA – F. . formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, în conformitate cu prevederile art. 476 alin.1 C.proc.civ, tribunalul retine următoarele:
Prevederile art. 16 alin. 5 lit. bc din Legea nr. 137/2002, potrivit cu care," de la data instituirii procedurii de administrare specială în perioada de privatizare, la societatea comercială se aplică următoarele măsuri excepționale: c) creditorii bugetari vor suspenda, până la transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor, aplicarea oricărei măsuri de executare silită începută asupra societății comerciale și nu vor face nici un demers pentru instituirea unor noi astfel de măsuri. Aceleași dispoziții sunt aplicabile și instituției publice implicate, dacă are calitatea de creditor." sunt clare și interzic creditorilor bugetari efectuarea oricăriu demers prin care să inițiaze măsuri de executare silită.
Din interpretarea acestei dispoziții legale nu rezultă că, așa cum susține apelanta, această măsură s-ar aplica dosar în ceea ce privește obligațiile datorate bugetului de stat la data instituirii măsurii, ci, dimpotrivă, că se interzice și aplicarea unor asemenea măsuri pe viitor.
Apelanta nu a susținut că intimata contestatoare nu s-ar afla și în prezent în această procedură specială.
În acest context, și dat fiind că aplicarea acestei măsuri constituie exclusiv voința legiuitorului, sunt lipsite de temei legal susținerile recurentei în sensul că instanța ar fi ținută să analizeze oportunitatea instituirii suspendării de la caz la caz, cu luarea în considerare a prejudiciilor create bugetului de stat, aceste afirmații fiind în afara prevederilor Legii nr. 137/2002.
În același sens, tribunalul reține că referirile apelantei la adresa Consiliului Concurenței sunt de natură a adăuga la lege și nu pot determina înlăturarea dispozițiilor art. 16 alin. 5 lit. c din Legea nr. 137/2002.
Atât timp dispozițiile art. 16 alin. 5 lit. b și c din Legea nr. 137/2002 interzic efectuarea oricărui demers prin care se inițiază măsuri de executare silită apelanta nu putea să emită somația nr. 589-8/_ /_ care reprezintă actul prin care începe executarea silită(art. 145 din OG nr. 92/2003).
Tribunalul nu va reține susținerea apelantei potrivit cu care a emis somația pentru a evita prescriția sumelor datoarate deoarece pe perioada administrării speciale, respectiv pe perioada procedurii de supraveghere financiară, se suspendă și termenele de prescripție pentru executarea sumele datorate de debitoare.
Este neîntemeiată susținerea apelantei referitoare la faptul că intimata trebuia să facă dovada îndeplinirii condițiilor impuse de OUG nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat deoarece aceste act normativ a intrat în vigoare la data de 01.01.2007, fiind ulterior momentului la care intimata a intrat în procedura de administrare specială.
Pentru considerentele reținute, constatând că hotărârea primei instanței este temeinică și legală, în baza 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge apelul declarat, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelanta Administrația Județeană a Finanțelor P. B., pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor P. B., în contradictoriu cu intimata contestatoare CN R. SA – F. . Sentinței civile nr. 7183/06.06.2014, pronunțată de Judecătoria B., pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în condițiile art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, azi 16.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. N. D. O. P.
GREFIER,
C. N.-D.
Red. D.N./ 14.11.2014
Tehnored. C.ND/17.11.2014
Ex 4
Jud fond- I. V.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 800/2014. Tribunalul BRAŞOV | Pretenţii. Decizia nr. 824/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|








