Contestaţie la executare. Decizia nr. 53/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 53/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 53/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 53/.> Ședința publică din data de 23 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. S.
Judecător A. B.
Grefier D. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarata de apelanții contestatori D. A. A., D. E., D. A. și D. V. I. în contradictoriu cu intimata contestatoare ., prin lichidator judiciar Consulting Insolvency S., și cu intimata . SA, prin . SRL, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 8478/02.07.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că, prin cererea de exercitare a căii de atac, autorii acesteia au solicitat ca soluționarea pricinii să aibă loc și în absența lor de la dezbateri.
De asemenea, reține că, prin întâmpinarea pe care a formulat-o, partea intimată a înțeles să adreseze instanței aceeași solicitare.
Raportat la aceste constatări, tribunalul reține incidența în speță a prevederilor art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă, astfel că va proceda la soluționarea cauzei de față în absența părților și a reprezentanților convenționali ai acestora.
Făcând aplicarea prevederilor existente în art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă coroborat cu cele ale art. 482 Cod procedură civilă, instanța stabilește că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea de apel de față, în raport cu prevederile existente în art. 95 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
P. întâmpinarea pe care a formulat-o în cauză, partea intimată a înțeles să invoce doua excepții de ordine publică și anume: excepția de insuficientă timbrare a cererii de apel ce constituie obiectul cauzei de față, precum și excepția de inadmisibilitate a formulării unei cereri în constatarea nulității absolute a titlurilor executorii în temeiul cărora a fost declanșată procedura executării silite.
Aceeași parte, în preziua termenului de judecată, a înaintat instanței, prin fax, o cerere prin care solicită acesteia să procedeze la acordarea unui nou termen de judecată, întrucât consilierul juridic căruia i-a fost repartizată spre instrumentare cauza de față este în imposibilitate de a se prezenta, având de susținut o altă cauză aflată pe rolul Tribunalului M.. În dovedirea cererii astfel formulate, autorul acesteia a înaintat la dosar delegația acordată d-nei consilier juridic Tișcă L. C. în cauza de față, precum și delegația acordată aceleiași persoane, în cadrul dosarului nr._ al Curții de Apel M..
Deliberând asupra cererii astfel formulate, tribunalul apreciază că aceasta nu întrunește cerințele instituite de prevederile art. 222 Cod procedură civilă, care stipulează că amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei. Or, partea apelanta avea obligația de a-și desemna un alt reprezentat în cauza, în condițiile în care consilierul juridic despre care s-a făcut vorbire anterior a fost în imposibilitatea de a asigura reprezentarea convențională a părții, aceasta și pentru că, potrivit documentelor existente la filele nr. 197, nr. 198 și nr. 199 din dosarul constituit pe rolul primei instanțe, în cauza de față a asigurat reprezentarea convențională a părții intimate și consilierul juridic B. C. A..
Având în vedere excepțiile de ordine publică invocate în cauză, tribunalul reține că prin prisma prevederilor art. 482 Cod procedură civilă, coroborat cu cele ale art. 248 Cod procedură civilă, este obligat ca mai întâi să se pronunțe asupra excepțiilor astfel invocate, sens în care rămâne în pronunțare cu privire la acestea.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de apel de față, constată că, prin sentința civilă nr. 8478/02.07.2014, Judecătoria B. a respins contestația la executare formulată de contestatorii D. A. A., D. E., D. A., D. Victoia I. și . în contradictoriu cu intimata B. Comercială Română SA.
La adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că, la data de 26.08.2008 s-a incheiat între părți contractul de credit, fidejusiune și ipotecă imobiliară nr._, având ca obiect acordarea și respectiv garantarea restituirii sumei de 95.000 lei, acordată către ., contestatorii D. V. I. și D. A. A. având calitatea de fidejusori, iar D. Elesabeta și D. A. calitatea de garanți ipotecari.
P. încheierea pronunțată de Judecătoria B. la data de 2.04.2013 s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit menționat, pentru suma de 101.097,85 lei.
Sub aspectul certitudinii creantei, contestat de către contestatoare, instanța reține că prin nota de ședință de la f. 117 intimata creditoare a detaliat modul de calcul al sumei împrumutate, rezultând faptul că la data de 25.02.2013 creditul restant neachitat era de 73.300 lei, dobânda neachitată este de 27.797,85 lei, totalul fiind în cuantum de 101.091,85 lei, anexat notei de ședință fiind depuse înscrisuri, inclusiv în ceea ce privește modul de calcul al dobânzii penalizatoare.
Contestatorii nu au contestat modul de calcul al sumei pentru care s-a început executarea silită și care a fost detaliat conform notei depuse și înscrisurilor însoțitoare.
În ceea ce privește celelalte susțineri, instanța reține că, doi dintre contestatorii au calitatatea de fidejusori ai obligatiei de restituire a sumei împrumutate de către ., de la banca pârâtă, aceștia renunțând expres atât la beneficiul de diviziune, cât și la cel de discuțiune, conform art. 1 din contractul de fidejusiune (f. 31).
Potrivit art. 2 alin. 1 legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între profesioniști și consumatori, prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale.
P. urmare, clauzele contractului de credit încheiat cu un profesionist, nu pot fi analizate din perspectiva L 193/2000, persoana juridică nefiind un consumator in accepțiunea actului normativ menționat.
Contractul de fidejusiune este contractul prin care fidejusorul se obligă față de creditorul altei persoane să execute obligația celui pentru garantează, dacă acesta nu o va executa, acest contract nu poate fi analizat din perspectiva legii nr. 193/2000, deoarece potrivit art. 1 din acest act normativ intră sub incidență sa orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate.
În ceea ce privește nulitatea contractului de ipotecă, instanța reține faptul că aceasta nu este întemeiată, deoarece contractul de ipotecă este specializat și sub aspectul întinderii obligației garantate, respectiv aceasta fiind de 95.000 lei la care se aduagă accesoriile acesteia, determinabile conform contractul de credit.
In ceea ce privește clauza privind dobânda, reținem că dacă fidejusorul poate opune creditorului excepții pe care debitorul principal le-ar putea opune în ceea ce privește valabilitatea obligației principale, întinderea acesteia, în speță, observăm că excepțiile ridicate de fidejusori privesc existența unor clauze abuzive în contractul de credit, care nu ar putea fi invocate de către debitorul principal, acesta neintrând sub incidența dispozițiilor de protecție specială oferite de L. 193/2000 consumatorilor persoane fizice.
Pe de altă parte, stabilirea dobânzii în funcție de ROBOR la care se adauga o marjă fixă, nu constituie o clauză abuzivă, stabilirea dobânzii nefiind stabilită unilateral de bancă așa cum se sustine, ci, prin raportare la un indicator public, transparent și accesibil.
În ceea ce privește faptul că executorul judecătoresc nu a luat în considerare reducerea onorariului, instanța reține că asupra acestui aspect există autoritate de lucru judecat, instanța neputându-se pronunța din nou asupra onorariului executorului judecătoresc, iar pe de altă parte, toate actele de executare la care face referire contestatorul sunt emise de către executorul judecătoresc anterior datei la care s-a pronunțat sentința în dosarul nr._/197/2013.
Împotriva sentinței civile nr. 8478/02.07.2014 pronunțată de Judecătoria B., contestatorii D. A. A., D. E., D. A. și D. V. I., prin reprezentant convențional avocat I. I., au exercitat calea de atac a apelului, solicitând schimbarea acesteia, în sensul admiterii contestației la executare, cu consecința anulării executării silite ce constituie obiectul dosarului execuțional nr. 1975/_/2013 și suspendarea procedurii executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare.
În motivarea cererii de exercitare a căii de atac, autorii acesteia au reluat considerentele pe care a fost fundamentată contestația la executare introductivă de instanță, susținând că, în mod eronat, prima instanță a apreciat că ei nu au contestat modul de calcul al sumei de bani ce constituie obiectul procedurii executării silite, întrucât au învestit instanțele judecătorești cu analizarea certitudinii creanței sub toate aspectele, inclusiv sub aspectul modului de calcula al dobânzii penalizatoare.
De asemenea, trebuie să se rețină că, în conformitate cu art. VIII din actul adițional la contractul de credit, creditul nu ajunsese la scadență la momentul la care au fost demarate procedurile de executare.
În continuarea motivării cererii de apel, apelanții au reluat și solicitarea pe care au formulat-o prin cererea introductivă de instanță, în sensul constatării nulității contractelor de fidejusiune și de ipotecă, susținând că acestora le sunt aplicabile prevederile legii nr. 193/2000, iar sancțiunea nulității acestora operează pentru că nu a fost negociată clauza prin care fidejusiorii au renunțat la beneficiul de discuțiune și diviziune, iar contractul de constituire a dreptului de ipotecă nu cuprinde determinarea sumei de bani pentru care acesta este instituit.
Apelanții au fundamentat în drept cererea de apel pe care au promovat-o pe dispozițiile art. 711 și 466 din Codul d eprocedură civilă.
În apărare, intimata B. Comercială Română SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție, insuficienta timbrare a cererii de exercitare a căii de atac ce constituie obiectul prezentului dosar, motivat de faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 24 din OUG nr. 80/2013, apelanții trebuie să achite, pentru petitele referitoare la constatarea nulității contractelor de fidejusiune și de ipotecă, o taxă judiciară de timbru calculată la valoarea acestor acte juridice, precum și inadmisibilitatea promovării unei cereri de constatare a nulității actelor juridice anterior indicate, motivat de faptul că acestea nu intră sun incidența actului normativ pe care părțile apelante l-au invocat, anume legea nr. 193/2000.
În ceea ce privește fondul cauzei, partea intimată a susținut în întâmpinarea pe care a formulat-o că cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde critici cu privire la motivele pentru care prima instanță a respins contestația la executare pe care părțile apelante au promovat-o, ci, prin această cerere, părțile menționate reiau motivele pe care le-au invocat în susținerea contestației la executare, motive ce au fost analizate de către prima instanță, care, în mod legal și temeinic, a stabilit că ele nu sunt de natură să determine desființarea formelor de executare silită.
Analizând cu prioritate excepțiile de ordine publică ce au fost invocate în cauză, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, ce se aplică și în procedura de soluționare a căii de atac a apelului, astfel cum statuează prevederile art. 482 din actul normativ menționat, tribunalul constată și reține următoarele:
Art. 470 alin. 2 din 2 din codul de procedură civilă stipulează că partea apelantă este obligată să atașeze la cererea de apel dovada achitării taxelor judiciare de timbru, iar alin. 3 al aceluiași text de lege dispune că partea poate să îndeplinească obligația mai sus indicată cel mai târziu până la primul termen de judecată la care este legal citată și că neîndeplinirea acestei obligații atrage sancțiunea nulității cererii de exercitare a căii de atac.
Cu ocazia înregistrării pe rolul instanței a cererii de apel exercitată împotriva sentinței civile nr. 8478/02.07.2014 a Judecătoriei B., părțile apelante nu au făcut dovada îndeplinirii obligației de plată a taxei judiciare de timbru aferentă acestei cereri, motiv pentru care, instanța de apel, prin rezoluția din data de 08.09.2014, ce a fost întocmită în conformitate cu prevederile art. XV din legea nr. 2/2013, a stabilit în sarcina acestor părți obligația de a proceda la achitarea sumei de 527 de lei cu titlu de taxă judiciară de timbru pe care o datorează pentru cererea de exercitare a căii de atac, conform prevederilor art. 23 lit. b din OUG nr. 80/2013.
Cu toate că părțile apelante le-a fost comunică obligația pe care instanța de judecată a stabilit-o în sarcina lor în sensul celor mai sus expuse, aceste părți nu au înțeles să procedeze la executarea ei, nedepunând la dosarul cauzei în termenul și în condițiile stipulate de prevederile legale mai sus evocate documentele fiscale care să ateste achitarea taxei judiciare de timbru aferentă cererii de exercitare a căii de atac pe care au promovat-o.
Așa fiind, tribunalul, pentru considerentele ce preced, va admite excepția de ordine publică a netimbrării cererii de exercitare a căii de atac și pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art. 470 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă, va proceda la anularea cererii de apel ce constituie obiectul prezentului dosar.
Soluția astfel adoptată face de prisos analizarea excepției de fond a inadmisibilității demersului juridic al apelanților sub aspectul mai sus indicat, precum și analizarea pe fond a cererii de apel, întrucât pentru soluționarea aspectelor ce vizează fondul cauzei, instanța trebuie să constate că a fost sesizată cu o cerere care îndeplinește toate cerințele instituite de lege, inclusiv cele referitoare la achitarea taxei judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de netimbrare a cererii de apel.
Anulează cererea de apel formulată de apelanții D. A. A., CNP_, D. E., CNP_, D. A., CNP_, și D. V. I., CNP_, prin reprezentant convențional avocat I. I., toți cu domiciliul ales la sediul profesional al reprezentantului convențional, situat în Municipiul B., B- dul Griviței, nr. 99, ., . cu intimata B. Comercială Română S.A, cu sediul în Municipiul București, B- dul Regina E., nr. 5, sector 3, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J_, reprezentată legal de director, împotriva sentinței civile nr. 8478/02.07.2014 pronunțată de Judecătoria B..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23.01.2015.
Președinte, L. S. | Judecător, A. B. | |
Grefier, D. P. |
Red.L.S. 17.02.2015
Tehnored.D.P. 18.02.2015 - 7 ex.
Jud fond P. L. S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 824/2014. Tribunalul BRAŞOV | Fond funciar. Decizia nr. 60/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
